ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 831/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 831/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Deliberând asupra recursului de față, reține

următoarele:

Prin

contestația înregistrată la Tribunalul Brașov, contestatoarea G.G.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC P. SA, anularea în parte a deciziei nr. 288

din 27 aprilie 2007, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la restituire prin

compensare cu un alt bun imobil, aflat în patrimoniul său, pentru bunurile ce

nu au fost restituite în natură.

În drept

au fost invocate dispozițiile art. 26, 27 urm. din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.

247/2005.

Ulterior,

la data de 28 septembrie 2007, contestatoarea a depus o precizare a cererii de

chemare în judecată, arătând că înțelege să atace decizia emisă de pârâtă sub

două aspecte, respectiv, pentru refuzul acesteia de a dispune restituirea

suprafețelor de teren de 38,85 mp și de 74,10 mp, deși există o hotărâre

judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care a fost stabilită în sarcina

sa această obligație și pentru faptul că nu i-a acordat în

compensare un alt bun imobil aflat în patrimoniul

său, ca măsură reparatorie în echivalent, cu privire la partea din imobilul

notificat pentru care nu poate opera

restituirea în natură.

În

ședința publică din data de 26 octombrie 2007, Tribunalul a luat act de

transmiterea calității procesuale active către B.I., în baza contractului de

vânzare de drepturi litigioase, autentificat sub nr. 1288 din 3 iulie 2007 de

BNP L.A.

La data

de 26 septembrie 2007 a fost depusă la dosarul cauzei o cerere de

intervenție accesorie, în interesul pârâtei, de

către S.I., în calitate de

acționar la SC P. SA.

În

motivarea cererii, terțul intervenient a susținut

lipsa calității procesuale active a contestatoarei și nelegalitatea

deciziei atacate, întrucât hotărârea Adunării Generale a Acționarilor, în

temeiul căreia a fost emisă,

a fost suspendată de instanțele

judecătorești. Totodată, s-a invocat nedovedirea

parcurgerii procedurii prealabile obligatorii, prevăzută de Legea nr. 10/2001,

de

natură să atragă inadmisibilitatea prezentei contestații.

Această

cerere de intervenție accesorie nu a fost încuviințată în principiu

în ședința publică din data de 26 octombrie 2007,

instanța reținând că terța persoană nu

justifică un interes în a

interveni în acest proces, iar din cuprinsul cererii de

intervenție, rezultă că aceasta a făcut referire la nelegalitatea

deciziei emisă de intimată în temeiul Legii nr. 10/2001, motivat de faptul că

hotărârea AGA cu privire la care a învederat ca a stat la baza emiterii

deciziei contestate, a fost desființată de instanțele judecătorești. Or, aceste

susțineri nu sunt de natură să

sprijine apărarea pârâtei.

La data

de 13 noiembrie 2007, la dosarul cauzei a fost înregistrată o nouă cerere de

intervenție în interes propriu, formulată de SC T.P. SRL, fiind invocate

aceleași considerente ca în prima cerere de intervenție, mai sus menționate.

Tribunalul, în ședința publică din data de 1 februarie 2008,

nu a încuviințat în principiu cererea de intervenție principală, reținând că

aceasta nu se circumscrie

prevederilor art. 49 alin. (1) și (2) C. proc. civ.,

întrucât terțul nu justifică un interes în promovarea cererii, în raport cu

obiectul cauzei.

La data de 27 februarie 2008, SC T.P. SRL a

formulat, prin

reprezentantul său legal - S.I.

- cerere de intervenție în interesul pârâtei,

iar la data de 17 martie 2008,

S.I. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, pentru aceleași

motive ca și cele invocate în cererile anterioare de

intervenție.

Aceste noi cereri de intervenție nu au fost

încuviințate în principiu în ședințele publice din datele de 27 februarie 2008,

respectiv 28 martie 2008.

