ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 505/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 17 noiembrie 2003, reclamanta P.L. a solicitat anularea hotărârii nr. 7903/7182 din 16 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, prin care i s-a respins cererea de acordare a calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a făcut dovada refugiului, astfel că în mod greșit i s-a respins cererea.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 37 din 14 ianuarie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat, a constatat că reclamanta se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945 și a obligat pârâta să-i acorde drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 1 februarie 2003. Instanța a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta s-a refugiat împreună cu mama sa, familia fiind evacuată din județul Ismail, în România. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În motivare a susținut, în esență, că instanța a stabilit eronat situația de fapt și a făcut o greșită aplicare a legii. Examinând sentința atacată, în raport cu criticile invocate și normele legale incidente cauzei, se constată că recursul este nefondat. Din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta, împreună cu mama sa, s-au refugiat în România, refugiul fiind determinat de persecuțiile etnice la care a fost supusă populația română din zonă. Astfel, din certificatul de naștere al reclamantei rezultă că a fost înregistrată cu numele de V.L., născută la 25 martie 1941, din părinții V.N. și V.M. Certificatul s-a eliberat de Sfatul Popular al raionului Tudor Vladimirescu București, la 19 februarie 1952 și, așa cum rezultă din declarațiile martorilor D.E.

și P.R., în unele acte personale ale numitei N.M., aceasta apare cu numele V., cu toate că la căsătorie, atât ea, cât și soțul au purtat numele de N., dar în 1942, soțul și-a schimbat numele în V. În realitate, mama reclamantei și-a menținut în continuare numele de N., astfel că și fiica sa, L., apare în unele documente oficiale, cu numele de N.L., iar în altele, cu cel de V., după numele de familie schimbat al tatălui său. În fișa eliberată de Biroul Evacuaților din județul Romanați apare N.M., cap familie și N.L., fiică, în calitate de evacuate din Ismail, în comuna Vișina Veche, județul Romanați, cu datele de naștere corespunzătoare celor din certificatul de naștere al reclamantei. Faptul că N.M.

a fost evacuată în anul 1944, din Ismail, în județul Romanați, rezultă și din copia de pe registrul de refugiați din Basarabia, în județul Romanați, pe anul 1944. N.M., după divorț, reia numele de C., avut anterior căsătoriei, astfel că în documentele ulterioare privind-o pe aceasta, apare cu numele de C., căreia, prin hotărârea nr. 7840/7103 din 15 septembrie 2003 a aceleiași Comisii pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, care a respins cererea reclamantei, i se recunoaște calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 februarie 2003. Cum la data refugiului în România, reclamanta avea vârsta da 3 ani și pentru că a venit împreună cu mama sa, și ea trebuie să beneficieze de aceleași drepturi, ca aceasta.

De altfel, prin decizia de revizuire nr. 257/7182 din 19 aprilie 2004, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de pe lângă Casa de Pensii a municipiului București, reclamantei i-au fost acordate drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 februarie 2003, constatându-se că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din actul normativ precitat. În consecință, față de cele ce preced, se constată că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, ea fiind însușită și de pârâtă, astfel că recursul fiind nefondat, urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 37 din 14 ianuarie 2004. a Curții de Apel București. secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2005.