ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9368/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9368/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor civile de

față;

La 24 octombrie 1996, reclamanții

G.T.I. și G.D.I. au chemat în judecată pe pârâții municipiul Brașov, prin

primar și RA R. Brașov, solicitând:

- să se constate că imobilul

înscris în C.F. Brașov top. 218 (casă de piatră și curte de 331,20 mp) și top.

221/3 (grădină de 188,10 mp), situat în Brașov, nu a trecut în proprietatea

statului, precum și nulitatea poziției nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950

și a încheierii de intabulare a Statului Român;

- restabilirea situației

anterioare de C.F.

În motivarea cererii, întemeiate

pe art. 1 din Legea nr. 112/1995, comb. cu art. II din Decretul nr. 92/1950,

reclamanții au susținut că:

- sunt moștenitorii defunctei G.C.

(casnică, decedată la 1 februarie 1983), proprietar tabular al imobilului

revendicat;

- la poziția nr. 199 din lista

anexă la Decretul nr. 92/1950, unde este descris același imobil, figureză însă

numele defunctului G.T. (medic, decedat la 15 mai 1971), tatăl lor și soț al

proprietarei tabulare;

- în carte funciară s-a menționat

că Statul Român a fost intabulat conform Decretelor nr. 218/1960 și nr.

716/1966;

Legea nr. 112/1995, adoptată

ulterior, se aplică exclusiv imobilelor preluate de stat cu titlu valabil, iar

părinții lor erau exceptați de la naționalizare.

La 20 mai 1997, A.L. a formulat o

cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat:

- să se constate că este

proprietar al apartamentului nr. 3 situat în imobilul revendicat;

- înscrierea dreptului său în

cartea funciară;

- respingerea acțiunii principale.

În motivarea cererii, întemeiate

pe art. 49-56 C. proc. civ., intervenienta a susținut că dreptul de proprietate

al statului s-a consolidat prin uzucapiune tabulară, ca urmare

a

posesiei de bună credință, timp de 10 ani, a cumpărat apartamentul (în calitate

de chiriaș din anul 1976) la 18 ianuarie 1997, conform Legii nr. 112/1995, iar

reclamanții nu au cetățenie română și nici domiciliul în țară, astfel că nu pot

beneficia de prevederile legii precizate.

- să se constate că sunt

moștenitorii defunctei G.C. în cote egale de câte

½

și că

masa succesorală se compune din imobilele revendicate;

- să se dispună intabularea, în

cartea funciară, a drepturilor cuvenite;

- să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare dintre SC R. și pârâta

intervenienta, încheiat cu rea credință.

Judecătoria Brașov, prin sentința

civilă nr. 10938 din 23 iunie 1998 (pronunțată în dosarul nr. 14571/1996), a

respins acțiunea completată, a admis în parte cererea de intervenție, a

constatat că intervenienta este proprietara apartamentului nr. 3, situat în

Brașov, înscris în C.F. 676 Brașov, i-a obligat pe reclamanți să-i plătească

intervenientei 304.000 lei cheltuieli de judecată și a respins restul

pretențiilor.

S-a reținut că:

- imobilul revendicat a fost

preluat de stat în baza decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, iar nu conform

Decretului nr. 92/1950, așa cum susțin reclamanții;

- primul capăt de cerere, privitor

la constatarea că imobilul nu a trecut în proprietatea statului, este

inadmisibil (în raport de dispozițiile art. 111 C. proc. civ.) dar și

neîntemeiat (față de temeiul înscrierii Statului Român în cartea funciară);

- petitul referitor la constatarea

nulității absolute a poziției nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950 și

încheierii de in tabulare a statului este, de asemenea, neîntemeiat și,

totodată, lipsit de interes;

- reclamanții nu au făcut dovada

acceptării succesiunii defunctei G.C., astfel că petitul referitor la

constatarea calității lor de moștenitori este nefondat;

- față de nedovedirea calității de

succesor și împrejurarea că imobilul revendicat nu se afla în patrimoniul

defunctei, este neîntemeiată și cererea reclamanților de includere a acestui

bun în masa succesorală;

- susținerile reclamanților cu

privire la reaua credință manifestată de pârâți cu ocazia încheierii

contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului ocupat de intervenientă nu

au fost dovedite;

- nu sunt îndeplinite cerințele

prevăzute expres de art. 36 din Legea nr. 7/1996 pentru rectificarea situației

de carte funciară;

- pârâta SC R. nu și-a dovedit

afirmațiile că reclamanții nu ar avea cetățenia română;

- intervenientă a dobândit, prin

cumpărare, dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 din imobilul

revendicat;

- deoarece la intabularea

dreptului de proprietate se are în vedere mai întâi terenul cuprins în corpul

funciar, iar intervenientă nu a prezentat actul de atribuire emis conform art.

