ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1694/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 10 din 20 ianuarie 2006,

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de M.T.M., reprezentat de D.F., Primarul M.T.M. și de

M.C., secretar al C.L. al M.T.M., în numele și pe seama C.L. al M.T.M. împotriva

C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România,

București și a anulat Decizia nr. 505 din 16 mai 2005 emisă de pârâtă.

Pentru a pronunța această

sentință, prima Instanță a reținut că prin Decizia nr. 505 din 16 mai 2005, C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a admis cererea

formulată de Fundația C. și a dispus retrocedarea nudei proprietăți a

imobilului compus din construcții și terenul aferent, situat în M.T.M., înscris

în C.F., cu păstrarea destinației imobilului timp de 5 ani și celelalte

dispoziții obligatorii prevăzute de lege în această situație.

Analizând condițiile

prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 art. 1, pe care și-a întemeiat Comisia decizia

de restituire a imobilului, Instanța a constatat că acestea nu sunt

îndeplinite, întrucât în C.F. se menționează ca proprietar comunitatea B.I., astfel

încât aceasta era îndreptățită a solicita restituirea și nu Fundația C., iar în

al doilea rând, cererea de retrocedare trebuia să se depună prin centrul

eparhial sau după caz, centrul de cult, la C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase, or cererea a fost înregistrată direct la C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

A mai reținut Instanța de Fond

că Fundația C. a fost constituită în urma apariției O.U.G. nr. 21/1997,

acordându-i-se personalitate juridică prin Decizia nr. 60/ CA din 5 martie 1998 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, potrivit acestei ordonanțe, fundația având

atribuțiile prevăzute în art. 2 și un drept de administrare a bunurilor.

Cum din textul art. 1 alin.

(1) din O.U.G. nr. 94/2000, rezultă că imobilele se pot retroceda numai

foștilor proprietari, cu condiția ca și aceștia să fie cult religios, iar din

C.F. rezultă că fostul proprietar este B.I., numai aceasta prin centrul

eparhial sau centrul de cult, putea să solicite restituirea imobilului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs în termen C.S.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie și susținând în esență că în mod greșit Instanța a apreciat că

Fundația C. nu are calitate de persoană îndreptățită la restituire, restituirea

imobilului putând fi solicitată numai de B.I. prin centrul eparhial de cult,

tot în mod greșit apreciindu-se și faptul că cererea de retrocedare a fost

depusă fără a fi respectată procedura prevăzută de art. 4 din O.U.G. nr.

94/2000.

Se precizează că Fundația C.

a fost înființată prin Decizia civilă nr. 60/ CA din 5 martie 1998 a Curții de Apel București, fiind de fapt unica fundație înființată de F.C.E.R. și O.M.E.R.B. ,

potrivit art. 3 lit. b) din Actul de constituire al acesteia, scopul său

constituindu-l „dobândirea în proprietate, precum și revendicarea, deținerea,

protejarea, administrarea și valorificarea bunurilor imobiliare evreiești, care

vor fi restituite de către autoritățile publice competente române F.C.E.R. și/ sau

Fundației, conform legilor române și altor acte normative”.

Susține recurenta că dacă

inițial, toate actele normative ce au ca obiect retrocedarea unor bunuri

imobile care au aparținut comunităților evreiești din România, au prevăzut

restituirea acestora în favoarea F.C.E.R., ulterior, prin modificarea O.U.G.

nr. 21/1997, s-a înlocuit sintagma F.C.E. cu sintagma „unei fundații înființate

de către F.C.E.R. și O.M.E. pentru restituirea bunurilor”, astfel încât

restituirea bunurilor se poate face și unei fundații cum este cea din speța de

față Fundația C.

Recurenta concluzionează, în

sensul că dată fiind legătura dintre cultul mozaic, F.C.E.R. și Fundația C., nu

se poate susține că cererile de retrocedare au fost formulate de către o

persoană care nu avea calitatea de a proceda în acest sens.

Primarul M.T.M. și M.T.M. reprezentat

prin primar au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

La data de 5 decembrie 2006,

Fundația C. a depus cerere de intervenție în interesul recurentei, solicitând

admiterea recursului și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca

neîntemeiate a cererii introductive.

În susținerea cererii de

intervenție, intervenienta precizează că această entitate juridică nu a figurat

ca parte în litigiu pentru ca hotărârea pronunțată să-i fie opozabilă, iar Instanța

de Fond numai printr-o analiză formală a situației de fapt, a ajuns la

concluzia că Fundația C. nu avea calitatea de a solicita restituirea imobilului

în litigiu, pentru că în realitate prin actul constitutiv i s-a conferit și

prerogativa de a revendica bunurile imobiliare evreiești ce au aparținut F.C.E.

ca fiind de fapt reprezentanta acestei federații, care la rândul ei reprezenta

interesele unui cult (mozaic) și nu a unei minorități naționale.

Se susține că au fost

respectate prevederile O.U.G. nr. 94/2000 modificată și completată prin Legea

nr. 501/2002 și că retrocedarea imobilului foștilor proprietari nu reprezintă

de fapt o înstrăinare propriu - zisă, în sensul dreptului comun, acest act

normativ conținând dispoziții derogatorii de la prevederile dreptului comun.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte îl va respinge pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Obiectul acțiunii de față îl

constituie anularea Deciziei nr. 505 din 16 mai 2005 emisă de către C.S.R. a

unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin

care s-a retrocedat Fundației C. nuda proprietate a imobilului compus din

construcții și teren, situat în M.T.M., înscris în C.F. a localității Târgu

Mureș, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr.

94/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 501/2002.

