ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1732/2008

Asupra contestației de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 10 din 20 ianuarie 2006, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de Municipiul Târgu Mureș, reprezentat de D.F., primarul Municipiului Târgu Mureș și de M.C., secretar al Consiliului Local Municipal Târgu Mureș, în numele și pe seama Consiliului Local Municipal Târgu Mureș, împotriva Comisiei Speciale de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România și a anulat decizia nr. 505 din 16 mai 2005 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin decizia nr. 505/2005, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a admis cererea formulată de Fundația C. și a dispus retrocedarea nudei proprietăți a imobilului compus din construcții și terenul aferent, situat în municipiul Târgu Mureș, înscris în C.F. nr. 426 Târgu Mureș, nr.top 722/1, 722/2, 723, cu păstrarea destinației imobilului timp de 5 ani și celelalte dispoziții obligatorii prevăzute de lege în această situație. Analizând condițiile prevăzute de O.U.G.

nr. 94/2000 art. 1, pe care și-a întemeiat Comisia decizia de restituire a imobilului, instanța a constatat ca acestea nu sunt îndeplinite, întrucât în Cartea Funciară se menționează ca proprietar „comunitatea Biserica Izraelită”, astfel încât aceasta era îndreptățită a solicita restituirea și nu Fundația C., iar în al doilea rând, cererea de retrocedare trebuia să se depună prin centrul eparhial sau după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase, or cererea a fost înregistrată direct la Comisia Specială de retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România. A mai reținut instanța de fond că Fundația C. a fost constituita în urma apariției O.U.G.

nr. 21/1997, acordându-i-se personalitate juridica prin decizia nr. 60/A din 5 martie 1998 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, potrivit acestei ordonanțe fundația având atribuțiile prevăzute în art. 2 și un drept de administrare a bunurilor. Cum din textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, rezultă că imobilele se pot retroceda numai foștilor proprietari, cu condiția ca și aceștia să fie cult religios, iar din C.F. rezultă că fostul proprietar este „Biserica Izraelită”, numai aceasta prin centrul eparhial sau centrul de cult, putea sa solicite restituirea imobilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen Comisia Specială de Retrocedare, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit instanța a apreciat că Fundația C. nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire, restituirea imobilului putând fi solicitată numai de biserica izraelită prin centrul eparhial de cult, tot în mod greșit apreciindu-se și faptul că cererea de retrocedare a fost depusă fără a fi respectată procedura prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr. 94/2000. La data de 5 decembrie 2006, Fundația C. a depus cerere de intervenție în interesul recurentei, solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii introductive.

În susținerea cererii de intervenție, intervenienta precizează că această entitate juridică nu a figurat ca parte în litigiu pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă, iar instanța de fond, numai printr-o analiză formală a situației de fapt, a ajuns la concluzia că Fundația C. nu avea calitatea de a solicita restituirea imobilului în litigiu, pentru că în realitate, prin actul constitutiv i s-a conferit și prerogativa de a revendica bunurile imobiliare evreiești ce au aparținut Federației Comunităților Evreiești. Intervenienta a arătat că este reprezentanta acestei federații, care, la rândul ei, reprezenta interesele unui cult (mozaic) și nu ale unei minorități naționale. S-a susținut că au fost respectate prevederile O.U.G.

nr. 94/ 2000 modificată și completată prin Legea nr. 501/2002 și că retrocedarea imobilului foștilor proprietari nu reprezintă de fapt o înstrăinare propriu-zisă, acest act normativ conținând dispoziții derogatorii de la prevederile dreptului comun. Prin decizia nr. 1694 din 21 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile ce au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva sentinței civile nr. 10 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. A respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta Fundația C. București.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, că din analiza probelor existente la dosar, extrasele de carte funciară, rezultă că proprietar al imobilului din Târgu Mureș, a fost „comunitatea Biserica Izraelită”, proprietarul făcând parte din categoria „unui cult religios” și nu a unei comunități a cetățenilor aparținând minorităților naționale, așa cum susține recurenta, de vreme ce chiar decizia emisă de comisie a încadrat cererea de retrocedare în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002. În situația în care s-ar fi interpretat că fostul proprietar ar face parte din categoria unei comunități a cetățenilor aparținând minorităților naționale (evreiești), ar fi trebuit să fie aplicate în cauză dispozițiile O.U.G.

nr. 21/1997 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților evreiești din România și nu dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, care se referă în mod expres la „imobile care au aparținut cultelor religioase”. Cum legea prevede în mod expres că retrocedarea se face către „foștii proprietari”, este cert că titularul acțiunii nu putea fi decât cultul religios izraelit, care, potrivit art. 28 din Decretul nr. 177/1948 modificat prin Legea nr. 178/2002, are personalitate juridica și nu Fundația C., care nu are nici calitatea de fost proprietar al imobilului și nici pe cea de succesor al acestuia. S-a mai reținut și faptul că nu a fost îndeplinită nici condiția specială, aceea ca cererea de retrocedare să fie depusă de un cult religios prin centrul eparhial sau centrul de cult, în speță, cultul mozaic sau Biserica Izraelită.

