ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 22 iulie 2004, reclamanta U.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de
Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12353/11270 din 13 mai
2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel București, secția
de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2830/2004, a admis
acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă
hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru
perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2003.
Pentru a hotărî astfel,
instanța a reținut că din declarațiile autentificate ale martorilor S.M. și L.A.
rezultă că reclamanta s-a refugiat din Cernăuți, în județul Alba, la 23 martie
A mai reținut că declarațiile celor două martore se coroborează cu actele
depuse la dosar privind pe B.C., cumnatul reclamantei, din care rezultă că
acesta a fost la rândul lui evacuat, iar printre rudele care l-au însoțit, s-a
numărat și reclamanta.
Împotriva acestei sentințe a
declarat recurs, pârâta, invocând ca motiv, ignorarea faptului că în dosarul
Comisiei nu s-au depus de către intimată, dovezi concludente în sprijinul
susținerilor ei. Pe cale de consecință, aprecierea datei de la care urmau să se
acorde drepturile solicitate, trebuia să se facă numai de la data la care
aceste dovezi s-au depus.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispozițiilor Legii
nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni
români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit
persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă
localitate, decât cea de domiciliu.
Potrivit dispozițiilor H.G. nr.
127/2002, dovada persecuțiilor etnice se poate face, în lipsa documentelor
oficiale, cu declarațiile a 2 martori.
Cum din declarațiile
autentificate ale martorelor S.M. și L.A. a rezultat că intimata s-a refugiat,
împreună cu familia B., din Cernăuți, în comuna Petrești, județul Alba, la 23
martie 1944, iar aceste declarații sunt în deplină concordanță cu actul oficial
intitulat „ordin de serviciu”, care atestă refugiul din Cernăuți, al acestei
familii, incluzând-o printre membrii ei, și pe intimată, în mod corect instanța
de fond a admis acțiunea.
Toate aceste dovezi au fost
depuse de reclamantă, odată cu cererea prin care solicita Casei de Pensii,
acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel încât nici nu
poate fi vorba de lipsa unor probe concludente în fața Comisiei, cum se afirmă
în motivele de recurs.
Pentru aceste considerente
și constatând că potrivit art. 304 și 304
1
C. proc. civ., nu există
motive de casare sau modificare a hotărârii primei instanțe, Curtea va respinge
recursul formulat în cauză de Casa de Pensii a municipiului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2830
din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios
administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 mai 2005.