Analizând conținutul art. 1

din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, articol care instituie anumite condiții ce

trebuie îndeplinite pentru retrocedarea imobilelor, Instanța de Fond în mod

corect a stabilit că în speța de față aceste condiții nu sunt întrunite.

Astfel, art. 1 din O.U.G.

nr. 94/2000, republicată, statuează că: „imobilele care au aparținut cultelor

religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de

Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice

în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult

aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau

în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2, se

retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de

urgență”.

Potrivit textului de lege

citat, se instituie două condiții fundamentale, pentru a putea opera măsurile reparatorii

instituite de lege:

1) imobilul să fi aparținut

unui cult religios din România;

2) restituirea să aibă loc

către foștii proprietari.

Se mai instituie și o a

treia condiție de procedură, aceea ca cererile de retrocedare să fie depuse

prin centrul eparhial sau, după caz, prin centrul de cult (art. 4 alin. (1) din

O.U.G. nr. 94/2000).

Or, din analiza probelor

existente la dosar, extrasele de carte funciară, rezultă că proprietar al

imobilului din Târgu Mureș, a fost comunitatea B.I., proprietarul făcând parte

din categoria unui cult religios și nu a unei comunități a cetățenilor

aparținând minorităților naționale, așa cum susține recurenta, de vreme ce

chiar decizia emisă de comisie a încadrat cererea de retrocedare în prevederile

O.U.G. nr. 94/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.

501/2002.

În situația în care s-ar fi

interpretat că fostul proprietar ar face parte din categoria unei comunități a

cetățenilor aparținând minorităților naționale (evreiești), ar fi trebuit a fi

aplicate în cauză dispozițiile O.U.G. nr. 21/1997 privind retrocedarea unor

bunuri imobile care au aparținut comunităților evreiești din România și nu

dispozițiile O.U.G. nr. 94/2000, care se referă în mod expres la imobile care au

aparținut cultelor religioase.

Cum legea prevede în mod

expres că retrocedarea se face către foștii proprietari, este cert că titularul

acțiunii nu putea fi decât cultul religios izraelit, care, potrivit art. 28 din

Decretul nr. 177/1948 modificat prin Legea nr. 178/2002, are personalitate

juridică și nu Fundația C. care nu are nici calitatea de fost proprietar al

imobilului și nici pe cea de succesor al acestuia.

Fundația C. (organizație non

- profit) a fost înființată prin Hotărâre a Instanței judecătorești, decizia

civilă nr. 60/ CA din 5 martie 1998 a Curții de Apel București, iar potrivit

art. 3 din Actul de constituire, scopul fundației este: a) formularea cererilor

de retrocedare a bunurilor imobile comunitare evreiești, inclusiv a celor

deținute în trecut de comunitățile și organizațiile evreiești și de

instituțiile evreiești și b) dobândirea în proprietate, precum și revendicarea

și deținerea … în numele Federației, ca reprezentantă a tuturor comunităților

evreiești din România.

Rezultă astfel, în mod

neechivoc, că Fundația C. reprezintă interesele comunității evreiești și nu a

unui cult religios, astfel încât să fie îndreptățită a i se recunoaște un drept

de proprietate asupra imobilului în litigiu și ca o consecință, să beneficieze

de dreptul de a-i fi retrocedat, potrivit O.U.G. nr. 94/2000, cu modificările

ulterioare.

Afirmațiile recurentei, în

sensul că Fundația C. era îndreptățită la restituirea imobilului în litigiu,

dat fiind că centrul de cult al comunităților evreiești este reprezentat de F.C.E.R.,

iar acestei Fundații, prin actul constitutiv și prin statut i s-a atribuit

dreptul recuperării bunurilor imobiliare evreiești preluate în mod abuziv de

către stat, nu sunt convingătoare și nu pot fi reținute de Instanța de control

judiciar, câtă vreme în speță, așa cum s-a precizat, este vorba de un imobil ce

a aparținut unui cult religios, iar Fundația nu a dovedit calitatea de fost

proprietar al imobilului.

Condițiile impuse de O.U.G.

nr. 94/2000, pentru restituirea unor imobile, nu pot fi înlăturate prin actul

de constituire și statutul unei fundații, chiar dacă aceasta a căpătat

personalitate juridică printr-o hotărâre a Instanței de judecată.

Dar, înainte de toate, așa

cum s-a arătat, Fundația C. nu reprezintă decât o comunitate, cea evreiască,

situație în care, pentru restituirea unor imobile, sunt aplicabile dispozițiile

O.U.G. nr. 21/1997, modificată prin O.G. nr. 111/1998 și aprobată prin Legea

nr. 140/1997 sau O.U.G nr. 83/1999, republicată, privind restituirea unor

bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând

minorităților naționale din România.

Cât privește cea de-a treia

condiție necesară pentru legalitatea unei cereri de retrocedare, aceea de a fi

depusă prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, într-adevăr, așa

cum corect a constatat și Instanța de Fond, procedura instituită de lege a fost

încălcată, pentru că cererea a fost depusă de Fundația C. direct la C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Nu a fost astfel îndeplinită

condiția specială, aceea ca cererea de retrocedare să fie depusă de un cult

religios prin centru eparhial sau centru de cult, în speță, cultul mozaic sau B.I.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că hotărârea Instanței de Fond prin care s-a anulat Decizia

nr. 505 din 16 mai 2005 a C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut

cultelor religioase din România, este legală și temeinică, și în baza art. 312 C. proc. civ., recursul formulat se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Pe cale de consecință, va fi

respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta

Fundația C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Guvernul României – C.S.R. a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor

religioase din România, împotriva sentinței civile nr. 10 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Respinge cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta Fundația C.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2007.