33 din H.G. nr. 20/1996 rap. la Legea nr. 18/1991, cererea sa de înscriere în

C.F. a dreptului menționat nu poate fi primită.

Tribunalul Brașov, secția civilă,

prin decizia nr. 596 din 11 martie 1999, a admis apelul declarat de reclamanți

și a desființat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

S-a reținut că prima instanță nu

s-a pronunțat cu privire la pârâta A.L. și a considerat greșit că petitul

referitor la trecerea imobilului în proprietatea statului fără titlu este

lipsit de interes.

Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, prin decizia nr. 1020 din 22 septembrie 1999, a anulat, ca insuficient

timbrat, recursul declarat de municipiul Brașov și a respins recursul

intervenientei pârâte A.L.

S-a reținut că recurentul

municipiul Brașov nu a depus taxa de timbru, deși nu beneficiază de vreo

scutire în acest sens, iar tribunalul a constatat corect că prima instanță nu

s-a pronunțat față de pârâta intervenientă și că

petitul privitor

la preluarea imobilului de către stat fără titlu nu este lipsit de interes.

La 16 august 2000, aceeași

reclamanți au chemat în judecată pe pârâții municipiul Brașov, prin primar, SC

R. SRL Brașov și S.V., solicitând să se constate că:

- imobilele situate în Brașov,

înscrise în C.F. 676 Brașov cu nr. top. inițial 218 (casă de piatră compusă din

demisol, parter și etaj, cu teren de 331,20 mp sub A+l și A+3 grădină cu nr.

top. 221/1, de 188,10 mp), proprietatea defunctei G.C., au fost preluate de

stat fără titlu (abuziv), în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966;

- imobilul de la A+l, cu nr. top.

inițial 218 are în prezent nr. top. 218/1, compus din apartamentul nr. 1

parter, apartamentul nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentul nr. 5

demisol, apartamentul nr. 6 demisol și garaj cu o încăpere și nr. top. nou

218/11, apartamentul nr. 4 etaj , cu teren de sub casă de 240,76 mp total

înscris la A+5, cu părțile de uz comun și dreptul de servitute de trecere cu

piciorul nr. top. 231/2/2/a din C.F. 22583 Brașov sub B2;

- nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare din 15 august 1996 privitor la apartamentul

nr. 4, cu nr. top. nou 218/11 de sub A+5 etaj, compus din 4 camere, bucătărie,

cămară, baie, balcon, boxă, pivniță și 21,77% din părțile comune și 52,41 mp

teren, pentru fraudă la lege.

Totodată, reclamanții au solicitat

restabilirea situației anterioare în cartea funciară și obligarea pârâților la

predarea imobilelor, în deplină proprietate și posesie.

În motivarea cererii, care a format

obiectul dosarului nr. 14109/2000 al Judecătoriei Brașov și este întemeiată pe

art. 6 din Legea nr. 213/1998, Legea nr. 61/1990, Legea nr. 85/1992, H.G. nr.

11/1997 și art. 480, art. 1308 și art. 1310 C. civ., reclamanții au susținut

că:

Sunt moștenitorii defunctei G.C.,

proprietar tabular al imobilelor preluate de stat în anul 1974, conform

Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, după respingerea cererii de intabulare

în baza Decretului nr.

92/1950 pe considerentul că în lista anexă figurează

numele soțului proprietarei;

- la data preluării, etajul era

construit, iar ulterior s-au mai făcut unele investiții;

- deși în cartea funciară era

notat procesul de revendicare, imobilul a fost dezmembrat la solicitarea

municipiului Brașov, care a vândut apoi apartamentul nr. 4 chiriașei S.V.,

reținând greșit că în privința acestui spațiu, situat la etaj, ar fi incidente

prevederile Legii nr. 61/1990 referitoare la construcțiile realizate din

fonduri de stat.

