ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4203/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4203/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Constată că prin cererea de chemare în

judecată înregistrată la Tribunalul Brașov sub nr. 2853/62/2006, reclamanta C.C.I.

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții J. Brașov, C.J. Brașov și B.J.G.B., obligarea

acestora la restituirea în natură a imobilului preluat în mod abuziv în proprietatea

statului, compus din teren și construcție (fostul sediu al C.C.I.), intabulat

în CF 16405 Brașov, sub nr. top. 2096/1/2, situat în Brașov, B-dul Eroilor, cu

cheltuieli de judecată.

La data de 4

noiembrie 2006 și 9 februarie 2007, reclamanta și-a completat cererea

de chemare în judecată, solicitând

obligarea Președintelui Consiliului județean Brașov, sub sancțiunea plății

daunelor cominatorii de 1000

lei/zi de

întârziere, să emită decizia de restituire a imobilului în litigiu,

radierea din CF 15405 Brașov a mențiunilor de la

A + l „domeniu public” și de

la B + 5

privind „proprietatea S.R. prin M.C.A. și de la C + 4 „B.J.G.

B.” drept de administrare”

și întabularea în

aceiași carte funciară a

dreptului de proprietate al C.C.I. Brașov, în baza Legii nr. 10/2001, asupra

acestui imobil, precum și chemarea în judecată în calitate de pârâți a J.

Brașov reprezentat de C.J. Brașov prin P. și a B.J.G.B. Brașov.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul J.

Brașov a invocat excepțiile de prematuritate și de admisibilitate a primului

capăt de cerere, arătând că partea menționată a solicitat instanței să

stabilească modalitatea de restituire a imobilului în litigiu, or, această

solicitare încalcă autonomia decizională exclusivă a deținătorului acestui

imobil. La rândul său, pârâta B.J.G.B. a

invocat

prin întâmpinarea formulată excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamantei și prematuritatea prezentei

acțiuni.

Prin sentința civilă nr. 220 din 23

martie 2007, Tribunalul Brașov a respins excepțiile lipsei calității procesuale

active a reclamantei C.C.I. Brașov, a admisibilității cererii de chemare în

judecată și a prematurității acesteia, invocate de pârâții J. Brașov și B.J.G.B.

A admis în parte cererea de chemare în

judecată formulată, precizată și completată de reclamanta C.C.I. Brașov, în

contradictoriu cu pârâții J. Brașov, reprezentat de C.J. Brașov, prin P.

acestuia, și B.J.G.B. și, în consecință:

A obligat pârâtul J. Brașov să emită,

prin reprezentantul său legal, în condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001,

o Decizie, prin care să restituie în natură reclamantei imobilul situat în

Brașov, B-dul Eroilor, înscris în GF. nr. 16405 Brașov, sub nr. top . 2096/1/2,

respingând restul pretențiilor.

Pentru a pronunța această sentință

prima instanță a reținut următoarele:

Imobilul înscris în GF nr. 16405

Brașov, sub nr. top 2096/1/2, constând din clădire și teren în suprafață de

1.738,8 mp, a constituit obiectul dreptului de proprietate al C.C.I. Brașov, el

fiind trecut în proprietatea statului, în temeiul Decretului nr. 74/1949.

Din evidențele de carte funciară,

rezultă, de asemenea că, la data de 19 august 2004, a fost notată mențiunea că,

imobilul mai sus-identificat face parte din domeniul public al J. Brașov și că

asupra lui B.J.G.B. deține un drept de administrare.

Urmând procedura prealabilă

obligatorie reglementată de Legea nr. 10/2001, reclamanta a înregistrat, prin

intermediul executorului judecătoresc, la data de 14 august 2001, pe rolul P.J.

Brașov, pe rolul P.M. Brașov și pe rolul B.J.G.B. câte o notificare, prin care

a solicitat a-i fi restituit în natură imobilul situat în Brașov, B-dul

Eroilor, înscris în CF nr. 16405 Brașov, sub nr. top 2096/1/2.

