ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7358/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7358/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile

art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față;

Prin sentința civilă

nr. 349/S din 04 iunie 2007 a Tribunalului Brașov, pronunțată în dosarul civil

nr. 3594/62/2007, s-a admis contestația formulată de contestatorii S.M. și M.K.E.

și, în consecință: s-a anulat art. 1 al deciziei nr. 58/2001, modificată prin decizia

nr. 58/bis/2002, emise de SC R. SRL Brașov; a fost obligat SC R. SRL Brașov să emită

o nouă decizie prin care să soluționeze și notificarea depusă de contestatori cu

privire la restituirea în natură a imobilului situat în Brașov.

Prin decizia civilă

nr. 176/Ap din 04 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în dosarul

civil nr. 3594/62/2007, s-a admis apelul declarat de SC R. SRL împotriva sentinței

civile nr. 349 din 04 iunie 2007 a Tribunalului Brașov, pe care a desființat-o și

a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Brașov; de asemenea, a admis cererea

de intervenție formulată de intervenienta B.I.H.B.

Prin decizia nr. 2906

din 11 martie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 3594/62/2007, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de S.M. și M.K.E. împotriva

deciziei civile nr. 176/Ap din 04 decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, a casat

decizia atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel pentru soluționarea pe fond

a apelului.

Prin decizia civilă

nr. 163/Ap din 16 noiembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, în Dosarul

nr. 3594/62/2007, s-a dispus respingerea excepției lipsei calității procesuale active

invocată de apelanta SC R. SRL Brașov și intervenienta B.I.H.B., respingerea excepției

lipsei de interes invocată de apelanta SC R. SRL Brașov, respingerea excepțiilor

privind nulitatea contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 autentificat de

notarul public B.G.D., a procurii din 14 decembrie 2007 autentificată de același

notar și a calității de reprezentant pentru contestatori a numitei N.C.C., invocate

de intervenienta B.I.H.B., s-a admis excepția lipsei calității procesuale active

a numitei N.C.C.; s-a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată

de intervenienta B.I.H.B.; s-a admis apelul declarat de intimata SC R. SRL Brașov

împotriva sentinței civile nr. 349 din 04 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Brașov,

pe care a schimbat-o în tot, în sensul că s-a respins contestația formulată de contestatorii

S.M. și M.K.E. în contradictoriu cu intimata SC R. SRL Brașov, privind anularea

deciziilor nr. 58 din 23 octombrie 2001 și nr. 58bis din 29 octombrie 2002 emise

de intimată și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să soluționeze

notificarea nr. 27/2002 având ca obiect restituirea în natură a imobilului situat

în Brașov, și au fost obligați contestatorii la plata către intervenientă a sumei

de 3.570 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 7802

din 03 noiembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 3594/62/2007, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a admis recursurile declarate de reclamanții contestatori,

a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelului, motivat de împrejurarea că hotărârea judecătorească recurată nu cuprinde

motivele pe care se sprijină, astfel încât prin necercetarea tuturor motivelor de

apel nu se poate realiza controlul judiciar de către instanța de recurs.

În rejudecare, prin decizia

civilă nr. 13/Ap din 14 februarie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale,

a admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B.I.H.B.

și a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor invocată

de apelanta SC R. SRL Brașov și de intervenienta B.I.H.B.; a respins excepția lipsei

de interes a contestatorilor invocată de apelanta SC R. SRL Brașov; a respins excepția

privind nulitatea contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 autentificat de

notarul public B.G.D. și a procurii din 14 decembrie 2007 autentificată de același

notar; a respins excepția lipsei calității de reprezentant pentru contestatori a

numitei N.C.C. și excepția lipsei calității procesuale active a numitei N.C.C. -

invocate de intervenienta B.I.H.B. A respins apelul formulat de apelanta pârâtă

SC R. SRL Brașov împotriva sentinței civile nr. 349 din 04 iunie 2007 a Tribunalului

Brașov.