La 15 decembrie 2000, pârâta S.V.

a formulat în același dosar cerere reconvențională, prin care a solicitat să se

constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr. 161 din 3

noiembrie 2000 (referitor la succesiunea defuncților G.T. și G.C.), pentru

lipsa obiectului determinat, cauză ilicită și fraudă la lege.

În motivarea cererii

reconvenționale, întemeiate pe art. 700, art. 948, art. 966 și art. 968 C.

civ., Decretul nr. 40/1953 și Legea nr. 36/1995, pârâta S.V. a susținut că:

- după decesul lui G.T. (survenit

la 15 ianuarie 1971), defuncta soție G.C., lipsită de mijloace materiale de

subzistență, a înstrăinat toate bunurile mobile de valoare, astfel că la

propriul deces (31 ianuarie 1983), aceste bunuri nu se mai aflau în patrimoniul

său și nu puteau forma obiectul dezbaterilor succesorale;

- la data eliberării

certificatului contestat, dreptul de acceptare a succesiunii era de mult

prescris;

- în același certificat nu este

indicat expres actul prin care defuncta G.C. a renunțat la succesiune;

- succesiunea nu putea fi putea fi

dezbătută în procedura necontencioasă atâta timp cât stabilirea calității de

moștenitor făcea obiectul unei acțiuni injustiție.

Judecătoria Brașov a conexat cele

două dosare la 19 ianuarie 2001 și apoi, prin sentința civilă nr. 9108 din 7

septembrie 2001, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov, pe

considerentul că valoarea imobilului revendicat se ridică la 544.007.000 lei.

La 13 mai 2002, aceeași reclamanți

au chemat în judecată pe pârâții municipiul Brașov, prin primar, SC R. SRL

Brașov, Ș.A., F.P., B.S. și D.M., solicitând să se constate:

- preluarea de către stat fără

titlu, abuziv, conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, a imobilelor

situate în Brașov, înscrise în C.F. 676 Brașov cu nr. top. inițial 218 casă de

piatră compusă din subsol (demisol), parter și etaj, cu teren de 331,20 mp sub

A+l și cel de sub A+3 grădină cu nr. top. 221/3 de 188,10 mp, proprietatea

defunctei G.C.;

- că imobilul de la A+l, cu nr.

top. inițial 218, are în prezent nr. top. nou 218/1, înscris la A+4, compus din

apartamentele nr. l și nr. 2 parter, apartamentul nr. 3 etaj, apartamentele nr.

5 și nr. 6 demisol, garaj cu o încăpere și nr. top. nou 218/11, înscris la A+5,

apartamentul nr. 4 etaj și cu terenul de sub casă, de 240,76 mp total, cu

părțile de uz comun și servitute de trecere;

- nulitatea absolută a

contractelor de vânzare-cumpărare intervenite între SC R. SRL Brașov și

pârâtele persoane fizice.

Totodată, reclamanții au solicitat

restabilirea situației anterioare în cartea funciară și obligarea pârâților la

predarea imobilelor, în deplină proprietate și posesie.

În motivarea acestei acțiuni,

înregistrate la Tribunalul Brașov sub nr. 2086/2002 și întemeiate pe art. 480,

art. 948, art. 1308 și art. 1310 C. civ., Decretul-lege nr. 61/1990, legile nr.

85/1992, nr. 76/1994, nr. 112/1995 și nr. 213/1998, precum și H.G. nr. 11/1997,

reclamanții au susținut că:

- sunt moștenitorii defunctei

G.C., proprietara imobilului revendicat, care în anul 1974 a fost preluat de

stat fără titlu, abuziv, în baza Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966, după

o prealabilă respingere a unei cereri de intabulare, pe considerentul că în

lista de naționalizare nu figura aceasta, ci soțul ei neproprietar;

- în momentul preluării imobilelor

de către stat, casa era construită în întregime, inclusiv etajul la care

ulterior s-au efectuat unele investiții;

- deși în cartea funciară erau

notate ambele acțiuni în revendicare, SC R. SRL Brașov a vândut pârâtei D.M.

apartamentul nr. 3 de la etaj, în baza Decretului-lege nr. 61/1990 și Legilor

nr. 85/1992 și nr. 76/1994, după ce în prealabil a solicitat și obținut

dezmembrarea imobilelor;

- terenul construit, de 240,76 mp,

a fost atribuit integral apartamentului nr. 4 de la etaj în loc să fie

atribuit, în cote indivize tuturor apartamentelor, proporțional suprafeței

acestora.

