Decizia nr. 1243/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 1669/2004 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 16 iunie 2004, reclamanta S.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 11965/10607 din 23 aprilie 2004, emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă în mod nelegal și netemeinic, cererea prin care a solicitat să i se acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 28 iunie 1940 - octombrie 1941, când s-a refugiat din Cernăuți, în Suceava, împreună cu părinții săi.

Prin sentința civilă nr. 1669 din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 11965/10.607 din 23 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 octombrie 1941, începând cu data de 1 octombrie 2003. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat la 28 iunie 1940, din Cernăuți, în Suceava, unde a rămas până în luna octombrie 1941. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care a motivat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit probele, neținând cont de actele administrate în cauză, din care nu reiese persecuția invocată de reclamantă. Recursul este nefondat.

Se reține din declarațiile autentificate ale martorilor, că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat la 28 iunie 1940, din Cernăuți ,în Suceava,unde a rămas până în luna octombrie 1941. Într-adevăr, din certificatul nr. 44928 din 7 mai 1946, emis de Ministerul Justiției - Direcțiunea Personalului și din documentul intitulat „Mențiuni”, întocmit de Prefectul județului Suceava, rezultă că mama reclamantei a fost încadrată la Curtea de Apel Cernăuți, în perioada 23 septembrie 1938 - 15 iulie 1942. Însă foaia calificativă nr. 27 din 2 mai 1941 a fost completată la Curtea de Apel Suceava - Cernăuți, împrejurare ce vine în sprijinul afirmației reclamantei, în sensul că în perioada în care orașul Cernăuți s-a aflat sub ocupație sovietică, instanța respectivă și-a desfășurat activitatea la Suceava, unde a fost evacuată împreună cu personalul care a urmat-o în refugiu.

La aceeași concluzie conduce și lista locuitorilor din sectorul nr. 255 din orașul Suceava, întocmită în anul 1941, act în care figurează reclamanta și familia sa, respectiv N.P., N.A., N.L. și N.E. Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1669 din 7 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2005.