ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5620/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 501/2009 a Tribunalului Brașov s-a respins acțiunea civilă. astfel cum a fost completată și precizată, formulată de reclamanta S.A.S., reprezentată prin mandatar B.D.M. în contradictoriu cu pârâții Municipiul Brașov, prin primar, SC R. SRL Brașov și Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor, reprezentat în D.G.F.P.C.F.S. Brașov. A admis cererile de intervenție principală, formulate de intervenienții F.E.T., D.C., D.M., L.M. și V.A. și, în consecință, a constatat că intervenienta F.E.T., deține dreptul de proprietate asupra apartamentului compus din 3 camere și anexe aferente cu o suprafață de 76.79 mp din imobilul situat în Brașov, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 22 octombrie 1996 încheiat cu pârâta SC R. SRL.

A constatat că intervenienții D.C. și D.M. dețin dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 3 din imobilul situat în Brașov, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 11 iulie 1997 încheiat cu pârâta SC R. SRL. A constatat că intervenientul L.M. deține dreptul de proprietate supra apartamentului nr. 6 din imobilul situat în Brașov, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 8 decembrie 1998, încheiat cu pârâtul SC R. SRL. A constatat că intervenienta V.A. deține dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. 5 din imobilul situat în Brașov, în baza contractului de vânzare - cumpărare din 14 aprilie 1998, încheiat cu pârâta SC R. SRL. A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC E. SRL.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că. potrivit extrasului de carte funciară din 24 august 1999 asupra imobilului situat în Brașov, înscris în CF Brașov, casă de piatră și curte de 126 mp. proprietar este pârâtul Statul Român cu titlu de naționalizare, conform Decretului 92/1950. cu mențiunea că proprietar anterior a fost I.S. care a dobândit dreptul de proprietate prin cumpărare. Din actele de stare civilă aflate la dosar reiese faptul că I.S. este fiul lui S.M.I. și S.I.H. căsătorit fiind din 1 septembrie 1922 cu D.E.T. Reclamanta S.A.S. născută H.S. a fost adoptată în data de 10 martie 1958 de S.M.I. și soția acestuia S.E.T., adopția fiind înregistrată în registrul stării civile Dumbrăveni - Sighișoara.

Reclamanta își justifică astfel calitatea procesuală activă fiind moștenitoarea legală a defuncților S.E.T. decedată la 21 septembrie 1981 și S.M.I. decedat la 9 mai 1979 în calitate de fiică și a defuncților D.I. și D.E.T., în calitate de nepoată. In anexa Decretului nr. 92/1950, privind naționalizarea unor imobile, sunt trecute 8 apartamente din imobilele situate în Brașov al cărui proprietar a fost D.I., iar la o altă poziție sunt trecute 14 apartamente, din imobilele situate în Brașov al căror proprietar a fost I.Ș. Din înscrisurile aflate la dosar, respectiv buletinul clădirii nr. 4 și declarațiile privind apartamentele din care sunt compuse imobilele situate în Brașov rezultă faptul că aceste apartamente au fost închiriate de foștii proprietari I.Ș.

și D.I. (ambii numai în ce privește imobilul), în perioada anterioară naționalizării mai multor persoane fizice. La momentul naționalizării s-a ținut cont nu numai de profesia proprietarului ci și de destinația și conformația imobilului. Probatoriul administrat în cauză a demonstrat că imobilele din litigiu aveau în componență mai multe apartamente ce erau folosite în scopul închirierii. Pe cale de consecință, naționalizarea a fost făcută cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, fiind legală, iar titlul de proprietate al pârâtului Statul Român este valabil. Astfel, contractele de vânzare - cumpărare dintre pârâta SC R. SRL, ca reprezentant al statului și intervenientei F.E.T., D.C., D.M., L.M.

și V.A. au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea 112/1995 și sunt perfect valabile. Intervenienta SC E. SRL. este titulara dreptului de a cumpăra spațiul comercial aflat la parterul imobilului situat în imobil, drept consfințit printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv decizia civilă nr. 744 din 4 martie 1999 a Tribunalului Brașov. Împotriva acestei sentinței a declarat apel reclamanta criticând-o sub un singur aspect al greșitei interpretări a textelor de lege ce reglementează trecerea în proprietatea statului, respectiv a textului art. 2 din Decretul nr. 92/1950, antecesorii săi fiind exceptați de la naționalizare. Intimații au depus întâmpinări prin care au combătut apelul.

Curtea de Apel Brașov prin decizia nr. 134 din 10 octombrie 2009 a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că, Decretul nr. 92/1950 deși statua asupra naționalizării imobilelor, a vizat cel puțin restrângerea averii unei categorii limitate de persoane arătate în art. 1. Chiar și legiuitorul anului 2001 a încadrat în rândul preluărilor abuzive Decretul nr. 92/1950 [art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001]. astfel că din acest punct de vedere, criticile din apel sunt corecte. În apel însă dispozițiile sentinței privind admiterea cererilor de intervenție nu au fost criticate, intrând în acest mod în puterea lucrului judecat, iar în apel nu au fost analizate întrucât instanța este ținută de limitele devoluării, astfel că situația juridică a imobilului stabilită de prima instanță rămâne neschimbată.

