ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 831/2010

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Brașov, contestatoarea G.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, anularea în parte a deciziei nr. 288 din 27 aprilie 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituire prin compensare cu un alt bun imobil, aflat în patrimoniul său, pentru bunurile ce nu au fost restituite în natură. În drept au fost invocate dispozițiile art. 26, 27 urm. din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Ulterior, la data de 28 septembrie 2007, contestatoarea a depus o precizare a cererii de chemare în judecată, arătând că înțelege să atace decizia emisă de pârâtă sub două aspecte, respectiv, pentru refuzul acesteia de a dispune restituirea suprafețelor de teren de 38,85 mp și de 74,10 mp, deși există o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care a fost stabilită în sarcina sa această obligație și pentru faptul că nu i-a acordat în compensare un alt bun imobil aflat în patrimoniul său, ca măsură reparatorie în echivalent, cu privire la partea din imobilul notificat pentru care nu poate opera restituirea în natură. În ședința publică din data de 26 octombrie 2007, Tribunalul a luat act de transmiterea calității procesuale active către B.I., în baza contractului de vânzare de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 1288 din 3 iulie 2007 de BNP L.A.

La data de 26 septembrie 2007 a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de intervenție accesorie, în interesul pârâtei, de către S.I., în calitate de acționar la SC P. SA. În motivarea cererii, terțul intervenient a susținut lipsa calității procesuale active a contestatoarei și nelegalitatea deciziei atacate, întrucât hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, în temeiul căreia a fost emisă, a fost suspendată de instanțele judecătorești. Totodată, s-a invocat nedovedirea parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, prevăzută de Legea nr. 10/2001, de natură să atragă inadmisibilitatea prezentei contestații.

Această cerere de intervenție accesorie nu a fost încuviințată în principiu în ședința publică din data de 26 octombrie 2007, instanța reținând că terța persoană nu justifică un interes în a interveni în acest proces, iar din cuprinsul cererii de intervenție, rezultă că aceasta a făcut referire la nelegalitatea deciziei emisă de intimată în temeiul Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că hotărârea AGA cu privire la care a învederat ca a stat la baza emiterii deciziei contestate, a fost desființată de instanțele judecătorești. Or, aceste susțineri nu sunt de natură să sprijine apărarea pârâtei. La data de 13 noiembrie 2007, la dosarul cauzei a fost înregistrată o nouă cerere de intervenție în interes propriu, formulată de SC T.P.

SRL, fiind invocate aceleași considerente ca în prima cerere de intervenție, mai sus menționate. Tribunalul, în ședința publică din data de 1 februarie 2008, nu a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală, reținând că aceasta nu se circumscrie prevederilor art. 49 alin. (1) și (2) C. proc. civ., întrucât terțul nu justifică un interes în promovarea cererii, în raport cu obiectul cauzei. La data de 27 februarie 2008, SC T.P. SRL a formulat, prin reprezentantul său legal - S.I. - cerere de intervenție în interesul pârâtei, iar la data de 17 martie 2008, S.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, pentru aceleași motive ca și cele invocate în cererile anterioare de intervenție.

Aceste noi cereri de intervenție nu au fost încuviințate în principiu în ședințele publice din datele de 27 februarie 2008, respectiv 28 martie 2008. Cu privire la cererea de intervenție accesorie, instanța a reținut faptul că nu sunt incidente dispozițiile art. 49 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât nu se poate reține interesul terțului SC T.P. SRL de a interveni în cadrul prezentului proces, având în vedere considerentele pentru care a fost promovată cererea, respectiv, de a împiedica restituirea în natură către contestator a suprafeței de teren aferentă construcției. Cu privire la cererea de intervenție principală, instanța, a reținut că în prezenta contestație, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, pot figura ca părți, numai persoanele care justifică un interes în valorificarea drepturilor reglementate de acest act normativ.