Examinând cauza, prin

prisma motivelor de casare și a susținerilor părților referitoare la motivele de

apel invocate de apelanta SC R. SRL Brașov, precum și a cererii de intervenție și

excepțiilor ridicate, Curtea a reținut următoarele:

În ceea ce privește cererea

de intervenție formulată de intervenienta B.I.H.B., Curtea a constatat că aceasta

cuprinde nu numai apărări în favoarea uneia dintre părțile aflate deja în proces,

ci și cereri proprii, ceea ce conduce la calificarea ei corectă ca cerere de intervenție

în interes propriu și nu cerere de intervenție accesorie. Având în vedere că toate

părțile din proces, la termenul din 09 noiembrie 2010, în ciclul procesual anterior,

au fost de acord cu depunerea acestei cereri direct în instanța de apel, aceasta

a analizat cererea de intervenție odată cu apelul pârâtei. Prioritar pronunțării

asupra cererii de apel și a cererii de intervenție s-au analizat, în temeiul

art. 137 C. proc. civ., excepțiile invocate de către părți.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active a contestatorilor, invocată de către apelantă

și intervenientă, Curtea a constatat că aceștia sunt persoane îndreptățite la a

solicita restituirea imobilului, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001,

fiind și titularii unei notificări depuse în termen și adresate apelantei cu privire

la imobilul în litigiu, motiv pentru care excepția a fost respinsă.

Cu privire la excepția

lipsei de interes a contestatorilor, invocată de apelantă, Curtea a constatat că

interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, constituie folosul practic

urmărit de către contestatori prin promovarea acestei acțiuni. Atâta timp cât aceștia

invocă existența unui drept propriu, care a fost încălcat prin emiterea deciziilor

de restituire, este fără echivoc faptul că au interes actual în promovarea acestei

acțiuni, așa încât excepția a fost respinsă.

Intervenienta B.I.H.B.

a invocat excepția nulității contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 ncheiat

de notarul public B.G.D. și a procurii din 14 decembrie 2007 încheiată de același

notar. Din întreaga argumentație făcută prin întâmpinare și prin concluziile scrise

nu reies motivele de nulitate absolută aplicabile în cauză. Intervenienta consideră

ilogic, atât contractul de cesiune, cât și procura, raportându-le la alte procuri

și declarații anterioare ale părților, dar argumentul acesta nu se încadrează în

nici un motiv de nulitate prevăzut de lege. De altfel, contractul de cesiune este

anterior procurii, așa cum reiese și din numărul încheierii de autentificare și,

în aceste condiții, apare ca logică procura specială odată ce drepturile au fost

cesionate unei terțe persoane ca aceasta să se ocupe în continuare de formalitățile

necesare pentru redobândirea drepturilor asupra imobilului. În ceea ce privește

interdicția unei procuri la procură prevăzută de Legea nr. 36/1995, invocată de

către intervenientă, Curtea a constatat că din niciun text al acestui act normativ

nu rezultă o astfel de interdicție, de altfel nici un articol de lege nefiind indicat

expres de către parte.

În aceste condiții, Curtea

a respins excepția nulității absolute a contractului de cesiune și excepția nulității

absolute a procurii speciale, astfel cum au fost identificate mai sus.

Ca urmare a respingerii

excepțiilor privind nulitatea celor două acte juridice curtea a constatat că în

baza procurii din 14 decembrie 2007 autentificate de notarul public B.G.D. mandatara

N.C.C. are calitatea de reprezentant pentru mandanții S.M. și M.K.E.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a numitei N.C.C., Curtea a constatat că potrivit

art. 6 din contractul de cesiune, care conține un pact comisoriu expres de gradul

IV, nu erau în situația îndeplinirii acestuia atâta timp cât potrivit, inclusiv

procurii din 14 decembrie 2007, ulterioară încheierii contractului, cesionara, în

calitate de mandatară a cedenților, are obligația de a depune toate diligențele

pentru obținerea titlului de proprietate cu privire la imobilul cedat, iar prezenta

cauză constituie chiar o componentă a acestor diligențe pe care trebuie să le depună.

În consecință, nu se poate reține ca fiind îndeplinite condițiile impuse de pactul

comisoriu pentru a considera rezolvit de drept contractul și, în consecință, cesionara

mandatară are calitate procesuală activă.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că prin contestația formulată de către contestatorii S.M. și M.K.E. s-a solicitat

instanței anularea deciziilor nr. 58 din 23 octombrie 2001 și nr. 58bis din 29

octombrie 2002 emise de către SC R. SRL Brașov și obligarea acesteia de a emite

o nouă decizie prin care să soluționeze și notificarea nr. 27/2002 formulată de

către contestatori cu privire la imobilul din Brașov.