Tribunalul Brașov, secția civilă,

prin încheierea din 16 septembrie 2002, a conexat acest dosar cu dosarul nr.

5342/2001, format în urma declinării de competență a Judecătoriei Brașov și

apoi, prin sentința nr. 260 din 23 iunie 2003, a respins excepțiile referitoare

la lipsa calității procesuale active (invocată de pârâta S.V.) și prescripția

capătului de cerere privitor la constatarea nulității absolute a contractelor

de vânzare-cumpărare (invocată de pârâta SC R. SRL Brașov).

Prin aceeași sentință, tribunalul

a admis, în parte, ambele acțiuni conexe, precizate și completate și a

constatat:

- că reclamanții sunt moștenitorii

defunctei G.C. (decedată la 1 februarie 1983), în calitate de fii, având cote

egale de câte ½;

- că în masa succesorală intră

imobilele înscrise în C.F. 676 Brașov, cu nr. top. inițiale 218 și 221/3;

- că imobilul situat în Brașov,

înscris în C.F. 676 Brașov, cu nr. top. inițiale 218 și 221/3, a trecut în

proprietatea Statului Român fără titlu valabil;

- nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 21367 din 18 ianuarie 1997, nr. 15526 din 15 august 1996

și nr. 15537 din 20 august 1996, încheiate de pârâta-vânzătoare RA R. Brașov

(actualmente SC R. SRL Brașov) cu pârâtele-cumpărătoare A.L., S.V. și,

respectiv, D.M. (împreună cu D.A., defunctul său soț).

Totodată, tribunalul:

- a dispus rectificarea C.F. 676

Brașov, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților S.V. (înscris

sub B+42) și Statul Român (înscris sub B+34, 37), revenirea la situația

anterioară, conform celor de sub B+23, 25 și 29 în favoarea defunctei G.C.,

precum și înscrierea dreptului de proprietate al reclamanților, ca moștenitori

în cote egale de câte ½;

- a respins capetele de cerere

privitoare la obligarea pârâților la lăsarea imobilului în litigiu în deplina

proprietate și posesie a reclamanților, precum și de constatare a nulității

poziției nr. 199 din anexa Decretului nr. 92/1950, identității dintre numărul

top. inițial (218) și numărul top. actual (218/1) și nulității contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Brașov cu pârâtele Ș.A. și B.S.;

- a respins cererea formulată de

reclamanți împotriva pârâtei F.P. (în urma admiterii excepției referitoare la

lipsa calității procesuale pasive a acesteia), cererea de intervenție în

interes propriu a intervenientei A.L. și cererea reconvențională a pârâtei

S.V.;

- i-a obligat pe pârâții

Municipiul Brașov, SC R. SRL Brașov, A.L., S.V. și D.M. să le plătească

28.853.903 lei cheltuieli de judecată reclamanților, iar pe aceștia la câte

3.000.000 lei cheltuieli de judecată pârâtelor B.S. și Ș.A.

S-a reținut că:

- reclamanții și-au dovedit

calitatea procesuală activă prin certificatul de moștenitor al defunctei

proprietare tabulare;

- termenul prevăzut de art. 46

alin. (5) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin O.U.G nr. 109/2001 și

nr. 145/2001, a expirat la 14 august 2002, ulterior formulării cererii de

constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL

Brașov cu foștii chiriași (13 mai 2002);

- imobilul revendicat, situat în

Brașov, și înscris în C.F. 676 Brașov sub nr. top. inițial 218 (casă de piatră

de 331,2 mp) și 221/3 (grădină de 188,13 mp), a aparținut defunctei G.C., mama

reclamanților, decedată la 1 februarie 1983;

- mențiunea din anexa Decretului

nr. 92/1950 (poziția 199) referitoare la G.T., tatăl reclamanților, nu a produs

niciun fel de efecte deoarece acest act normativ nu a fost înscris în cartea

funciară;

