ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9108/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9108/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra contestațiilor în anulare de
față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
La 7 august 2002, reclamanții S.M.
și W.L.E. au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC
R. SRL Brașov, Consiliul Județean Brașov, G.P.P. și G.S., solicitând:
- constatarea preluării abuzive,
fără titlu, a imobilului situat în Brașov, înscris în C.F. 25230 Brașov, nr.
top 13898/6573/1/d/1;
- constatarea nulității absolute a
deciziei nr.395 din 13 mai 1989, emisă de fostul Consiliu popular al județului
Brașov, precum și a contractului de înstrăinare nr. 20597 din 29 octombrie
1996, încheiat între SC R. SRL Brașov și pârâții persoane fizice, ambele acte
având ca obiect imobilul sus menționat;
- restabilirea situației anterioare,
în sensul radierii Statului Român și pârâților G.P.P. și G.S. de sub B 13, 14,
15 și reînscrierii reclamanților în Cartea Funciară;
- obligarea pârâților la predarea
imobilului.
În motivarea acțiunii, precizată la
24 februarie 2003 și întemeiată pe art. 480, art. 948 și urm. C. civ., art. 1
din Legea nr. 112/1995, art. 12 din H.G. nr. 20/1996 și art. 2 și art. 46 din
Legea nr. 10/2001, reclamanții au susținut că:
- imobilul în discuție, proprietatea
lor, a fost preluat abuziv și fără titlu de Statul Român, prin decizia nr.
395/1989;
- decizia menționată este lovită de
nulitate absolută deoarece nu le-a fost comunicată și prezintă vicii, fiind
lipsită de consimțământ (în referire la preluarea cu plată) și de cauză;
- actul ulterior de înstrăinare
este, de asemenea, lovit de nulitate absolută pentru că imobilul nu intră sub
incidența Legii nr. 112/1995, iar pârâții cumpărători erau de rea credință,
participând, în calitate de intervenienți, la procesul de revendicare început
în anul 1993.
Judecătoria Brașov, prin sentința
civilă nr. 8560 din 13 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea precizată și,
drept consecință:
- a constatat că imobilul în
discuție a fost preluat abuziv în baza Decretului nr. 223/1974, fără titlu;
- a constatat nulitatea absolută a
deciziei nr. 395/1989 emisă de fostul Consiliu popular al județului Brașov și
contractului de vânzare-cumpărare nr. 20597/1996, încheiat de SC R. SRL Brașov
cu pârâții persoane fizice;
- a dispus restabilirea situației
anterioare în Cartea Funciară, în sensul radierii pârâților G.P.P. și G.S. și a
Statului Român de sub B 13, 14, 15 și întabulării reclamanților;
- i-a obligat pe pârâții G.P.P. și
G.S. să lase reclamanților, în deplină proprietate și posesie, imobilul
revendicat.
Totodată, instanța a respins cererea
reclamanților, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar, de
constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.
10597/1996, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă.
S-a reținut că:
- Decretul nr. 223/1974, invocat la
preluarea imobilului de către Statul Român, era contrar art. 36 din Constituția
în vigoare în anul 1989, art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului
și art. 481 C. civ., astfel că nu poate constitui titlu valabil, în înțelesul
art. 6 din Legea nr. 213/1998;
- decizia nr. 395/1989, de preluare
a imobilului, este lovită de nulitate absolută deoarece nu a fost comunicată
reclamantului S.M., iar obligația comunicării acestui act subzista și în
ipoteza neindicării domiciliului din străinătate al destinatarului;
- pârâții G.P.P. și G.S. cunoșteau
condițiile în care a fost preluat imobilul și împrejurarea că restituirea
acestui bun a fost solicitată de proprietari, având calitatea de intervenienți
în procesul de revendicare;
- reaua credință a pârâților
dobânditori atrage nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului,
conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001;
- pe parcursul procesului, respectiv
la 20 ianuarie 2003, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale
pasive a pârâtului Municipiul
Brașov, prin
Primar, în
referire la capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a
contractului de înstrăinare;
- potrivit art. 2 din Legea nr.