Din actul aflat

la dosarul cauzei, rezultă că, notificarea

formulată de reclamantă pentru imobilul în litigiu a fost

trimisă, la data de 19 octombrie 2001, spre competentă soluționare pârâtului J.

Brașov, reprezentat legal de C.J. Brașov.

Deoarece, pârâtul menționat nu a

înțeles să soluționeze notificarea pe care reclamanta a formulat-o în temeiul

Legii nr. 10/2001, aceasta a înregistrat, la data de 21 septembrie 2005,

respectiv, la data

de 01 iunie 2006, doua

adrese, prin care i-a solicitat acestuia să procedeze

la soluționarea

acestei notificări, iar, ca urmare a refuzului pârâtului

J. Brașov de a se conforma acestei solicitări, a

promovat prezenta

cerere.

Legea nr. 10/2001 reglementează în mod

general modalitatea de restituire a imobilelor preluate de stat, în perioada 6

martie 1945 - 22

decembrie 1989, atât cu

titlu valabil, cât și fără titlu valabil instituind o

procedură specială

și obligatorie pentru retrocedarea acestor imobile.

Astfel, Legea prevede două etape

distincte, și anume, procedura

prealabilă,

care are caracter obligatoriu, astfel încât, de la data intrării în

vigoare

a Legii nr. 10/2001, cererile de restituire în natură sau prin echivalent a

imobilelor preluate în mod abuziv de stat sunt inadmisibile dacă nu se face

dovada îndeplinirii procedurii prealabile și procedura judiciară, care este

ulterioară, facultativă și subsidiară, persoanele nemulțumite de soluționarea

cererilor de restituire în natură

sau prin

echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv putând ataca în

justiție, în termenele și în modalitățile

prevăzute de Lege, deciziile emise

de persoanele juridice notificate.

În speță, reclamanta a făcut dovada

parcurgerii procedurii prealabile obligatorii reglementată de Legea nr. 10/2001,

depunând la dosarul cauzei, notificările pe care le-a înregistrat pe rolul

pârâților, notificări pe care părțile menționate nu le-au soluționat nici până în

prezent, nesocotind astfel obligația stabilită în sarcina lor de dispozițiile art.

25 din Legea nr. 10/2001.

Conduita

imputabilă a pârâților care, din neglijență sau rea-voință

refuză să

răspundă la notificările pe care reclamanta le-a promovat, nu

poate să afecteze interesele acesteia

și nici să o lipsească în fapt de posibilitatea de a-și apăra drepturile

recunoscute de lege. De aceea, având în vedere că, atitudinea pârâților

echivalează cu neîndeplinirea obligației corelative unui drept subiectiv civil,

respectiv, a dreptului la restituirea în natură sau prin echivalent a

imobilului în litigiu, tribunalul reține că, reclamanta își poate realiza acest

drept, prin promovarea prezentei acțiuni.

Așa fiind, instanța, pentru

considerentele ce preced, constată că, excepțiile de prematuritate și de

inadmisibilitate a cererii dedusă

judecății,

invocate de pârâți, sunt nefondate, astfel că, le va respinge.

În ceea ce privește fondul cauzei,

tribunalul reține că, ambii pârâți și-au fundamentat poziția procesuală pe

considerentul că, reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001 și, prin urmare, nici calitatea procesuală cerută de

lege pentru promovarea prezentei acțiuni

Aceste apărări ale pârâților sunt,

însă, nefondate, întrucât din hotărârea judecătorească definitivă și

irevocabilă, respectiv sentința civilă nr. 7020 din 3 iunie 2002 a Judecătoriei

Brașov, s-a constatat că reclamanta din prezenta cauză este aceiași persoană

juridică cu C.C.I. Brașov desființată în mod abuziv prin Decretul nr. 74/1949,

fiind persoana juridică îndreptățită să solicite măsurile reparatorii prevăzute

de Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanta C.C.I. Brașov și pârâții J. Brașov și B.J.G.B., însă prin

încheierea din 18 septembrie 2007 s-a luat act de renunțarea reclamantei

apelante C.C.I. Brașov la calea de atac promovată.