-deși proprietara tabulară G.C. a

fost deposedată din anul 1950, când în buletinul clădirii apare, în calitate de

chiriaș, pârâta Ș.A., statul și-a înscris dreptul de proprietate de abia în

anul 1974, conform Decretelor nr. 218/1960 și nr. 712/1966;

- aceste acte normative nu

constituie titluri valabile deoarece posesia statului era bazată pe violență,

deci lipsită de caracter pașnic;

- pe cale de consecință,

reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea imobilului și, potrivit art. 34

pct. 1 din Decretul- Lege nr. 115/1938, la restabilirea situației anterioare în

cartea funciară;

- pârâta A.L. a dobândit

apartamentul în baza Legii nr. 112/1995 dar a fost de rea credință deoarece a

încheiat contractul de vânzare-cumpărare la 18 ianuarie 1997, după notarea

procesului în cartea funciară (24 octombrie 1996);

- în cazul pârâtelor S.V. și D.M.,

contractele de vânzare cumpărare încheiate în baza Decretului-lege nr. 61/1990

și Legii nr. 76/1994 sunt lovite de nulitate absolută deoarece, potrivit

ambelor expertize tehnice, etajul imobilului, unde se află apartamentele

achiziționate de acestea, a fost edificat în anul 1943, iar actele normative

menționate se referă la locuințe construite din fondurile statului;

- reclamanții nu au participat la

procesul finalizat de Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr. 6444 din 26

mai 1997, în care s-a constatat, între altele, că etajul a fost construit în

anul 1959, ulterior preluării imobilului de către stat, astfel că această

hotărâre (pronunțată la cererea pârâtei S.V.) nu le este opozabilă;

- de altfel, chiar dacă ar fi fost

construit ulterior preluării imobilului de către stat, etajul ar aparține tot

proprietarului, conform dreptului de accesiune înscris în art. 488 C. civ.;

- potrivit art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 213/1998 și Legii nr. 10/2001, după intrarea în vigoare a ultimului

act normativ precizat, revendicarea anumitor imobile, cum ar fi și cel în

litigiu, se poate face doar în condițiile legii speciale, care derogă de la

reglementarea de drept comun și are prioritate;

- așa fiind, acțiunea în

constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele

B.S. și Ș.A. cu SC R. SRL este lipsită de interes deoarece a fost introdusă

ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, iar notificarea formulată de

reclamanți conform aceluiași act normativ (condiție obligatorie pentru obținerea

de măsuri reparatorii) se referă exclusiv la imobilul grădină;

- prin constatarea nulității

poziției 199 din lista anexă a Decretului nr. 92/1950, instanța și-ar încălca

atribuțiile și ar depăși limitele puterii judecătorești;

- petitul referitor la pretinsa

identitate între nr. top inițial și nr. top. actuale vizează constatarea unei

stări de fapt și, ca atare, este contrar art. 111 C. proc. civ.;

- pârâtele S.V., A.L. și D.M. își

vor redobândi calitatea de chiriaș consecutiv constatării nulității contractelor

de vânzare-cumpărare, astfel că în privința lor vor deveni incidente

dispozițiile referitoare la locațiune, iar pârâtele Ș.A. și B.S. ocupă imobilul

în baza contractelor de vânzare-cumpărare nedesființate;

- în atare situație, cererea

reclamanților, de obligare a părților adverse la lăsarea imobilului în deplină

proprietate și posesie, este nefondată deoarece problema revendicării

apartamentelor ocupate de pârâtele sus menționate va putea fi rezolvată doar

după soluționarea irevocabilă a acestui litigiu, prin compararea titlurilor;

- în dosarul conex (nr. 2086/2002)

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei F.P.;

- prin cererea de intervenție,

pârâta A.L. solicită constatarea dreptului său de proprietate dar prezintă în

acest sens un titlu nevalabil;

- motivele de nulitate și

excepțiile invocate de pârâta S.V. prin cererea reconvențională sunt nefondate

deoarece la data deschiderii succesiunii defunctei G.C. în patrimoniul acesteia

exista o garnitură de mobilă, prescripția dreptului de acceptare a succesiunii

și problema dezbaterii succesiunii pe cale necontencioasă puteau fi puse în

discuție doar de către moștenitori, iar succesiunea defunctului G.T. nu

prezintă relevanță.