10/2001, reclamanții și-au păstrat calitatea de proprietari, astfel că, în
temeiul art.1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a
Drepturilor Omului și art. 480 C. civ., se impune ca pârâții G.P.P. și G.S. să
fie obligați să lase acestora imobilul, în deplină proprietate și posesie.
Curtea de Apel Brașov, secția
civilă, prin decizia nr. 545 din 26 mai 2004, a respins, ca nefondate,
apelurile declarate de pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC R. SRL
Brașov, G.P.P., G.S. și Consiliul județean Brașov, reținând că:
- prima instanță a respins corect
excepția autorității de lucru judecat deoarece speța are ca obiect constatarea
nulității absolute a Deciziei nr. 395/1989, emisă de fostul Consiliul popular
al județului Brașov, iar în celălalt dosar reclamanții au solicitat anularea
aceluiași act, pentru alte motive;
- preluarea imobilului de către stat
a fost abuzivă întrucât Decretul nr. 223/1974 era contrar Pactului
internațional cu privire la drepturile civile și politice, ratificat de România
prin Decretul nr. 212/1974;
- analiza făcută Decretului nr.
223/1974 de către instanța de fond nu constituie o depășire a atribuțiilor și
limitelor puterii judecătorești, pentru că posibilitatea unei asemenea
examinări a fost creată de legiuitor prin Legea nr. 213/1998;
- pârâții G.P.P. și G.S. au
participat la procesul de revendicare intentat de reclamanți în anul 1993 și,
ca atare, nu au fost de bună credință la data încheierii contractului de
vânzare-cumpărare.
Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția civilă, prin decizia nr. 543 din 27 ianuarie 2005, a respins, ca
nefondate, recursurile declarate de pârâții Municipiul Brașov, prin Primar, SC
R. SRL Brașov, G.P.P. și G.S., cu motivarea că:
- examinarea, de către instanțe, a
validității titlurilor statului, de preluare a unor imobile, a fost recunoscută
expres de Legea nr. 213/1998 și nu constituie, așadar, un exces de putere;
- prezumția de bună credință a
pârâților G.P.P. și G.S. a fost răsturnată de probele administrate în cauză,
din care rezultă că, la data achiziționării apartamentului în discuție, aceștia
cunoșteau situația lui juridică reală (ca urmare a participării lor, în calitate
de intervenienți, la un proces de revendicare, pornit de reclamanți) și, mai
mult, și-au asumat riscul evicțiunii, stipulat expres printr-o clauză
contractuală;
- buna credință a pârâților G.P.P.
și G.S. nu ar putea fi reținută nici în raport de dispozițiile art. 33 din
Decretul-lege nr. 115/1938 (reluate în art. 34 din Legea nr. 7/1996), deoarece
persoana care dobândește un drept real nu se poate prevala de cuprinsul Cărții
Funciare dacă a cunoscut, pe altă cale, despre inexactitatea înscrierii.
La 31 mai și 2 iunie 2005, pârâții
Municipiul Brașov, prin Primar și, respectiv, G.P.P. și G.S. și SC R. SRL
Brașov au formulat, separat, contestații în anulare împotriva ultimei hotărâri,
solicitând desființarea acesteia, rejudecarea recursurilor și respingerea acțiunii.
În motivarea contestațiilor,
întemeiate pe art. 318 C. proc. civ., contestatorii au susținut un motiv comun
și anume omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra excepției
privind admisibilitatea acțiunii în revendicare promovate ulterior adoptării
Legii nr. 10/2001, invocată din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc.
civ.
De asemenea, contestatorii au
susținut că instanța de recurs nu a cercetat motivele lor de casare cu privire
la:
- valabilitatea titlului statului în
raport de situația distinctă a celor doi reclamanți; neatacarea Hotărârii nr.
841/1999 prin care Comisia constituită conform Legii nr. 112/1995 a respins
cererea reclamanților, de restituire a imobilului; buna credință a pârâților
G.P.P. și G.S., bazată pe înscrierile din Cartea Funciară, în care statul
figura ca proprietar la data înstrăinării; existența unei hotărâri
judecătorești irevocabile de recunoaștere a valabilității titlului statului;
împrejurarea că Legea nr. 213/1998 este posterioară Legii nr. 112/1995, care
caracterizează drept valabil titlul de preluare în temeiul Decretului nr.