Cu

privire la cererea de intervenție accesorie, instanța a reținut faptul că nu

sunt incidente dispozițiile art. 49 alin. (1) și (3) C. proc. civ., întrucât nu

se poate reține interesul terțului SC T.P. SRL de a interveni în cadrul

prezentului proces, având în vedere considerentele pentru care a fost promovată

cererea, respectiv, de a împiedica restituirea în natură către contestator a

suprafeței de teren aferentă construcției.

Cu

privire la cererea de intervenție principală, instanța, a reținut că în

prezenta contestație, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, pot figura

ca părți, numai persoanele care justifică un interes în valorificarea

drepturilor reglementate de acest act normativ.

Tribunalul

Brașov,prin sentința civilă nr. 133/S din 11 aprilie 2008, a admis în parte,

astfel cum a fost precizată, contestația formulată de contestatoarea G.G.R. și

continuată de succesorul în drepturi al acesteia B.I., în contradictoriu cu

pârâta SC P. SA, a

anulat în parte decizia

contestată, emisă de pârâtă, respectiv prevederile

cuprinse în art. 2

din această decizie, a menținut restul prevederilor deciziei și a respins

restul pretențiilor formulate

.

Pentru a

pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:

Contestatoarea

inițială, G.G.R., a înregistrat pe rolul Primăriei Orașului P., la data de 16

ianuarie 2002, prin intermediul executorului judecătoresc, o notificare, prin

care a solicitat să-i fie restituit în natură imobilul situat în P., compus din

teren în suprafață de 1081 m.p și construcție, imobil înscris în C.F. nr. 14112

Brașov, sub nr. top 13412\l\a\2\29, (filele62-63).

La

aceiași dată, persoana menționată a înregistrat, prin intermediul executorului

judecătoresc SCEJ D.K., notificarea nr. 18, pe rolul pârâtei, prin care a

solicitat, de asemenea, a-i fi restituit în natură imobilul mai sus

identificat, (fila 64).

Întrucât,

pârâta nu a soluționat, în termenul legal, notificarea cu care a fost sesizată,

contestatoarea inițială a inițiat demersul judiciar pentru valorificarea

drepturilor pe care a susținut că le are asupra imobilului în litigiu.

Inițial,

cererea de chemare în judecată promovată de aceasta a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 441 din 28 iunie 2004 a Tribunalului Brașov, ca urmare a

admiterii excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei G.G.R.

Curtea

de Apel Brașov prin decizia civilă nr. 213 din 3 martie 2005 a admis apelul

contestatoarei, a anulat sentința apelată și a reținut cauza spre judecare în

fond.

În urma judecării în fond a cererii de

chemare în judecată promovată de G.G.R., Curtea de Apel Brașov a pronunțat

decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005, prin care a admis în parte cererea de

chemare în judecată formulată de reclamanta G.G.R., în contradictoriu cu pârâta

SC P. SA, a admis cererea de intervenție principală promovată de intervenienta

SC T.P. SRL și, în consecință, a reținut că intervenienta este titulara

dreptului de superficie, constând în dreptul de proprietate asupra parterului

și etajului imobilului - construcție, imobil înscris în C.F. nr. 14112 Brașov, sub

nr. top13412\l\a\2\29\2 și în dreptul de folosință asupra terenului aferent de

825,49mp., a obligat-o pe pârâtă să emită o dispoziție prin care să restituie

reclamantei, în calitate de persoană îndreptățită, dreptul de proprietate

asupra terenului înscris în C.F. nr. 14112 Brașov sub numerele topografice

13412\l\a\2\29\l, 13412\l\a\2\29\2 și 3412\l\a\2\29\3 suprafață de 38,85 m.p., 825,49 m.p. și de 74,10 m.p. și dreptul de proprietate asupra demisolului clădirii,

înscrisă la A+ 5 în aceiași carte funciară, a obligat-o pe pârâtă să facă

persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare

imobilului, ce a fost vândut, ( filele 58-60).

Această

hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă prin neexercitarea împotriva ei a

căii de atac a recursului.