În motivarea apelului, J. Brașov

reprezentat prin P.C.J. Brașov, a criticat sentința atacată prin prisma

faptului că s-a reținut calitatea reclamantei de persoană îndreptățită, conform

prevederilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, la restituirea imobilului, în raport

cu împrejurarea că Sentința civilă nr. 7020 din 3 iunie 2002 a Judecătoriei

Brașov prin care i s-a recunoscut

reclamantei

această calitate nu este opozabilă pârâtului care nu a fost parte în acea

cauză. Potrivit principiului relativității efectelor lucrului

judecat

numai față de părțile litigante, acea sentință poate avea forță probantă

absolută numai între părțile între care s-a legat procesul și nu poate crea un

raport juridic obligațional față de alt terț, cum este cazul apelantei. De

asemenea, s-a arătat că reclamanta, înființată în temeiul Decretului-Lege nr. 139/1990,

nu este continuatoarea fostei C.C.I. desființată prin Decretul nr. 74/1949.

B.J.G.B. Brașov a

criticat sentința

sub

două aspecte: - un prim aspect se referă la calitatea procesuală pasivă a

pârâtului J. Brașov, apelanta considerând că în speță nu este cazul unei

acțiuni clasice în revendicare, unde ar fi fost îndreptățită a figura ca pârâtă

unitatea administrativ-teritorială ce este proprietara imobilului, ci a unei

acțiuni în cadrul Legii nr. 10/2001, lege specială de reparație, care creează

un contencios administrativ special, emiterea deciziei constituind un act

administrativ care nu poate emana de la J. Brașov care este persoană juridică

de drept privat, ci numai de la C.J. Brașov care este persoană juridică de

drept public cu autoritate în domeniul administrativ.

- un al doilea

aspect se referă la reținerea calității de persoană

îndreptățită la restituire a

reclamantei, ceea ce conferă acesteia calitatea procesuală activă, apelanta

considerând că reținerea de către prima instanță a autorității de lucru judecat

a Sentinței civile nr. 7020/2002 a judecătoriei Brașov, este nelegală,

avându-se în vedere că această hotărâre judecătorească nu a fost pronunțată în

contradictoriu cu nici una dintre părțile prezentului proces, iar potrivit

principiului relativității lucrului judecat, ea nu produce efectul reținut de

prima instanță.

De asemenea, s-a susținut că nu pot fi

reținute aserțiunile legate de distincția dintre relativitatea efectelor

hotărârilor judecătorești și opozabilitatea față de terți în ceea ce privește „constatările”

pe care le cuprinde hotărârea judecătorească.

Prin Decizia civilă nr. l58/ Ap din 13

noiembrie 2007, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile declarate de pârâții J.

Brașov reprezentat prin P.C.J. Brașov și de B.J.G.B. Brașov împotriva sentinței

civile nr. 220 din 23 martie 2007 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o

și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că prima instanță a

soluționat excepția lipsei calității procesuale active privând partea de

dreptul de a-și administra propriul probatoriu și de a combate prezumția

relativă ce i-a fost opusă.

Prin decizia civilă nr. 7426 din 26

noiembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile

declarate de reclamanta C.C.I. Brașov și de pârâții J. Brașov prin C.J. Brașov

și B.J.G.B. Brașov împotriva Deciziei civile nr. l58/ Ap din 13 noiembrie 2007

a Curții de Apel Brașov pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe

pentru rejudecare.

