ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2079/2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2079/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 16 noiembrie 2004

reclamanta E.E.L. și P.E.L. din Târgu - Mureș au formulat acțiune, în

contradictoriu cu Guvernul României - Comisia specială de retrocedare a unor

bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România solicitând ca Instanța

să oblige pârâta la emiterea deciziei motivate, conform Legii nr. 501/2002, de

restituire în natură în favoarea reclamantei P.E.L. Târgu - Mureș a

apartamentelor nr. 1 și nr. 2, precum și terenul rămas liber de construcții,

situate în Târgu - Mureș, înscris în C.F din Târgu – Mureș.

În motivele

acțiunii se arată că reclamantele au solicitat pârâtei, prin cererea din 10

februarie 2003, restituirea în natură a imobilului mai sus - descris potrivit O.U.G.

nr. 94/2000 și Legii nr. 501/2002 pârâta a transmis reclamantelor o adresă la

data de 25 martie 2003, după care acestea nu au primit nici un răspuns, deși,

indică reclamantele, conform Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.

94/2000, Comisia specială de retrocedare trebuia să dispună în termen de 60 de

zile prin decizie motivată asupra cererii solicitantului de la data depunerii

documentelor doveditoare.

Reclamantele

au depus adresa din 25 martie 2003 emisă de pârâtă prin care se solicita

reclamantei E.E.L. să depună mai multe acte pentru completarea dosarului,

răspunsul la această adresă, din data de 06 octombrie 2003, formulat de

reclamanta P.E.L. Târgu-Mureș prin care se confirmă depunerea actelor solicitate,

cerere adresată pârâtei pentru emiterea dispoziției motivate cu privire la retrocedarea

imobilului în cauză.

Prin

întâmpinarea depusă la dosarul din primul ciclu procesual, pârâta invocă

excepția prematurității cererii de chemare în judecată, arătând că plenitudinea

de competență în soluționarea fazei administrative a cererilor de retrocedare,

cu privire la calificarea preluărilor ca fiind abuzive sau nu, cu titlu sau

fără titlu. În continuare pârâta arată că a obținut mai multe acte privind

modalitatea de dobândire a imobilului de către stat și că mai este necesar

completarea dosarului, potrivit pct. 11 din Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 501/2002, cum ar fi înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al

solicitantului asupra imobilului, dar și acte juridice care permit încadrarea

preluării ca fiind abuzivă, având în vedere că obiectul actelor normative

incidente au ca scop retrocedarea doar a imobilelor preluate abuziv. Pârâta

arată, totodată că termenul de 60 de zile trebuie socotit fie de la data

depuneri cererii de retrocedare însoțită de înscrisurile necesare, fie de la

data completării dosarului cu înscrisurile necesare (situația din prezenta

cauză). Or, pârâta arată că termenul de soluționare a cererii expiră la 12

decembrie în raport cu actele depuse în completare la dosar de reclamante, iar

cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 16 noiembrie, deci

anterior expirării termenului de 60 de zile.

Prin sentința

nr. 24/ 24 a Tribunalului Mureș a fost respinsă cererea în contencios

administrativ motivându-se că în condițiile în care prin cererea de chemare în

judecată s-a solicitat Instanței obligarea pârâtei nu numai la emiterea actului

administrativ, ci și a conținutului acestuia, cererea urmează a fi respinsă.

Prin Decizia nr. 3332

din 27 mai 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație si Justiție în Dosarul nr.

824/2005, a fost admis recursul reclamantelor, a casat sentința atacată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe. Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța supremă a reținut că obiectul pricinii îl constituie

obligarea Comisiei speciale de retrocedare de a emite o decizie motivata cu

privire la retrocedare în

natură a

apartamentelor nr. 1 și nr. 2, precum și a terenului neafectat de

construcții situat în

Târgu - Mureș

, obligație stabilită, de

altfel, prin art. 2 alin. (5) din Legea nr.