Ca

urmare a acestei hotărâri, pârâta a emis decizia înregistrată sub nr. 288 din

27 aprilie 2008, contestată în cadrul prezentului proces, prin care a restituit

în natură contestatoarei inițiale terenul în suprafață de 825,49 m.p., înscris în C.F. nr. 14112 Brașov sub număr topografic 13412\l\a\2\29\2 și demisolul

clădirii, înscrisă la A+ 5 în aceiași carte funciară.

De

asemenea, prin această decizie, intimata a constatat că nu poate dispune asupra

terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Brașov sub numerele topografice

13412\l\a\2\29\l și 13412\l\a\2\29\ 3 suprafață de 38,85 mp. și de

74, 10 m.p., întrucât nu are calitatea de unitate

deținătoare a acestor imobile,

notificatoarea urmând a se adresa Primăriei

Orașului P. pentru v

alorificarea

drepturilor asupra acestor terenuri.

Prin

dispoziția pe care a emis-o, pârâta a făcut notificatoarei G.G.R. o ofertă de

restituire prin echivalent, pentru partea ce a fost

vândută SC T.P. SRL din imobilul notificat, potrivit Titlului VII

din

Legea nr. 247\2005, întrucât, nu deține bunuri sau servicii, pentru a fi

oferite în compensare, ca măsură reparatorie în

echivalent.

Această

decizie a fost atacată, pe calea prezentei contestații, sub două aspecte, și

anume:

1) pentru

nerestituirea în natură de către pârâtă a terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112

Brașov sub numerele topografice 13412\l\a\2\29\l și 13412\l\a\2\29\ 3 în

suprafață de 38,85 m.p. și, respectiv de 74,10 m.p.

2) sub

aspectul modalității de restituire prin echivalent a părții  din imobilul în

litigiu, pentru care nu poate opera restituirea în

natură.

În ceea

ce privește primul motiv al contestației supusă judecății, tribunalul a

constatat că acesta este fondat, astfel că, l-a reținut cu consecința

înlăturării din dispoziția atacată a prevederilor cuprinse în art. 2, relativ

la statuarea făcută de pârâtă, în sensul că, nu are calitatea de unitate

deținătoare a terenurilor mai sus identificate și, prin urmare, nici obligația

de a restitui în natură aceste terenuri contestatorului.

Tribunalul

a reținut că între contestatoarea inițială, G.G.R., și pârâtă s-a purtat

anterior un litigiu, soluționat în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 502

din 26 mai 2005 a Curții de Apel Brașov.

În

cadrul acelui litigiu, chestiunea relativă la calitatea pârâtei de unitate

deținătoare a imobilului pentru care, partea menționată a promovat notificare,

în condițiile reglementate de Legea nr. 10\2001, a format obiect de analiză, Curtea

de Apel Brașov stabilind că pârâta este deținătoarea terenurilor din litigiu și

că acesteia îi revine obligația de a dispune restituirea în natură către

contestatoarea inițială a acestor terenuri, acest aspect fiind deci sub efectul

autorității de lucru judecat.

În

situația în care, pârâta aprecia că, în mod nelegal și netemeinic, Curtea de

Apel Brașov a stabilit că are calitate de unitate deținătoare a imobilelor cu

destinația de teren din litigiu, ea trebuia să exercite împotriva hotărârii pronunțată

de această instanță căile de atac instituite de lege. Neatacând, însă, această

hotărâre, partea menționată trebuie să se conformeze tocmai dispozițiilor ei,

această hotărâre fiind obligatorie pentru toate părțile care au figurat în

procesul în care ea a fost pronunțată.

Tribunalul

a constatat că, prevederile cuprinse în art. 2 din decizia atacată sunt

nelegale și au fost înlăturate.

În ceea

ce privește solicitarea contestatorului de obligare, din nou, a pârâtei la

restituirea în natură a terenurilor înscrise în C.F. nr. 14112 Brașov,sub

numerele topografice 13412\l\a\2\29\l și 13412\l\a\2\29\ 3 suprafață de 38,85

mp. și de 74,10 m.p., tribunalul a constatat că această solicitate a primit o

rezolvare irevocabilă prin decizia civilă nr. 502 din 26 mai 2005 a Curții de

Apel Brașov, care constituie titlu executoriu, conform principiilor mai sus enunțate

.