În considerentele deciziei s-a reținut

că hotărârea judecătorească

este supusă

relativității efectelor sale doar în relația dintre părți; caracterul

absolut

nu se poate extinde însă față de terți, având în vedere că la baza autorității

de lucru judecat se află principiul contradictorialității și al respectării

dreptului de apărare, nu are loc o extensiune a autorității de lucru judecat față

de terți, ci doar posibilitatea pentru parte de a se prevala de lucrul judecat

cu valoarea unui mijloc de probă, a unei prezumții relative.

Prin decizia nr. 66/ AP din 13 mai 2009,

Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, apelurile

declarate de pârâții J. Brașov reprezentat de C.J. Brașov prin P. și B.J.G.B.

Brașov împotriva sentinței civile nr. 220/ S din 23 martie 2007 a Tribunalului

Brașov.

S-a luat act de faptul că reclamanta

C.C.I. Brașov a renunțat la apelul declarat împotriva hotărârii respective.

Au fost obligați apelanții-pârâți

către intimata-reclamantă C.C.I. Brașov la plata sumei de 4165 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

a reținut că sunt neîntemeiate motivele de apel formulate de către pârâți

întrucât calitatea procesuală activă a reclamantei de a solicita restituirea

imobilului în litigiu în baza Legii nr. 10/2001 a fost stabilită prin S.G. nr. 7020/2002

pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul civil nr. 3342/2002, prin care s-a

constatat că reclamanta C.C.I. Brașov este aceeași persoană juridică cu C.C.I. Brașov,

desființată în mod abuziv, prin efectul Decretului nr. 74/1949 al Ministerului Comerțului

și Alimentației.

Referitor la această hotărâre

judecătorească s-a reținut că este opozabilă și față de pârâtul J. Brașov,

acesta având calitate de „având-cauză”, respectiv de dobânditor cu titlu

particular al imobilului

aflat în litigiu,

de la S.R.

Au fost înlăturate în acest sens

susținerile apelantului-pârât în sensul că J. Brașov a dobândit dreptul de

proprietate asupra imobilului „ope legis", întrucât prin H.G. nr. 972/24

septembrie 2002 s-a realizat o delimitare a domeniului public al J. și nu s-a

constituit vreun drept de proprietate.

Pe de altă parte s-a reținut că

includerea imobilului în domeniul public al J., ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 nu este de natură a aduce atingere dreptului reclamantei, în raport

de dispozițiile art. 1 lit. f) din capitolul 1 al Normelor Metodologice de

aplicare unitară a legii nr. 10/2001. Acest text de lege prevede că măsurile

reparatorii ale legii prevalează asupra altor proceduri care tind să înlăture

de la restituirea în natură bunuri care fac obiectul acesteia.

S-a concluzionat în această privință

că pârâtul J. Brașov, deși nu a avut calitatea de parte în dosarul nr. 3342/2002

al Judecătoriei Brașov, ca și pârâta B.J.G.B. Brașov, sunt ținuți să suporte

efectele hotărârii judecătorești datorită legăturii juridice cu una din părțile

din cauză, respectiv S.R.

În ceea ce privește calitatea

procesuală pasivă a pârâtului J. Brașov, instanța de apel a reținut calitatea

procesuală pasivă a acestuia, în baza art. 102 din Legea nr. 215/2001 și a art.

21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei respective la data

de 8 și respectiv 13 iulie 2009 în termen legal au declarat recurs pârâții B.J.G.B.

Brașov și J. Brașov reprezentat de C.J. Brașov prin P., criticând-o ca fiind

nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii apelurilor

declarate împotriva hotărârii primei instanțe care să fie schimbată în tot, în

sensul respingerii cererii promovate în baza Legii nr. 10/2001 de către

reclamanta C.C.I. Brașov.

În drept s-au invocat prevederile art.