501/2002 în termenul prevăzut de art. 2 pct. 1 și pct. 2 din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 1164/2002. Astfel, prin decizia mai sus - menționată

se statuează că Instanța de Fond va analiza susținerile reclamantelor asupra

refuzului

pârâtei de a emite decizia motivată în temeiul normelor precizate, urmând a

aprecia în ce măsură este vorba a de un refuz

nejustificat

în accepțiunea dată prin art. 1 din Legea nr. 29/1990.

În

rejudecare, pârâta a depus la dosar, la data de 2 noiembrie 2005,

note de ședință prin

care arată că imobilul înscris în C.F. din

Târgu – Mureș,

a

fost naționalizat prin Decretul nr. 92/1950

de la alt proprietar, persoană fizică, iar imobilele înscrise,

din aceiași C.F. au făcut obiectul unui schimb de

imobile

cu un alt imobil înscris în

C.F. din

Târgu - Mureș, schimb față de care

Prezbiteriul B.E.L.

Târgu - Mureș

s-a pronunțat în unanimitate de acord. De altfel, la dosar pârâta a

depus și actele ce au conturat acest punct de vedere, și anume copie C.F.

, copie a C.F. prin care se atestă,

că în anul 1924 imobilul a fost vândut de

reclamanta P.E.L. unei persoane fizice în anul

1923, copie a C.F. prin care

se indică că s-a efectuat schimbul cu

reclamanta P.E.L. a imobilului, imobil ce a fost

transcris în altă C.F., reclamanta

primind astfel un alt imobil, procesul - verbal din 25 mai 1960 al

Prezbiteriului B.E.L. Târgu-Mureș prin care,

în

unanimitate, acesta a fost de acord cu schimbul propus de statul român, Decretul

Prezidiului Marii Adunări Naționale nr. 270 din 19 iulie 1960 prin care s-a

aprobat schimbul de imobile între B.E.L. Târgu - Mureș

privind imobilele

din C.F.

De asemenea, la data

de 02 decembrie 2005 pârâta, Comisia specială de retrocedare a unor bunuri

imobile care au aparținut cultelor religioase din România, a comunicat Instanței

Decizia cu nr. 622 din 28 noiembrie 2005 prin care s-a pronunțat asupra cererii

de retrocedare depuse de P.E.L. Târgu - Mureș

prin E.E.L. Cluj în sensul respingerii acesteia, motivându-se că în fapt

este vorba de un schimb de imobile, astfel că în cauză urmează a se aplica

normele de drept comun, respectiv cele din C. civ., nefiind incidente

dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 republicată, nefiind vorba de o

preluare abuzivă.

În raport cu

decizia prin care s-a pronunțat asupra cererii de retrocedare, formulată

inițial de reclamante, reclamantele au înțeles să formuleze precizare de

acțiune în sensul că înțeleg ca acțiunea introductivă de Instanță să fie luată

ca o contestație împotriva Deciziei 622 din 28 noiembrie 2005 a pârâtei, de respingere a cererii de retrocedare și pe cale de consecință, prin admiterea

contestației a solicitat Instanței să oblige pârâta la restituirea

apartamentelor nr. 1 și nr. 2, precum și a terenului liber de construcții

situate în Târgu - Mureș, înscris în C.F. din Târgu – Mureș.

La termenul din 13

ianuarie 2006, după ce a comunicat precizarea de acțiune pârâtei, care a

solicitat respingerea acțiunii astfel cum a fost precizată reluând practic

argumentele precizate și în notele de ședință mai sus arătate, Instanța a

considerat prezenta acțiune ca fiind o contestație formulată în termen și în

acord cu dispozițiile art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a

fost modificată succesiv prin Legea nr. 501/2002 și Legea nr. 247/2005 Titlul

II, pct. 8. De altfel, la dosar s-a depus și confirmarea de primire de către

reclamante a deciziei, pentru data de 12 decembrie 2005, astfel că, odată în

plus, se confirmă că reclamantele sunt în termenul de 30 de zile prevăzut de

aceste acte normative pentru a formula direct la Instanță contestația împotriva deciziei de respingere, fapt pe care l-a și făcut direct în

fata Instanței, astfel că ar fi inutil să li se ceară reclamantelor, printr-o

ipotetică, respingerea prezentei acțiuni ca inadmisibilă, să mai parcurgă o

fază procesuală prin formularea altei acțiuni în justiție la care are, de

altfel, dreptul.