Prima instanță a admis

contestația și a dispus anularea art. 1 al deciziei nr. 58/2001, modificată prin

decizia nr. 58bis/2002, și obligarea intimatei la emiterea unei noi decizii prin

care să soluționeze și notificarea depusă de contestatori.

Prima instanță a reținut,

în esență, că pentru imobilul în litigiu a depus notificare numita B.I.H.B., dar

în termenul legal defipt de Legea nr. 10/2001 au depus notificare și contestatorii,

iar din actele aflate la dosar rezultă că toți notificatorii justifică un drept

propriu cu privire la imobilul notificat. Simplul fapt că intimata a emis decizia

contestată înaintea depunerii notificării și de către contestatori nu constituie

un impediment la soluționarea notificării depuse de către contestatori, care așteaptă

o soluționare a acesteia de 6 ani.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel intimata SC R. SRL Brașov, solicitând desființarea cu trimitere

a cauzei pentru necitarea pe parcursul procesului a persoanei îndreptățite B.I.H.B.,

beneficiara celor două decizii, iar pe fondul cauzei a arătat că deciziile atacate

au fost emise în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale art. 25,

25.3, 25.6 și 25.7 din H.G. nr. 250/2007, precum și ale H.G. nr. 614/2001, iar prima

instanță a acordat mai mult decât s-a cerut.

Prin cererea de intervenție

în interes propriu, formulată de beneficiara celor două decizii B.I.H.B., aceasta

a solicitat desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând-o

sub aspectul necitării sale în fața primei instanțe, arătând că deciziile contestate

constituie titlu de proprietate asupra imobilului în litigiu, ele fiind înscrise

în cartea funciară, iar prima instanță a pus în discuție valabilitatea acestui titlu

fără ca proprietarul tabular să fie parte în proces.

În ceea ce privește solicitarea

apelantei și a intervenientei de a se trimite cauza spre rejudecare primei instanțe

Curtea a constatat că prin decizia civilă nr. 2906/R/2009 Înalta Curte de Casație

și Justiție a admis recursul promovat de către contestatori și a trimis cauza spre

rejudecare pe fond instanței de apel, așa încât această soluție nu mai poate fi

pronunțată în prezenta cauză.

Prin motivele de apel

formulate de către pârâta SC R. SRL Brașov se invocă dispozițiile art. 25, 25.3,

25.6 și 25.7 din H.G. nr. 250/2007 care cuprinde Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001. S-a observat, însă, că această reglementare nu era

în vigoare la data emiterii dispoziției de restituire și a depunerii notificării

de către contestatori, respectiv în anii 2001-2002, fiind în vigoare H.G. nr. 614/2001,

care nu cuprinde astfel de dispoziții, iar instanța a trebuit să se raporteze la

actele normative aflate la acel moment în vigoare.

Apărarea apelantei pârâte

prin care aceasta susținea că nu mai putea modifica decizia emisă inițial era nereală,

atâta timp cât, chiar din deciziile atacate reiese că a dispus o modificare a deciziei

nr. 58/2001 prin decizia nr. 58bis/2002, modificare făcută la aproape un an după

depunerea notificării din 18 ianuarie 2002 de către contestatori.

De altfel, nici apărarea

privind necunoașterea prelungirii termenului de depunere a notificărilor nu poate

fi primită, atâta timp cât prima prelungire a termenului a avut loc prin O.U.G.

nr. 109 din 13 august 2001, anterior emiterii primei decizii, iar prelungirea ulterioară

a avut loc prin O.U.G. nr. 145 din 12 noiembrie 2001, la doar 19 zile după emiterea

deciziei, la acea dată fiind deja notorie decizia autorităților de prelungire a

perioadei de depunere a notificărilor.

Conform art. 4 din Legea

nr. 10/2001 unitatea deținătoare era obligată să soluționeze în comun toate notificările

depuse de moștenitori cu privire la restituirea aceluiași imobil, dar apelanta a

ales să ignore notificarea depusă de contestatori, chiar dacă la aproape 10 luni

de la depunerea acesteia a emis o nouă decizie de modificare a deciziei inițiale,

respectiv decizia nr. 58/bis/2002.

Solicitarea contestatorilor

de a li se soluționa notificarea depusă în termenul defipt de lege este una întemeiată

și ea nu poate fi soluționată decât prin anularea art. 1 din deciziile nr. 58/2001

și nr. 58bis/2002 și reluarea procedurii administrative obligatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, de data aceasta cu analizarea atentă a actelor depuse de toate

părțile, mai ales a extrasului de carte funciară din care reies moștenitorii defunctului

proprietar și succesiunea acestora în timp.

