ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3041/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 22 iulie 2004, reclamanta U.R. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12353/11270 din 13 mai 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2830/2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2003. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din declarațiile autentificate ale martorilor S.M.

și L.A. rezultă că reclamanta s-a refugiat din Cernăuți, în județul Alba, la 23 martie 1944. A mai reținut că declarațiile celor două martore se coroborează cu actele depuse la dosar privind pe B.C., cumnatul reclamantei, din care rezultă că acesta a fost la rândul lui evacuat, iar printre rudele care l-au însoțit, s-a numărat și reclamanta. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta, invocând ca motiv, ignorarea faptului că în dosarul Comisiei nu s-au depus de către intimată, dovezi concludente în sprijinul susținerilor ei. Pe cale de consecință, aprecierea datei de la care urmau să se acorde drepturile solicitate, trebuia să se facă numai de la data la care aceste dovezi s-au depus.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite de lege, persoanele, cetățeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu. Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, dovada persecuțiilor etnice se poate face, în lipsa documentelor oficiale, cu declarațiile a 2 martori. Cum din declarațiile autentificate ale martorelor S.M. și L.A. a rezultat că intimata s-a refugiat, împreună cu familia B., din Cernăuți, în comuna Petrești, județul Alba, la 23 martie 1944, iar aceste declarații sunt în deplină concordanță cu actul oficial intitulat „ordin de serviciu”, care atestă refugiul din Cernăuți, al acestei familii, incluzând-o printre membrii ei, și pe intimată, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea.

Toate aceste dovezi au fost depuse de reclamantă, odată cu cererea prin care solicita Casei de Pensii, acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, astfel încât nici nu poate fi vorba de lipsa unor probe concludente în fața Comisiei, cum se afirmă în motivele de recurs. Pentru aceste considerente și constatând că potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii primei instanțe, Curtea va respinge recursul formulat în cauză de Casa de Pensii a municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2830 din 17 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2005.