ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4141/2003

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată sub nr. 18490 din 17 decembrie 1997 la Judecătoria Brașov, reclamantul G.C.D. domiciliat în București, a chemat în judecată civilă pentru revendicare imobiliară, Statul Român reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, Orașul Brașov prin Primar și Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat R.A., pentru a fi obligați să îi restituie în deplină proprietate și liniștită posesie casa și terenul în suprafață de 1011,60 mp. situate în Predeal, înscrise în C.F. 15471 Brașov top. 13505/3 și 13505/4. Reclamantul a cerut ca urmare, radierea dreptului de proprietate al Statului Român, respectiv al A.P.P.S.

R.A. București și reînscrierea dreptului său de proprietate în C.F. În motivarea acțiunii, reclamantul ca moștenitor legal al proprietarilor tabulari G.C.M. și G.C. decedați la 17 august 1982 și respectiv 13 noiembrie 1977, a susținut că imobilul a fost scos din proprietatea părinților săi prin rechiziție până la 20 septembrie 1947, iar ulterior deținut fără titlu de către autoritățile administrative și intabulat în favoarea Statului prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950 ale cărei dispoziții privind exceptarea de la naționalizare, a tatălui ca intelectual – cercetător științific și a mamei – casnică, au fost vădit încălcate. Prin sentința civilă nr. 12784 din 29 septembrie 1998 Judecătoria Brașov a respins acțiunea, socotind că în raport de obiectul cererilor și de inexistența identității dintre persoana reclamantului și titularii dreptului pretins, acesta nu ar avea calitate procesuală pasivă.

Hotărârea primei instanțe a fost casată prin decizia civilă nr. 638 A din 16 martie 1999 a Tribunalului Brașov, secția civilă, care constatând calitatea procesuală activă a reclamantului, a trimis cauza pentru rejudecare în fond instanței mai întâi sesizate. După reluarea judecății, Judecătoria Brașov, având în vedere normele de competență materială în vigoare după criteriul valorii obiectului acțiunii, s-a declarat necompetentă în soluționarea litigiului și prin sentința civilă nr. 14941 din 7 decembrie 1999 a declinat competența în favoarea Tribunalului Brașov. Soluționând cauza în fond, prin sentința civilă nr. 368 S din 7 iulie 2000, Tribunalul Brașov, secția civilă, după ce a respins mai întîi excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamantului reiterată de A.P.P.S.

– R.A. – S.R.P. Predeal a admis acțiunea cu consecința obligării pârâților Orașul Predeal reprezentat prin Primar și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat – Sucursala de Reprezentare și Protocol Predeal, să restituie imobilul revendicat și să îl lase în deplină proprietate și posesie a reclamantului. Totodată s-a hotărât rectificarea Cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al Statului și al dreptului de administrare al A.P.P.S. – R.A.; reînscrierea dreptului de proprietate al foștilor proprietari tabulari G.C.M. și G.C. precum și a dreptului de proprietate al reclamantului cu titlu de moștenitor legal.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut în esență că deținerea imobilului revendicat de către pârâți s-a făcut în baza unui titlu nevalabil ca urmare a încălcării dispozițiilor imperative ale Decretului nr. 92/1950 care exceptau de la naționalizare intelectualii profesioniști, cerință îndeplinită de G.C., istoric, membru al Academiei Române, precum și categoriile sociale care nu se încadrau în sfera marilor industriași, moșieri, bancheri, comercianți s-au exploatatori de imobile, condiție deasmeni realizată de proprietarii tabulari care erau, intelectual profesionist și respectiv casnică. Instanța de fond a mai statuat asupra irelevanței apartenenței actuale a imobilului la domeniul public și a destinației date prin H.G.

nr. 639/1995 de locuință de protocol, în raport de nevalabilitatea titlului pârâților potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 11 din O.G. nr. 11/1996. Și această hotărâre a fost însă casată în urma admiterii apelului declarat de A.P.P.S. R.A. București prin decizia nr.22 din 5 aprilie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Brașov. Instanța de apel a socotit de această dată că tribunalul ar fi reținut fără temei legal lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor ca reprezentant al Statului Român soluționând greșit acțiunea în revendicare numai în contradictoriu cu A.P.P.S. – R.A., care ar fi numai administrator al imobilului.