Tribunalul Brașov,prin sentința civilă nr. 133/S din 11 aprilie 2008, a admis în parte, astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatoarea G.G.R. și continuată de succesorul în drepturi al acesteia B.I., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, a anulat în parte decizia contestată, emisă de pârâtă, respectiv prevederile cuprinse în art. 2 din această decizie, a menținut restul prevederilor deciziei și a respins restul pretențiilor formulate . Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele: Contestatoarea inițială, G.G.R., a înregistrat pe rolul Primăriei Orașului P., la data de 16 ianuarie 2002, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, prin care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul situat în P., compus din teren în suprafață de 1081 m.p și construcție, imobil înscris în C.F.

nr. 14112 Brașov, sub nr. top 13412\l\a\2\29, (filele62-63). La aceiași dată, persoana menționată a înregistrat, prin intermediul executorului judecătoresc SCEJ D.K., notificarea nr. 18, pe rolul pârâtei, prin care a solicitat, de asemenea, a-i fi restituit în natură imobilul mai sus identificat, (fila 64). Întrucât, pârâta nu a soluționat, în termenul legal, notificarea cu care a fost sesizată, contestatoarea inițială a inițiat demersul judiciar pentru valorificarea drepturilor pe care a susținut că le are asupra imobilului în litigiu. Inițial, cererea de chemare în judecată promovată de aceasta a fost respinsă prin sentința civilă nr. 441 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Brașov, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei G.G.R.

Curtea de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 213 din 3 martie 2005 a admis apelul contestatoarei, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre judecare în fond. În urma judecării în fond a cererii de chemare în judecată promovată de G.G.R., Curtea de Apel Brașov a pronunțat decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005, prin care a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G.G.R., în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, a admis cererea de intervenție principală promovată de intervenienta SC T.P. SRL și, în consecință, a reținut că intervenienta este titulara dreptului de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra parterului și etajului imobilului - construcție, imobil înscris în C.F.

nr. 14112 Brașov, sub nr. top13412\l\a\2\29\2 și în dreptul de folosință asupra terenului aferent de 825,49mp., a obligat-o pe pârâtă să emită o dispoziție prin care să restituie reclamantei, în calitate de persoană îndreptățită, dreptul de proprietate asupra terenului înscris în C.F. nr. 14112 Brașov sub numerele topografice 13412\l\a\2\29\l, 13412\l\a\2\29\2 și 3412\l\a\2\29\3 suprafață de 38,85 m.p., 825,49 m.p. și de 74,10 m.p. și dreptul de proprietate asupra demisolului clădirii, înscrisă la A+ 5 în aceiași carte funciară, a obligat-o pe pârâtă să facă persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare imobilului, ce a fost vândut, ( filele 58-60). Această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă prin neexercitarea împotriva ei a căii de atac a recursului.

Ca urmare a acestei hotărâri, pârâta a emis decizia înregistrată sub nr. 288 din 27 aprilie 2008, contestată în cadrul prezentului proces, prin care a restituit în natură contestatoarei inițiale terenul în suprafață de 825,49 m.p., înscris în C.F. nr. 14112 Brașov sub număr topografic 13412\l\a\2\29\2 și demisolul clădirii, înscrisă la A+ 5 în aceiași carte funciară. De asemenea, prin această decizie, intimata a constatat că nu poate dispune asupra terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Brașov sub numerele topografice 13412\l\a\2\29\l și 13412\l\a\2\29\ 3 suprafață de 38,85 mp. și de 74, 10 m.p., întrucât nu are calitatea de unitate deținătoare a acestor imobile, notificatoarea urmând a se adresa Primăriei Orașului P. pentru v alorificarea drepturilor asupra acestor terenuri.

Prin dispoziția pe care a emis-o, pârâta a făcut notificatoarei G.G.R. o ofertă de restituire prin echivalent, pentru partea ce a fost vândută SC T.P. SRL din imobilul notificat, potrivit Titlului VII din Legea nr. 247\2005, întrucât, nu deține bunuri sau servicii, pentru a fi oferite în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent. Această decizie a fost atacată, pe calea prezentei contestații, sub două aspecte, și anume: 1) pentru nerestituirea în natură de către pârâtă a terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Brașov sub numerele topografice 13412\l\a\2\29\l și 13412\l\a\2\29\ 3 în suprafață de 38,85 m.p. și, respectiv de 74,10 m.p. 2) sub aspectul modalității de restituire prin echivalent a părții din imobilul în litigiu, pentru care nu poate opera restituirea în natură.

