ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7289/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7289/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față,

deliberând, constată următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată la

19 mai 2005 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții S.L.

T.L. M.P. și S.J.G. D.A.V. G.N.P. au chemat în judecată Comuna B., prin Primar,

solicitând pronunțarea unei hotărâri de obligare a pârâtei la restituirea în

natură a imobilului compus din teren și construcții, situat în Comuna B.,

înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2., T3. și T4.

Prin cererea formulată, reclamanții au

arătat că solicită să fie citată în cauză și P.M.E.M., în calitate de intervenient

forțat, conf. art. 57-59 C. proc. civ., menționându-se că, alături de aceasta, au

calitatea de succesori în drepturi ai defunctului S.G.I., care a fost proprietarul

imobilului revendicat.

Imobilul indicat a fost preluat de stat

în mod abuziv, prin naționalizare, și cu toate că au notificat primăria în temeiul

Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea bunului, notificarea a rămas nesoluționată.

Prin sentința civilă nr. 198/D din 25

iunie 2010 a Tribunalului Brașov

s-a

admis în parte cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta Comuna B.

să emită, prin reprezentantul său legal.

În

conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, o dispoziție,

prin care să restituie în natură reclamanților imobilul cu destinația de teren,

înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2., T3. și T4.. Au

fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamanți.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că, anterior,

reclamanții și intervenienta (prin cereri promovate în 1999 și 2000) au solicitat

instanței să constate nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul,

cu obligarea la lăsarea lui în deplină proprietate. Prin sentința 333 din 25

noiembrie 2005, Tribunalul Brașov a constatat că antecesorul reclamanților, S.G.I.,

face parte din categoriile exceptate de de la naționalizare, conform art. 2 din

Decretul nr. 92/1950. A dispus radierea din CF nr. C1. P. a dreptului de proprietate

al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top T1./2/b, T2.,T3.,T4. și a

respins pretențiile formulate privind constatarea nulității absolute a încheierii

pronunțate de Notariatul de Stat Regional Brașov - Secția CF, în data de 05

septembrie 1963 și obligarea Statului Român să lase în deplină proprietate și posesie

imobilul înscris în CF nr. C1. P., sub nr. top menționate anterior. Au fost respinse

pretențiile privind constatarea existentei construcției și intabularea acesteia

în CF.

În

ceea ce privește cererea de revendicare a imobilului din litigiu,

instanța anterioară a constatat că aceasta a fost promovată în contradictoriu cu

Statul Român, și nu în contradictoriu cu posesorul bunului, în condițiile în care

imobilul face parte din domeniul privat al Comunei B., iar referitor la solicitarea

de constatare a edificării unei construcții pe terenul în litigiu, s-a apreciat

că nu poate fi admisă, întrucât nici din raportul de expertiză și nici din celelalte

probe ce au fost administrate în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care

ar fi fost edificată construcția.

Ulterior, în vederea obținerii restituirii

bunului imobil înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2.,T3.,T4.,

reclamanții au transmis notificare, conform Legii nr. 10/2001, rămasă nesoluționată,

așa încât tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să sesizeze instanța

cu o cerere de restituire a bunului imobil din litigiu, pentru a sancționa refuzul

nejustificat al pârâtei de a soluționa notificările.

Cu referire la hotărârea menționată anterior

și la efectele produse de aceasta, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea

de

persoane îndreptățite la

restituirea imobilului cu destinația de teren, înscris în CF nr. C1. P., sub numerele

topografice T1./2/b, T2.,T3.,T4. și că pârâta are calitatea de unitate deținătoare

a acestui imobil.

În ceea ce privește modalitatea de retrocedare,

s-a constatat că nu există niciun impediment pentru a se aplica principiul restituirii

în natură a terenului în litigiu.

A fost apreciată nefondată solicitarea

de acordare a daunelor cominatorii, față de dispozițiile art. 580 indice 3

alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor

de a face, în categoria cărora este inclusă și obligația stabilită în sarcina pârâtei,

nu se pot acorda daune cominatorii.