Curtea de Apel Brașov, secția

civilă, prin decizia nr. 404 din 30 aprilie 2004, a admis apelul declarat de

reclamanți și a schimbat în parte sentința, în sensul admiterii cererii

privitoare la constatarea faptului că imobilul are în prezent nr. top. 218/1 și

218/11.

Totodată, curtea a menținut

celelalte dispoziții ale sentinței și a respins apelurile declarate de pârâtele

SC R. SRL Brașov, A.L. și S.V., obligându-le pe ultimele două apelante să

plătească reclamanților 1.000.000 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că:

- respingerea capătului de cerere

privitor la obligarea părților adverse la lăsarea bunului revendicat în deplină

proprietate și liniștită posesie este corectă deoarece pârâtele S.V., A.L. și

D.M. opun reclamanților titluri în baza cărora dețin spații de locuit în acel

imobil;

- petitul referitor la constatarea

situației juridice de carte funciară a imobilului decurge din soluționarea

celorlalte capete de cerere ale acțiunii în realizare dedusă judecății și, ca

atare, nu trebuie examinat prin prisma art. 111 C. proc. civ.;

- în privința apartamentelor

revendicate, reclamanții nu au făcut dovada formulării unor notificări

prealabile, condiție absolut necesară pentru a solicita constatarea nulității

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele Ș.A. și B.S.;

- instanța de fond a dispus corect

obligarea solidară a pârâților la plata cheltuielilor de judecată;

- reaua credință a pârâtei A.L.

decurge din faptul că la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (18

ianuarie 1997), procesul era notat în cartea funciară, astfel că aceasta, cu

minime diligente, avea posibilitatea să realizeze că titlul statului ar putea

fi declarat nevalabil;

- deși pârâta S.V. nu are nicio

culpă, apartamentul achiziționat de aceasta nu putea să fie vândut conform

Decretului-lege nr. 61/1990 și Legii nr. 76/1994, neîncadrându-se în categoria

locuințelor construite de stat.

Împotriva ultimei hotărâri au

declarat recurs reclamanții și pârâtele Ș.A.F., B.S., S.V. și A.L.

Recurenții reclamanți au solicitat

modificarea deciziei instanței de apel, în sensul admiterii capetelor de cerere

privitoare la predarea imobilului și constatarea nulității absolute a

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Brașov cu pârâtele

Ș.A. și B.S.

În motivarea acestui recurs,

întemeiat pe art. 304 pct. 7, 9-10 C. proc. civ., reclamanții au susținut că:

- potrivit art. 480 și art. 482 C.

civ., art. 2-3 din Legea nr. 213/1998 și art. 2 din Legea nr. 10/2001,

constatarea preluării imobilului fără titlu impune și predarea acestui bun în

deplină proprietate și posesie;

- prin desființarea contractelor

de vânzare-cumpărare, pârâtele S.V., A.L. și D.M. nu le mai pot opune un titlu

care să justifice ocuparea spațiului, soluția instanței de apel este nemotivată

și îi privează de unele prerogative ale dreptului de proprietate, iar acțiunea

lor în revendicare nu poate să fie finalizată decât prin obligarea părților

adverse la predarea imobilelor în litigiu;

- acțiunea în constatarea

nulității absolute a contractelor de înstrăinare încheiate de pârâtele Ș.A. și

B.S. este de sine stătătoare și necondiționată de existența notificării și,

oricum, acțiunea în revendicare era pe rolul instanței înainte de adoptarea

Legii nr. 10/2001;

- pe de altă parte, același petit

este și fondat deoarece locuințele înstrăinate nu intrau sub incidența Legii

nr. 112/1995, imobilul fiind preluat de stat fără titlu, atât vânzătoarea, cât

și cumpărătoarele chiriașe au fost de rea credință, iar în sistemul de carte

funciară buna credință nu se prezumă, ci trebuie dovedită.

Recurentele pârâte Ș.A.F. și B.S. au

solicitat, de asemenea, modificarea parțială a ultimei hotărâri, în sensul

respingerii apelului declarat de reclamanți.

În motivarea acestui recurs,

întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentele pârâte au susținut că

instanța de apel a admis greșit ultimul petit deoarece:

- deși reprezintă o acțiune în

constatare, acest petit se referă la existența unei situații de fapt;

- reclamanții aveau la îndemână o

acțiune în realizare, respectiv acțiunea de rectificare a cărții funciare.