În ceea ce privește primul motiv al contestației supusă judecății, tribunalul a constatat că acesta este fondat, astfel că, l-a reținut cu consecința înlăturării din dispoziția atacată a prevederilor cuprinse în art. 2, relativ la statuarea făcută de pârâtă, în sensul că, nu are calitatea de unitate deținătoare a terenurilor mai sus identificate și, prin urmare, nici obligația de a restitui în natură aceste terenuri contestatorului. Tribunalul a reținut că între contestatoarea inițială, G.G.R., și pârâtă s-a purtat anterior un litigiu, soluționat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005 a Curții de Apel Brașov.

În cadrul acelui litigiu, chestiunea relativă la calitatea pârâtei de unitate deținătoare a imobilului pentru care, partea menționată a promovat notificare, în condițiile reglementate de Legea nr. 10\2001, a format obiect de analiză, Curtea de Apel Brașov stabilind că pârâta este deținătoarea terenurilor din litigiu și că acesteia îi revine obligația de a dispune restituirea în natură către contestatoarea inițială a acestor terenuri, acest aspect fiind deci sub efectul autorității de lucru judecat. În situația în care, pârâta aprecia că, în mod nelegal și netemeinic, Curtea de Apel Brașov a stabilit că are calitate de unitate deținătoare a imobilelor cu destinația de teren din litigiu, ea trebuia să exercite împotriva hotărârii pronunțată de această instanță căile de atac instituite de lege.

Neatacând, însă, această hotărâre, partea menționată trebuie să se conformeze tocmai dispozițiilor ei, această hotărâre fiind obligatorie pentru toate părțile care au figurat în procesul în care ea a fost pronunțată. Tribunalul a constatat că, prevederile cuprinse în art. 2 din decizia atacată sunt nelegale și au fost înlăturate. În ceea ce privește solicitarea contestatorului de obligare, din nou, a pârâtei la restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Brașov,sub numerele topografice 13412\l\a\2\29\l și 13412\l\a\2\29\ 3 suprafață de 38,85 mp.

și de 74,10 m.p., tribunalul a constatat că această solicitate a primit o rezolvare irevocabilă prin decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005 a Curții de Apel Brașov, care constituie titlu executoriu, conform principiilor mai sus enunțate . Tribunalul a apreciat că nu se impune ca instanța să stabilească, din nou, în sarcina pârâtei obligația de restituire în natură a imobilelor menționate mai sus, deoarece, o dispoziție irevocabilă, în acest sens, există deja. În legătură cu cel de al doilea motiv pe care contestatorul și-a fundamentat contestația, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, reprezentantul legal al unității, în patrimoniul căreia se află bunul imobil notificat, este obligat să afișeze, lunar, la loc vizibil, lista cuprinzând bunurile disponibile și \sau după caz, serviciile care pot fi acordate în compensație, ca măsură reparatorie în echivalent.

Prin urmare, unitatea deținătoare are dreptul de a aprecia care sunt bunurile din patrimoniul său, care pot fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent și obligația de a face cunoscute aceste imobile. În conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, reprezentantul legal al pârâtei a stabilit, conform actului aflat la fila 119 din dosarul cauzei, că această parte nu deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, potrivit Legii nr. 10\2001. Din înscrisurile, existente la filele 114-118, 144-353 din volumul I al dosarului, rezultă că, bunurile aflate în patrimoniul pârâtei sunt grevate de sarcini, iar pentru unele dintre acestea sunt în curs de desfășurare procese, ce se referă la stabilirea titularului dreptului de proprietate.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că, refuzul pârâtei de acordare în compensare de bunuri, ca măsură reparatorie în echivalent, pentru partea din imobilul din litigiu, care nu poate fi restituită în natură, nu este unul abuziv, ci, el este determinat de situația bunurilor aflate în patrimoniul pârâtei. Instanța nu poate cenzura aprecierea făcută de unitatea deținătoare, conform celor mai sus arătate, decât în situația în care deține probe care să ateste caracterul abuziv la acestei aprecieri, or, în cauza dedusă judecății, o dovadă în sensul acesta nu a fost făcută. Împotriva sentinței au declarat apel terții care au formulat cererile de intervenție, S.I., SC T.P. SRL și pârâta SC P. SA.