Împotriva sentinței au declarat apel intervenienta

P.M.E.M. și pârâta Comuna B. prin Primar.

Prin motivele de apel formulate de Comuna

B. prin primar s-a

susținut

că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a terenului, instanța neexercitându-și

rolul activ în baza căruia trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize,

prin care să se identifice terenul, să se stabilească dacă este sau nu liber de

construcții, dacă este sau nu afectat de detalii de sistematizare și dacă poate

fi sau nu restituit în natură, integral sau parțial.

Apelanta P.M.E.M.

a criticat soluția, arătând că imobilul

solicitat prin notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu se mai afla la dispoziția

Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Bran, el fiind deja retrocedat în proprietate

privată, în temeiul sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 pronunțată de

Tribunalul Brașov.

Pe fond, instanța putea obliga pârâta la

soluționarea notificării, dar fără a indica sensul în care să o facă. De asemenea,

instanța a acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin decizia 112/Ap din 18 octombrie 2011,

Curtea de Apel Brașov a admis apelurile

formulate

de intervenienta P.M.E.M. și pârâta Comuna B. prin Primar. În consecință, a obligat

pârâta Comuna B. prin primar să emită dispoziție de restituire în natură către reclamanți

și intervenienta, a imobilului teren de sub nr. top T2./2, T3./2, T4./2 în suprafață

scriptică de 9609,98 mp, înscris în CF nr. C2. P., cu obligația reclamanților și

intervenientei de a menține actuala afectatiune, de muzeu, a imobilului, pe o durată

de cinci ani de la data rămânerii

irevocabile

a prezentei hotărâri. A obligat pârâta să emită dispoziție de restituire în natură

a imobilului de sub nr. top T1./2/b/3/l în suprafață de 1214/71 mp, înscris în CF

nr. C3. Bran cu obligația reclamanților și intervenientei de a menține actuala afectațiune

a construcției - primărie - pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii irevocabile

a hotărârii. A fost respinsă notificarea reclamanților cu privire la restituirea

imobilului teren de sub nr. top T1./2/b/l, T1./2/b/2, T1./2/b/3/2, T2./1, T3./1

și T4./1, în suprafață de 2665,95 mp, păstrându-se restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că, pentru a

pronunța soluția în cauză, tribunalul nu s-a preocupat de stabilirea situației reale

a bunului, dispunând restituirea în natură a întregului imobil, cu consecința afectării

dreptului de proprietate al altor persoane, dobândit prin cumpărare sau alte legi

speciale.

În

acest sens, și pentru a suplini lipsa probatoriului în prima

instanță, în faza apelului s-a administrat proba cu expertiză, rezultând că imobilul

ce face obiectul notificării era înscris, la data trecerii în proprietatea statului,

în CF nr. C1. P. sub nr. top T1./2/b, T2., T3., T4. și avea suprafața totală de

13490,64 mp, fiind dobândit prin cumpărare în anul 1921 de antecesorul reclamanților,

I.C.S., (conform notării de sub B+8). Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate

asupra acestui imobil în baza Decretului nr. 92/1950 în anul 1963 (la B+l 1).

Ulterior, s-au întocmit acte de dezmembrare

asupra terenului, reținându-se că în prezent situația juridică a imobilului ce face

obiectul revendicării (cu o suprafață totală de 13490,64 mp) se prezintă astfel:

1) - suprafața de 2665,95 mp de sub nr. top T1./2/b/l, T1./2/3/2, T1./2/b/3/2, T2./1,

T3./1 și T4./1 aparține unor persoane fizice ce au dobândit proprietatea cu diverse

titluri în urma restituirii acesteia intervenientei P. (cumpărare, donație,

Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995); 2) - suprafața de 9609,98 mp de sub nr.

top T2./2, T3./2, T4./2 este proprietatea Statului Român și pe acest teren funcționează

Muzeul S.B. aflat în custodia Ministerului Culturii, fiind amplasate construcții

de piatră și lemn cu o vechime respectabilă ce constituie obiectul activității muzeului;

3) - terenul în suprafață de 1214,71 mp de sub nr. T1./2/b/3/l CF nr. C4. B. este

proprietatea Statului Român iar pe acest teren este amplasată construcția în care

actualmente funcționează Primăria Comunei B.