304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs depuse odată

cu promovarea căii de atac, recurenții-pârâți au susținut faptul că în mod

nelegal decizia recurată a menținut hotărârea primei instanțe care a soluționat

greșit cele două excepții invocate, respectiv lipsa calității procesuale active

a reclamantei și cea referitoare la lipsa calității procesuale pasive a

pârâtului J. Brașov.

În dezvoltarea primului motiv de

recurs s-a susținut că instanța de apel avea obligația de a examina acest prim

aspect și din perspectiva considerentele deciziei de casare cu nr. 7426 din 26

noiembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă,

considerente care deși amintite formal, nu li s-a făcut, în dimensiunea lor

proprie, o aplicare corespunzătoare.

În acest sens s-a arătat că prin

decizia de casare s-a statuat că se impune ca instanța de trimitere să

stabilească, dacă în raport de situația particulară a speței, dacă J. Brașov

este sau nu având, cauză al S.R., chestiune în raport de care se va putea ști

dacă sentința civilă nr. 7020/2002 produce efectele autorității depline a

lucrului judecat față de această parte.

Ori în raport de aceste considerente,

instanța de apel a considerat că J. Brașov îi este opozabilă sentința civilă nr.

7020/2002 a Judecătoriei Brașov, fără a face o demonstrație consistentă în

acest sens.

Astfel, s-a susținut că pârâtul J.

Brașov nu este succesorul cu titlu particular al S.R., în privința imobilului

aflat în litigiu, întrucât dreptul statului s-a născut prin efectul legii,

constituindu-se în modalitatea originară, imobilul făcând parte din domeniul

public a J. și constituind proprietatea acestuia în baza anexei

II

pct. 2 din Legea nr. 213/1998, și nu

prin H.G. nr. 977/2002.

S-a mai susținut că existând numai o

opozabilitate relativă față de J. Brașov a hotărârii judecătorești din anul

2002, statuările pe care aceasta le cuprinde sunt susceptibile de a fi

rediscutate, în condiții de contradictorialitate, în cadrul prezentului

litigiu.

În temeiul acestei ultime susțineri

s-a concluzionat că reclamanta nu este persoană îndreptățită la restituire în

sensul Legii nr. 10/2001 [(art. 3 alin. (1) lit. c)], întrucât preluarea

imobilului de către stat nu a avut un caracter abuziv; nu există o relație de

continuitate între cele două persoane juridice; activitatea fostei C.C.I. Brașov

nu a fost întreruptă sau interzisă, ci desființată prin decretul nr. 74/1949,

în mod necesar prin lege, ca urmare a dispariției în fapt a asociației, la

rândul ei, ca urmare a faptului pierderii calității de comerciant și astfel de

asociat a constituienților, nu a fost reluată după data de 22 iulie 1989

activitatea vechii C.C.I. Brașov, ci s-a înființat o altă C.C.I. a J. Brașov,

cu o activitate nouă corespunzătoare unei persoane juridice nou înființate.

Referitor la cel de-al doilea motiv de

recurs s-a arătat că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului J. Brașov prin C.J. Brașov, întrucât instanța de

apel a confundat persoana juridică deținătoare a bunului imobil cu autoritatea

administrativă investită de legiuitor cu aptitudinea, capacitatea și

prerogativa de a emite actul administrativ prin care să poată fi restituit imobilul

respectiv.

La data de 26 ianuarie 2010,

intimata-reclamantă C.C.I. Brașov a formulat întâmpinare prin care a solicitat

respingerea recursurilor declarate de pârâți, ca neîntemeiate.

Analizând recursurile declarate prin

prisma motivelor invocate și din perspectiva motivului de modificare invocat,

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt

nefondate, și le va respinge potrivit considerentelor ce vor urma:

În primul rând, este nefondat primul

motiv de recurs formulat, având ca obiect soluționarea greșită a excepției

lipsei calității procesuale active a reclamantei C.C.I. Brașov.