Intervenienții S.I. și SC T.P. SRL au declarat apel și împotriva încheierilor prin care nu li s-au încuviințat în principiu cererile de intervenție. În dezvoltarea motivelor de apel au dezvoltat critici comune privind nulitatea cererii de chemare în judecată a reclamantei G.G.R. și a cererii pentru introducerea în cauză a contestatorului B.I., în raport de dispozițiile art. 133 C. proc. civ., arătând că împuternicirile avocațiale cu nr. 312164 și 219318, nefiind semnate de părți, nu fac dovada că au împuternicit avocatul să formuleze cereri în instanță și să le reprezinte interesele. Cu privire la sentința atacată, au arătat că decizia de retrocedare este nulă absolut, conform art. 966, 968 C. civ., emisă cu încălcarea hotărârii judecătorești, respectiv decizia nr. 300/R a Curții de Apel Brașov, că aceasta a fost emisă în baza unor acte false și în beneficiul unei persoane fictive, care nu au depus notificarea, în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

A fost criticată decizia de retrocedare pentru considerentul că aceasta dispune restituirea în natură a terenului înscris în CF 14122 Brașov, top 13412/1/a/2/29/2, deși aceasta nu face obiectul legii speciale de reparație. Au fost invocate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatei S.V., cu privire la care instanța s-a pronunțat, în sensul respingerii, în ședința publică din 24 noiembrie 2008, pentru considerentele menționate în încheierea de ședință și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului B.D., cu privire la care instanța s-a pronunțat în sensul respingerii, în ședința publică din 16 februarie 2009 pentru considerentele enunțate în încheierea de ședință.

SC T.P. SRL a arătat că justifică interes în formularea cererii de intervenție prin faptul că este titulara unui drept real ocrotit de lege, dobândit în procesul de privatizare, asupra imobilului înscris în CF 14112 Brașov, top 13412/1/a/2/29/2. Totodată, a invocat excepția nulității absolute a deciziei de retrocedare, arătând că acesta este un act fraudulos, care nu îi poate fi opozabil, imobilul construcție și dreptul de folosință aferent acesteia fiind dobândite de această intervenientă în procesul de privatizare prin executarea contractului de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, încheiat în baza O.G. nr. 32/1998, art. 16, 17 și O.U.G. nr. 88/1997. Intervenienta a afirmat că, prin art. 4.13 din H.G.

nr. 450/1999, este recunoscut dreptul dobânditorului construcției de a obține titlul de proprietate asupra terenului aferent, utilizarea construcției nefiind altfel posibilă. Se arată că, deși prin decizia civilă nr. 502 /Ap din 26 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov pârâta SC P. SA, a fost obligată să emită dispoziție de restituire a terenurilor înscrise în CF 14112 Brașov, top 13412/1/a/2/29/1, 13412/l/a/2/29/3, în suprafață de 38,85 m.p. și 74,10 m.p., aceasta nu poate dispune asupra unui bun imobil care nu face parte din patrimoniul societății, ci este în proprietatea Orașului P., rezultat din dezmembrarea nr. top inițial 13412/l/a/29. Se evidențiază faptul că, decizia emisă în condițiile solicitate de contestatoare nu ar putea fi intabulată în CF pentru lipsa de identitate între dispunător și proprietarul tabular.

S-a mai invocat și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a contestatoarei G.G.R., cu privire la care, instanța a reținut, în ședința publică din 16 februarie 2009 că, la data formulării cererii de chemare în judecată și la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase (autentificat sub nr. 1288/3 iulie 2007 la BNP L.A.), contestatoarea G.G.R. a avut capacitate de exercițiu deplină. Decesul acesteia a intervenit la data de 2 noiembrie 2008, când nu mai avea calitatea de parte în cauză, în urma transmiterii convenționale a calității procesuale active către cumpărătorul dreptului litigios, B.I. La ultimul termen de judecată, în 16 februarie 2009, S.I. a invocat excepția puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 502/2005, pronunțată de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 4231/Ap/2004.