Pentru a determina posibilitatea restituirii

în natură a imobilului în litigiu, instanța a analizat situația celor trei categorii

de terenuri, reținând că terenul în suprafață de 2665,95 mp constituie proprietatea

unor persoane fizice ce nu sunt părți în prezenta cauză (cu excepția intervenientei)

și cu privire la care reclamanții nu au tăcut dovada desființării titlurilor de

proprietate. în plus, schimbările succesive care au intervenit în legătură cu titularii

dreptului de proprietate asupra acestui teren au apărut după ce intervenienta P.

și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991 sub

terenurile de sub A+5, astfel încât Statul Român, în speță Comuna B. prin Primar

nu poate fi obligată la două măsuri reparatorii în baza a două legi speciale.

Cu privire la terenul în suprafață de 9609,98

mp s-a reținut că se încadrează la pct. 4 al anexei 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

întrucât este ocupat de Muzeul S.B. aflat în custodia Ministerului Culturii, iar

potrivit art. 16 raportat la art. 9 din Legea nr. 10/2001, acest teren se impune

a se restitui în natură reclamanților cu obligația acestora de a menține afectatiunea

actuală a imobilului pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii dispoziției

de restituire, în speță de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

În

ce privește terenul în suprafață de 1214,71 mp din CF nr.

C4. B. nr. top T1./2/b/3/l, s-a constatat că este proprietatea Statului Român, iar

pe acesta se află o construcție de 410 mp, cu regim de înălțime parter și etaj,

construită în jurul anilor 1930 -1935, în care își desfășoară activitatea Primăria

Bran. Acest imobil se încadrează la pct. 3 al anexei 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001,

iar potrivit art. 16 alin. (1) din lege, reclamanții au obligația de a-i menține

afectatiunea pe o perioadă de până la 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii,

impunându-se restituirea în natură, conform art. 9 din lege.

Prin urmare, referitor la imobilele care

au o destinație specială conform celor expres prevăzute în anexa 2 lit. a) pct.

3 (primării) și 4 (muzee), pârâta Comuna B., prin Primar are obligația de a dispune

restituirea în natură, iar reclamanții, obligația de a menține afectatiunea pe perioadele

precizate, iar cu privire la imobilul de la pct. 1 ce a făcut obiectul unor numeroase

înstrăinări către persoane fizice se impune obligarea pârâtului la acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care apelul pârâtei Comuna B., prin

Primar va fi admis în parte, conform dispozitivului prezentei.

Motivul de apel invocat de intervenienta

P.M.E.M., potrivit căruia instanța s-ar fi pronunțat „în plus" față de obiectul

acțiunii, a fost apreciat neîntemeiat de către curte, în condițiile în care, potrivit

deciziei în interesul Legii nr. 20/2007, s-a statuat că instanțele de judecată sunt

competente să soluționeze în fond nu numai contestația împotriva deciziilor de respingere

a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea

persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare

de a răspunde notificării părții interesate.

S-a reținut totodată, că intervenienta

P. a încercat să-și valorifice parte din drepturile rămase nerecuperate de pe urma

antecesorului comun prin intermediul unei acțiuni intentată înainte de intrarea

în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiune a cărei soluționare a trebuit să fie așteptată

în prezenta cauză, în temeiul art. 46 din lege, cauza fiind suspendată pentru acest

motiv. Soluția dată pe calea dreptului comun a fost una de respingere sub aspectul

cererii de revendicare și de admitere doar a cererii de constatare a preluării abuzive

de către Stat a imobilelor în litigiu și radierii dreptului de proprietate al Statului

(conform sentinței civile nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov). Această hotărâre

judecătorească nu are însă efectul deplin al unei hotărâri judecătorești în revendicare,

întrucât Statul nu a fost obligat la restituirea posesiei și proprietății imobilului

către P., ci doar s-a radiat dreptul de proprietate al antecesorului pârât, ceea

ce are drept consecință faptul că drepturile de proprietate decurgând din succesiunea

fostului proprietar se vor intabula în baza regulilor devoluțiunii succesorale legale.