Reclamanta a uzat de dreptul conferit de Legea nr. 10/2001, notificările sale privind imobilele în litigiu fiind soluționate, dosar apel, și coroborat cu constatarea dreptului de proprietate al intervenienților, prezentul apel la acest moment apare ca fiind lipsit de interes. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte. - Au fost greșit interpretate textele de lege ce reglementează trecerea în proprietatea Statului a unor imobile respectiv, prevederile Decretului nr. 92/1950. Greșit s-a reținut că foștii proprietari tabulari se încadrau într-unul dintre criteriile prevăzute în art. 1 din Decretul nr. 92/1950.

- S-a concluzionat greșit că problema constatării dreptului de proprietate al intervenienților ar fi intrat în puterea lucrului judecat. - Chiar situația recunoașterii de către instanță a existenței unor drepturi de proprietate (extratabulare) în favoarea intervenienților nu se opune în nici un fel admiterii acțiunii principale care are ca scop invalidarea titlului de proprietate al Statului Român. - Chiar dacă prin motivele de apel nu s-au adus critici în ceea ce privește admiterea cererilor de intervenție totuși, se susține că apelul viza schimbarea în totul a hotărârii primei instanțe. - Nu s-a pus în discuția părților excepția lipsei de interes formulată de reclamantă.

Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, isntanța constată recursul nefondat pentru cele ce succed: Se critică prin motivele de recurs nelegalitatea hotărârii cu referire direct la interpretarea greșită a textelor de lege din Decretul nr. 92/1950 ce reglementează trecerea în proprietatea Statului a imobilelor supuse analizei, respectiv art. I din acest decret. Contrar criticilor formulate, se constată că în anexa Decretului nr. 92/1950, privind naționalizarea unor imobile, la poziția 113 sunt trecute opt apartamente din imobilele situate în Brașov al cărui proprietar a fost D.I., iar la poziția nr. 462 sunt trecute paisprezece apartamente din imobilele situate în Brașov, al cărui proprietar a fost I.Ș.

Aceste apartamente au fost închiriate de foștii proprietari:I.Ș. și D.I. în perioada anterioară naționalizării mai multor persoane fizice. Raportat la această situație de fapt necontestată de recurentă, se concluzionează că, deși antecesorii recurentei făceau parte din categoria socio-profesională exceptată de la naționalizare, aceștia dețineau în proprietate mai multe imobile pe care le-au închiriat. Având în vedere că art. 1 din Decretul nr. 92/1950 prevede că se naționalizează printre altele și imobilele clădite care sunt deținute de exploatatorii de locuință (în speță imobilele închiriate), rezultă indubitabil că prevederile acestui articol din Decretul nr. 92/1950 a fost corect interpretat, reținându-se că naționalizarea imobilelor în litigiu a fost făcută cu respectarea art. 1 din Decretul sus arătat.

În consecință, naționalizarea imobilelor în litigiu a fost făcută cu respectarea dispozițiilor legale iar titlul de proprietate al Statului este valabil. Contractele de vânzare-cumpărare încheiate între SC R. SRL ca reprezentant al Statului și intervenienți sunt legale, respectându-se întocmai dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 și drept urmare în mod corect s-a constatat dreptul de proprietate al intervenienților pentru imobilele supuse analizei. În ceea ce privește afirmația că apelul viza schimbarea în totul a hotărârii primei instanțe trebuie văzut că față de dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ., efectul devolutiv al apelului este limitat prin faptul că, expresia principiului disponibilității, instanța de apel va proceda la o nouă judecată asupra fondului numai în limitele criticii formulate de apelant, deci poate judeca decât atât cât i s-a cerut.

Or, reclamanta prin motivele de apel, a adus critici pe un singur aspect și anume cel al exceptării de la naționalizare a imobilelor aparținând antecesorilor reclamantei, care a fost corect analizat de instanța de apel. Deci, instanța de apel a judecat în limitele investirii sale de către reclamantă. În mod just a fost tranșată și problema constatării dreptului de proprietate al intervenienților atâta timp cât reclamanta nu a formulat critici în apel cu privire la modalitatea în care instanța fondului a soluționat cererile intervenienților prin care au solicitat să se constate că au un drept de proprietate asupra imobilelor în litigiu. Această problemă de drept nefiind supusă analizei în calea de atac a apelului este cert că a intrat în puterea lucrului judeca, însemnând că reclamanta a achiesat la soluția primei instanțe și nu mai poate omissio medio – peste cale de atac a apelului să o deducă judecății recursului.

Aceeași analiză este valabilă și pentru ultimul motiv de recurs prin care se critică faptul că instanța nu a pus în discuția părților excepția lipsei de interes formulată de reclamantă, întrucât o asemenea excepție nu a fost invocată prin motivele de apel și nici oral în faza de dezbateri. Așadar, criticile formulate prin cererea de recurs nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.A.S. împotriva deciziei civile nr. 134/Ap din 10 octombrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.