ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7289/2012

Asupra cauzei civile de față, deliberând, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 19 mai 2005 pe rolul Tribunalului Brașov, reclamanții S.L. T.L. M.P. și S.J.G. D.A.V. G.N.P. au chemat în judecată Comuna B., prin Primar, solicitând pronunțarea unei hotărâri de obligare a pârâtei la restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcții, situat în Comuna B., înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2., T3. și T4. Prin cererea formulată, reclamanții au arătat că solicită să fie citată în cauză și P.M.E.M., în calitate de intervenient forțat, conf. art. 57-59 C. proc. civ., menționându-se că, alături de aceasta, au calitatea de succesori în drepturi ai defunctului S.G.I., care a fost proprietarul imobilului revendicat.

Imobilul indicat a fost preluat de stat în mod abuziv, prin naționalizare, și cu toate că au notificat primăria în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea bunului, notificarea a rămas nesoluționată. Prin sentința civilă nr. 198/D din 25 iunie 2010 a Tribunalului Brașov s-a admis în parte cererea de chemare în judecată, a fost obligată pârâta Comuna B. să emită, prin reprezentantul său legal. În conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, o dispoziție, prin care să restituie în natură reclamanților imobilul cu destinația de teren, înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2., T3. și T4.. Au fost respinse celelalte pretenții formulate de reclamanți. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, anterior, reclamanții și intervenienta (prin cereri promovate în 1999 și 2000) au solicitat instanței să constate nevalabilitatea titlului cu care statul a preluat imobilul, cu obligarea la lăsarea lui în deplină proprietate.

Prin sentința 333 din 25 noiembrie 2005, Tribunalul Brașov a constatat că antecesorul reclamanților, S.G.I., face parte din categoriile exceptate de de la naționalizare, conform art. 2 din Decretul nr. 92/1950. A dispus radierea din CF nr. C1. P. a dreptului de proprietate al Statului Român asupra imobilului înscris la nr. top T1./2/b, T2.,T3.,T4. și a respins pretențiile formulate privind constatarea nulității absolute a încheierii pronunțate de Notariatul de Stat Regional Brașov - Secția CF, în data de 05 septembrie 1963 și obligarea Statului Român să lase în deplină proprietate și posesie imobilul înscris în CF nr. C1. P., sub nr. top menționate anterior.

Au fost respinse pretențiile privind constatarea existentei construcției și intabularea acesteia în CF. În ceea ce privește cererea de revendicare a imobilului din litigiu, instanța anterioară a constatat că aceasta a fost promovată în contradictoriu cu Statul Român, și nu în contradictoriu cu posesorul bunului, în condițiile în care imobilul face parte din domeniul privat al Comunei B., iar referitor la solicitarea de constatare a edificării unei construcții pe terenul în litigiu, s-a apreciat că nu poate fi admisă, întrucât nici din raportul de expertiză și nici din celelalte probe ce au fost administrate în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care ar fi fost edificată construcția. Ulterior, în vederea obținerii restituirii bunului imobil înscris în CF nr. C1.

P., sub numerele topografice T1./2/b, T2.,T3.,T4., reclamanții au transmis notificare, conform Legii nr. 10/2001, rămasă nesoluționată, așa încât tribunalul a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți să sesizeze instanța cu o cerere de restituire a bunului imobil din litigiu, pentru a sancționa refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa notificările. Cu referire la hotărârea menționată anterior și la efectele produse de aceasta, tribunalul a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea imobilului cu destinația de teren, înscris în CF nr. C1. P., sub numerele topografice T1./2/b, T2.,T3.,T4. și că pârâta are calitatea de unitate deținătoare a acestui imobil.

În ceea ce privește modalitatea de retrocedare, s-a constatat că nu există niciun impediment pentru a se aplica principiul restituirii în natură a terenului în litigiu. A fost apreciată nefondată solicitarea de acordare a daunelor cominatorii, față de dispozițiile art. 580 indice 3 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora, pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor de a face, în categoria cărora este inclusă și obligația stabilită în sarcina pârâtei, nu se pot acorda daune cominatorii. Împotriva sentinței au declarat apel intervenienta P.M.E.M. și pârâta Comuna B. prin Primar.