Împotriva deciziei mai

sus menționată, au declarat recurs pârâta SC R. SRL Brașov și intervenienta B.I.H.B.

În dezvoltarea criticilor

de recurs formulate, pârâta SC R. SRL Brașov a invocat următoarele:

O primă critică privește

cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta B.I.H.B., cu

privire la care se susține că, deși cererea a fost admisă, instanța de apel nu a

motivat această soluție, în condițiile în care din actele și lucrările dosarului

rezultau aspecte evidente ce se impuneau a fi avute în vedere în acest sens.

Recurenta pârâtă critică,

de asemenea, că nu este posibil ca un litigiu în care este pusă în discuție valabilitatea

unui titlu de proprietate, înscris în cartea funciară a imobilului, să se poarte

fără ca titularul acestui drept să fie parte în acel proces, pentru ca acesta să-și

poată apăra interesele, iar hotărârea care se va pronunța să îi fie opozabilă.

Atitudinea instanței care

desființează titlul de proprietate al unei persoane asupra unui bun, titlu făcut

de altfel public prin înscrierea în cartea funciară, printr-o hotărâre judecătorească

dată într-o cauză în care respectivul titular nu a fost parte, reprezintă o încălcare

flagrantă a celor mai elementare drepturi ale omului și cetățeanului, cum ar fi

dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și în special dreptul de proprietate,

aspect care încalcă dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În continuare, recurenta

pârâtă invocă o serie de argumente în susținerea criticii privind greșita soluționare

a excepției lipsei calității procesuale active a contestatorilor.

Se susține în acest sens,

că hotărârea a fost pronunțată în raport cu persoane lipsite de calitate procesuală

activă, în sensul de a putea contesta în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 republicată, deciziile nr. 58 din 23 octombrie 2001 și

nr. 58bis din 29 octombrie 2002 emise în favoarea lui B.I.H.B., urmare notificării

formulate exclusiv de către aceasta din urmă, hotărârea pronunțată în aceste condiții

fiind greșită, nelegală și netemeinică, chestiunile esențiale pentru darea soluției

legale fiind ignorate.

În contextul Legii

nr. 10/2001, legiuitorul a înțeles să acorde dreptul de a contesta deciziile emise

de unitatea deținătoare doar persoanelor îndreptățite ale căror notificări au fost

soluționate prin acea decizie, iar nu și altor persoane îndreptățite, la care decizia

contestată nu se referă, și ale căror notificări nu au făcut obiect de analiză și

dispoziție, prin decizia pe care înțeleg să o conteste în chiar temeiul art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată.

Notificarea contestatorilor

S.M. și M.K.E. face obiectul unui dosar separat, nefiind soluționată până în prezent,

și este distinctă de notificarea lui B.I.H.B.

Este absurd ca o persoană

îndreptățită să poată ataca pe calea contestației reglementate de art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, republicată, decizia emisă asupra notificării altei persoane,

iar nu numai exclusiv aceea emisă asupra notificării sale.

Calitatea procesuală activă

constă în identitatea dintre persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului

afirmat, a cărui protecție se solicită justiției.

Fiind o lege specială,

derogatorie printre altele și în privința subiectelor de drept, normele sale sunt

de strictă interpretare, reglementările sale neputând fi extinse.

În continuare, se invocă

faptul că notificarea formulată de contestatori a fost depusă la SC R. SRL Brașov

ulterior soluționării notificării depuse de numita B.I.H.B., precum și faptul că

recurenta pârâtă nu avea de unde să anticipeze că termenul de depunere al notificărilor

va fi prelungit din nou prin emiterea unei noi ordonanțe de guvern, respectiv, O.U.G.

nr. 145 din 09 noiembrie 2001.

Este indubitabil faptul

ca cele două notificări, sus-menționate, au fost formulate în termenul legal de

către persoanele ce se pretind a fi îndreptățite, însă nimeni nu avea de unde să

știe că termenul pentru depunerea notificărilor va fi prelungit printr-o nouă dispoziție

legală.

În atare situație, s-au

acordat măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 în cotă de 1/1 lui B.I.H.B.,

această notificare fiind soluționată cu mult înainte de a se înregistra la executorul

judecătoresc notificarea contestatorilor din prezenta cauză.