Pentru

termenul din 05 mai 2006 au formulat cerere de intervenție accesorie numiții H.F.N.

și H.A. solicitând respingerea cererii reclamantelor, cerere ce a fost încuviințată

în principiu la termenul din 09 iunie 2006.

În cauză

reclamantele au solicitat și s-a dispus efectuarea unei expertize în construcții

și a unei expertize topografice.

Din expertiza

topografică rezultă în mod clar că apartamentele cu nr. 1 și nr. 2 înscrise în

C.F., cu o suprafață de 202 mp și situate într-o casă cu parter, cu intrarea

comună cu locatarii de la nr. 3 din aceiași stradă, a fost înstrăinată de

reclamanta P.E.L. Târgu - Mureș în anul 1922 lui B.L. și R.G. Acest imobil a

fost transcris ulterior în C.F. din Târgu - Mureș, carte funciară dispărută

însă din evidențele O.C.P.I Mureș.

Din aceiași expertiză

topografică rezultă că terenul corespunzător imobilului înscris în C.F. are o

suprafață de 457 mp și pe care este amplasat parțial blocul de locuințe cu

parter și patru nivele cu magazine la parter, parțial un chioșc pentru vânzarea

ziarelor și chioșcul F.F.L., care mai are și o curte mică la capătul drumului

de acces la apartamente și garaje din spatele blocului, iar restul este piață

pietonală, recent amenajată.

Prin sentința

nr. 150 din 15 decembrie 2006, Curtea de Apel Târgu – Mureș,

secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins contestația reclamantelor E.E.L. și P.E.L.

Târgu - Mureș, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia

Specială de retrocedare a unor bunuri imobile și cu intervenienții accesorii H.F.N.

și H.A., formulată împotriva Deciziei nr. 622 din 28 noiembrie 2005 emisă de

pârâtă.

Pentru a

hotărî astfel Instanța a reținut că acțiunea reclamantelor, astfel cum a fost

ea precizată pentru termenul din 05 decembrie 2005, contestatoarea are în

vedere respingerea cererii de către pârâtă, formulată în temeiul O.U.G. cu nr.

94/2000 republicată privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România.

Apartamentele

nr. 1 și nr. 2 nu pot face obiectul O.U.G. nr. 94/2000 republicată pentru

motivul că nu au aparținut reclamantelor. Așa cum rezultă din actele de la

dosar, în anul 1923 imobilul a fost înstrăinat de reclamante către numiții B.L.

și R.G., conform încheierii Președintelui Instanței cu nr. 2365 din 16 iulie

în suprafață de 202 mp corespund înscrierii, imobil ce a fost vândut de

reclamantă în anul 1923.

Acest imobil nu

îndeplinește una din condițiile esențiale prevăzute de art. 1 alin. (1) din

O.U.G. nr. 94/2000 republicată, și anume de a fi aparținut reclamantelor, în

fapt, prin înstrăinarea lor în anul 1923, acestea nu mai aparțineau

reclamantelor, ci unor persoane fizice, față de care statul român, a

naționalizat acest imobil prin Decretul nr. 92/1950, așa cum rezultă și din

adresa din 26 noiembrie 2003 a Primarului municipiul Târgu – Mureș, imobil care

a și făcut obiectul despăgubirilor potrivit Legii nr. 112/1995.