Prin motivele de apel formulate de Comuna B. prin primar s-a susținut că în mod greșit s-a dispus restituirea în natură a terenului, instanța neexercitându-și rolul activ în baza căruia trebuia să dispună din oficiu efectuarea unei expertize, prin care să se identifice terenul, să se stabilească dacă este sau nu liber de construcții, dacă este sau nu afectat de detalii de sistematizare și dacă poate fi sau nu restituit în natură, integral sau parțial. Apelanta P.M.E.M. a criticat soluția, arătând că imobilul solicitat prin notificare, în temeiul Legii nr. 10/2001, nu se mai afla la dispoziția Comisiei de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Bran, el fiind deja retrocedat în proprietate privată, în temeiul sentinței civile nr. 333 din 25 noiembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Brașov.

Pe fond, instanța putea obliga pârâta la soluționarea notificării, dar fără a indica sensul în care să o facă. De asemenea, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut. Prin decizia 112/Ap din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel Brașov a admis apelurile formulate de intervenienta P.M.E.M. și pârâta Comuna B. prin Primar. În consecință, a obligat pârâta Comuna B. prin primar să emită dispoziție de restituire în natură către reclamanți și intervenienta, a imobilului teren de sub nr. top T2./2, T3./2, T4./2 în suprafață scriptică de 9609,98 mp, înscris în CF nr. C2. P., cu obligația reclamanților și intervenientei de a menține actuala afectatiune, de muzeu, a imobilului, pe o durată de cinci ani de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

A obligat pârâta să emită dispoziție de restituire în natură a imobilului de sub nr. top T1./2/b/3/l în suprafață de 1214/71 mp, înscris în CF nr. C3. Bran cu obligația reclamanților și intervenientei de a menține actuala afectațiune a construcției - primărie - pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. A fost respinsă notificarea reclamanților cu privire la restituirea imobilului teren de sub nr. top T1./2/b/l, T1./2/b/2, T1./2/b/3/2, T2./1, T3./1 și T4./1, în suprafață de 2665,95 mp, păstrându-se restul dispozițiilor sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, pentru a pronunța soluția în cauză, tribunalul nu s-a preocupat de stabilirea situației reale a bunului, dispunând restituirea în natură a întregului imobil, cu consecința afectării dreptului de proprietate al altor persoane, dobândit prin cumpărare sau alte legi speciale.

În acest sens, și pentru a suplini lipsa probatoriului în prima instanță, în faza apelului s-a administrat proba cu expertiză, rezultând că imobilul ce face obiectul notificării era înscris, la data trecerii în proprietatea statului, în CF nr. C1. P. sub nr. top T1./2/b, T2., T3., T4. și avea suprafața totală de 13490,64 mp, fiind dobândit prin cumpărare în anul 1921 de antecesorul reclamanților, I.C.S., (conform notării de sub B+8).

Statul Român și-a intabulat dreptul de proprietate asupra acestui imobil în baza Decretului nr. 92/1950 în anul 1963 (la B+l 1). Ulterior, s-au întocmit acte de dezmembrare asupra terenului, reținându-se că în prezent situația juridică a imobilului ce face obiectul revendicării (cu o suprafață totală de 13490,64 mp) se prezintă astfel: 1) - suprafața de 2665,95 mp de sub nr. top T1./2/b/l, T1./2/3/2, T1./2/b/3/2, T2./1, T3./1 și T4./1 aparține unor persoane fizice ce au dobândit proprietatea cu diverse titluri în urma restituirii acesteia intervenientei P. (cumpărare, donație, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 112/1995); 2) - suprafața de 9609,98 mp de sub nr. top T2./2, T3./2, T4./2 este proprietatea Statului Român și pe acest teren funcționează Muzeul S.B.

