ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 502/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 17 noiembrie 2003, reclamantul L.P. a solicitat anularea hotărârii nr. 9088/8159

din 6 noiembrie 2003, emisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000 din

cadrul Casei de Pensii a municipiului București și obligarea pârâtei să-i

recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii a

arătat că mama și cei patru copii ai săi, printre care și reclamantul, s-a

refugiat în vara anului 1943, din orașul Cernăuți, la București, de frica trupelor sovietice care se apropiau de localitatea în care domiciliau și

a susținut că în mod nelegal i s-a respins cererea prin care a solicitat să se

constate că are calitatea de refugiat.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 78 din 21 ianuarie 2004,

a respins ca neîntemeiată, acțiunea, reținând, în esență, că reclamantul nu a

făcut dovada că părăsirea domiciliului din Cernăuți s-a produs din cauza unor

persecuții din motive etnice, pentru a fi incidente dispozițiile Legii nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul și reiterând starea de fapt prezentată în acțiunea

introductivă, a susținut că instanța a făcut o eronată apreciere a probelor

dosarului și a aplicat greșit legea.

Examinând hotărârea atacată,

în raport cu criticile formulate, probele dosarului și actele normative

incidente cauzei, se constată că recursul este întemeiat.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, în sensul art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr.

127/2002, pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, se înțelege persoana care a fost

mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate,

din motive etnice.

Dovada încadrării în

situațiile prevăzute în O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr.

189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, potrivit art. 4 din H.G. nr.

127/2002, cu acte oficiale eliberate de organele competente sau, în lipsa

actelor oficiale, prin declarație cu martori.

În cauză, declarațiile

autentificate ale martorilor M.C. și B.A. atestă că reclamantul, împreună cu

familia, s-a refugiat în luna iulie 1943, din Cernăuți, la București, pentru a nu fi trimiși în Siberia, de armata sovietică.

Rezultă, deci, că

reclamantul a făcut dovada, în condițiile prevăzute de art. 4 alin. (2) din H.G.

nr. 127/2000, că, împreună cu familia, a plecat în refugiu, din Cernăuți, la București, în luna iulie 1943.

În ce privește motivul

refugiului, acesta trebuie apreciat în funcție de realitățile istorice ale

momentului, fiind de notorietate persecuțiile etnice exercitate de către armata

sovietică, asupra populației române din zona Basarabiei și Bucovinei, neavând

relevanță apartenența localității de domiciliu, la un teritoriu aflat sub o

administrație sau alta, atât timp, cât părăsirea domiciliului, unde, de altfel,

reclamantul nu a mai revenit niciodată, este evidentă.

Este, de asemenea, de

notorietate că din cauza apropierii frontului, armata română evacua în mod

organizat, populația și în special, familiile militarilor, cum era și cazul

reclamantului, tatăl acestuia L.C., aflându-se pe frontul de răsărit, pentru a

le pune la adăpost, de presiunile și persecuțiile armatei sovietice.

În consecință, față de

dovezile de la dosar, se constată că recursul declarat de reclamant este fondat

și urmează a fi admis, se va modifica hotărârea atacată și în fond, se va

admite acțiunea formulată de L.P., cu consecința anulării actului administrativ

atacat și obligării pârâtei Casa de Pensii a municipiului București să acorde

reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1

iulie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul L.P. împotriva sentinței civile nr. 78 din 21 ianuarie 2004, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată și

în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul L.P.

Anulează hotărârea nr. 9088/8159

din 6 noiembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și

obligă pe pârâtă să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 iulie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie

2003.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2005.