ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1243/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, la data de 16 iunie 2004,

reclamanta S.E. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București,

solicitând anularea hotărârii nr. 11965/10607 din 23 aprilie 2004, emisă de

pârâtă.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin hotărârea contestată i-a fost respinsă în mod

nelegal și netemeinic, cererea prin care a solicitat să i se acorde drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 28 iunie 1940 - octombrie

1941, când s-a refugiat din Cernăuți, în Suceava, împreună cu părinții săi.

Prin sentința civilă nr. 1669

din 7 septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta S.E., în contradictoriu

cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București și a anulat hotărârea nr. 11965/10.607

din 23 aprilie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă hotărâre

prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1

octombrie 1941, începând cu data de 1 octombrie 2003.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a

refugiat la 28 iunie 1940, din Cernăuți, în Suceava, unde a rămas până în luna

octombrie 1941.

Împotriva sentinței civile

sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, care

a motivat, în esență, că instanța de fond a interpretat greșit probele,

neținând cont de actele administrate în cauză, din care nu reiese persecuția invocată

de reclamantă.

Recursul este nefondat.

Se reține din declarațiile autentificate

ale martorilor, că reclamanta, împreună cu familia sa, s-a refugiat la 28 iunie

1940, din Cernăuți ,în Suceava,unde a rămas până în luna octombrie 1941.

Într-adevăr, din certificatul

nr. 44928 din 7 mai 1946, emis de Ministerul Justiției - Direcțiunea

Personalului și din documentul intitulat „Mențiuni”, întocmit de Prefectul

județului Suceava, rezultă că mama reclamantei a fost încadrată la Curtea de Apel Cernăuți, în perioada 23 septembrie 1938 - 15 iulie 1942.

Însă foaia calificativă nr. 27

din 2 mai 1941 a fost completată la Curtea de Apel Suceava - Cernăuți,

împrejurare ce vine în sprijinul afirmației reclamantei, în sensul că în

perioada în care orașul Cernăuți s-a aflat sub ocupație sovietică, instanța respectivă

și-a desfășurat activitatea la Suceava, unde a fost evacuată împreună cu

personalul care a urmat-o în refugiu.

La aceeași concluzie conduce

și lista locuitorilor din sectorul nr. 255 din orașul Suceava, întocmită în

anul 1941, act în care figurează reclamanta și familia sa, respectiv N.P., N.A.,

N.L. și N.E.

Față de considerentele mai

sus expuse, recursul declarat se vădește nefondat și urmează a fi respins în

temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1669

din 7 septembrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2005.