Curtea de apel a unit excepțiile nulității deciziei de retrocedare și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei G.G.R. cu fondul cauzei. Curtea de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 22/Ap din 23 februarie 2009 a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei G.G.R., nulității absolute a deciziei de retrocedare nr. 18 din 16 ianuarie 2002 înregistrată la SC P. SA sub nr. 288 din 27 aprilie 2007, nulității absolute a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta G.G.R. și a cererii de introducere în cauză a intimatului reclamant B.I., invocate de intervenienții S.I.

și SC T.P. SRL. A respins apelurile declarate de intervenienții S.I., SC T.P. SRL și SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 133 din 11 aprilie 2008 a Tribunalului Brașov, pe care o păstrează. A respins apelul declarat de intervenientul S.I. împotriva încheierii de ședință din data de 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr. 4569/62/2007. A respins cererea formulată de intimatul reclamant B.I. de obligare a intervenienților la plata cheltuielilor de judecată. Curtea a reținut că decizia nr. 502 din 26 mai 2005 a Curții de Apel Brașov se bucură de putere de lucru judecat, prin această hotărâre dezlegându-se, cu putere de lucru judecat, calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei G.G.R.

în înțelesul Legii nr. 10/2001, obligația SC P. SA de a emite dispoziție prin care să restituie reclamantei dreptul de proprietate asupra terenurilor în suprafață de 38,85 m.p., 825,49 m.p. și 74,10 m.p. înscrise în CF nr. 14112 Brașov, nr. top 13412/1/a/2/29/1, 13412/1/a/2/29/2, 13412/1/a/2/29/3, dreptul de proprietate al acesteia asupra demisolului clădirii înscrise la A+5 în același CF și dreptul de superficie al intervenientei SC T.P. SRL, constând în dreptul de proprietate asupra parterului și etajului imobilului construcție, și dreptul de folosință asupra terenului aferent de 825,49 m.p. Instanța de apel a reținut că pârâta SC P. SA a avut calitatea de parte în litigiul finalizat prin decizia sus menționată, în cadrul căreia a avut posibilitatea să formuleze aceste apărări, pe care nu le mai poate valorifica în prezenta cauză, întrucât i se opune puterea de lucru judecat a hotărârii inițiale.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă a contestatoarei inițiale G.G.R. și a contestatorului B.I., Curtea a reținut că prin aceeași decizie s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea de persoană îndreptățită a acesteia, în calitate de unică succesoare a fostului proprietar tabular cât și dovada dreptului de proprietate al autorului. Contestatorul B.I. a dobândit calitate procesuală activă prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a dreptului litigios, autentificat sub nr. 1288/3 iulie 2007 la BNP L.A., operând transmiterea convențională a calității procesuale active. Cu privire la cererile de apel ale intervenienților S.I. și SC T.P. SRL, Curtea a apreciat că acestea pot avea ca obiect numai neîncuviințarea în principiu a cererilor de intervenție și, nicidecum aspecte privind fondul cauzei sau excepții privind contestația formulată de reclamantă, în condițiile art. 294 alin. (1) teza I C. proc.

civ., întrucât instanța de apel nu poate judeca decât ceea ce s-a judecat în primă instanță. Cu privire la apelul declarat de intervenienți împotriva încheierilor prin care li s-au respins cererile de intervenție, Curtea a considerat criticile nefondate, întrucât Legea nr. 10/2001 instituie o procedura specială în două etape, o etapă administrativă și una judiciară, ambele inițiate doar de persoana îndreptățită. Cererile de intervenție au fost formulate după ce prima instanță a luat act de transmiterea convențională a calității procesuale active, în data de 26 octombrie 2007, iar încuviințarea în principiu a acestora a fost analizată în acest cadru procesual și temeinic respinsă în temeiul art. 52 C. proc.

