ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1181/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra contestației în

anulare de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

16 noiembrie 2004, pe calea contenciosului administrativ, reclamantele E.E.L.

Cluj - Napoca

și P.E.L. Târgu - Mureș au

solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de

retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din

România, obligarea pârâtului la emiterea unei decizii motivate, conform Legii nr.

501/2002, de restituire în natură în favoarea reclamantei P.E.L. Târgu - Mureș a

apartamentelor nr. 1 și nr. 2, precum și terenul rămas liber de construcții,

situate în Târgu - Mureș.

Motivându-și

acțiunea, reclamantele au arătat că, prin cererea cu nr. 1875 din 10 februarie 2003,

au solicitat pârâtului restituirea în natură a imobilului menționat, în

conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2000 și Legii nr. 501/2002. Pârâtul a

trimis reclamantelor o adresă la data de 25 martie 2003, prin care se solicită

depunerea unor înscrisuri suplimentare, după care nu au mai primit nici un

răspuns, deși avea obligația să se pronunțe asupra cererii în termen de 60 de

zile.

Prin

sentința nr. 24 din 24 ianuarie 2005, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, a respins cererea reclamantelor.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin Decizia nr. 3332 din 27 mai 2005, a admis recursul declarat de reclamantele E.E.L.

Cluj

- Napoca

și P.E.L.

Târgu - Mureș împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Târgu - Mureș, a

casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, instanța de recurs a reținut că prima instanță a

apreciat în mod greșit că reclamantele au solicitat emiterea unei decizii

favorabile de retrocedare a imobilului în litigiu și a concluzionat că instanța

s-ar substitui competenței date prin lege autorității administrative pârâte.

Rejudecând

cauza în fond, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 150 din 15 decembrie 2006 a respins acțiunea reclamantelor, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia

specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din România și cu intervenienții accesorii H.F.N. și H.A., reținând

că apartamentele în litigiu nu pot face obiectul O.U.G. nr. 94/2000, întrucât

nu au aparținut niciodată reclamantelor, iar actul normativ respectiv nu se

referă la lăcașuri de cult, asemenea imobile fiind excluse în mod expres pe

considerentul că vor face obiectul unei alte reglementări.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

prin Decizia nr. 2079 din 19 aprilie 2007, a respins recursul reclamantelor, ca nefondat.

Pentru

a pronunța o asemenea soluție, instanța de recurs a reținut că imobilul

revendicat face parte din categoria celor care au avut anterior destinația de

locaș de cult, nefiind un imobil susceptibil a fi încadrat în categoria

reglementată de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Împotriva deciziei

pronunțate în recurs de înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a formulat contestație în anulare E.E.L.

Cluj - Napoca și P.E.L. Târgu - Mureș, în temeiul dispozițiilor art. 318 C.

proc. civ., justificat de faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze

toate motivele de recurs.

44

Au învederat contestatoarele reclamante, prin motivele contestației în

anulare, că instanța de fond, contrar expertizei efectuate în cauză, a susținut

că

apartamentele nr. 1 și nr. 2 nu au

aparținut reclamantelor la data efectuării schimbului

forțat, fiind vândute în anul 1923 numiților B.L. și

R.G. Această

constatare, s-a spus, nu corespunde realității, întrucât

apartamentele nr. 1 și nr. 2

au format

obiectul schimbului, constituind la data respectivă camerele

P.E.L.

Târgu - Mureș.

În realitate, imobilul a fost vândut în anul 1923 numiților B.L. și R.G.,

astfel că instanța de fond s-a pronunțat față de un alt imobil decât cel pentru

care a fost sesizată.

Din această eroare provine și greșeala de calcul a

instanței de fond cu privire la

valoarea de schimb a celor două imobile, fiindcă din

valoarea imobilului se scade valoarea celor două apartamente și terenul aferent

acestora.

Or, primul motiv de recurs s-a referit la aspectele

evocate mai sus, dar instanța

de recurs nu a făcut nici o referire

la cele invocate sub acest aspect, omițând astfel

cercetarea acestui motiv de casare.

Pe de altă parte, au arătat contestatoarele că au invocat

prin recurs și faptul că

imobilul nu poate fi scos de sub regimul O.U.G. nr. 94/2000

pe considerentul că se referă la un lăcaș de cult, întrucât lăcașul de cult a

fost demolat, nu mai există în materialitatea lui, procesul fiind pornit pentru

retrocedarea unei părți din parohie, care

nu este exclusă de sub incidența

O.U.G.

nr.

94/2000.

Instanța

de recurs nu s-a pronunțat nici asupra acestui aspect, făcând referire

la

un

alt motiv de respingere a recursului, cu care de altfel nici nu a fost

sesizată.

Nu poate fi invocată lipsa procedurii prealabile în procedura

de drept comun a

abuzivității

schimbului de imobile din moment ce reclamantele nu pot solicita

anularea schimbului și readucerea în situația

anterioară, în condițiile în care între timp

s-a construit de către

contestatoare un nou lăcaș de cult. Instanța de recurs a făcut, în mod eronat,

trimitere la art. 3 din Legea nr. 247/2005 care nu are aplicabilitate în cauză,

incidente fiind dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000 și ale art. 6 pct. 2 din Legea nr.