Astfel că

rămâne în discuție restul de suprafață revendicată, respectiv 457 mp

corespunzătoare imobilului înscris în C.F., pe care, însă, așa cum a evidențiat

expertiza în construcții, statul român a edificat în parte alte construcții,

iar restul de suprafață reprezintă suprafață pietonală recent amenajată.

În raport cu

acest imobil, este de reținut că reclamanta P.E.L. Târgu - Mureș, conform

ședinței Prezbiteriului din 25 mai 1960, consemnat prin procesul - verbal, a

fost de acord cu schimbul de imobile ce urma să se facă cu statul român, și

anume cu un alt imobil, de suprafață apropiată celui deținut de reclamanta la

acea data.

Reclamantele

tind să dovedească că schimbul a avut un caracter abuziv, alegație care, însă,

nu este susținută de nici o probă de la dosar.

Astfel,

Prezbiteriul a fost de acord în unanimitate cu schimbul propus de Sfatul

Popular al orașului Târgu - Mureș, fapt juridic consemnat prin actele juridice

ulterioare, inclusiv înscrierea corespunzătoare în C.F. din Târgu - Mureș,

schimb care a și fost efectuat. Mai mult, Sfatul Popular al orașului Târgu -

Mureș

a și amenajat acest ultim

imobil pentru a servi drept lăcaș de cult reclamantei.

Or, prin

schimbul efectuat nu se poate susține că statul român a preluat în mod abuziv

imobilul corespunzător C.F. Cu atât mai mult cu cât expertiza în construcții

demonstrează că valoarea de piață a celor două imobile, ținând cont că

suprafața de 202 mp nu pot face obiectul retrocedării, este aproximativ egală.

Astfel, valoarea de piață a imobilelor față de care s-a cerut retrocedarea a

fost stabilită la 583.248 lei din care trebuie scăzută suma de 146.872 lei

corespunzătoare apartamentelor nr. 1 și nr. 2 și care nu pot face obiectul

retrocedării conform O.U.G. nr. 94/2000 republicată din moment ce reclamantele

nu sunt proprietarele imobilului din C.F., rezultând astfel suma de 436 .376

lei, iar suma calculată de expertul în construcții drept valoare de piață

pentru imobilul preluat ca urmare a schimbului de către reclamante, este de

455.825 Iei. Dimpotrivă, rezultă că valoarea imobilului preluat de reclamante

este mai mare decât cea dată în schimb Sfatului Popular al orașului Târgu -

Mureș. Și în ce privește suprafața terenurilor, astfel cum a fost calculată și

necontestată de părți, se constată că este mai mare cea privind imobilul primit,

481,80 mp, față de imobilul cedat la schimb a cărui suprafața este de 457 mp.

Astfel că nici din acest punct de vedere reclamantele nu pot afirma că schimbul

s-a efectuat „în mod abuziv”.

În mare parte

din imobilul înscris în C.F., după cum l-a identificat expertiza în

construcții, îl forma un lăcaș de cult, respectiv B.E.

Retrocedarea

lăcașelor de cult nu face obiectul O.U.G. nr. 94/2000 republicată, fiind excluse

în mod expres de alin. (1) la art. 1 al acestui act normativ, alin. (2) al

aceluiași act prevăzând că o astfel de retrocedare va face obiectul unui alt

act normativ.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs E.E.L. și P.E.L. Târgu – Mureș,

criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivare,

recurentele au susținut că Instanța a făcut o interpretare greșită a

dispozițiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 în sensul că prezenta

cauză nu intră sub incidența acestui act normativ întrucât este vorba de un

lăcaș de cult și că, în fapt au solicitat restituirea în natură a spațiului

rămas nedemolat și nevândut din parohie(respectiv apartamentul nr. 1 și nr. 2)

și o parte mică din terenul neocupat de construcții.