civ. Curtea analizând încheierile de ședință din 1 februarie 2008 și 28 martie 2008, nu a putut reține existența unor motive de nulitate a acestora. Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs, intitulat apel, intervenienții S.I. și SC T.P. SRL. SC T.P. SRL a criticat soluția instanței de apel invocând dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și dezvoltând următoarele motive de recurs: 1. Excepția lipsei calității de reprezentant al lui B.D. pentru reclamanta G.G.R., care a formulat și semnat cererea de chemare în judecata în numele acesteia, încălcând dispoz. art. 161 C. proc. civ., motiv de recurs pe care îl consideră de ordine publică, precum și în ceea ce o privește pe S.V., care a reprezentat-o pe reclamantă în fața Tribunalului Brașov.

Recurenta susține că aceste persoane nu au probat că au fost mandatate de reclamanta G.G.R. în demersul de recuperare a imobilelor. Totodată aceste persoane nu figurează în „Tabloul avocaților” Baroului București. 2. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei revendicatoare G.G.R. Reclamanta revendicatoare, fiind cea care a declanșat acțiunea de revendicare a imobilelor, trebuia să facă dovada calității procesuale active, deci reclamanta avea sarcina dovedirii dreptului de proprietate asupra imobilelor și a calității sale de moștenitor al fostului proprietar. Referitor la cumpărătorul dreptului litigios - B.I., acesta chiar dacă se consideră un succesor cu titlu particular al imobilelor în litigiu, nu se poate considera persoană îndreptățită în condițiile și în sensul legii nr. 10/2001, neavând calitate procesuală activă.

A devenit cumpărător al dreptului litigios în urma contractului încheiat cu o persoană identificată cu un act fals și care nu este succesoarea fostului proprietar. 3. Instanța a încălcat principiul autorității de lucru judecat. Pârâta SC P. SA nesocotind puterea de lucru judecat privind existența dreptului real asupra terenului aferent construcției al SC T.P. SRL și incidența dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată, care reglementează situația particulară a înstrăinărilor de active în procesul de privatizare potrivit cărora imobilul teren aferent construcției nu face obiectul legii speciale, în ceea ce privește restituirea în natură în cazul anulării acte actelor juridice în baza cărora a fost constituit dreptul real si prin fraudarea legislației speciale din materia privatizării societăților comerciale cu capital majoritar din turism care reglementează regimul juridic al imobilului teren aferent construcției înstrăinate H.G.

nr. 450/1999- pct. 4.13 pentru aplicarea O.U.G. nr. 88/1997), a emis decizia nr. 288 din 27 aprilie 2007, prin care a dispus restituirea în natură a terenului aferent construcției, care desființează dreptul real și îl transformă în drept de creanță. Instanța, care a supus controlului judiciar legalitatea acestei decizii de restituire și a păstrat restituirea în natură a terenului pe care sunt construcția și utilitățile aferente construcției dobândite legal au pronunțat hotărâri nelegale cu nesocotirea puterii de lucru judecat asupra existenței dreptului real asupra terenului al SC T.P. SRL, încălcând principiul autorității de lucru judecat, așa cum rezultă el din reglementarea dată de dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., art. 1202 alin. (2) C. civ., cu referire la art. 166 C. proc.

civ. Intervenientul S.I. a criticat hotărârea instanței de apel în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. susținând că a fost încălcat principiul autorității de lucru judecat a deciziei nr. 300R a Curții de Apel Brașov care a suspendat executarea hotărârii AGEA nr. 3 din 9 martie 2007, prin care a fost analizată notificarea nr. 18 din 16 ianuarie 2001 și respectiv emisă decizia de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007. Altfel spus, efectele juridice ale deciziei de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de SC P. SA în baza hotărârii AGEA nr. 3 din 9 martie 2007, au fost suspendate prin admiterea ordonanței președințiale soluționate de Curtea de Apel Brașov prin decizia nr. 300R. În primul rând, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc.

civ., text în baza căruia recurenții au încadrat criticile lor în recurs, prevăd că instanța de recurs învestită cu o cale de atac nemotivată în termenul legal, deci nulă în condițiile dispoz. art. 306 alin. (1) C. proc. civ., poate exercita controlul judiciar în acest caz, doar dacă sunt sustenabile motive de ordine publică invocate de oricare parte, de procuror sau de instanță din oficiu. Pe de altă parte, motivele de ordine publică se referă la ocrotirea unor interese generale, în legătură cu ordinea politică, socială sau economică a statului, în scopul înlăturării incertitudinii din raporturile civile și asigurarea stabilității lor și nu la ocrotirea unor interese private, cum sunt cele la care tind intervenienții prin demersul lor judiciar în prezenta cauză.