Astfel, prin sentința civilă nr. 7020/2002

pronunțată de Judecătoria Brașov, în dosarul nr. 3342/2002, s-a admis acțiunea

formulată de reclamanta C.C.I. Brașov în contradictoriu cu pârâții S.R. prin M.F.P.

și M.B. prin P. și s-a constatat că reclamanta C.C.I. Brașov este aceiași

persoană juridică cu C.C.I. Brașov desființată în mod abuziv prin Decretul nr. 74/1949

al Ministerului Comerțului și Alimentației (M.O. nr. 47/25.02.1949) și este

persoană juridică îndreptățită să solicite pârâților măsurile reparatorii

prevăzute de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Efectele acestei hotărâri

judecătorești atât față de părțile care au figurat în acel litigiu cât și față

de terți, respectiv pârâții din prezenta cauză au fost analizate prin

considerentele deciziei de casare pronunțate anterior în cauză de către Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția civilă, cu nr. 7426 din 26 noiembrie 2008

(dosar nr. 2853/62/2006).

În ceea ce privește opozabilitatea

față de terți, instanța de casare a reținut că cei doi pârâți ignoră o hotărâre

judecătorească irevocabilă, care odată integrată în ordinea juridică, aduce un

element nou care nu poate fi nesocotit de către terți, cel puțin până la

momentul la care acestea pot demonstra în justiție o situație juridică opusă,

contrară celei statuate deja pe cale judecătorească.

Prin urmare, partea se poate prevala

de o hotărâre judecătorească obținută care are valoarea unei prezumții legale

relative, susceptibilă de dovada contrară, iar terțul nu poate pentru a-i

înlătura efectele, să invoce doar inopozabilitatea, respectiv că nu a luat parte

la procedura judiciară, că doar trebuie să tindă la înlăturarea prezumției

relative care i se opune.

Așadar, instanța de casare a statuat

că sentința civilă nr. 7020/2002 a Judecătoriei Brașov reprezintă o prezumție

de lucru judecat cu caracter absolut pentru părțile care au figurat în dosarul

respectiv (reclamanta, S.R. prin M.F.P. și M. Brașov prin P.) și cu caracter

relativ pentru terți, pârâții din prezenta cauză, J. Brașov prin C.J. Brașov și

B.J.G.B. Brașov.

Aceștia din urmă, în cadrul instanței

de trimitere, după rejudecarea apelurilor declarate împotriva hotărârii primei

instanțe, nu au putut răsturna prezumția relativă de lucru judecat, instituită

prin sentința civilă nr. 7020/2002, nefăcând dovada contrară celor statuate

prin hotărârea respectivă, astfel încât prezumția de lucru judecat a dobândit

un caracter absolut și pentru acestea, atâta timp cât nu au putut demonstra

contrariul celor reținute prin acea hotărâre.

În consecință, nu se mai pot rediscuta

statuările cuprinse în hotărârea judecătorească respectivă în sensul ca există

identitate între reclamantă și fosta C.C.I. Brașov desființată prin Decretul nr.

74/1949; caracterul abuziv al preluării de către stat al imobilului ce face

obiectul material al acțiunii și ca reclamanta are calitatea de persoană

îndreptățită la restituire, în sensul prevederilor art. 3 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001.

Se va reține așadar, faptul că,

instanța de rejudecare a respectat prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

examinând apelurile declarate de către pârâți din perspectiva considerentelor

deciziei de casare arătate cu nr. 7426 din 26 noiembrie 2008.

Din perspectiva respectării aceluiași

principiu, instanța de apel a examinat și chestiunea dacă pârâtul J. Brașov are

calitatea de „având – cauza” al S.R. în privința deținerii în calitate de

titular al dreptului de proprietate asupra imobilului aflat în litigiu.

În această direcție, în mod corect s-a

stabilit de către instanța de apel că pârâtul J. Brașov prin C.J. Brașov are

calitatea de „având – cauza”, respectiv de dobânditor cu titlu particular al

imobilului de la S.R., chiar dacă nu există un act civil translativ de

proprietate de la stat la J. Brașov proprietar al imobilului aflat în litigiu.