Astfel, atât reclamanții cât și intervenienta P. au dreptul la reconstituirea dreptului

de proprietate conform regulilor devoluțiunii succesorale, așa încât dreptul de

proprietate al reclamanților și intervenientei asupra bunurilor imobile ce nu au

fost încă restituite în natură până la soluționarea prezentei cauze urmează a fi

distribuite între succesorii fostului proprietar conform regulilor devoluțiunii

succesorale.

Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții,

intervenienta și pârâta Comuna B. prin primar.

1) Reclamanții au criticat soluția sub

aspectul greșitei aprecieri;

Asupra calității de persoană îndreptățită

în ce o privește pe intervenienta forțată P. M.

S-a arătat că aceasta nu a formulat notificare

în baza Legii nr. 10/2001, or, față de dispozițiile actului normativ menționat,

repunerea în dreptul de acceptare a moștenirii pentru imobilele ce fac obiectul

acestuia poate fi exercitat numai prin formularea cererii de restituire. Inexistența

notificării echivalează cu renunțarea la moștenire.

În drept, au fost invocate dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2) Comuna B., prin primar a susținut nelegalitatea

deciziei sub următoarele aspecte:

Soluția de obligare a Comunei B. la emiterea

unei dispoziții de restituire în natură cu privire la terenul de 9609,98 mp, aflat

în administrarea Ministerului Culturii, este nelegală, deoarece în privința acestuia

unitatea deținătoare nu este comuna, ci ministerul menționat.

De asemenea, în privința terenului deținut

de pârâtă, în suprafață de 1.214,71 mp, a rezultat, conform expertizei efectuate

în cauză, că acesta este ocupat de o construcție în care își desfășoară activitatea

Primăria Comunei B., iar utilitățile tehnico - edilitare existente pe teren sunt

rețelele de curent electric, de gaze naturale și telefonie.

Or, principiul restituirii în natură are,

în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, o serie de limitări, nefiind susceptibile

de o asemenea restituire acele suprafețe care sunt ocupate de construcții, afectate

servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică.

În privința dreptului de proprietate asupra

construcției care constituie sediul Primăriei Comunei B., acesta nu a fost recunoscut

reclamanților, deoarece naționalizarea autorului lor a avut ca obiect exclusiv teren,

iar capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de

proprietate, prin accesiune, a fost respins irevocabil, conform sentinței civile

nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov.

Criticile au fost încadrate în dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

3) Recurenta-intervenientă P.M.E.M. a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând

că, deși instanța a obligat în mod corect

la emiterea dispoziției de restituire pentru terenul în suprafață de 9609,98 mp,

greșește numărul de CF al terenului, care se regăsește actualmente în CF nr.

C5. B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. C2.) și nu în fosta CF nr.

C3. P..

Față de modificările intervenite în privința

numerelor de CF de-a lungul vremii, se impune modificarea hotărârii atacate, în

sensul precizării numărului actual de CF.

Analizând recursurile deduse judecății,

Înalta Curte constată următoarele:

1) În privința recursului declarat de reclamanți

se constată, în mod prioritar, că pârâta Comuna B., prin primar a invocat inadmisibilitatea

promovării acestuia, cu motivarea că ar fi exercitat omisso medio, în condițiile

în care reclamanții n-au exercitat apel împotriva sentinței de primă instanță.

Susținerea este nefondată, având în vedere

că prin decizia din apel a fost modificată sentința tribunalului de o manieră considerată

prejudiciabilă pentru reclamanți, în sensul recunoașterii calității de persoană

îndreptățită și intervenientei.

De aceea, reclamanții care nu aveau interesul

să atace sentința de primă instanță, au justificat acest interes în legătură cu

decizia din apel, așa încât declararea recursului nu poate fi privită ca inadmisibilă,

cu motivarea de exercitare omisso medio (câtă vreme pe reclamanți nu îi nemulțumise

soluția din etapa jurisdictională anterioară apelului).

