ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9108/2005

Asupra contestațiilor în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 7 august 2002, reclamanții S.M. și W.L.E. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL Brașov, Consiliul Județean Brașov, G.P.P. și G.S., solicitând: - constatarea preluării abuzive, fără titlu, a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 25230 Brașov, nr. top 13898/6573/1/d/1; - constatarea nulității absolute a deciziei nr.395 din 13 mai 1989, emisă de fostul Consiliu popular al județului Brașov, precum și a contractului de înstrăinare nr. 20597 din 29 octombrie 1996, încheiat între SC R. SRL Brașov și pârâții persoane fizice, ambele acte având ca obiect imobilul sus menționat; - restabilirea situației anterioare, în sensul radierii Statului Român și pârâților G.P.P.

și G.S. de sub B 13, 14, 15 și reînscrierii reclamanților în Cartea Funciară; - obligarea pârâților la predarea imobilului. În motivarea acțiunii, precizată la 24 februarie 2003 și întemeiată pe art. 480, art. 948 și urm. C. civ., art. 1 din Legea nr. 112/1995, art. 12 din H.G.

nr. 20/1996 și art. 2 și art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamanții au susținut că: - imobilul în discuție, proprietatea lor, a fost preluat abuziv și fără titlu de Statul Român, prin decizia nr. 395/1989; - decizia menționată este lovită de nulitate absolută deoarece nu le-a fost comunicată și prezintă vicii, fiind lipsită de consimțământ (în referire la preluarea cu plată) și de cauză; - actul ulterior de înstrăinare este, de asemenea, lovit de nulitate absolută pentru că imobilul nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, iar pârâții cumpărători erau de rea credință, participând, în calitate de intervenienți, la procesul de revendicare început în anul 1993. Judecătoria Brașov, prin sentința civilă nr. 8560 din 13 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea precizată și, drept consecință: - a constatat că imobilul în discuție a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974, fără titlu; - a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 395/1989 emisă de fostul Consiliu popular al județului Brașov și contractului de vânzare-cumpărare nr. 20597/1996, încheiat de SC R. SRL Brașov cu pârâții persoane fizice; - a dispus restabilirea situației anterioare în Cartea Funciară, în sensul radierii pârâților G.P.P.

și G.S. și a Statului Român de sub B 13, 14, 15 și întabulării reclamanților; - i-a obligat pe pârâții G.P.P. și G.S. să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, imobilul revendicat. Totodată, instanța a respins cererea reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar, de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 10597/1996, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

S-a reținut că: - Decretul nr. 223/1974, invocat la preluarea imobilului de către Statul Român, era contrar art. 36 din Constituția în vigoare în anul 1989, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 481 C. civ., astfel că nu poate constitui titlu valabil, în înțelesul art. 6 din Legea nr. 213/1998; - decizia nr. 395/1989, de preluare a imobilului, este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost comunicată reclamantului S.M., iar obligația comunicării acestui act subzista și în ipoteza neindicării domiciliului din străinătate al destinatarului; - pârâții G.P.P. și G.S.

cunoșteau condițiile în care a fost preluat imobilul și împrejurarea că restituirea acestui bun a fost solicitată de proprietari, având calitatea de intervenienți în procesul de revendicare; - reaua credință a pârâților dobânditori atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului, conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001; - pe parcursul procesului, respectiv la 20 ianuarie 2003, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Municipiul Brașov, prin Primar, în referire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de înstrăinare; - potrivit art. 2 din Legea nr. 10/2001, reclamanții și-au păstrat calitatea de proprietari, astfel că, în temeiul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 480 C. civ., se impune ca pârâții G.P.P.

și G.S. să fie obligați să lase acestora imobilul, în deplină proprietate și posesie. Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 545 din 26 mai 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL Brașov, G.P.P., G.S.

și Consiliul județean Brașov, reținând că: - prima instanță a respins corect excepția autorității de lucru judecat deoarece speța are ca obiect constatarea nulității absolute a Deciziei nr. 395/1989, emisă de fostul Consiliul popular al județului Brașov, iar în celălalt dosar reclamanții au solicitat anularea aceluiași act, pentru alte motive; - preluarea imobilului de către stat a fost abuzivă întrucât Decretul nr. 223/1974 era contrar Pactului internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România prin Decretul nr. 212/1974; - analiza făcută Decretului nr. 223/1974 de către instanța de fond nu constituie o depășire a atribuțiilor și limitelor puterii judecătorești, pentru că posibilitatea unei asemenea examinări a fost creată de legiuitor prin Legea nr. 213/1998; - pârâții G.P.P.

și G.S. au participat la procesul de revendicare intentat de reclamanți în anul 1993 și, ca atare, nu au fost de bună credință la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 543 din 27 ianuarie 2005, a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL Brașov, G.P.P. și G.S., cu motivarea că: - examinarea, de către instanțe, a validității titlurilor statului, de preluare a unor imobile, a fost recunoscută expres de Legea nr. 213/1998 și nu constituie, așadar, un exces de putere; - prezumția de bună credință a pârâților G.P.P. și G.S.

a fost răsturnată de probele administrate în cauză, din care rezultă că, la data achiziționării apartamentului în discuție, aceștia cunoșteau situația lui juridică reală (ca urmare a participării lor, în calitate de intervenienți, la un proces de revendicare, pornit de reclamanți) și, mai mult, și-au asumat riscul evicțiunii, stipulat expres printr-o clauză contractuală; - buna credință a pârâților G.P.P. și G.S. nu ar putea fi reținută nici în raport de dispozițiile art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938 (reluate în art. 34 din Legea nr. 7/1996), deoarece persoana care dobândește un drept real nu se poate prevala de cuprinsul Cărții Funciare dacă a cunoscut, pe altă cale, despre inexactitatea înscrierii.