În speța este vorba de o transmitere

cu caracter special ce-și are izvorul în transformările cu caracter politic și

juridic ce au avut loc în țară după data de 22 decembrie 1989, cu trimitere

particulară la transformările intervenite după acea dată în ceea ce privește

regimul juridic al proprietății.

Astfel, anterior datei amintite în

România nu există decât proprietatea de stat și cea cooperatistă alături de

proprietatea privată, iar ulterior a apărut proprietatea publică și privată a

unităților administrativ-teritoriale, respectiv J., municipiul, orașul și comuna.

În acest sens s-a adoptat Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în baza acestui

act normativ adoptându-se de către G.R. hotărâri, prin care s-au atestat și

delimitat domeniile publice ale județelor, municipiilor, orașelor și comunelor.

În cauză prin H.G. nr. 972/202 s-a

atestat domeniul juridic al J. Brașov, unde la poziția 68 figurează clădire B.J.G.B.

Brașov, proprietar fiind S.R. conform intabulații cu nr. 801/1949.

Prin urmare se poate vorbi de o

transmitere a proprietății de la S.R. către J. Brașov, care în calitatea sa de

unitate administrativ teritorială deține dreptul de proprietate asupra

bunurilor ce fac parte din domeniul public sau privat al J., iar pârâta B.J. Brașov

are numai un drept de administrare asupra imobilului respectiv.

Este neîntemeiat și cel de-al doilea

motiv de recurs invocat referitor la lipsa calității procesuale pasive a

pârâtului J. Brașov, întrucât în mod corect în baza dispozițiilor art. 102 din

Legea nr. 215/2001 și a art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, instanța de

apel a reținut calitatea procesuală pasivă a acestuia.

Astfel, dispoziția arătată din Legea nr.

10/2001 stipulează că „în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ

teritoriale, restituirea în natură sau echivalent către persoana îndreptățită

se face prin dispoziție motivată a președintelui consiliului județean”.

Ori în cauză a figurat în calitate de

pârât J. Brașov prin C.J. Brașov prin P. acestuia, iar prin dispozitivul

hotărârii primei instanțe a fost obligat pârâtul prin reprezentantul legal, în

condițiile reglementate de Legea nr. 10/2001, să emită o decizie prin care să

restituie în natură imobilul situat în Brașov, B-dul Eroilor înscris în CF nr. 16405

Brașov sub nr. top 2096/1/2.

În același timp prevederile art. 102

din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale stipulează că „P.C.J. reprezintă

J. în relațiile cu celelalte autorități publice, cu persoane fizice și

juridice, precum și în justiție”.

Prin urmare, sunt nefondate

susținerile recurenților referitoare la faptul că instanța de apel a confundat

persoana juridică deținătoare a imobilului cu autoritatea administrativă

investită de legiuitor cu aptitudinea și prerogativa de a emite actul

administrativ prin care să se dispună restituirea imobilului, avându-se în vedere

prevederile speciale ale Legii nr. 10/2001 și Legea nr. 213/1988 și alături de

cele ale Legii nr. 215/2001.

Față de cele arătate, se constată că

nu subzistă motivul de modificare invocat, astfel încât în baza art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursurile declarate de pârâți se privesc ca fiind nefondate și

se vor respinge.

Fiind în culpă procesuală, în baza art.

274 C. proc. civ., vor fi obligați recurenții către intimata-reclamantă la

plata sumei de 3570 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de pârâții B.J.G.B. Brașov și J. Brașov reprezentat de C.J. Brașov, prin

P. împotriva deciziei nr. 66/ Ap din 13 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Obligă pe recurenții-pârâți, către

intimata-reclamantă C.C.I. Brașov la plata sumei de 3570 lei cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 iulie 2010.