ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4141/2003

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea civilă înregistrată sub nr. 18490 din 17 decembrie 1997 la Judecătoria

Brașov, reclamantul  G.C.D. domiciliat în București, a chemat în judecată

civilă pentru revendicare imobiliară, Statul Român reprezentat prin Direcția

Generală a Finanțelor Publice Brașov, Orașul Brașov prin Primar și

Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat R.A., pentru a fi obligați să

îi restituie în deplină proprietate și liniștită posesie casa și terenul în

suprafață de 1011,60 mp. situate în Predeal, înscrise în C.F. 15471 Brașov top.

13505/3 și 13505/4.

Reclamantul

a cerut ca urmare, radierea dreptului de proprietate al Statului Român,

respectiv al A.P.P.S. R.A. București și reînscrierea dreptului său de

proprietate în C.F.

În

motivarea acțiunii, reclamantul ca moștenitor legal al proprietarilor tabulari

G.C.M. și G.C. decedați la 17 august 1982 și respectiv 13 noiembrie 1977, a

susținut că imobilul a fost scos din proprietatea părinților săi  prin

rechiziție până la 20 septembrie 1947, iar ulterior deținut fără titlu de către

autoritățile administrative și intabulat în favoarea Statului prin aplicarea

abuzivă a Decretului nr. 92/1950 ale cărei dispoziții privind exceptarea de la

naționalizare, a tatălui ca intelectual – cercetător științific și a mamei –

casnică, au fost vădit încălcate.

Prin

sentința civilă nr. 12784 din 29 septembrie 1998 Judecătoria Brașov a respins

acțiunea, socotind că în raport de obiectul cererilor și de inexistența

identității dintre persoana reclamantului și titularii dreptului  pretins,

acesta nu ar avea calitate procesuală pasivă.

Hotărârea

primei instanțe a fost casată prin decizia civilă nr. 638 A din 16 martie 1999

a Tribunalului Brașov, secția civilă, care constatând calitatea procesuală

activă a reclamantului, a trimis cauza pentru rejudecare în fond instanței mai

întâi sesizate.

După

reluarea judecății, Judecătoria Brașov, având în vedere normele de competență

materială în vigoare după criteriul valorii obiectului acțiunii, s-a declarat

necompetentă în soluționarea litigiului și prin sentința civilă nr. 14941 din 7

decembrie 1999 a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov.

Soluționând

cauza în fond, prin sentința civilă nr. 368 S din 7 iulie 2000, Tribunalul

Brașov, secția civilă, după ce a respins mai întîi excepția privind lipsa

calității procesuale active a reclamantului reiterată de A.P.P.S. – R.A. –

S.R.P. Predeal a admis acțiunea cu consecința obligării pârâților Orașul

Predeal reprezentat prin Primar și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului

Protocolului de Stat – Sucursala de Reprezentare și Protocol Predeal, să

restituie imobilul revendicat și să îl lase în deplină proprietate și posesie a

reclamantului.

Totodată

s-a hotărât rectificarea Cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate

al Statului și al dreptului de administrare al A.P.P.S. – R.A.; reînscrierea

dreptului de proprietate al foștilor proprietari tabulari G.C.M. și G.C. precum

și a dreptului de proprietate al reclamantului cu titlu de  moștenitor legal.

Pentru

a hotărî astfel instanța de fond a reținut în esență că deținerea imobilului

revendicat de către pârâți s-a făcut în baza unui titlu nevalabil ca urmare a

încălcării dispozițiilor imperative ale Decretului nr. 92/1950 care exceptau de

la naționalizare intelectualii profesioniști, cerință îndeplinită de G.C.,

istoric, membru al Academiei Române, precum și categoriile sociale care nu se

încadrau în sfera marilor industriași, moșieri, bancheri, comercianți s-au

exploatatori de imobile, condiție deasmeni realizată de proprietarii tabulari

care erau, intelectual profesionist și respectiv casnică.

Instanța

de fond a mai statuat asupra irelevanței apartenenței actuale     a

imobilului    la domeniul   public   și  a   destinației   date  prin   H.G.

nr. 639/1995 de locuință de protocol, în raport de nevalabilitatea titlului

pârâților potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 11 din

O.G. nr. 11/1996.

Și

această hotărâre a fost însă casată în urma admiterii apelului declarat de

A.P.P.S. R.A. București prin decizia nr.22 din 5 aprilie 2001 a Curții de Apel

Brașov, secția civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la

Tribunalul Brașov.