La 31 mai și 2 iunie 2005, pârâții Municipiul Brașov, prin Primar și, respectiv, G.P.P. și G.S. și SC R. SRL Brașov au formulat, separat, contestații în anulare împotriva ultimei hotărâri, solicitând desființarea acesteia, rejudecarea recursurilor și respingerea acțiunii. În motivarea contestațiilor, întemeiate pe art. 318 C. proc. civ., contestatorii au susținut un motiv comun și anume omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra excepției privind admisibilitatea acțiunii în revendicare promovate ulterior adoptării Legii nr. 10/2001, invocată din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea, contestatorii au susținut că instanța de recurs nu a cercetat motivele lor de casare cu privire la: - valabilitatea titlului statului în raport de situația distinctă a celor doi reclamanți; neatacarea Hotărârii nr. 841/1999 prin care Comisia constituită conform Legii nr. 112/1995 a respins cererea reclamanților, de restituire a imobilului; buna credință a pârâților G.P.P.

și G.S., bazată pe înscrierile din Cartea Funciară, în care statul figura ca proprietar la data înstrăinării; existența unei hotărâri judecătorești irevocabile de recunoaștere a valabilității titlului statului; împrejurarea că Legea nr. 213/1998 este posterioară Legii nr. 112/1995, care caracterizează drept valabil titlul de preluare în temeiul Decretului nr. 223/1974; necontestarea de către reclamanți a deciziei de preluare, conform Legii nr. 1/1967 sau Legii nr. 29/1990 (Municipiul Brașov, prin Primar); - valabilitatea deciziei de preluare în raport de cadrul legislativ existent în acel moment (anul 1989); inadmisibilitatea analizării constituționalității Decretului nr. 223/1974 de către instanțele judecătorești, o asemenea examinare constituind atributul exclusiv al Curții Constituționale; neanalizarea titlului statului prin prisma Legii nr. 213/1998; efectele hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a constatat valabilitatea titlului statului pentru partea din imobil preluată cu plată; situația juridică diferită a imobilului în raport de fiecare reclamant; buna credință a pârâților G.P.P.

și G.S. (SC R. SRL Brașov); - împrejurarea că preluarea cotei reclamantei W.L.E. s-a făcut la cererea acesteia, cu plata cuvenitelor despăgubiri, iar preluarea cotei reclamantului S.M. (plecat ilegal din țară în anul 1986), s-a realizat la solicitarea soției sale; încălcarea dispozițiilor pct. 1.4 lit. B) pct. 1 teza a doua din H.G. nr. 498/2003 (G.P.P. și G.S.). Cele trei contestații au fost conexate în ședința publică din 20 octombrie 2005, potrivit art. 164 C. proc. civ., iar intimații-reclamanți au susținut, în apărare, că: - două contestații, respectiv cele formulate de Municipiul Brașov și pârâții G.P.P. și G.S. ar fi tardive; - toate contestațiile sunt nefondate deoarece instanța de recurs a cercetat toate motivele invocate de recurenți și nu era obligată să se pronunțe asupra motivului pus în dezbaterea părților din oficiu.

Prima apărare este nefondată deoarece: - decizia atacată nu este susceptibilă de executare silită; - intimații-reclamanți nu au făcut dovadă că, în raport de data sesizării instanței cu prezenta contestație (31 mai și 2 iunie 2005), pârâții-contestatori Municipiul Brașov și, respectiv, G.P.P. și G.S. ar fi luat cunoștință de hotărârea atacată într-un termen mai scurt de 15 zile. Motivul comun formulat de contestatori este fondat pentru că: - deși a respins recursurile, ultima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției referitoare la inadmisibilitatea acțiunii în revendicare, pusă în discuție din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.; - această excepție constituia un posibil motiv de modificare sau casare a deciziei Curții de Apel Brașov, astfel că, potrivit art. 318 alin. (1) teza a 2-a C. proc.

civ., omisiunea pronunțării atrage anularea hotărârii instanței de recurs; - susținerile în sens contrar ale intimaților-reclamanți, în sprijinul cărora se invocă decizia nr. 1397/1978 a fostului Tribunal Suprem, sunt neîntemeiate, decizia menționată (publicată în C.D./1978, p. 279) statuând că instanța de recurs nu este obligată să ridice, din oficiu, motive de casare și, implicit, să se pronunțe asupra acestora. Celelalte critici din contestațiile în anulare sunt însă nefondate deoarece pretinsele motive necercetate de instanța de recurs reprezintă, în realitate, argumente aduse în sprijinul motivelor propriu-zise invocate de recurenți, care au fost analizate sintetic în decizia contestată.

Așa fiind, conform art. 318 alin. (1) și art. 320 C. proc. civ., cele trei contestații vor fi admise și se va anula ultima hotărâre, fixându-se (cu citarea părților) termen la 15 decembrie 2005, când se vor soluționa recursurile declarate de pârâți, exclusiv prin examinarea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, pusă în discuție din oficiu la 27 ianuarie 2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite contestațiile în anulare formulate de contestatorii Municipiul Brașov prin Primar, SC R. SRL Brașov și G.P.P. și G.S. împotriva deciziei civile nr. 543 din 27 ianuarie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Casează decizia și fixează termen pentru soluționarea recursurilor la data de 15 decembrie 2005, cu citarea părților. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2005.