ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10 din 20

ianuarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de Municipiul Târgu Mureș,

reprezentat de D.F., primarul Municipiului Târgu Mureș și de M.C., secretar al

Consiliului Local Municipal Târgu Mureș, în numele și pe seama Consiliului

Local Municipal Târgu Mureș, împotriva Comisiei Speciale de Retrocedare a unor

Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și a anulat

decizia nr. 505 din 16 mai 2005 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, prima

instanță a reținut că prin decizia nr. 505/2005, Comisia Specială de

Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din

România a admis cererea formulată de Fundația C. și a dispus retrocedarea nudei

proprietăți a imobilului compus din construcții și terenul aferent, situat în

municipiul Târgu Mureș,

înscris în C.F. nr.

426 Târgu Mureș, nr.top 722/1, 722/2, 723,

cu păstrarea destinației

imobilului timp de 5 ani și celelalte dispoziții obligatorii prevăzute de lege

în această situație.

Analizând condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 art. 1, pe care

și-a întemeiat Comisia decizia de restituire a imobilului, instanța a constatat

ca acestea nu sunt îndeplinite, întrucât în Cartea Funciară se menționează ca

proprietar „comunitatea Biserica Izraelită”, astfel încât aceasta era

îndreptățită a solicita

restituirea și nu

Fundația C., iar în al doilea rând, cererea de retrocedare trebuia să se depună

prin centrul eparhial sau după caz,

centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase,

or cererea a fost

înregistrată direct la Comisia Specială de retrocedare a unor Bunuri

Imobile care au aparținut Cultelor

Religioase din România.

A mai reținut instanța de fond că Fundația C. a fost constituita în urma

apariției O.U.G. nr. 21/1997, acordându-i-se personalitate juridica prin

decizia nr. 60/A din 5 martie 1998 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă,

potrivit acestei ordonanțe fundația având atribuțiile prevăzute în art. 2 și un

drept de administrare a bunurilor.

Cum din textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, rezultă că

imobilele se pot retroceda numai foștilor proprietari, cu condiția ca

și aceștia să fie cult religios, iar din C.F.

rezultă că fostul proprietar

este „Biserica Izraelită”, numai aceasta

prin centrul eparhial sau centrul de cult, putea sa solicite restituirea

imobilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen

Comisia Specială de Retrocedare, criticând-o

pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând, în esență, că în mod

greșit instanța a apreciat că Fundația C. nu are calitate de persoană îndreptățită

la restituire, restituirea imobilului putând fi solicitată

numai de biserica izraelită prin centrul eparhial

de cult, tot în mod

greșit apreciindu-se și faptul că cererea de

retrocedare a fost

depusă fără a fi

respectată procedura prevăzută de art. 4 din O.U.G.

nr. 94/2000.

La data de 5 decembrie 2006, Fundația C. a

depus cerere de intervenție în interesul recurentei, solicitând admiterea

recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca

neîntemeiate a cererii introductive.

În susținerea cererii de intervenție,

intervenienta precizează că această entitate juridică nu a figurat ca parte în

litigiu pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă, iar instanța de

fond, numai printr-o analiză formală a situației de fapt, a ajuns la concluzia

că Fundația C. nu avea calitatea de a solicita restituirea imobilului în

litigiu, pentru că în realitate, prin actul constitutiv i s-a conferit și

prerogativa de a revendica bunurile imobiliare evreiești ce au aparținut

Federației Comunităților Evreiești.

Intervenienta a arătat că este reprezentanta

acestei federații, care, la rândul ei, reprezenta interesele unui cult (mozaic)

și nu ale unei minorități naționale.

S-a susținut că au fost respectate

prevederile O.U.G. nr. 94/ 2000 modificată și completată prin Legea nr. 501/2002

și că retrocedarea imobilului foștilor proprietari nu reprezintă de fapt o

înstrăinare propriu-zisă, acest act normativ conținând dispoziții derogatorii

de la prevederile dreptului comun.

Prin decizia nr. 1694 din 21 martie 2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins recursul declarat de Guvernul României, Comisia Specială de

Retrocedare a unor Bunuri Imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din

România împotriva sentinței civile nr. 10 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

A respins cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienta Fundația C. București.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, că

din analiza probelor existente la dosar, extrasele de carte funciară, rezultă

că proprietar al imobilului din Târgu Mureș, a fost „comunitatea Biserica

Izraelită”, proprietarul făcând parte din categoria „unui cult religios” și nu

a unei comunități a cetățenilor aparținând minorităților naționale, așa cum

susține recurenta, de vreme ce chiar decizia emisă de comisie a încadrat

cererea de retrocedare în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu

modificări și completări prin Legea nr. 501/2002.

În

situația în care s-ar fi interpretat că fostul proprietar ar face parte din

categoria unei comunități a cetățenilor aparținând

minorităților naționale (evreiești), ar fi trebuit să fie aplicate în

cauză

dispozițiile O.U.G. nr. 21/1997 privind retrocedarea unor bunuri

imobile care au aparținut comunităților evreiești

din România și nu

dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, care se referă în mod

expres la „imobile care au aparținut cultelor religioase”.

Cum legea

prevede în mod expres că retrocedarea se face către „foștii proprietari”, este

cert că titularul acțiunii nu putea fi decât cultul religios izraelit, care,

potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948 modificat prin Legea nr. 178/2002,

are personalitate juridica și nu Fundația C., care nu are nici calitatea de fost

proprietar al imobilului și nici pe cea de succesor al acestuia.

S-a mai reținut

și faptul că nu a fost îndeplinită nici condiția specială, aceea ca cererea de

retrocedare să fie depusă de un cult religios prin centrul eparhial sau centrul

de cult, în speță, cultul mozaic sau Biserica Izraelită.