aflat în custodia Ministerului Culturii, fiind amplasate construcții de piatră și lemn cu o vechime respectabilă ce constituie obiectul activității muzeului; 3) - terenul în suprafață de 1214,71 mp de sub nr. T1./2/b/3/l CF nr. C4. B. este proprietatea Statului Român iar pe acest teren este amplasată construcția în care actualmente funcționează Primăria Comunei B. Pentru a determina posibilitatea restituirii în natură a imobilului în litigiu, instanța a analizat situația celor trei categorii de terenuri, reținând că terenul în suprafață de 2665,95 mp constituie proprietatea unor persoane fizice ce nu sunt părți în prezenta cauză (cu excepția intervenientei) și cu privire la care reclamanții nu au tăcut dovada desființării titlurilor de proprietate.

în plus, schimbările succesive care au intervenit în legătură cu titularii dreptului de proprietate asupra acestui teren au apărut după ce intervenienta P. și-a intabulat dreptul de proprietate dobândit în temeiul Legii nr. 18/1991 sub terenurile de sub A+5, astfel încât Statul Român, în speță Comuna B. prin Primar nu poate fi obligată la două măsuri reparatorii în baza a două legi speciale. Cu privire la terenul în suprafață de 9609,98 mp s-a reținut că se încadrează la pct. 4 al anexei 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, întrucât este ocupat de Muzeul S.B. aflat în custodia Ministerului Culturii, iar potrivit art. 16 raportat la art. 9 din Legea nr. 10/2001, acest teren se impune a se restitui în natură reclamanților cu obligația acestora de a menține afectatiunea actuală a imobilului pe o perioadă de până la 5 ani de la data emiterii dispoziției de restituire, în speță de la data rămânerii irevocabile a prezentei hotărâri.

În ce privește terenul în suprafață de 1214,71 mp din CF nr. C4. B. nr. top T1./2/b/3/l, s-a constatat că este proprietatea Statului Român, iar pe acesta se află o construcție de 410 mp, cu regim de înălțime parter și etaj, construită în jurul anilor 1930 -1935, în care își desfășoară activitatea Primăria Bran. Acest imobil se încadrează la pct. 3 al anexei 1 lit. a) din Legea nr. 10/2001, iar potrivit art. 16 alin. (1) din lege, reclamanții au obligația de a-i menține afectatiunea pe o perioadă de până la 3 ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, impunându-se restituirea în natură, conform art. 9 din lege.

Prin urmare, referitor la imobilele care au o destinație specială conform celor expres prevăzute în anexa 2 lit. a) pct. 3 (primării) și 4 (muzee), pârâta Comuna B., prin Primar are obligația de a dispune restituirea în natură, iar reclamanții, obligația de a menține afectatiunea pe perioadele precizate, iar cu privire la imobilul de la pct. 1 ce a făcut obiectul unor numeroase înstrăinări către persoane fizice se impune obligarea pârâtului la acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, sens în care apelul pârâtei Comuna B., prin Primar va fi admis în parte, conform dispozitivului prezentei.

Motivul de apel invocat de intervenienta P.M.E.M., potrivit căruia instanța s-ar fi pronunțat „în plus" față de obiectul acțiunii, a fost apreciat neîntemeiat de către curte, în condițiile în care, potrivit deciziei în interesul Legii nr. 20/2007, s-a statuat că instanțele de judecată sunt competente să soluționeze în fond nu numai contestația împotriva deciziilor de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanelor îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde notificării părții interesate. S-a reținut totodată, că intervenienta P. a încercat să-și valorifice parte din drepturile rămase nerecuperate de pe urma antecesorului comun prin intermediul unei acțiuni intentată înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, acțiune a cărei soluționare a trebuit să fie așteptată în prezenta cauză, în temeiul art. 46 din lege, cauza fiind suspendată pentru acest motiv.

Soluția dată pe calea dreptului comun a fost una de respingere sub aspectul cererii de revendicare și de admitere doar a cererii de constatare a preluării abuzive de către Stat a imobilelor în litigiu și radierii dreptului de proprietate al Statului (conform sentinței civile nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov). Această hotărâre judecătorească nu are însă efectul deplin al unei hotărâri judecătorești în revendicare, întrucât Statul nu a fost obligat la restituirea posesiei și proprietății imobilului către P., ci doar s-a radiat dreptul de proprietate al antecesorului pârât, ceea ce are drept consecință faptul că drepturile de proprietate decurgând din succesiunea fostului proprietar se vor intabula în baza regulilor devoluțiunii succesorale legale.