La rândul său, recurenta pârâtă

S.V. a solicitat casarea ambelor hotărâri și, în ceea ce o privește,

respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, întemeiat

pe art. 304 pct. 6, 9-10 C. proc. civ., sus menționata pârâtă a susținut că:

- acțiunile în revendicare

promovate de reclamanți în anii 1992 și 1996, precum și cartea funciară (la nr.

top. inițial) nu conțin nicio referire la etajul construcției în litigiu;

- potrivit înscrisurilor depuse la

dosar și expertizei tehnice, apartamentele de la etaj au fost preluate de I.L.L.

Brașov conform H.C.M. nr. 8/1960, ca fiind construite din fondurile statului,

iar valoarea investițiilor executate din aceleași fonduri (828.312.000 lei)

este de aproape două ori mai mare decât valoarea structurii de rezistență

(481.161.834 lei);

Aceste elemente au creat unității

deținătoare și cumpărătoarei convingerea că etajul a fost construit din

fondurile statului și, ca atare, se încadra în prevederile Decretului-lege nr.

61/1990;

- reclamanții nu au invocat art.

488 C. civ., deci instanțele le-au acordat mai mult decât au cerut, iar pentru

a fi opozabilă vânzătorului și cumpărătorului, accesiunea trebuia constatată

judecătorește înainte ca recurenta să dobândească apartamentul de la etaj;

- înscrierea dreptului de

proprietate al statului, precum și a hotărârii judecătorești irevocabile prin

care s-a constatat că etajul a fost construit ulterior preluării imobilului

precede notarea acțiunii în revendicare dedusă judecății, astfel că în speță

sunt operante dispozițiile art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Intervenienta pârâtă A.L. și-a

întemeiat recursul pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că ambele

instanțe au reținut greșit reaua sa credință deoarece:

- potrivit art. 6 din Legea nr.

213/1998, constatarea valabilității sau nevalabilității titlului de preluare a

imobilelor intrate în patrimoniul statului este de competența exclusivă a

instanțelor judecătorești, locatorul persoană fizică neavând posibilitatea să

facă asemenea aprecieri;

- buna-credință a cumpărătorului

trebuie evaluată în raport de toate condițiile înscrise în Legea nr. 112/1995;

- or, la data expirării termenului

prevăzut de art. 14 din legea precizată, reclamanții nu aveau depusă o cerere

de restituire în natură a imobilului și nici nu îndeplineau condițiile cerute

pentru o asemenea restituire, nefiind domiciliați în țară;

- pe de altă parte, la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare (18 ianuarie 1997) avea cunoștință

despre desființarea primei hotărâri judecătorești favorabile reclamanților și

reînscrierea titlului statului în cartea funciară, iar SC R. SRL Brașov i-a

înștiințat pe locatari cu privire la noua acțiune în revendicare de abia la 25

martie 1997.

De asemenea, recurenta A.L. a

susținut că instanța de apel nu ar fi analizat critica sa referitoare la incidența

art. 46.3 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 498/2003.

Criticile formulate de recurenții

reclamanți cu privire la obligarea părților adverse la predarea imobilului

revendicat și cererea de constatare a nulității contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate de SC R. SRL Brașov cu pârâtele Ș.A. și B.S. sunt

fondate deoarece:

- locatarul nu este posesor, ci un

simplu detentor precar al bunului închiriat;

- drept consecință, redobândirea

calității de chiriaș nu constituie, principial, un impediment legal în calea

obligării pârâtelor S.V., A.L. și D.M. la predarea, către proprietarii

imobilului revendicat, a spațiilor locative care au format obiectul

contractelor de înstrăinare în litigiu;

- reclamanții au revendicat

întregul imobil (construcție și teren), la 24 octombrie 1996, anterior

adoptării Legii nr. 10/2001 (susținând, între altele, că statul 1-a preluat

fără titlu) și apoi, au solicitat restituirea în natură a grădinii (prin

notificare), precum și constatarea nulității absolute a 4 contracte de

vânzare-cumpărare, încheiate conform Legii nr. 112/1995 de entitatea de stat

care administra imobilul cu tot atâtea chiriașe, inclusiv B.S. (la 30

septembrie 1996) și Ș.A. (la 15 octombrie 1996), pe considerentul că, în raport

de modul de preluare, bunul revendicat nu putea fi înstrăinat;

