ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9761/2006

Asupra recursului față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 14 mai 2002, reclamantele I.S.D. și I.A.R. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL Brașov, S.G. și S.M., solicitând: - să se constate că imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov A+3, nr. top. 2069/3/4, 2069/11/4, 2069/11/1/4 (casă de zidărie, acoperită cu țiglă, compusă din parter și etaj, cu teren de 834,228 mp), a fost preluat de stat fără titlu, abuziv; - constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare intervenit între pârâții SC R. SRL și soții S. cu privire la apartamentul nr. 1, nr. top. nou 2069/3/4, 2069/11/4, 2069/11/1/4 (3 camere, bucătărie, cămară, baie, pivnița nr. 1) și cota de 50% din părțile de uz comun (teren construit și neconstruit cu nr. top.

inițial 2069/3/4, 2069/11/4, 2069/11/1/4, cele două scări de acces la subsol și etaj, accesul în curte, fundațiile și zidurile portante, podul și acoperișul, fațadele, pivnița nr. 3, spălătoria de la subsol, împrejmuirea și branșamentele existente); - restabilirea situației anterioare în cartea funciară; - obligarea pârâților la predarea imobilului, în deplină proprietate și posesie. În motivarea acțiunii, întemeiate pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 6 din Legea nr. 213/1998, art. 2, art. 7, art. 9 din Lega nr. 10/2001, H.G. nr.11/1997 și art. 948, art. 970, art. 1308 și art. 1310 C. civ., reclamantele au susținut că: - proprietari tabulari ai imobilului revendicat erau, în anul 1948, I.S.D.

și I.F., fratele său (în prezent decedat, tatăl celeilalte reclamante), ambii având cota de ¾, precum și I.M., mama acestora, cu o cotă de ¼; - imobilul a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, în anexa căruia figura doar I.M., care, fiind profesoară era exceptată de la această măsură; - prin urmare, statul a preluat abuziv cota de ¼ ce aparținea autoarei lor și fără titlu cota de ¾, proprietatea fraților I.D. și I.F., de asemenea exceptați de la naționalizare; - în anul 1957, au înregistrat în cartea funciară casa construită în perioada 1928-1929 și au comasat terenul construit și grădina într-un singur corp de avere, înscris la A+3; - după apariția Legii nr. 112/1995, autoritățile le-au restituit apartamentul de la etajul 2 și cota de 50% din părțile de uz comun, care includ terenul de 833,22 mp.

și grădina; - apartamentul de la parter a fost vândut, conform aceleiași legi, chiriașilor S.G. și S.M., care au beneficiat de cota de 50% din părțile de uz comun și au cerut dezmembrarea imobilului (în cartea funciară); - înstrăinarea apartamentului menționat are o cauză ilicită și s-a realizat prin fraudă deoarece imobilul a fost preluat fără titlu și, ca atare, nu intra sub incidența Legii nr. 112/1995; - pe de altă parte, contractul este lovit de nulitate absolută și pentru că atribuie chiriașilor cota de ¼ din grădină, care nu este aferentă construcției. Pârâții au solicitat respingerea acțiunii, susținând prin întâmpinările depuse la dosar că statul a preluat imobilul cu titlu, respectiv în baza Decretului nr. 92/1950, înstrăinarea apartamentului nr. 1 s-a realizat conform Legii nr. 112/1995, iar chiriașii cumpărători au fost de bună credință.

Pe parcursul procesului, respectiv la 29 iulie 2002, reclamantele au precizat că valoarea imobilului se ridică la 250.000 dolari SUA și invocă drept temei juridic al acțiunii și dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în referire la actele de înstrăinare încheiate cu rea credință și nerespectarea Legii nr. 112/1995. Tribunalul Brașov, secția civilă, prin sentința nr. 21 din 13 ianuarie 2003, a respins acțiunea precizată și a luat act că pârâții S.G. și S.M. nu solicită cheltuieli de judecată. S-a reținut că: - imobilul revendicat a aparținut coproprietarilor tabulari M.C.I. (cotă de ¼) și F.I. și S.I.