Analizând recursurile formulate de intervenienți, din prisma criticilor de nelegalitate dispuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) C. proc. civ., după depunerea la dosar a unei cereri de intervenție voluntară, instanța are de verificat, după ascultarea părților și a celui care intervine, dacă terțul justifică un interes și pretinde un drept propriu, dacă cererea sa are legătură cu cererea principală și dacă, în raport de natura litigiului, intervenția voluntară este admisibilă. În speță, așa cum rezultă din încheierile de ședință prin care au fost respinse în principiu cererile de intervenție, prima instanța de fond a cercetat aceste aspecte și a dezvoltat în considerente de ce a pronunțat o astfel de hotărâre.

Astfel, din verificările pe care le-a făcut, instanța a reținut, prin încheierea de ședință din 1 februarie 2008 că terțul-intervenient SC T.P. SRL nu se circumscrie prevederilor art. 49 alin. (1) și (2) C. proc. civ. întrucât nu justifică un interes în promovarea cererii sale în procedura specială reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2008 a reținut că intervenientul S.I. nu justifică un interes asupra dreptului litigios, el neinvocând un drept propriu prin raportare la obiectul litigiului, această parte fiind un terț. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., analizând în cadrul cererilor cu care a fost învestită pretențiile părților litigante din perspectiva modului de soluționare a cererilor de intervenție în raport de dispoz.

art. 52 C. proc. civ. În acest context al analizei, se impune a preciza că verificările instanței de recurs sunt limitate la examinarea legalității soluției de respingere a admiterii în principiu a cererilor de intervenție și, nicidecum aspecte axate pe fondul cauzei sau excepții privind contestația formulată de reclamantă. Analizând sensul și litera Legii nr. 10/2001 se constată că aceasta este un act reparatoriu pentru persoanele îndreptățite la restituire și care conține prevederi clare privitoare la persoanele îndreptățite la restituire, entitățile juridice obligate la reparație precum și la protecția persoanelor care au beneficiat de locațiunea imobilelor supuse restituirii. Prin urmare, acțiunea persoanei îndreptățite la restituire, prin care se atacă dispoziția de respingere este născută dintr-o dispoziție expresă a legii speciale, iar acțiunea prin care terțul defaimă dispoziția de restituire este una de drept comun, supusă regulilor generale de drept.

În acest sens, practica judiciară, interpretând sistematic dispozițiile Legii nr. 10/2001 a conturat soluția potrivit căreia terțele persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispoziției sau deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în perioada de referință a acestei legi, contestație întemeiată pe dispozițiile art. 24 din lege. Pe de altă parte, accesul liber al terților la justiție consacrat de art. 23 din Constituție, nu se poate îngrădi, aceștia putând formula cereri în justiție în jurisdicția de drept comun. Prin urmare, soluția procesuală a instanțelor de fond de neîncuviințare în principiu a celor două cereri de intervenție este la adăpost de critică.

Totodată se remarcă că motivele de recurs formulate de către recurenți dezvoltă critici cu privire la fondul cauzei, care nu pot fi primite de instanța de recurs pentru considerentele precedente. Prin urmare, recurenții S.I. și SC T. P. SRL neavând în fond calitatea și, implicit, nici dreptul de a formula apărări și excepții procesuale privind contestația formulată de contestatoarea G.G.R. în contradictoriu cu intimata SC P. SA, nu au această posibilitate nici în calea de atac extraordinară a recursului, controlul de legalitate în această fază putând fi exercitat doar cu privire la neîncuviințarea în principiu a cererilor de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenienții SC T. SRL și S.I. împotriva deciziei civile nr. 22Ap din 23 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010 .