Totodată,

arată recurentele, nu solicită restituirea unui lăcaș de cult, întrucât sala de

rugăciune împreună cu sala de studii și de ședințe au fost demolate în anul

1960 în locul lor fiind ridicat un bloc de locuințe și spații comerciale cu 4

etaje și că, au transformat clădirea primită în schimb în sală de rugăciune.

Cu privire la

schimbul de locuință liber consimțit, recurentele motivează că valoarea

construcțiilor din centrul orașului (zona rezidențială) și al terenului în

suprafață de 456 mp. este de 862.881 RON, pe când valoarea imobilului primit în

schimb este de 610.248 RON.

Analizând

motivele de recurs, probele administrate în cauză soluția Instanței de Fond și

în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul

este nefondat.

Obiectul

acțiunii introductive de Instanță l-a constituit obligarea pârâtului la

emiterea dispoziției motivate cu privire la retrocedarea în natură a apartamentelor

nr. 1 și nr. 2, a terenului neafectat de construcții situat în Târgu - Mureș,

ori prin precizarea de acțiune depusă de reclamantă la termenul de judecată din

data de 05 decembrie 2005, s-au modificat atât temeiurile de drept cât și cele

de fapt ale acțiunii, constituind o contestație împotriva deciziei de

respingere a notificării emisă de Comisia specială de retrocedare, contestația

prevăzută la art. 2 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000 având o reglementare

proprie, cu termen de exercitare și proceduri speciale.

Chiar

recurentele precizează în motivele de recurs că sala de rugăciune împreună cu

sala de studii și de ședințe au fost demolate în anul 1960 în locul lor fiind

ridicat un bloc de locuințe și spații

comerciale

cu 4 etaje și că, au transformat clădirea primită în schimb în

sală de

rugăciune.

Pe

de altă parte în schimbul imobilului cedat B.E.

L. a primit în proprietate potrivit înțelegerii

părților, un alt

imobil, prin urmare

imobilul nu a intrat în proprietatea statului în mod

abuziv ci a fost

dobândit de stat în temeiul unui contract care a reprezentat rezultatul

acordului de voință al părților.

Atâta vreme cât recurentele - reclamantele nu au făcut dovada

caracterului abuziv, sau al schimbului forțat

potrivit susținerilor

acestora, pe calea

unei acțiuni de drept comun exercitată în termenul și condițiile puse la

dispoziție de art. 3 din Legea nr. 247/2005, titlul de

proprietate al statului nefiind desființat nu se

poate cerceta caracterul

abuziv al preluării ori nevaliditatea titlului

statului, neexistând exercitarea pe cale dreptului comun a acțiunii în anularea

titlului în baza de proprietate dobândit în urma schimbului de către fiecare

parte a contractului de schimb.

Diferențele

de valoare ale imobilelor care au făcut obiectul schimbului liber consimțit,

sunt irelevante în raport de stabilirea

caracterului

abuziv al schimbului, valoarea celor două imobile care au

format obiectul contractului de schimb este

valoarea acestora de la data

efectuării schimbului și nu valoarea de

circulație calculată în contextul și după criteriile economiei de piață din

România la data judecării cauzei.

Pentru aceste considerente, Curtea constată că în mod temeinic și

legal a reținut Instanța

de Fond că imobilul revendicat face parte din

categoria imobilelor care au

avut anterior schimbului destinația de lăcaș

de cult și nu un imobil care a

aparținut cultelor religioase susceptibil de

a fi încadrat în categoria imobilelor al căror regim

juridic este reglementat de dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr.

94/2000.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., Curtea constată că intimații -

intervenienți au dovedit acordarea cheltuielilor de judecată motiv pentru care

va obliga pe recurente la plata sumei de 100 lei către intimați.

PENTRUI ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de E.E.L. și P.E.L. Târgu – Mureș,

împotriva sentinței civile nr. 150 din 15 decembrie 2006 a Curții de Apel Târgu – Mureș,

secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă

recurentele la 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată către intimații -

intervenienți.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 19 aprilie 2007.