Tribunalul

a apreciat că nu se impune ca instanța să stabilească, din nou, în sarcina

pârâtei obligația de restituire în natură a imobilelor menționate mai sus,

deoarece, o dispoziție irevocabilă, în acest sens, există deja.

În legătură cu cel de al doilea motiv pe care

contestatorul și-a fundamentat

contestația, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, reprezentantul legal al unității, în patrimoniul

căreia se află bunul imobil notificat, este obligat să afișeze, lunar, la loc

vizibil, lista cuprinzând bunurile disponibile și \sau după caz, serviciile

care pot fi acordate în compensație, ca măsură reparatorie în echivalent.

Prin

urmare, unitatea deținătoare are dreptul de a aprecia care sunt bunurile din

patrimoniul său, care pot fi acordate în compensare, ca măsură reparatorie în

echivalent și obligația de a face cunoscute aceste imobile.

În

conformitate cu dispozițiile legale mai sus menționate, reprezentantul legal al

pârâtei a stabilit, conform actului aflat la fila 119 din dosarul cauzei, că

această parte nu deține bunuri sau servicii care să poată fi acordate în

compensare, ca măsură reparatorie în echivalent, potrivit Legii nr. 10\2001.

Din înscrisurile, existente la filele 114-118, 144-353

din volumul I al

dosarului,

rezultă că, bunurile aflate în patrimoniul pârâtei sunt grevate de

sarcini, iar pentru unele dintre acestea sunt în

curs de desfășurare procese, ce se

referă

la stabilirea titularului dreptului de proprietate.

În aceste condiții, tribunalul a apreciat că, refuzul pârâtei

de acordare în compensare de bunuri, ca măsură reparatorie în echivalent,

pentru partea din

imobilul

din litigiu, care nu poate fi restituită în natură, nu este unul abuziv, ci, el

este determinat de situația bunurilor aflate în patrimoniul pârâtei.

Instanța

nu poate cenzura aprecierea făcută de unitatea deținătoare, conform celor mai

sus arătate, decât în situația în care deține probe care să ateste caracterul

abuziv la acestei aprecieri, or, în cauza dedusă judecății, o dovadă în sensul

acesta nu a fost făcută.

Împotriva

sentinței au declarat apel terții care au formulat cererile de intervenție, S.I.,

SC T.P. SRL și pârâta SC P. SA.

Intervenienții

S.I. și SC T.P. SRL au declarat apel și împotriva încheierilor prin care nu li

s-au încuviințat în principiu cererile de intervenție.

În

dezvoltarea motivelor de apel au dezvoltat critici comune privind nulitatea

cererii de chemare în judecată a reclamantei G.G.R. și a cererii pentru

introducerea în cauză a contestatorului B.I., în raport de dispozițiile art. 133

C. proc. civ., arătând că împuternicirile avocațiale cu nr. 312164 și 219318,

nefiind semnate de părți, nu fac dovada că au împuternicit avocatul să

formuleze cereri în instanță și să le reprezinte interesele.

Cu

privire la sentința atacată, au arătat că decizia de retrocedare este nulă

absolut, conform art. 966, 968 C. civ., emisă cu încălcarea hotărârii

judecătorești, respectiv decizia nr. 300/R a Curții de Apel Brașov, că aceasta

a fost emisă în baza unor acte false și în beneficiul unei persoane fictive,

care nu au depus notificarea, în condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

A fost

criticată decizia de retrocedare pentru considerentul că aceasta dispune

restituirea în natură a terenului înscris în

CF

14122 Brașov, top

13412/1/a/2/29/2, deși aceasta nu face obiectul legii

speciale de reparație.

Au fost

invocate excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatei S.V., cu

privire la care instanța s-a pronunțat, în sensul respingerii, în ședința

publică din 24 noiembrie 2008, pentru considerentele menționate în încheierea

de ședință și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a avocatului B.D.,

cu privire la care instanța s-a pronunțat în sensul respingerii, în ședința

publică din 16 februarie 2009 pentru considerentele enunțate în încheierea de

ședință.