(cotă de ¾) și a fost naționalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950, dreptul Statului Român fiind înscris în cartea funciară în anul 1958; - deoarece acest bun este identificat în lista anexă a decretului de naționalizare (deci într-un act administrativ individual de aplicare a legii), preluarea s-a realizat cu titlu, preluarea fără titlu presupunând deposedarea în fapt, cu absența oricărui act translativ de proprietate; - valabilitatea sau nevalabilitatea titlului (în raport de statutul socio-profesional al antecesorilor reclamantelor) constituie o chestiune distinctă de aceea a existenței sale și nu a format obiectul investirii instanței; - drept consecință, petitul referitor la constatarea preluării imobilului fără titlu nu poate fi primit; - reclamantele sunt moștenitoarele defuncților I.M.

și I.F., iar prin Hotărârea nr. 922/2000 a Comisiei județeane de aplicare a Legii nr. 112/1995 (pe care nu au contestat-o) au beneficiat de restituirea în natură a apartamentului nr. 2 și de 73.900.462 lei despăgubiri pentru celălalt apartament, vândut pârâților S.G. și S.M.

la 14 octombrie 1996, conform art. 9 din legea precizată; - ulterior înstrăinării, imobilul a fost dezmembrat în cele două apartamente, care au primit noi numere topo și, la 6 aprilie 1998, Prefectura Brașov a atribuit cumpărătorilor terenul de 416,61 mp., prin ordin utilizat de aceștia la înscrierea dreptul lor de proprietate în cartea funciară; - nici petitul referitor la nulitatea contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995 nu poate fi primit deoarece primele două motive invocate de reclamante, respectiv frauda la lege și cauza ilicită, erau condiționate de constatarea prealabilă că imobilul a fost preluat de stat fără titlu, iar dreptul de proprietate asupra terenului de 416,61 mp a fost atribuit pârâților cumpărători prin ordin al prefectului, și nu printr-o clauză contractuală; - ultimele capete de cerere, privitoare la rectificarea situației de carte funciară și obligarea pârâților la restituirea imobilului, au caracter accesoriu și vor fi respinse, urmând soarta principalelor capete.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 34 din 9 mai 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamante, reținând că: - în cererea adresată Comisiei de aplicare a Legii nr. 112/1995, apelantele nu au invocat nevalabilitatea titlului statului și, prin solicitarea de despăgubiri pentru apartamentul nr. 1, au recunoscut aplicarea corectă a decretului de naționalizare; - după înscrierea dreptului statului în cartea funciară, copia încheierii a fost comunicată proprietarilor I.M., I.F. și I.S., care nu și-au manifestat dezacordul și nu au formulat plângere, recunoscând implicit respectarea dispozițiilor aceluiași decret; - pârâții chiriași S.G. și S.M.

au solicitat cumpărarea apartamentului conform art. 9 din Legea nr. 112/1995, în condițiile în care statul era întabulat ca proprietar, iar apelantele pretindeau despăgubiri pentru acest bun și restituirea celuilalt apartament; - la 14 noiembrie 2001, apelantele au solicitat societății vânzătoare restituirea apartamentului nr. 1, în temeiul Legii nr. 10/2001 dar anterior nu i-au notificat pe chiriași să nu-l cumpere; - înstrăinarea unei suprafețe superioare celei prevăzute de lege nu atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare deoarece întabularea dreptului de proprietate al pârâților S.G. și S.M. asupra terenului a avut loc în baza ordinului prefectului, care nu a fost contestat și constituie titlu valabil.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 13 din 11 ianuarie 2005, a admis recursul declarat de reclamante și a casat ultima hotărâre, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, pentru rejudecarea apelului. S-a reținut că: - recurentele au depus înscrisuri noi (acte autentice), prin care pretind că pot dovedi că pârâții S.G. și S.M. au cumpărat (în anul 1992) o locuință situată în Brașov, pe care apoi au vândut-o (în anul 2001); - față de aceste înscrisuri, situația de fapt nu este pe deplin stabilită, astfel că se impune rejudecarea apelului și soluționarea cauzei, în raport de actele noi depuse și întregul material probator, cu luarea în considerare și a celorlalte critici formulate în recurs.

Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 669 din 8 noiembrie 2005, a respins apelul declarat de reclamante, reținând că: - imobilul revendicat se încadra în prevederile Legii nr. 112/1995 deoarece era individualizat în anexa Decretului nr. 92/1950, act administrativ care constituie titlul de preluare al acestui bun de către stat; - prezumția bunei credințe a dobânditorilor nu a fost înlăturată pentru că, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, dreptul de proprietate al statului era înscris în evidențele de publicitate imobiliară, iar apelantele solicitau restituirea unui apartament și despăgubiri pentru celălalt apartament, ocupat de chiriași; - împrejurarea de fapt invocată de apelante în recurs și dovedită prin înscrisurile depuse la dosar constituie o modificare a cererii inițiale și a motivelor pe care s-a întemeiat, ceea ce este prohibit de art. 292 și art. 294 C. proc.

civ. Reclamantele au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea precedentei hotărâri, în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței și admiterii acțiunii. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele au susținut că: - instanța de rejudecare a încălcat prevederile art. 315 C. proc. civ., neanalizând toate criticile formulate împotriva primei hotărâri date în apel, îndeosebi pe cea referitoare la preluarea imobilului fără titlu ca urmare a nerespectării dispozițiilor Decretului nr. 92/1950; - pe de altă parte, instanța de rejudecare a încălcat sau aplicat greșit art. 292 și art. 294 C. proc. civ., neluând în considerare înscrisurile care dovedeau că înstrăinarea apartamentului în litigiu era lovită de nulitate absolută, conform art. 11 din Legea nr. 112/1995.

Ambele critici sunt fondate deoarece: - prin cererea introductivă, reclamantele au solicitat, între altele, să se constate că imobilul în litigiu a fost preluat de stat cu încălcarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, deci fără titlu și, ca atare, nu intră sub incidența Legii nr. 1121995; - instanțele de fond și apel au respins acest capăt de cerere cu motivarea că preluarea fără titlu presupune o deposedare în fapt, pe fondul inexistenței vreunei reglementări legale; - nerespectarea dispozițiilor actului normativ care prevedea trecerea unor imobile în proprietatea statului duce însă logic la încadrarea operațiunii tot categoria preluărilor fără titlu; - altfel, ar însemna că încălcarea unor prevederi legale nu produce, juridic, nici o consecință, ceea ce este inacceptabil; - noțiunile de “preluare cu titlu” și “preluare fără titlu” sunt interpretate în același sens de Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 112/1995 (art. 1 alin. (2)-(4) din H.G.

nr. 11/1997); - normele metodologice menționate au fost publicate după înstrăinarea apartamentului în discuție dar corespund atât opiniei exprimate de Curtea Constituțională în exercitarea controlului a priori al legii precizate, cât și jurisprudenței instanței supreme, anterioare aceluiași moment; - pe de altă parte, datele contradictorii din cartea funciară (înscrierea dreptului de proprietate al statului asupra întregului imobil, cu titlu de naționalizare, la 21 mai 1958, ulterior înscrierii, la 23 decembrie 1957, a construcției edificate de proprietarii tabulari I.M., I.F.

și I.S.), precum și împrejurarea că listele anexă ale Decretului nr. 92/1950 nu au fost publicate, constituiau suficiente temeiuri pentru ca pârâții să verifice respectarea dispozițiilor actului normativ menționat, făcând abstracție de poziția adoptată de reclamante, mai ales că nu se știa dacă acestea au fost în deplină cunoștință de cauză; - Înalta Curte de Casație și Justiție a calificat implicit înscrisurile noi depuse în faza judecării primului recurs drept mijloace de apărare utilizate de reclamantele în combaterea susținerilor constante ale pârâților, că înstrăinarea apartamentul revendicat s-a realizat cu respectarea Legii nr. 112/1995, iar chiriașii cumpărători au fost de bună credință; - în consecință, potrivit art. 294 alin. (1) C. proc.

civ., instanța de rejudecare a apelului trebuia să analizeze aceste înscrisuri, care, în opinia reclamantelor, erau relevante pentru stabilirea situației de fapt, și nu să le înlăture, pe considerentul că reprezintă o modificare a cauzei cererii inițiale. Așa fiind, conform art. 312 și art. 314 C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării ultimei hotărâri și trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel, care va examina susținerile reclamantelor referitoare la preluarea imobilului (de către stat) fără titlu, precum și apărările acestora privitoare la reaua credință a chiriași (pretins a fi dovedite prin înscrisurile depuse la prima instanță de recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele I.S.D. și I.A.R. împotriva deciziei civile nr. 669/Ap din 8 noiembrie 2005 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2006.