Astfel, atât reclamanții cât și intervenienta P. au dreptul la reconstituirea dreptului de proprietate conform regulilor devoluțiunii succesorale, așa încât dreptul de proprietate al reclamanților și intervenientei asupra bunurilor imobile ce nu au fost încă restituite în natură până la soluționarea prezentei cauze urmează a fi distribuite între succesorii fostului proprietar conform regulilor devoluțiunii succesorale. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, intervenienta și pârâta Comuna B. prin primar. 1) Reclamanții au criticat soluția sub aspectul greșitei aprecieri; Asupra calității de persoană îndreptățită în ce o privește pe intervenienta forțată P. M. S-a arătat că aceasta nu a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001, or, față de dispozițiile actului normativ menționat, repunerea în dreptul de acceptare a moștenirii pentru imobilele ce fac obiectul acestuia poate fi exercitat numai prin formularea cererii de restituire.

Inexistența notificării echivalează cu renunțarea la moștenire. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2) Comuna B., prin primar a susținut nelegalitatea deciziei sub următoarele aspecte: Soluția de obligare a Comunei B. la emiterea unei dispoziții de restituire în natură cu privire la terenul de 9609,98 mp, aflat în administrarea Ministerului Culturii, este nelegală, deoarece în privința acestuia unitatea deținătoare nu este comuna, ci ministerul menționat. De asemenea, în privința terenului deținut de pârâtă, în suprafață de 1.214,71 mp, a rezultat, conform expertizei efectuate în cauză, că acesta este ocupat de o construcție în care își desfășoară activitatea Primăria Comunei B., iar utilitățile tehnico - edilitare existente pe teren sunt rețelele de curent electric, de gaze naturale și telefonie.

Or, principiul restituirii în natură are, în cadrul reglementat de Legea nr. 10/2001, o serie de limitări, nefiind susceptibile de o asemenea restituire acele suprafețe care sunt ocupate de construcții, afectate servitutilor legale și altor amenajări de utilitate publică. În privința dreptului de proprietate asupra construcției care constituie sediul Primăriei Comunei B., acesta nu a fost recunoscut reclamanților, deoarece naționalizarea autorului lor a avut ca obiect exclusiv teren, iar capătul de cerere prin care s-a solicitat constatarea dobândirii dreptului de proprietate, prin accesiune, a fost respins irevocabil, conform sentinței civile nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov. Criticile au fost încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. 3) Recurenta-intervenientă P.M.E.M. a invocat dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătând că, deși instanța a obligat în mod corect la emiterea dispoziției de restituire pentru terenul în suprafață de 9609,98 mp, greșește numărul de CF al terenului, care se regăsește actualmente în CF nr. C5. B. (provenită din conversia pe hârtie a CF nr. C2.) și nu în fosta CF nr. C3. P.. Față de modificările intervenite în privința numerelor de CF de-a lungul vremii, se impune modificarea hotărârii atacate, în sensul precizării numărului actual de CF. Analizând recursurile deduse judecății, Înalta Curte constată următoarele: 1) În privința recursului declarat de reclamanți se constată, în mod prioritar, că pârâta Comuna B., prin primar a invocat inadmisibilitatea promovării acestuia, cu motivarea că ar fi exercitat omisso medio, în condițiile în care reclamanții n-au exercitat apel împotriva sentinței de primă instanță.

Susținerea este nefondată, având în vedere că prin decizia din apel a fost modificată sentința tribunalului de o manieră considerată prejudiciabilă pentru reclamanți, în sensul recunoașterii calității de persoană îndreptățită și intervenientei. De aceea, reclamanții care nu aveau interesul să atace sentința de primă instanță, au justificat acest interes în legătură cu decizia din apel, așa încât declararea recursului nu poate fi privită ca inadmisibilă, cu motivarea de exercitare omisso medio (câtă vreme pe reclamanți nu îi nemulțumise soluția din etapa jurisdictională anterioară apelului). Referitor la criticile formulate de către recurent, acestea au însă caracter nefondat.