SC T.P.

SRL a arătat că

justifică interes în

formularea cererii de intervenție prin faptul

că este titulara unui

drept real ocrotit de lege, dobândit în procesul de

privatizare, asupra imobilului înscris în CF 14112 Brașov, top

13412/1/a/2/29/2.

Totodată,

a invocat excepția nulității absolute a deciziei de retrocedare, arătând că

acesta este un act fraudulos, care nu îi poate fi opozabil, imobilul

construcție și dreptul de folosință aferent acesteia fiind dobândite de această

intervenientă în procesul de privatizare prin executarea contractului de

leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, încheiat în baza O.G. nr.

32/1998, art. 16, 17 și O.U.G.

nr. 88/1997.

Intervenienta a afirmat că, prin art. 4.13 din H.G. nr. 450/1999,

este recunoscut

dreptul

dobânditorului construcției de a obține titlul de proprietate asupra

terenului aferent, utilizarea construcției nefiind

altfel posibilă.

Se arată

că, deși prin decizia civilă nr. 502 /Ap din 26 mai 2005, pronunțată de Curtea

de Apel Brașov pârâta

SC P. SA, a fost

obligată să emită

dispoziție de restituire a terenurilor înscrise în CF 14112

Brașov, top 13412/1/a/2/29/1, 13412/l/a/2/29/3, în suprafață de 38,85 m.p. și 74,10 m.p., aceasta nu poate dispune asupra unui bun imobil care nu face parte din

patrimoniul societății, ci este în proprietatea Orașului P., rezultat din

dezmembrarea nr. top inițial 13412/l/a/29.

Se

evidențiază faptul că, decizia emisă în condițiile solicitate de contestatoare

nu ar putea fi intabulată în CF pentru lipsa de identitate între dispunător și

proprietarul tabular.

S-a mai invocat

și excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu a contestatoarei G.G.R.,

cu privire la care, instanța a reținut, în ședința publică din 16 februarie 2009

că, la data formulării cererii de chemare în judecată și la data încheierii

contractului de vânzare - cumpărare de drepturi litigioase (autentificat sub nr.

1288/3 iulie 2007 la BNP L.A.), contestatoarea G.G.R. a avut capacitate de exercițiu

deplină.

Decesul

acesteia a intervenit la data de 2 noiembrie 2008, când nu mai avea calitatea

de parte în cauză, în urma transmiterii convenționale a calității procesuale

active către cumpărătorul dreptului litigios, B.I.

La

ultimul termen de judecată, în 16 februarie 2009, S.I. a invocat excepția

puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 502/2005, pronunțată de

Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 4231/Ap/2004.

Curtea de apel a unit excepțiile nulității deciziei de

retrocedare și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei

G.G.R. cu fondul

cauzei.

Curtea de Apel Brașov, Secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia

civilă nr. 22/Ap din 23 februarie 2009 a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei G.G.R., nulității absolute a deciziei de

retrocedare nr. 18 din 16 ianuarie 2002 înregistrată la SC P. SA sub nr. 288 din 27 aprilie 2007, nulității absolute a cererii de chemare în judecată

formulată de reclamanta G.G.R. și a cererii de introducere în cauză a

intimatului reclamant B.I., invocate de intervenienții S.I. și SC T.P. SRL.

A respins apelurile declarate de intervenienții S.I., SC

T.P. SRL și SC P. SA împotriva sentinței civile nr. 133 din 11 aprilie 2008 a

Tribunalului Brașov, pe care o păstrează.

A respins apelul declarat de intervenientul S.I.

împotriva încheierii de ședință din data de 1 februarie 2008, pronunțată de

Tribunalul Brașov în dosarul nr. 4569/62/2007.

A respins cererea formulată de intimatul reclamant B.I.

de obligare a intervenienților la plata cheltuielilor de judecată.