223/1974; necontestarea de către reclamanți a deciziei de preluare, conform
Legii nr. 1/1967 sau Legii nr. 29/1990 (Municipiul Brașov, prin Primar);
- valabilitatea deciziei de preluare
în raport de cadrul legislativ existent în acel moment (anul 1989);
inadmisibilitatea analizării constituționalității Decretului nr. 223/1974 de
către instanțele judecătorești, o asemenea examinare constituind atributul
exclusiv al Curții Constituționale; neanalizarea titlului statului prin prisma
Legii nr. 213/1998; efectele hotărârii judecătorești irevocabile prin care s-a
constatat valabilitatea titlului statului pentru partea din imobil preluată cu
plată; situația juridică diferită a imobilului în raport de fiecare reclamant;
buna credință a pârâților G.P.P. și G.S. (SC R. SRL Brașov);
- împrejurarea că preluarea cotei
reclamantei W.L.E. s-a făcut la cererea acesteia, cu plata cuvenitelor
despăgubiri, iar preluarea cotei reclamantului S.M. (plecat ilegal din țară în
anul 1986), s-a realizat la solicitarea soției sale; încălcarea dispozițiilor
pct. 1.4 lit. B) pct. 1 teza a doua din H.G. nr. 498/2003 (G.P.P. și G.S.).
Cele trei contestații au fost
conexate în ședința publică din 20 octombrie 2005, potrivit art. 164 C. proc.
civ., iar intimații-reclamanți au susținut, în apărare, că:
- două contestații, respectiv cele
formulate de Municipiul Brașov și pârâții G.P.P. și G.S. ar fi tardive;
- toate contestațiile sunt nefondate
deoarece instanța de recurs a cercetat toate motivele invocate de recurenți și
nu era obligată să se pronunțe asupra motivului pus în dezbaterea părților din
oficiu.
Prima apărare este nefondată
deoarece:
- decizia atacată nu este
susceptibilă de executare silită;
- intimații-reclamanți nu au făcut
dovadă că, în raport de data sesizării instanței cu prezenta contestație (31
mai și 2 iunie 2005), pârâții-contestatori Municipiul Brașov și, respectiv,
G.P.P. și G.S. ar fi luat cunoștință de hotărârea atacată într-un termen mai
scurt de 15 zile.
Motivul comun formulat de
contestatori este fondat pentru că:
- deși a respins recursurile, ultima
instanță nu s-a pronunțat asupra excepției referitoare la inadmisibilitatea
acțiunii în revendicare, pusă în discuție din oficiu, conform art. 306 alin.
(2) C. proc. civ.;
- această excepție constituia un
posibil motiv de modificare sau casare a deciziei Curții de Apel Brașov, astfel
că, potrivit art. 318 alin. (1) teza a 2-a C. proc. civ., omisiunea pronunțării
atrage anularea hotărârii instanței de recurs;
- susținerile în sens contrar ale
intimaților-reclamanți, în sprijinul cărora se invocă decizia nr. 1397/1978 a
fostului Tribunal Suprem, sunt neîntemeiate, decizia menționată (publicată în
C.D./1978, p. 279) statuând că instanța de recurs nu este obligată să ridice,
din oficiu, motive de casare și, implicit, să se pronunțe asupra acestora.
Celelalte critici din contestațiile
în anulare sunt însă nefondate deoarece pretinsele motive necercetate de
instanța de recurs reprezintă, în realitate, argumente aduse în sprijinul
motivelor propriu-zise invocate de recurenți, care au fost analizate sintetic
în decizia contestată.
Așa fiind, conform art. 318 alin.
(1) și art. 320 C. proc. civ., cele trei contestații vor fi admise și se va
anula ultima hotărâre, fixându-se (cu citarea părților) termen la 15 decembrie
2005, când se vor soluționa recursurile declarate de pârâți, exclusiv prin
examinarea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare, pusă în
discuție din oficiu la 27 ianuarie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestațiile în anulare
formulate de contestatorii Municipiul Brașov prin Primar, SC R. SRL Brașov și
G.P.P. și G.S. împotriva deciziei civile nr. 543 din 27 ianuarie 2005 a Înaltei
Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Casează decizia și fixează termen pentru soluționarea recursurilor la data de
15 decembrie 2005, cu citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2005.