Prin urmare, decizia

nr. 58 din 23 octombrie 2001 a fost emisă în baza Legii nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data adoptării acesteia, precum și în baza Normelor metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 614/2001. La data emiterii acestei

decizii, SC R. SRL nu avea cunoștință despre o altă notificare, formulată de alte

persoane, cu privire la același imobil.

Examinând recursul declarat

de pârâtă prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte constată

că nu este fondat.

Referitor la prima critică

din recursul pârâtei SC R. SRL Brașov, anume aceea că deși cererea de intervenție

în interes propriu formulată de intervenienta B.I.H.B. a fost admisă, instanța de

apel nu a motivat această soluție, Înalta Curte constată că recurenta pârâtă nu

are niciun interes să invoce acest aspect, deoarece prin nemotivarea soluției de

admitere a cererii de intervenție în interes propriu, numai intervenienta ar fi

avut interesul să invoce o eventuală vătămare procesuală suferită, nu și recurenta

pârâtă, care nu a suferit nicio vătămare în acest sens.

De asemenea, susținerile

recurentei pârâte, în sensul că titlul de proprietate al intervenientei B.I.H.B.

a fost anulat fără ca aceasta să fie parte în proces, urmează să fie înlăturate,

pe de o parte, pentru că recurenta pârâtă, ca parte în cauză, nu a suferit vreo

vătămare procesuală, iar pe de altă parte, pentru că urmare deciziei nr. 2906

din 11 martie 2009 - pronunțată în primul ciclu procesual de Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, care a admis recursul declarat de contestatorii S.M.

și M.K.E. împotriva deciziei civile nr. 176/Ap din 04 decembrie 2007 a Curții de

Apel Brașov, a casat decizia atacată și a trimis cauza la Curtea de Apel pentru

soluționarea pe fond a apelului, s-a tranșat în mod definitiv acest aspect.

În aceste condiții, se

impune cu putere obligatorie, de lucru judecat, decizia Înaltei Curți de Casație

și Justiție care a tranșat irevocabil problema în discuție, dispunând rejudecarea

cauzei pe fond de către instanța de apel, așa încât această chestiune nu poate fi

reluată în prezentul recurs.

Referitor la critica privind

greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale active a contestatorilor,

Înalta Curte constată că prin notificarea înregistrată la SC R. SRL Brașov din

08 august 2001, petenții B.I.H.B., născută D., și D.D.K.C. au solicitat restituirea

în natură a imobilului situat în Brașov. Prin decizia nr. 58 din 23 octombrie 2001

emisă de SC R. SRL Brașov s-a admis în parte cererea petentei B.I.H.B., s-a dispus

restituirea în natură a cotei din imobilul situat în Brașov, deținută în baza contractelor

de închiriere și s-au acordat despăgubiri pentru partea de imobil ce a fost înstrăinată

în condițiile legii către P.M., prin contractul de vânzare-cumpărare din 31 octombrie

1996.

Prin notificarea înregistrată

la SC R. SRL Brașov, din 21 ianuarie 2002, transmisă prin intermediul Societății

Civile Profesionale de Executori Judecătorești D.K., petenții S.M. și K.M.E. au

solicitat restituirea în natură a cotei din dreptul lor de proprietate asupra imobilului

situat în Brașov.

Prin decizia nr. 58bis

din 29 octombrie 2002 emisă de SC R. SRL Brașov, s-a modificat textul art. 2 din

decizia nr. 58 din 23 octombrie 2001 în sensul că s-au completat spațiile restituite

în natură și cu cel deținut de SC G. SRL cu contractul de închiriere din 12

martie 1998.

În cronologia faptelor

expuse, Înalta Curte constată că, atâta timp cât intimații contestatori S.M. și

K.M.E. invocă existența unui drept propriu, care a fost încălcat prin emiterea deciziilor

de restituire în baza Legii nr. 10/2001, aceștia fiind persoane îndreptățite la

a solicita restituirea imobilului în litigiu în conformitate cu dispozițiile acestei

legi, fiind și titularii unei notificări depuse în termen și adresate recurentei

pârâte cu privire la imobilul în litigiu, în mod corect excepția lipsei calității

procesuale active a intimaților contestatori a fost respinsă.