Instanța

de apel a socotit de această dată că tribunalul ar fi reținut fără temei legal

lipsa  calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor ca reprezentant al

Statului Român soluționând greșit acțiunea în revendicare numai în

contradictoriu cu A.P.P.S. – R.A., care ar fi numai administrator al

imobilului.

După

rejudecare, Tribunalul Brașov, secția civilă a pronunțat sentința civilă nr.

313 S din 5 octombrie 2001, obligând de această dată Statul Român reprezentat

prin Ministerul Finanțelor împreună cu Administrarea Protocolului de Stat R.A.

să lase imobilul revendicat în deplină proprietate și liniștită posesie

reclamantului, cu consecința rectificării Cărții funciare în sensul radierii

dreptului de proprietate al statului și de administrare al Regiei A.P.P.S și

reînscrierii dreptului  de proprietate al succesoarei reclamantului inițial

G.C.M.

Totodată

au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a

încheierii de înscriere de mențiuni în C.F. nr. 17954/1996 cât și de

revendicăre a imobilului de la Orașul Predeal reprezentat prin Primar, datorită

lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Această

din  urmă hotărâre de fond a fost confirmată prin decizia civilă nr.1 din 18

ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă prin

respingerea ca nefondat, a apelului declarat de A.P.P.S. – R.A București.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a menținut integral, în limita motivelor de

apel formulate, cele stabilite în fapt și în drept prin hotărârea atacată

privind nevalabilitatea titlului statului ca urmare a aplicării abuzive și

nelegale a dispozițiilor Decretului – Lege nr. 92/1950, cît și cu referire la

neincidența dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001 în cauză.

S-a

statuat și asupra aplicării dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, atât

în privința proprietății private cât și a celei publice a statului, în cazul

nevalabilității titlului de proprietate invocat drept temei al deținerii.

Împotriva

deciziei menționate a declarat recurs Administrația Patrimoniului Protocolului

de Stat R.A. București care invocând drept temei de casare dispozioițiile art

.304 pct. 9 din C. proc. civ. și a reiterat susținerile din apel privind

aplicarea și interpretarea greșită a legii, arătând pe de o parte că în

spiritul Decretului nr. 92/1950 autorul reclamantului G.D., având împreună cu

familia sa mai multe imobile se încadra în sfera exploatatorilor de locuințe,

așa încât nu putea fi exceptat de la naționalizare, pe de altă parte că

acțiunea de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 6

din Legea nr. 213/1998 nu ar fi admisibilă cîtâ vreme la data introducerii și

respectiv a soluționării procesului, erau în vigoare legile speciale de

reparație, anume Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.

Recursul

nu este fondat.

Încercarea încadrării foștilor proprietari în

sfera „exploatatorilor de locuințe„ vizați de dispozițiile Decretului nr.

92/1950, sub cuvânt că aceștia ar fi avut în proprietate mai multe imobile,

este în contradicție vădită cu probele administrate în cauză, conform cărora

G.C. împreună cu soția și copii minori dețineau cu acest titlu la data

naționalizării, trei case destinate exclusiv  folosinței proprii din care, o

locuință permanentă și statornică în București și câte una de agrement la

munte, respectiv vila aici revendicată din Predeal  și la mare în stațiunea Mangalia.

Cum

prin „imobilele clădite deținute de exploatatorii de locuințe” în sensul

art.1.2 din Decretul nr. 92/1950 s-au avut în vedere în mod explicit imobilele

destinate exploatării prin închiriere, chiria constituind sursa principală de

venituri a locotarului, iar în cauză  o astfel de împrejurare nu s-a verificat

nici ca verosimilă în raport de statutul social și profesional al fostului

proprietar, se reține că nici prin intermediul acestei susțineri nu se poate

conchide legalitatea naționalizării.

- Deși

lămurită pe deplin și judicios argumentată  în cuprinsul hotărârii atacate,

problema inadmisibilității acțiunii de drept comun și a incidenței legilor

speciale reiterată în recurs, implică și următoarele precizări.

La data

declanșării procesului civil de față, aceasta fiind dată introducerii acțiunii

în revendicare la Judecătoria Brașov, 17 decembrie 1997, Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989, nici nu exista, iar după intrarea sa  în

vigoare prin publicarea în M.Of. din 14 februarie 2001, au devenit aplicabile

dispozițiile art. 47 alin. (1) potrivit cărora persoana îndreptățită la

restituire era exclusiv chemată să aleagă între continuarea acțiunii de drept

comun și posibilitatea de a recurge la procedura specială.

În

consecință, potrivit  dispopzițiilor art. 312 C. proc.civ. recursul se va

respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva

deciziei nr.1 Ap din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi  20 noiembrie  2003.