Referitor la criticile formulate de către

recurent, acestea au însă caracter nefondat. Astfel:

Pretinzând că intervenientei i-a fost recunoscută

în mod greșit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în condițiile

în care aceasta nu a transmis notificare conform Legii nr. 10/2001, recurenții -

reclamanți ignoră faptul că ei înșiși au indicat intervenientei această calitate,

promovând demersul judiciar de față, pentru ca împreună cu aceasta să valorifice

drepturile ce au aparținut autorului comun, S.G.I.

În

acest sens, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamanții

au solicitat ca, în temeiul art. 57 C. proc. civ., să fie citată în proces și P.M.E.,

motivând că aceasta este moștenitoare, la fel ca și reclamanții, ai aceluiași autor,

căruia statul i-a preluat imobilul în mod abuziv.

Faptul că părțile nu și-au contestat niciodată

această calitate rezultă și din demersurile judiciare anterioare ale acestora.

Astfel, prin sentința civilă nr. 333/2005

a Tribunalului Brașov, cu referire la acțiunea în revendicare a aceluiași imobil,

s-a reținut ca „a fost respectată regula unanimității, deoarece după defuncții S.G.I.

și E., proprietari tabulari, au rămas ca moștenitori legali P.M.E. și S.L., acceptanți

în termen ai moștenirii. În ce-l privește pe S.J.G., deși nu a făcut acceptarea

în termen a moștenirii, acesta a inițiat procedura pe Legea nr. 10/2001, astfel

încât poate fi considerat acceptant în procedura acestei legi".

În

prezenta cauză, contestarea calității de persoană îndreptățită

a reclamantei s-a făcut abia prin motivele de recurs, într-un demers judiciar incoerent,

reclamanții negând practic, cadrul procesual pe care l-au stabilit prin actul de

învestire a instanței, atunci când au indicat, conform art. 57 C. proc. civ., pe

intervenienta forțată, ca fiind persoana care valorifică aceleași drepturi ca și

ei, de pe urma autorului S.G.I.

De aceea, susținerea recurenților - reclamanți

în sensul că, neformulând notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înseamnă că intervenienta

nu e îndreptățită la măsuri reparatorii, nu poate fi primită, atât timp cât unii

dintre moștenitori pot acționa și în numele altora (chiar în temeiul unui mandat

tacit), situație regăsită în speță, câtă vreme prin acțiunea promovată reclamanții

au indicat drepturile la moștenire alături de ei, ale intervenientei.

Constatând așadar, că este vorba de o apărare

nouă formulată în cadrul recursului - cea privind contestarea calității intervenientei

- și că nu există motive, față de aspectele menționate anterior, pentru a combate

aplicabilitatea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (care reglementează

situația în care restituirea imobilului este solicitată de mai multe persoane îndreptățite),

Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamanților ca nefondat.

2) Recursul pârâtei Comuna B. este fondat

în sensul următoarelor considerente:

Dispunând obligarea pârâtei la emiterea

dispoziției de restituire cu privire la două suprafețe de teren, cu menținerea afectațiunii

construcțiilor de pe acestea, instanța de apel nu a lămurit situația juridică a

acestora și în consecință, nu a stabilit în ce măsură, raportat la dispozițiile

Legii nr. 10/2001, acestea sunt apte retrocedării în natură și în mod corespunzător,

cărui deținător îi incumbă această obligație.

Astfel, în privința ambelor suprafețe de

teren - de 1.214,71 mp și respectiv, 9609,98 mp - a rezultat că sunt ocupate de

construcții, una constituind sediul Primăriei Bran, iar cealaltă, sediul unui muzeu,

aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Instanța de apel nu motivează, cu referire

la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, de ce consideră că asemenea terenuri,

afectate de construcții, pot fi considerate libere în sensul legii și ca atare,

posibil de restituit în natură.

Aceasta, în condițiile în care obiect al

retrocedării nu l-au constituit și respectivele construcții, nestatuându-se în cadrul

procesului și neconstituind obiect al dezbaterii judiciare, dreptul de proprietate

asupra celor două clădiri, faptul că ele ar fi aparținut de asemenea, autorului

părților.