Așa cum au reținut în

mod judicios instanțele anterioare, pentru imobilul în litigiu a depus notificare

itervenienta B., dar în termenul legal defipt de lege au depus notificare și contestatorii,

iar din actele aflate la dosar rezultă că toți notificatorii justifică un drept

propriu cu privire la imobilul în litigiu. Simplul fapt că intimata a emis decizia

contestată înaintea depunerii notificării și de către contestatori nu constituie

un impediment la soluționarea notificării depuse de către aceștia, atâta timp cât,

chiar din deciziile atacate reiese că recurenta pârâtă a dispus o modificare a deciziei

nr. 58/2001 (inițiale) prin decizia nr. 58bis/2002, modificare făcută la aproximativ

un an după depunerea notificării de către contestatori.

Susținerile recurentei

pârâte în sensul că nu avea de unde să anticipeze că termenul de depunere al notificărilor

va fi prelungit din nou prin emiterea unei noi ordonanțe de guvern, respectiv O.U.G.

nr. 145 din 09 noiembrie 2001 și că, la data emiterii deciziei nr. 58 din 23

octombrie 2001, SC R. SRL nu avea cunoștință despre o altă notificare, formulată

de alte persoane, cu privire la același imobil, nu pot fi primite ca un impediment

la soluționarea notificării depuse în termenul legal de către contestatori.

În acest sens, apărarea

privind necunoașterea prelungirii termenului de depunere a notificărilor nu poate

fi primită, în primul rând, pentru că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea

legii în apărarea sa și, în al doilea rând, se constată că, deși sesizată în termen

cu notificarea formulată de intimații contestatori, recurenta pârâtă a ales să ignore

notificarea acestora, în condițiile în care la mai mult timp de la depunerea acesteia,

a emis o nouă decizie de modificare a deciziei inițiale, respectiv decizia nr. 58/bis/2002.

În aceste condiții, în

mod judicios a stabilit instanța de apel că solicitarea contestatorilor de a li

se soluționa notificarea depusă în termenul defipt de lege este una întemeiată și

ea nu poate fi soluționată decât prin anularea art. 1 din deciziile nr. 58/2001

și nr. 58bis/2002 și reluarea procedurii administrative obligatorii prevăzute de

Legea nr. 10/2001, urmând a se analiza toate actele și declarațiile depuse de către

părți, mai ales extrasul de carte funciară din care reies moștenitorii defunctului

proprietar și succesiunea acestora în timp.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte constată că în speță s-a făcut o corectă aplicare a legii la situația

dedusă judecății, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă SC

R. SRL Brașov.

În dezvoltarea criticilor

de recurs formulate, intervenienta B.I.H.B. invocă următoarele:

O primă critică privește

cererea de intervenție formulată în cauză și constă în aceea că instanța de apel

s-a rezumat numai la a menționa că cererea va fi admisă, fără a exista nicio motivare

în acest sens, cu atât mai mult cu cât este o cerere de intervenție în interes propriu,

care presupunea o analiză distinctă de motivele de apel ale pârâtei și o motivare

corespunzătoare.

Recurenta intervenientă

invocă o serie de argumente în susținerea criticii că în primă instanță procesul

s-a purtat în absența acesteia, deși titlul său de proprietate a fost obiectul dezbaterii

judiciare, formând obiectul dosarului. Instanța de apel a considerat că nu se mai

poate pronunța referitor la trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal pentru

acest motiv, soluția astfel pronunțată, fiind nelegală.

Se formulează în continuare

o serie de critici care vizează situația de fapt a dosarului, astfel cum a fost

stabilită de instanțele de fond în urma analizei și aprecierii probelor administrate.

Se face referire și se solicită, astfel, analiza unor declarații ale contestatorilor,

cu mult anterioare procesului pendinte, prin care ar fi renunțat la dreptul de reconstituire

asupra imobilului în litigiu, la contractul de cesiune din 14 decembrie 2007 autentificat

de către B.N.P. B.G.D., precum și la procura specială din 14 decembrie 2007

autentificată la același birou notarial, acte depuse la dosar de către numitul C.E.,

persoană care, la rândul său, își rezervă drepturi pecuniare în cadrul contractului

de cesiune, aspecte față de care s-a invocat excepția nulității absolute a procurii

și a contractului de cesiune de drepturi litigioase.