- la data promovării acțiunii în

revendicare, contractele celor două chiriașe menționate nu erau intabulate, iar

spațiile locative vândute acestora nu se mai aflau, din momentul înstrăinării,

în detenția entității abilitate cu soluționarea notificării formulate în

temeiul Legii nr. 10/2001;

- art. 47 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 prevede că persoanele care la data intrării în vigoare a legii

precizate aveau pe rolul instanțelor judecătorești acțiuni în revendicare

formulate anterior, pot opta pentru continuarea judecății potrivit dreptului

comun, nefiind așadar obligate să notifice fostei entități deținătoare

restituirea în natură a imobilului revendicat;

- din textul enunțat rezultă că

solicitările de constatare a nulității contractelor încheiate conform Legii nr.

112/1995, introduse ulterior apariției Legii nr. 10/2001 de titularii unor

acțiuni în revendicare aflate în curs de soluționare potrivit dreptului comun,

trebuie să fie analizate chiar și în lipsa notificării de restituire în natură.

Ultima critică formulată de

reclamanți nu poate fi însă examinată deoarece instanțele de fond și apel nu au

intrat în cercetarea capătului de cerere privitor la constatarea nulității absolute

a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele B.S. și Ș.A.

Este fondat și recursul declarat

de pârâtele Ș.A.F. și B.S. deoarece solicitarea reclamanților privitoare la

constatarea identității unor numere top. din cartea funciară constituie un

capăt de cerere distinct și se referă la o situație de fapt, iar nu la

existența sau inexistența vreunui drept, așa cum prevede art. 111C. proc. civ.

Recursul declarat de pârâta S.V.

este de asemenea fondat, în sensul celor ce urmează:

- probele administrate în cauză

sunt contradictorii cu privire la etajul I, unde se află apartamentul cumpărat

de recurentă, concluziile celor două expertize tehnice (însușite de instanțele

de fond și apel) fiind contrazise de înscrisurile de la filele 46-48 și 158 din

dosarul nr. 5342/2001 al Tribunalului Brașov, potrivit cărora structura

menționată ar fi fost edificată cu fonduri de stat, ulterior preluării în fapt

a imobilului revendicat;

- aceste înscrisuri se coroborează

cu sentința civilă nr. 6444 din 26 mai 1997 a Judecătoriei Brașov având ca

obiect pretenții referitoare tot la etajul I, formulate de S.V., la o dată

neprecizată, împotriva municipiului Brașov și SC R. SRL Brașov.;

- este însă cert că etajul I nu a

fost înscris în cartea funciară odată cu subsolul și parterul imobilului, fiind

edificat ulterior restului construcției, astfel că în privința acestei

structuri erau operante prevederile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938,

reproduse asemănător de art. 28 alin. (1) și (3) din Legea nr. 7/1996;

- în atare situație, pentru

corecta soluționare a cauzei trebuia stabilită data înscrierii etajului I al

imobilului în cartea funciară deoarece această înscriere, dacă era ulterioară

preluării în fapt a imobilului dar preceda înstrăinarea apartamentelor situate

la nivelul menționat, confirma indirect susținerile recurentei, iar în caz

contrar, afecta evident validitatea contractelor de vânzare-cumpărare.

În sfârșit, este fondat și

recursul declarat de intervenienta pârâtă A.L. deoarece instanța de apel a

înlăturat susținerile acesteia referitoare la buna sa credință fără să-i

analize și critica bazată pe incidența art. 46.3 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H. G. nr. 498/2003.

Așa fiind, conform art. 312 alin.

(1) și (3) și art. 314 C. proc. civ., toate recursurile analizate vor fi admise

și se vor casa ambele hotărâri, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima

instanță.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

reclamanții G.D.I. și G.T.I., pârâții B.S., S.O.C. și S.V. și intervenienta

A.L. împotriva deciziei nr. 404 Ap din 30 aprilie 2004 a Curții de Apel Brașov.

Casează decizia recurată precum și

sentința nr.260 din 23 iunie 2003 a Tribunalului Brașov.

Trimite cauza spre rejudecare la

Tribunalul Brașov.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2006.