213/1998.

În consecință, s-a solicitat admiterea contestației,

anularea deciziei atacate și

reținerea cauzei spre rejudecare, ocazie cu care să fie

respectat obiectul cauzei,

în reală și

actuală componență și valoare, cu

recunoașterea caracterului abuziv al

schimbului obligatoriu și forțat intervenit între contestatori și statul român

la inițiativa și prin forța coercitivă a acestuia din urma.

Contestația în anulare este nefondată.

Potrivit prevederilor art. 318 C. proc. civ., hotărârile

instanțelor

de

recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este

rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau

admițându-l numai în parte, a omis din greșeală

să cerceteze vreunul dintre motivele

de modificare sau de casare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal,

prin Decizia nr. 2079 din 19 aprilie 2007, a respins recursul declarat de E.

E.L.

Cluj - Napoca

și P.E.L. Târgu - Mureș împotriva

sentinței

civile nr. 150 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Târgu - Mureș, secția

comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat, cu motivarea că în mod

temeinic și legal instanța

de fond a reținut că imobilul revendicat face parte din

categoria imobilelor care au avut anterior schimbului destinația de

lăcaș de cult și că imobilul revendicat nu este un imobil care a aparținut

cultelor religioase susceptibil de

a fi încadrat în categoria imobilelor

al căror regim juridic este reglementat de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G.

nr. 94 din 2000.

Pe de altă parte, a precizat instanța de recurs că

recurentele reclamante nu au

făcut dovada caracterului abuziv, sau al schimbului forțat,

pe calea unei acțiuni de drept comun exercitate în condițiile și în termenul

puse la dispoziție de art. 3 din

Legea nr. 247/2005,

iar diferențele de valoare ale imobilului care au făcut obiectul schimbului

liber consimțit sunt irelevante, valoarea celor două imobile care au format

obiectul

schimbului fiind valoarea acestora de la data efectuării schimbului și nu

valoarea de circulație calculată în contextul și

după criteriile economiei de piață din

România la data judecării cauzei.

În esență, recurentele reclamante, prin motivele

de recurs, au criticat sentința pronunțată de instanța de fond ca nelegală și

vădit netemeinică, urmare unor erori grave privitoare la regimul juridic al

imobilului care constituie obiectul dosarului și la

calculul greșit

și confuz al valorii imobilelor supuse schimbului forțat din anul 1960 și

consecință a interpretării

greșite a legii.

Ca argumente in sprijinul acestor motive de recurs, s-a învederat de

către

recurente că este eronată susținerea

instanței de fond în sensul că apartamentele nr.

1 și nr. 2 a căror

restituire s-a solicitat fac parte din imobilul vândut în anul 1922 și că în

mod greșit s-a interpretat art. 1 alin. (1) din

O.U.G.

nr. 94/2000 în sensul că s-a solicitat

restituirea unui lăcaș de cult, în realitate solicitându-se restituirea în

natură a spațiului

rămas nedemolat și nevândut din Parohie ( respectiv

ap. 1 și nr. 2 ) și o mică parte din

terenul

neocupat de construcții, unde este așezat un chioșc de fast - food.

De

principiu, instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor

de fapt și de drept care susțin motivul de casare sau modificare, ci

poate să le analizeze global, printr-un

raționament juridic de sinteză, ori să analizeze

un singur aspect

considerat esențial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit

aspect sau o afirmație a recurentului, cum este

cazul în speță, nu deschide calea

contestației

în anulare specială, în condițiile art. 318 teza 2 C. proc. civ.

î

ntr-adevăr, prin considerentele deciziei atacate instanța de

recurs a stabilit conclusiv că retrocedarea în natură a imobilului construcții

și teren neocupat de

construcții nu este

posibilă în condițiile O.U.G. nr. 94 din

2000, atâta vreme cât nu s-a

probat caracterul abuziv al preluării de către stat și

caracterul forțat al schimbului de imobile intervenit între reclamante

și statul român

anterior anului 1989,

astfel că în raport de aceste constatări argumentele arătate mai sus - invocate

de către recurente prin recurs și apreciate eronat ca motive de recurs

distincte care nu au fost cercetate de instanța de recurs din greșeală - erau

lipsite de

orice semnificație juridică.

În aceste condiții, urmează a se dispune respingerea ca nefondată a

contestației în anulare formulată de E.E.L. Cluj -

Napoca și

de P.E.L. Târgu - Mureș

împotriva Deciziei nr. 2079 din 19

aprilie

2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și

fiscal.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. civ., pe temeiul culpei procesuale,

contestatoarele vor fi obligate la plata în favoarea intimaților H.F.

N. și H.A. a sumei de 1.190 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de E.E.L. Cluj - Napoca și de P.E.L. Târgu - Mureș împotriva Deciziei

nr. 2079 din 19 aprilie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Obligă contestatoarele la

plata sumei de 1190 lei cheltuieli de judecată către intimații H.F.N. și H.A.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 martie 2008.