Curtea a reținut că decizia nr. 502 din 26 mai 2005 a

Curții de Apel Brașov se bucură de putere de lucru judecat, prin această

hotărâre dezlegându-se, cu putere de lucru judecat, calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei G.G.R. în înțelesul Legii nr. 10/2001, obligația SC P.

SA de a emite dispoziție prin care să restituie reclamantei dreptul de

proprietate asupra terenurilor în suprafață de 38,85 m.p., 825,49 m.p. și 74,10 m.p. înscrise în CF nr. 14112 Brașov, nr. top 13412/1/a/2/29/1,

13412/1/a/2/29/2, 13412/1/a/2/29/3, dreptul de proprietate al acesteia asupra

demisolului clădirii înscrise la A+5 în același CF și dreptul de superficie al

intervenientei SC T.P. SRL, constând în dreptul de proprietate asupra

parterului și etajului imobilului construcție, și dreptul de folosință asupra

terenului aferent de 825,49 m.p.

Instanța de apel a reținut că pârâta SC P. SA a avut

calitatea de parte în litigiul finalizat prin decizia sus menționată, în cadrul

căreia a avut posibilitatea să formuleze aceste apărări, pe care nu le mai

poate valorifica în prezenta cauză, întrucât i se opune puterea de lucru

judecat a hotărârii inițiale.

În ceea ce privește calitatea procesuală activă a

contestatoarei inițiale G.G.R. și a contestatorului B.I., Curtea a reținut că

prin aceeași decizie s-a stabilit cu putere de lucru judecat calitatea de

persoană îndreptățită a acesteia, în calitate de unică succesoare a fostului

proprietar tabular cât și dovada dreptului de proprietate al autorului.

Contestatorul B.I. a dobândit calitate procesuală activă

prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a dreptului litigios,

autentificat sub nr. 1288/3 iulie 2007 la BNP L.A., operând transmiterea convențională a calității procesuale active.

Cu privire la cererile de apel ale intervenienților S.I.

și SC T.P. SRL, Curtea a apreciat că acestea pot avea ca obiect numai

neîncuviințarea în principiu a cererilor de intervenție și, nicidecum aspecte

privind fondul cauzei sau excepții privind contestația formulată de reclamantă,

în condițiile art. 294 alin. (1) teza I C. proc. civ., întrucât instanța de

apel nu poate judeca decât ceea ce s-a judecat în primă instanță.

Cu privire la apelul declarat de intervenienți împotriva

încheierilor prin care li s-au respins cererile de intervenție, Curtea a

considerat criticile nefondate, întrucât Legea nr. 10/2001 instituie o

procedura specială în două etape, o etapă administrativă și una judiciară,

ambele inițiate doar de persoana îndreptățită.

Cererile de intervenție au fost formulate după ce prima

instanță a luat act de transmiterea convențională a calității procesuale

active, în data de 26 octombrie 2007, iar încuviințarea în principiu a acestora

a fost analizată în acest cadru procesual și temeinic respinsă în temeiul art. 52

C. proc. civ.

Curtea analizând încheierile de ședință din 1 februarie 2008

și 28 martie 2008, nu a putut reține existența unor motive de nulitate a

acestora.

Împotriva deciziei pronunțate în apel au declarat recurs,

intitulat apel, intervenienții S.I. și SC T.P. SRL.

SC T.P. SRL a criticat soluția instanței de apel invocând

dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. și dezvoltând următoarele motive

de recurs:

pentru reclamanta G.G.R., care a formulat și semnat cererea de chemare în

judecata în numele acesteia, încălcând dispoz. art. 161 C. proc. civ., motiv de

recurs pe care îl consideră de ordine publică, precum și în ceea ce o privește

pe S.V., care a reprezentat-o pe reclamantă în fața Tribunalului Brașov.

Recurenta susține că aceste persoane nu au probat că au

fost mandatate de reclamanta G.G.R. în demersul de recuperare a imobilelor.