Mai mult, în cadrul litigiului anterior,

care a vizat același imobil, tinzându-se la valorificarea pretențiilor pe calea

dreptului comun (sentința civilă nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov), s-a statuat

că reclamanții n-au justificat dreptul de proprietate asupra construcțiilor întrucât

„nici din raportul de expertiză efectuat și nici din celelalte probe administrate

în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care ar fost edificată construcția".

La fel, în prezenta cauză, notificarea

transmisă a vizat imobilul identificat în CF nr. C1. P., nr. T1./2/C, T2., T3. și

T4., constând, conform mențiunilor de CF, în „fânețe, grădină, șură".

Dispunând restituirea terenurilor, cu obligația

păstrării afectațiunii imobilelor - construcții situate pe acestea - instanța de

apel face aplicarea unei norme legale (art. 16 din Legea nr. 10/2001) care nu este

incidență decât pentru situația în care obiect al retrocedării îl reprezintă chiar

clădirile afectate nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate

ori social -culturale, iar nu terenurile pe care sunt situate asemenea clădiri.

De asemenea, cu privire la terenul pe care

se află situat Muzeul S.B., instanța de apel a obligat pe pârâtă la restituire,

fără să lămurească dacă într-adevăr, acesta este unitatea deținătoare a imobilului,

căreia îi revine obligația de restituire.

Astfel, în ce privește noțiunea de unitate

deținătoare, așa cum este explicată ea prin Normele metodologice (capitolul

II)

de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, ea este înțeleasă ca

„entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul

de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister,

primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică) sau entitatea

cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de

titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii".

Or, față de această accepțiune a noțiunii

de unitate deținătoare, se constată că instanța de apel nu a dat nicio motivare

soluției referitoare la obligarea comunei să restituie terenul pe care se află clădirea

având ca destinație muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Față de toate aspectele menționate, rezultă

că la adoptarea soluției, instanța de apel nu a fost preocupată să lămurească situația

juridică a imobilului, pentru ca în recurs să fie posibilă exercitarea controlului

de legalitate asupra unei situații de fapt corect determinate.

Potrivit art. 314 C. proc. civ., instanța

supremă hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii

la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

În consecință, fată de cele reținute anterior,

recursul va fi admis și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

La reluarea judecății, instanța va stabili

ce imobile au făcut obiectul preluării în proprietatea statului și respectiv, obiectul

notificărilor prin care s-a cerut retrocedarea bunurilor aparținând autorului comun

al părților, S.G.I.

De asemenea, se va stabili regimul juridic

al imobilelor - dacă este vorba de teren construit sau neconstruit, în ce măsură

terenurile pe care se află construcții sunt considerate terenuri libere susceptibile

de restituire în natură și cărora să le fie aplicabile dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 10/2001, cu privire la păstrarea afectatiunii.

Totodată, va fi lămurită situația deținătorului

în privința terenului în suprafață de 9609,98 mp, pe care se află construcția în

care funcționează muzeul aflat în administrarea Ministerului Culturii.

3) Recursul declarat de intervenienta P.

M. va fi admis în considerarea faptului că acesta pune în discuție tot o problemă

de clarificare a regimului juridic - mai exact, de identificare, conform mențiunilor

de CF - a terenului în suprafață de 9609 mp, la care s-a făcut referire anterior,

în analiza recursului reclamanților.

În considerarea acelorași argumente, legate

de lămurirea situației terenului, va fi admis și recursul intervenientei, critica

adusă de aceasta deciziei justificând, de asemenea, soluția de casare cu trimitere.

În consecință, potrivit considerentelor

expuse, recursul reclamanților a fost respins ca nefondat, iar recursurile pârâtei

și intervenientei admise, casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamanții S.L. T.L. M.P. și S.J.G. D.A.V. G.N.P. împotriva deciziei civile

nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Admite recursurile declarate de pârâta

Comuna B., prin primar, și de intervenienta P.M.E.M. împotriva aceleiași decizii.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

28 noiembrie 2012.