ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 22 iulie 2004, reclamanta U.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12353/11270 din 13 mai

2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2830/2004, a admis

acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă

hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru

perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că din declarațiile autentificate ale martorilor S.M. și L.A.

rezultă că reclamanta s-a refugiat din Cernăuți, în județul Alba, la 23 martie

depuse la dosar privind pe B.C., cumnatul reclamantei, din care rezultă că

acesta a fost la rândul lui evacuat, iar printre rudele care l-au însoțit, s-a

numărat și reclamanta.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta, invocând ca motiv, ignorarea faptului că în dosarul

Comisiei nu s-au depus de către intimată, dovezi concludente în sprijinul

susținerilor ei. Pe cale de consecință, aprecierea datei de la care urmau să se

acorde drepturile solicitate, trebuia să se facă numai de la data la care

aceste dovezi s-au depus.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor Legii

nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni

români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit

persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă

localitate, decât cea de domiciliu.

Potrivit dispozițiilor H.G. nr.

127/2002, dovada persecuțiilor etnice se poate face, în lipsa documentelor

oficiale, cu declarațiile a 2 martori.

Cum din declarațiile

autentificate ale martorelor S.M. și L.A. a rezultat că intimata s-a refugiat,

împreună cu familia B., din Cernăuți, în comuna Petrești, județul Alba, la 23

martie 1944, iar aceste declarații sunt în deplină concordanță cu actul oficial

intitulat „ordin de serviciu”, care atestă refugiul din Cernăuți, al acestei

familii, incluzând-o printre membrii ei, și pe intimată, în mod corect instanța

de fond a admis acțiunea.

Toate aceste dovezi au fost

depuse de reclamantă, odată cu cererea prin care solicita Casei de Pensii,

acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel încât nici nu

poate fi vorba de lipsa unor probe concludente în fața Comisiei, cum se afirmă

în motivele de recurs.

Pentru aceste considerente

și constatând că potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a hotărârii primei instanțe, Curtea va respinge

recursul formulat în cauză de Casa de Pensii a municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2830

din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2005.