Totodată aceste persoane nu figurează în „Tabloul avocaților” Baroului

București.

reclamantei revendicatoare G.G.R. Reclamanta revendicatoare, fiind cea care a

declanșat acțiunea de revendicare a imobilelor, trebuia să facă dovada

calității procesuale active, deci reclamanta avea sarcina dovedirii dreptului

de proprietate asupra imobilelor și a calității sale de moștenitor al fostului

proprietar.

Referitor la cumpărătorul dreptului litigios - B.I.,

acesta chiar dacă se consideră un succesor cu titlu particular al imobilelor în

litigiu, nu se poate considera persoană îndreptățită în condițiile și în sensul

legii nr. 10/2001, neavând calitate procesuală activă. A devenit cumpărător al

dreptului litigios în urma contractului încheiat cu o persoană identificată cu

un act fals și care nu este succesoarea fostului proprietar.

judecat.

Pârâta SC P. SA nesocotind puterea de lucru judecat

privind existența dreptului real asupra terenului aferent construcției al SC T.P.

SRL și incidența dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, republicată, care

reglementează situația particulară a înstrăinărilor de active în procesul de

privatizare potrivit cărora imobilul teren aferent construcției nu face

obiectul legii speciale, în ceea ce privește restituirea în natură în cazul

anulării acte actelor juridice în baza cărora a fost constituit dreptul real si

prin fraudarea legislației speciale din materia privatizării societăților

comerciale cu capital majoritar din turism care reglementează regimul juridic

al imobilului teren aferent construcției înstrăinate H.G. nr. 450/1999- pct. 4.13

pentru aplicarea O.U.G. nr. 88/1997), a emis decizia nr. 288 din 27 aprilie 2007,

prin care a dispus restituirea în natură a terenului aferent construcției, care

desființează dreptul real și îl transformă în drept de creanță.

Instanța, care a supus controlului judiciar legalitatea

acestei decizii de restituire și a păstrat restituirea în natură a terenului pe

care sunt construcția și utilitățile aferente construcției dobândite legal au

pronunțat hotărâri nelegale cu nesocotirea puterii de lucru judecat asupra

existenței dreptului real asupra terenului al SC T.P. SRL, încălcând principiul

autorității de lucru judecat, așa cum rezultă el din reglementarea dată de

dispozițiile art. 1200 pct. 4 C. civ., art. 1202 alin. (2) C. civ., cu referire

la art. 166 C. proc. civ.

Intervenientul S.I. a criticat hotărârea instanței de

apel în temeiul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. susținând că a fost încălcat

principiul autorității de lucru judecat a deciziei nr. 300R a Curții de Apel

Brașov care a suspendat executarea hotărârii AGEA nr. 3 din 9 martie 2007, prin

care a fost analizată notificarea nr. 18 din 16 ianuarie 2001 și respectiv

emisă decizia de restituire nr. 288 din 27 aprilie 2007.

Altfel spus, efectele juridice ale deciziei de restituire

nr. 288 din 27 aprilie 2007 emisă de SC P. SA în baza hotărârii AGEA nr. 3 din 9

martie 2007, au fost suspendate prin admiterea ordonanței președințiale soluționate

de Curtea de Apel Brașov prin decizia nr. 300R. În primul rând, Înalta Curte reține

că dispozițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., text în baza căruia

recurenții au încadrat criticile lor în recurs, prevăd că instanța de recurs

învestită cu o cale de atac nemotivată în termenul legal, deci nulă în

condițiile dispoz. art. 306 alin. (1) C. proc. civ., poate exercita controlul

judiciar în acest caz, doar dacă sunt sustenabile motive de ordine publică

invocate de oricare parte, de procuror sau de instanță din oficiu.

Pe de altă parte, motivele de ordine publică se referă la

ocrotirea unor interese generale, în legătură cu ordinea politică, socială sau

economică a statului, în scopul înlăturării incertitudinii din raporturile

civile și asigurarea stabilității lor și nu la ocrotirea unor interese private,

cum sunt cele la care tind intervenienții prin demersul lor judiciar în

prezenta cauză.