Astfel: Pretinzând că intervenientei i-a fost recunoscută în mod greșit calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în condițiile în care aceasta nu a transmis notificare conform Legii nr. 10/2001, recurenții - reclamanți ignoră faptul că ei înșiși au indicat intervenientei această calitate, promovând demersul judiciar de față, pentru ca împreună cu aceasta să valorifice drepturile ce au aparținut autorului comun, S.G.I. În acest sens, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat ca, în temeiul art. 57 C. proc. civ., să fie citată în proces și P.M.E., motivând că aceasta este moștenitoare, la fel ca și reclamanții, ai aceluiași autor, căruia statul i-a preluat imobilul în mod abuziv.

Faptul că părțile nu și-au contestat niciodată această calitate rezultă și din demersurile judiciare anterioare ale acestora. Astfel, prin sentința civilă nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov, cu referire la acțiunea în revendicare a aceluiași imobil, s-a reținut ca „a fost respectată regula unanimității, deoarece după defuncții S.G.I. și E., proprietari tabulari, au rămas ca moștenitori legali P.M.E. și S.L., acceptanți în termen ai moștenirii. În ce-l privește pe S.J.G., deși nu a făcut acceptarea în termen a moștenirii, acesta a inițiat procedura pe Legea nr. 10/2001, astfel încât poate fi considerat acceptant în procedura acestei legi". În prezenta cauză, contestarea calității de persoană îndreptățită a reclamantei s-a făcut abia prin motivele de recurs, într-un demers judiciar incoerent, reclamanții negând practic, cadrul procesual pe care l-au stabilit prin actul de învestire a instanței, atunci când au indicat, conform art. 57 C. proc.

civ., pe intervenienta forțată, ca fiind persoana care valorifică aceleași drepturi ca și ei, de pe urma autorului S.G.I. De aceea, susținerea recurenților - reclamanți în sensul că, neformulând notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, înseamnă că intervenienta nu e îndreptățită la măsuri reparatorii, nu poate fi primită, atât timp cât unii dintre moștenitori pot acționa și în numele altora (chiar în temeiul unui mandat tacit), situație regăsită în speță, câtă vreme prin acțiunea promovată reclamanții au indicat drepturile la moștenire alături de ei, ale intervenientei.

Constatând așadar, că este vorba de o apărare nouă formulată în cadrul recursului - cea privind contestarea calității intervenientei - și că nu există motive, față de aspectele menționate anterior, pentru a combate aplicabilitatea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (care reglementează situația în care restituirea imobilului este solicitată de mai multe persoane îndreptățite), Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamanților ca nefondat. 2) Recursul pârâtei Comuna B. este fondat în sensul următoarelor considerente: Dispunând obligarea pârâtei la emiterea dispoziției de restituire cu privire la două suprafețe de teren, cu menținerea afectațiunii construcțiilor de pe acestea, instanța de apel nu a lămurit situația juridică a acestora și în consecință, nu a stabilit în ce măsură, raportat la dispozițiile Legii nr. 10/2001, acestea sunt apte retrocedării în natură și în mod corespunzător, cărui deținător îi incumbă această obligație.

Astfel, în privința ambelor suprafețe de teren - de 1.214,71 mp și respectiv, 9609,98 mp - a rezultat că sunt ocupate de construcții, una constituind sediul Primăriei Bran, iar cealaltă, sediul unui muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii. Instanța de apel nu motivează, cu referire la dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001, de ce consideră că asemenea terenuri, afectate de construcții, pot fi considerate libere în sensul legii și ca atare, posibil de restituit în natură. Aceasta, în condițiile în care obiect al retrocedării nu l-au constituit și respectivele construcții, nestatuându-se în cadrul procesului și neconstituind obiect al dezbaterii judiciare, dreptul de proprietate asupra celor două clădiri, faptul că ele ar fi aparținut de asemenea, autorului părților.

