ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1241/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, la data de 17 iunie 2004, reclamanta A.L. a chemat în judecată Casa

de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 11971/11590

din 23 aprilie 2004 și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 1675

din 8 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de A.L., a anulat hotărârea nr. 11971/11590

din 23 aprilie 2004, emisă de Casa de Pensii a municipiului București și a

obligat pârâta să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a

drepturilor prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a

fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945, cu începere de la data de 1 decembrie 2003 și să emită o hotărâre

în acest sens.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta s-a refugiat în toamna anului

1940, din Comrat, județul Tighina - Basarabia, în România, iar pentru perioada

6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, persecuția de ordin etnic este evidentă.

Împotriva sentinței sus-menționate

a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat în

esență, că în dosarul comisiei nu s-au depus dovezi concludente cauzei, iar

aprecierea încadrării în dispozițiile legii se poate face de către instanța de

judecată, numai cu data prezentării dovezilor și în funcție de acestea.

Recursul este nefondat.

Se reține că reclamanta s-a

refugiat în toamna anului 1940, din Comrat, județul Tighina - Basarabia, în

România, datorită evenimentelor politice și a persecuției etnice.

De asemenea, din adeverință

rezultă că reclamanta a urmat cursurile clasei I, în anul școlar 1940 - 1941,

la Școala Primară a Refugiaților din București, făcându-se mențiunea că

înscrierea acesteia s-a făcut ca urmare a faptului că a fost refugiată din

Basarabia.

În cauză, reclamanta a uzitat

atât de acte oficiale, cât și de depoziții de martori, la pronunțarea soluției

avându-se în vedere și dispozițiile art. 2 și art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 127/2002.

În consecință, sentința

instanței de fond este legală și temeinică, motivele de recurs nefiind de

natură a duce la casarea acesteia, situație în care recursul de față este

nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1675

din 8 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2005.