După rejudecare, Tribunalul Brașov, secția civilă a pronunțat sentința civilă nr. 313 S din 5 octombrie 2001, obligând de această dată Statul Român reprezentat prin Ministerul Finanțelor împreună cu Administrarea Protocolului de Stat R.A. să lase imobilul revendicat în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantului, cu consecința rectificării Cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al statului și de administrare al Regiei A.P.P.S și reînscrierii dreptului de proprietate al succesoarei reclamantului inițial G.C.M. Totodată au fost respinse capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a încheierii de înscriere de mențiuni în C.F. nr. 17954/1996 cât și de revendicăre a imobilului de la Orașul Predeal reprezentat prin Primar, datorită lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Această din urmă hotărâre de fond a fost confirmată prin decizia civilă nr.1 din 18 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă prin respingerea ca nefondat, a apelului declarat de A.P.P.S. – R.A București. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a menținut integral, în limita motivelor de apel formulate, cele stabilite în fapt și în drept prin hotărârea atacată privind nevalabilitatea titlului statului ca urmare a aplicării abuzive și nelegale a dispozițiilor Decretului – Lege nr. 92/1950, cît și cu referire la neincidența dispozițiilor Legii nr. 112/1995 și ale Legii nr. 10/2001 în cauză. S-a statuat și asupra aplicării dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998, atât în privința proprietății private cât și a celei publice a statului, în cazul nevalabilității titlului de proprietate invocat drept temei al deținerii.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat R.A. București care invocând drept temei de casare dispozioițiile art .304 pct. 9 din C. proc. civ. și a reiterat susținerile din apel privind aplicarea și interpretarea greșită a legii, arătând pe de o parte că în spiritul Decretului nr. 92/1950 autorul reclamantului G.D., având împreună cu familia sa mai multe imobile se încadra în sfera exploatatorilor de locuințe, așa încât nu putea fi exceptat de la naționalizare, pe de altă parte că acțiunea de drept comun întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. și art. 6 din Legea nr. 213/1998 nu ar fi admisibilă cîtâ vreme la data introducerii și respectiv a soluționării procesului, erau în vigoare legile speciale de reparație, anume Legea nr. 112/1995 și Legea nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat. Încercarea încadrării foștilor proprietari în sfera „exploatatorilor de locuințe„ vizați de dispozițiile Decretului nr. 92/1950, sub cuvânt că aceștia ar fi avut în proprietate mai multe imobile, este în contradicție vădită cu probele administrate în cauză, conform cărora G.C. împreună cu soția și copii minori dețineau cu acest titlu la data naționalizării, trei case destinate exclusiv folosinței proprii din care, o locuință permanentă și statornică în București și câte una de agrement la munte, respectiv vila aici revendicată din Predeal și la mare în stațiunea Mangalia.

Cum prin „imobilele clădite deținute de exploatatorii de locuințe” în sensul art.1.2 din Decretul nr. 92/1950 s-au avut în vedere în mod explicit imobilele destinate exploatării prin închiriere, chiria constituind sursa principală de venituri a locotarului, iar în cauză o astfel de împrejurare nu s-a verificat nici ca verosimilă în raport de statutul social și profesional al fostului proprietar, se reține că nici prin intermediul acestei susțineri nu se poate conchide legalitatea naționalizării. - Deși lămurită pe deplin și judicios argumentată în cuprinsul hotărârii atacate, problema inadmisibilității acțiunii de drept comun și a incidenței legilor speciale reiterată în recurs, implică și următoarele precizări.

La data declanșării procesului civil de față, aceasta fiind dată introducerii acțiunii în revendicare la Judecătoria Brașov, 17 decembrie 1997, Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nici nu exista, iar după intrarea sa în vigoare prin publicarea în M.Of. din 14 februarie 2001, au devenit aplicabile dispozițiile art. 47 alin. (1) potrivit cărora persoana îndreptățită la restituire era exclusiv chemată să aleagă între continuarea acțiunii de drept comun și posibilitatea de a recurge la procedura specială. În consecință, potrivit dispopzițiilor art. 312 C. proc.civ. recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat împotriva deciziei nr.1 Ap din 18 ianuarie 2002 a Curții de Apel Brașov, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2003.