ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 505/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 17 noiembrie 2003, reclamanta P.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 7903/7182

din 16 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, prin

care i s-a respins cererea de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că a făcut dovada refugiului, astfel că în mod greșit i s-a

respins cererea.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 37 din 14 ianuarie 2004,

a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat, a constatat că

reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c),

pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945 și a obligat pârâta să-i acorde

drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 1 februarie 2003.

Instanța a reținut că din

probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a refugiat împreună cu

mama sa, familia fiind evacuată din județul Ismail, în România.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, întemeiat pe

motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivare a susținut, în

esență, că instanța a stabilit eronat situația de fapt și a făcut o greșită

aplicare a legii.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile invocate și normele legale incidente cauzei, se constată

că recursul este nefondat.

Din probele administrate în

cauză, rezultă că reclamanta, împreună cu mama sa, s-au refugiat în România,

refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice la care a fost supusă

populația română din zonă.

Astfel, din certificatul de

naștere al reclamantei rezultă că a fost înregistrată cu numele de V.L.,

născută la 25 martie 1941, din părinții V.N. și V.M.

Certificatul s-a eliberat de

Sfatul Popular al raionului Tudor Vladimirescu București, la 19 februarie 1952

și, așa cum rezultă din declarațiile martorilor D.E. și P.R., în unele acte

personale ale numitei N.M., aceasta apare cu numele V., cu toate că la

căsătorie, atât ea, cât și soțul au purtat numele de N., dar în 1942, soțul

și-a schimbat numele în V.

În realitate, mama

reclamantei și-a menținut în continuare numele de N., astfel că și fiica sa, L.,

apare în unele documente oficiale, cu numele de N.L., iar în altele, cu cel de

V., după numele de familie schimbat al tatălui său.

În fișa eliberată de Biroul

Evacuaților din județul Romanați apare N.M., cap familie și N.L., fiică, în

calitate de evacuate din Ismail, în comuna Vișina Veche, județul Romanați, cu

datele de naștere corespunzătoare celor din certificatul de naștere al

reclamantei.

Faptul că N.M. a fost

evacuată în anul 1944, din Ismail, în județul Romanați, rezultă și din copia de

pe registrul de refugiați din Basarabia, în județul Romanați, pe anul 1944.

N.M., după divorț, reia

numele de C., avut anterior căsătoriei, astfel că în documentele ulterioare

privind-o pe aceasta, apare cu numele de C., căreia, prin hotărârea nr. 7840/7103

din 15 septembrie 2003 a aceleiași Comisii pentru aplicarea Legii nr. 189/2000,

care a respins cererea reclamantei, i se recunoaște calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere

de la 1 februarie 2003.

Cum la data refugiului în

România, reclamanta avea vârsta da 3 ani și pentru că a venit împreună cu mama

sa, și ea trebuie să beneficieze de aceleași drepturi, ca aceasta.

De altfel, prin decizia de

revizuire nr. 257/7182 din 19 aprilie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea

Legii nr. 189/2000 de pe lângă Casa de Pensii a municipiului București,

reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1

februarie 2003, constatându-se că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit.

c) din actul normativ precitat.

În consecință, față de cele

ce preced, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică,

ea fiind însușită și de pârâtă, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr.

37 din 14 ianuarie 2004. a Curții de Apel București. secția de contencios

administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2005.