Mai mult, în cadrul litigiului anterior, care a vizat același imobil, tinzându-se la valorificarea pretențiilor pe calea dreptului comun (sentința civilă nr. 333/2005 a Tribunalului Brașov), s-a statuat că reclamanții n-au justificat dreptul de proprietate asupra construcțiilor întrucât „nici din raportul de expertiză efectuat și nici din celelalte probe administrate în cauză nu a rezultat numărul topografic pe care ar fost edificată construcția". La fel, în prezenta cauză, notificarea transmisă a vizat imobilul identificat în CF nr. C1. P., nr. T1./2/C, T2., T3.

și T4., constând, conform mențiunilor de CF, în „fânețe, grădină, șură". Dispunând restituirea terenurilor, cu obligația păstrării afectațiunii imobilelor - construcții situate pe acestea - instanța de apel face aplicarea unei norme legale (art. 16 din Legea nr. 10/2001) care nu este incidență decât pentru situația în care obiect al retrocedării îl reprezintă chiar clădirile afectate nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social -culturale, iar nu terenurile pe care sunt situate asemenea clădiri. De asemenea, cu privire la terenul pe care se află situat Muzeul S.B., instanța de apel a obligat pe pârâtă la restituire, fără să lămurească dacă într-adevăr, acesta este unitatea deținătoare a imobilului, căreia îi revine obligația de restituire.

Astfel, în ce privește noțiunea de unitate deținătoare, așa cum este explicată ea prin Normele metodologice (capitolul II) de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, ea este înțeleasă ca „entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice altă instituție publică) sau entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii". Or, față de această accepțiune a noțiunii de unitate deținătoare, se constată că instanța de apel nu a dat nicio motivare soluției referitoare la obligarea comunei să restituie terenul pe care se află clădirea având ca destinație muzeu, aflat în administrarea Ministerului Culturii.

Față de toate aspectele menționate, rezultă că la adoptarea soluției, instanța de apel nu a fost preocupată să lămurească situația juridică a imobilului, pentru ca în recurs să fie posibilă exercitarea controlului de legalitate asupra unei situații de fapt corect determinate. Potrivit art. 314 C. proc. civ., instanța supremă hotărăște asupra fondului pricinii numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite. În consecință, fată de cele reținute anterior, recursul va fi admis și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. La reluarea judecății, instanța va stabili ce imobile au făcut obiectul preluării în proprietatea statului și respectiv, obiectul notificărilor prin care s-a cerut retrocedarea bunurilor aparținând autorului comun al părților, S.G.I.

De asemenea, se va stabili regimul juridic al imobilelor - dacă este vorba de teren construit sau neconstruit, în ce măsură terenurile pe care se află construcții sunt considerate terenuri libere susceptibile de restituire în natură și cărora să le fie aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, cu privire la păstrarea afectatiunii. Totodată, va fi lămurită situația deținătorului în privința terenului în suprafață de 9609,98 mp, pe care se află construcția în care funcționează muzeul aflat în administrarea Ministerului Culturii. 3) Recursul declarat de intervenienta P. M. va fi admis în considerarea faptului că acesta pune în discuție tot o problemă de clarificare a regimului juridic - mai exact, de identificare, conform mențiunilor de CF - a terenului în suprafață de 9609 mp, la care s-a făcut referire anterior, în analiza recursului reclamanților.

În considerarea acelorași argumente, legate de lămurirea situației terenului, va fi admis și recursul intervenientei, critica adusă de aceasta deciziei justificând, de asemenea, soluția de casare cu trimitere. În consecință, potrivit considerentelor expuse, recursul reclamanților a fost respins ca nefondat, iar recursurile pârâtei și intervenientei admise, casată decizia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții S.L. T.L. M.P. și S.J.G. D.A.V. G.N.P. împotriva deciziei civile nr. 112/Ap din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Admite recursurile declarate de pârâta Comuna B., prin primar, și de intervenienta P.M.E.M. împotriva aceleiași decizii. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2012.