Analizând recursurile formulate de intervenienți, din

prisma criticilor de nelegalitate dispuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte le va respinge ca nefondate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 52 alin. (1) C. proc. civ.,

după depunerea la dosar a unei cereri de intervenție voluntară, instanța are de

verificat, după ascultarea părților și a celui care intervine, dacă terțul

justifică un interes și pretinde un drept propriu, dacă cererea sa are legătură

cu cererea principală și dacă, în raport de natura litigiului, intervenția

voluntară este admisibilă.

În speță, așa cum rezultă din încheierile de ședință prin

care au fost respinse în principiu cererile de intervenție, prima instanța de

fond a cercetat aceste aspecte și a dezvoltat în considerente de ce a pronunțat

o astfel de hotărâre.

Astfel, din verificările pe care le-a făcut, instanța a

reținut, prin încheierea de ședință din 1 februarie 2008 că terțul-intervenient

SC T.P. SRL nu se circumscrie prevederilor art. 49 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

întrucât nu justifică un interes în promovarea cererii sale în procedura

specială reglementată de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin încheierea de ședință din data de 28 martie 2008 a

reținut că intervenientul S.I. nu justifică un interes asupra dreptului

litigios, el neinvocând un drept propriu prin raportare la obiectul litigiului,

această parte fiind un terț.

Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., analizând în cadrul cererilor

cu care a fost învestită pretențiile părților litigante din perspectiva modului

de soluționare a cererilor de intervenție în raport de dispoz. art. 52 C. proc.

civ.

În acest context al analizei, se impune a preciza că

verificările instanței de recurs sunt limitate la examinarea legalității

soluției de respingere a admiterii în principiu a cererilor de intervenție și,

nicidecum aspecte axate pe fondul cauzei sau excepții privind contestația

formulată de reclamantă.

Analizând sensul și litera Legii nr. 10/2001 se constată

că aceasta este un act reparatoriu pentru persoanele îndreptățite la restituire

și care conține prevederi clare privitoare la persoanele îndreptățite la

restituire, entitățile juridice obligate la reparație precum și la protecția

persoanelor care au beneficiat de locațiunea imobilelor supuse restituirii.

Prin urmare, acțiunea persoanei îndreptățite la

restituire, prin care se atacă dispoziția de respingere este născută dintr-o

dispoziție expresă a legii speciale, iar acțiunea prin care terțul defaimă

dispoziția de restituire este una de drept comun, supusă regulilor generale de

drept.

În acest sens, practica judiciară, interpretând

sistematic dispozițiile Legii nr. 10/2001 a conturat soluția potrivit căreia

terțele persoane nu au calea contestației îndreptate împotriva dispoziției sau

deciziei de restituire în natură a imobilului preluat abuziv de stat în

perioada de referință a acestei legi, contestație întemeiată pe dispozițiile art.

24 din lege.

Pe de altă parte, accesul liber al terților la justiție

consacrat de art. 23 din Constituție, nu se poate îngrădi, aceștia putând

formula cereri în justiție în jurisdicția de drept comun.

Prin urmare, soluția procesuală a instanțelor de fond de

neîncuviințare în principiu a celor două cereri de intervenție este la adăpost

de critică.

Totodată se remarcă că motivele de recurs formulate de

către recurenți dezvoltă critici cu privire la fondul cauzei, care nu pot fi

primite de instanța de recurs pentru considerentele precedente.

Prin

urmare, recurenții S.I. și SC T.

P. SRL

neavând în fond calitatea și, implicit, nici dreptul de a formula apărări și

excepții

procesuale privind contestația formulată de contestatoarea G.G.R.

în contradictoriu cu intimata SC P. SA, nu au

această

posibilitate nici în calea de atac extraordinară a recursului,

controlul de legalitate în această fază putând fi exercitat doar cu privire la neîncuviințarea

în principiu a cererilor de intervenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de

intervenienții SC T. SRL și S.I. împotriva

deciziei civile nr. 22Ap din 23 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

Brașov - Secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 februarie 2010

.