Împotriva deciziei sus menționate a

formulat contestație în anulare Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri

Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, invocând

dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

Contestatoarea invocă în motivare

atât greșeala materială cât și omisiunea instanței de recurs de a cerceta un

motiv de modificare cuprins în recursul declarat împotriva sentinței civile nr.

10 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de

contencios administrativ.

Se susține că instanța a confundat

noțiunea de „comunitate a membrilor Cultului Mozaic” cu cea de „comunitate a

cetățenilor aparținând minorităților naționale”, deși Legea nr. 489/2006

privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și O.U.G. nr.

83/1999, art. 1 alin. (3) care le definesc, stabilesc că sunt entități

distincte.

Contestatoarea a mai arătat că s-a

omis, din greșeală, a se cerceta motivul de modificare referitor la dreptul

Fundației C. de a obține restituirea imobilului situat în Târgu Mureș, în baza

drepturilor dobândite de la Federația Comunităților Evreiești din România. Potrivit statutului de organizare și

funcționare a Cultului Mozaic, activitatea confesională a evreilor din România

este condusă de către această federație („a

c

omunităților

Evreiești/Mozaice din România), care este, în același timp și organizația

centrală a cultului mozaic din România, asigurând realizarea în fapt a

practicilor, perceptelor și tradițiilor religioase mozaice.

Prin întâmpinarea formulată,

intimatul municipiul Târgu Mureș a solicitat respingerea contestației în

anulare.

În motivare au fost combătute

susținerile contestatoarei referitoare la incidența art. 318 C. proc. civ. și

au fost reluate pe larg argumentele instanțelor care au pronunțat cele două

hotărâri judecătorești anterior arătate.

Intimatul a arătat că pretinsa

greșeală materială nu este indicată, toate criticile contestatoarei vizând

aspecte care țin de judecata propriu-zisă. Invocând jurisprudența Curtea de

Apel București (decizia nr. 55/1995), intimatul afirmă că nu se poate obține o

nouă judecată a recursului sub pretextul existenței unor erori de judecată,

textul de lege (art. 318 C. proc. civ.) fiind clar în sensul că vizează numai greșeli

de fapt iar nu greșeli de apreciere a probelor ori de interpretare a textelor

legale.

Intimatul combate și susținerea

legată de omisiunea cercetării unui motiv de modificare, arătând că motivul

referitor la art. 2 și art. 3 din Statutul Cultului Mozaic („părțile componente

ale cultului mozaic sunt Comunitățile”) nu se încadrează între motivele expres

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Or, argumentează intimatul, jurisprudența

instanței supreme (decizia nr. 2383/2003) este în sensul că nu poate fi primită

o contestație în anulare motivată generic, fără indicarea motivului de recurs

omis a fi cercetat.

Prin concluziile scrise formulate de

către intervenienta Fundația C. s-a solicitat admiterea contestației în

anulare.

Sistematizând motivele contestației

în anulare și argumentând in extenso justețea acestora, intervenienta accesorie

a concluzionat în sensul că instanța de recurs a avut în vedere doar faptul că

Federația Comunităților Evreiești din România are calitatea de reprezentant

legal al tuturor comunităților evreiești locale, ignorând însă, că aceeași

Federație este organizația centrală a Cultului Mozaic din România, conducând

activitatea confesională a evreilor din România. De aici a decurs, a arătat

intervenienta, considerentul referitor la inaplicabilitatea dispozițiilor

O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România.

Examinând contestația în anulare de

față, prin prisma dispozițiilor art. 318 C. proc. civ., potrivit cu care:

„Hotărârile instanțelor de recurs

mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare”, Înalta Curte constată că este fondată.

Într-adevăr, instanța de recurs a

pornit de la premisa greșită că Fundația C. reprezintă numai comunitatea

cetățenilor aparținând administrativ minorității evreiești din România.

Aceasta este o simplă eroare asupra

unei situații de fapt iar nu o eroare de judecată, nefiind incidente

argumentele expuse în jurisprudența semnalată.

Această greșeală materială a fost

generată de terminologia folosită în cazul specific al evreilor, în care, Federația

Comunităților Evreiești din România are nu doar calitatea de reprezentantă a

comunităților evreiești din România, dar și atribuții de coordonare în plan

religios, de vreme ce este unul dintre cultele religioase din România

(recunoscut prin Decretul nr. 589/1949 al Prezidiului MAN a R.P.R.).

Și motivul care vizează omisiunea

cercetării unui motiv de recurs este fondat.

Chiar dacă instanța de recurs a

stabilit că Fundația Caritatea nu are calitatea de persoană îndreptățită la

restituire, răspunzând astfel primului motiv de recurs enunțat de recurenta

Comisia Specială de

r

etrocedare, în

realitate motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („hotărârea

fondului a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”) nu a fost

examinat. Nu au fost analizate, în succesiunea lor, dispozițiile legale

invocate de recurentă în justificarea calității Fundației C., situație ce a

fost generată tocmai de eroarea materială enunțată anterior.    Instanța de

recurs a apreciat ca fiind de prisos lămurirea acestei chestiuni, în condițiile

în care stabilise deja că titularul acțiunii nu putea fi decât cultul religios

izraelit.

Or tocmai în cadrul acestui motiv de

recurs erau expuse argumentele care susțineau juridic demersul acestei fundații

pentru recuperarea proprietăților ce au aparținut comunității evreiești din

România.

Pentru aceste considerente, găsind

fondată contestația în anulare, în temeiul art. 320 C. proc. civ., o va admite,

cu consecință anulării deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația în anulare formulată

de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile

care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva deciziei nr. 1694

din 21 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Anulează decizia atacată și fixează

termen pentru judecata recursului la 27 iunie 2008, cu citarea tuturor

părților.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

aprilie 2008.