Din procurile depuse la

dosarul cauzei la termenul de judecată din iunie 2010 nu rezultă că mandatarul contestatorilor

avea dreptul conferit de către contestatori de transmitere a procurii și nici de

încheiere a actului de cesiune. De altfel, este ilogic ca numitul C.E. să se fi

folosit la încheierea celor două acte autentice din data de 14 decembrie 2007 de

două procuri diferite, date la o distanță de 6 luni una de cealaltă, în fata aceluiași

notar.

Examinând recursul declarat

de intervenientă prin prisma criticilor de nelegalitate formulate, Înalta Curte

constată că nu este fondat.

Referitor la critica recurentei

interveniente, în sensul că soluția de admitere a cererii de intervenție formulată

de aceasta în apel nu a fost motivată de către instanță, Înalta Curte constată că

prin decizia recurată, instanța de apel a reținut aceleași considerente pentru soluția

de admitere a cererii de intervenție în interes propriu, de respingere a excepțiilor

invocate și de respingere a apelului pârâtei. Reținând considerente comune în pronunțarea

acestei soluții, instanța a făcut o motivare sumară a hotărârii pronunțate, ceea

ce echivalează cu nemotivarea acesteia, critică ce se încadrează în dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că nu există

temei pentru modificarea deciziei recurate, deoarece cererea de intervenție în interes

propriu a fost admisă, situație care nu vatămă pe intervenientă, recursul vizând

soluția pronunțată prin dispozitivul hotărârii atacate.

Critica formulată în sensul

că, în primă instanță, procesul s-a purtat în absența intervenientei, deși titlul

său de proprietate a fost obiectul dezbaterii judiciare, este nefondată, urmare

deciziei nr. 2906 din 11 martie 2009 - pronunțată în primul ciclu procesual de Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin care s-a admis recursul declarat

de contestatorii S.M. și M.K.E. împotriva deciziei civile nr. 176/Ap din 04

decembrie 2007 a Curții de Apel Brașov, s-a casat decizia atacată și s-a trimis

cauza la Curtea de Apel pentru soluționarea pe fond a apelului, soluție irevocabilă,

în raport de care instanța de recurs apreciază că s-a tranșat în mod definitiv acest

aspect supus controlului judiciar în ambele recursuri declarate în cauză, astfel

cum rezultă și din considerentele expuse în analiza recursului pârâtei.

Referitor la excepția

nulității contractului de cesiune din 14 decembrie 2007 încheiat de notarul public

B.G.D. și a procurii din 14 decembrie 2007 încheiată la același notar, în mod corect

Curtea de Apel a reținut că din întreaga argumentație făcută, nu reies motivele

de nulitate absolută aplicabile în cauză. Recurenta intervenientă consideră „ilogic”,

atât contractul de cesiune, cât și procura, raportându-le la alte procuri și declarații

ale părților, cu mult anterioare declanșării procesului de față, dar argumentul

acesta nu se încadrează în niciun motiv de nulitate prevăzut de lege.

În acest context, instanța

de apel a respins excepția nulității absolute a contractului de cesiune și excepția

nulității absolute a procurii speciale, excepții invocate de intervenienta B., situație

în care s-a constatat că în baza procurii din 14 decembrie 2007 autentificate de

notarul public B.G.D., mandatara N.C.C. are calitatea de reprezentant pentru mandanții

S.M. și M.K.E, iar în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active

a numitei N.C.C. s-a constatat că potrivit art. 6 din contractul de cesiune, cesionara

mandatară are calitate procesuală activă.

Solicitarea recurentei

interveniente privind examinarea acestor înscrisuri și a împrejurărilor îndeplinirii

defectuoase a mandatului de către cesionara mandatară, implică practic reanalizarea

situației de fapt în temeiul probatoriului deja administrat, control de netemeinicie

a hotărârii, ce excede limitelor presuspuse de art. 304 C. proc. civ. și nu intră

în atribuțiile instanței de recurs.

Fundamentarea acestor

motive de recurs pe aplicarea greșită a legii este eronată și nu atrage aplicabilitatea

motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru că

nu se poate reține că instanța de apel a dat o interpretare greșită textului de

lege corespunzător situației de fapt reținute, nefiind indicat un temei juridic

pentru solicitările făcute.

Concluzionând în sensul

că nu există motive de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte, având în

vedere dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul intervenientei

B.I.H.B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de pârâta SC R. SRL Brașov și de intervenienta B.I.H.B. împotriva

deciziei civile nr. 13/Ap din 14 februarie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2012.