Împotriva deciziei sus menționate a formulat contestație în anulare Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România, invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ. Contestatoarea invocă în motivare atât greșeala materială cât și omisiunea instanței de recurs de a cerceta un motiv de modificare cuprins în recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 10 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ. Se susține că instanța a confundat noțiunea de „comunitate a membrilor Cultului Mozaic” cu cea de „comunitate a cetățenilor aparținând minorităților naționale”, deși Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, precum și O.U.G.

nr. 83/1999, art. 1 alin. (3) care le definesc, stabilesc că sunt entități distincte. Contestatoarea a mai arătat că s-a omis, din greșeală, a se cerceta motivul de modificare referitor la dreptul Fundației C. de a obține restituirea imobilului situat în Târgu Mureș, în baza drepturilor dobândite de la Federația Comunităților Evreiești din România. Potrivit statutului de organizare și funcționare a Cultului Mozaic, activitatea confesională a evreilor din România este condusă de către această federație („a c omunităților Evreiești/Mozaice din România), care este, în același timp și organizația centrală a cultului mozaic din România, asigurând realizarea în fapt a practicilor, perceptelor și tradițiilor religioase mozaice.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul municipiul Târgu Mureș a solicitat respingerea contestației în anulare. În motivare au fost combătute susținerile contestatoarei referitoare la incidența art. 318 C. proc. civ. și au fost reluate pe larg argumentele instanțelor care au pronunțat cele două hotărâri judecătorești anterior arătate. Intimatul a arătat că pretinsa greșeală materială nu este indicată, toate criticile contestatoarei vizând aspecte care țin de judecata propriu-zisă. Invocând jurisprudența Curtea de Apel București (decizia nr. 55/1995), intimatul afirmă că nu se poate obține o nouă judecată a recursului sub pretextul existenței unor erori de judecată, textul de lege (art. 318 C. proc.

civ.) fiind clar în sensul că vizează numai greșeli de fapt iar nu greșeli de apreciere a probelor ori de interpretare a textelor legale. Intimatul combate și susținerea legată de omisiunea cercetării unui motiv de modificare, arătând că motivul referitor la art. 2 și art. 3 din Statutul Cultului Mozaic („părțile componente ale cultului mozaic sunt Comunitățile”) nu se încadrează între motivele expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ.. Or, argumentează intimatul, jurisprudența instanței supreme (decizia nr. 2383/2003) este în sensul că nu poate fi primită o contestație în anulare motivată generic, fără indicarea motivului de recurs omis a fi cercetat. Prin concluziile scrise formulate de către intervenienta Fundația C. s-a solicitat admiterea contestației în anulare.

Sistematizând motivele contestației în anulare și argumentând in extenso justețea acestora, intervenienta accesorie a concluzionat în sensul că instanța de recurs a avut în vedere doar faptul că Federația Comunităților Evreiești din România are calitatea de reprezentant legal al tuturor comunităților evreiești locale, ignorând însă, că aceeași Federație este organizația centrală a Cultului Mozaic din România, conducând activitatea confesională a evreilor din România. De aici a decurs, a arătat intervenienta, considerentul referitor la inaplicabilitatea dispozițiilor O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Examinând contestația în anulare de față, prin prisma dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., potrivit cu care: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”, Înalta Curte constată că este fondată. Într-adevăr, instanța de recurs a pornit de la premisa greșită că Fundația C. reprezintă numai comunitatea cetățenilor aparținând administrativ minorității evreiești din România. Aceasta este o simplă eroare asupra unei situații de fapt iar nu o eroare de judecată, nefiind incidente argumentele expuse în jurisprudența semnalată.

Această greșeală materială a fost generată de terminologia folosită în cazul specific al evreilor, în care, Federația Comunităților Evreiești din România are nu doar calitatea de reprezentantă a comunităților evreiești din România, dar și atribuții de coordonare în plan religios, de vreme ce este unul dintre cultele religioase din România (recunoscut prin Decretul nr. 589/1949 al Prezidiului MAN a R.P.R.). Și motivul care vizează omisiunea cercetării unui motiv de recurs este fondat. Chiar dacă instanța de recurs a stabilit că Fundația Caritatea nu are calitatea de persoană îndreptățită la restituire, răspunzând astfel primului motiv de recurs enunțat de recurenta Comisia Specială de r etrocedare, în realitate motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. („hotărârea fondului a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”) nu a fost examinat. Nu au fost analizate, în succesiunea lor, dispozițiile legale invocate de recurentă în justificarea calității Fundației C., situație ce a fost generată tocmai de eroarea materială enunțată anterior. Instanța de recurs a apreciat ca fiind de prisos lămurirea acestei chestiuni, în condițiile în care stabilise deja că titularul acțiunii nu putea fi decât cultul religios izraelit. Or tocmai în cadrul acestui motiv de recurs erau expuse argumentele care susțineau juridic demersul acestei fundații pentru recuperarea proprietăților ce au aparținut comunității evreiești din România. Pentru aceste considerente, găsind fondată contestația în anulare, în temeiul art. 320 C. proc.

civ., o va admite, cu consecință anulării deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de Guvernul României, Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România împotriva deciziei nr. 1694 din 21 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează decizia atacată și fixează termen pentru judecata recursului la 27 iunie 2008, cu citarea tuturor părților. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 aprilie 2008.