ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 3 iunie 2004, reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9369 din 30 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că s-a refugiat din Cernăuți, împreună cu familia, în perioadele 22 iunie 1940 - 2 septembrie 1941 și 29 martie 1944 - 6 martie 1945 și a susținut că în aceste perioade actele familiei s-au pierdut, dar a depus o serie de înscrisuri prin care a făcut dovada refugiului, astfel că în mod greșit pârâta, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, i-a respins cererea.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1558 din 28 iunie 2004, a admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pe pârâtă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/1999, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941 și 1 iulie 1944 - 6 martie 1945. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamantul, prin actele depuse la dosar, a confirmat prima perioadă a refugiului, iar începutul celei de-a doua perioade este probată prin prezența în România, la 1 iulie 1944, a tatălui reclamantului, în calitate de șef de birou la Prefectura județului Romanați, provenit de la Primăria municipiului Cernăuți, astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al acestuia din urmă.

Instanța a reținut, totodată, că datele înscrise în carnetul de muncă al tatălui reclamantului trebuie coroborate cu celelalte probe administrate, carnetul de muncă nefiind proba absolută a refugiului reclamantului. Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs, în termen, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 și art. 304 1 C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice. Recursul urmează a fi admis, pentru considerentele ce urmează: Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În cauză, dovada refugiului reclamantului nu este certă, existând contradicții între susținerile acestuia și datele ce rezultă din declarațiile martorilor. Astfel, reclamantul a anexat la cererea introductivă de instanță, copia carnetului de muncă al tatălui său, P.M., din care rezultă că acesta, în perioada octombrie 1937 - 31 decembrie 1944, figurează ca angajat al Primăriei Cernăuți și certificatul eliberat de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului, care atestă că P.M. a funcționat de la 1 iulie 1944, până la 31 decembrie 1944, ca șef birou provenit de la Primăria municipiului Cernăuți și utilizat de Prefectura județului Romanați. Din declarațiile autentificate ale martorilor U.H.

și T.X.F., rezultă că reclamantul P.F. s-a refugiat, împreună cu părinții, la data de 22 iunie 1940, din orașul Cernăuți, Bucovina, în România, la București, iar la data de 2 septembrie, familia P. s-a reîntors în Bucovina, pentru ca la data de 29 martie 1944, să revină în România, orașul Caracal, unde a locuit până în anul 1950, când s-a mutat la Craiova, iar din anul 1955 s-a stabilit la București. Față de aceste contradicții evidente privind perioadele de refugiu ale familiei P., care nu au putut fi clarificate cu înscrisurile depuse la dosar de reclamant (deciziile nr. 864/1940 și nr. 1240/1943, emise de Primăria Cernăuți, contractul de închiriere, procesul-verbal de evaluare mobilier și obiecte casnice, etc.), se impune completarea probatoriului cu acte și/sau martori care să confirme statutul de refugiat al reclamantului și perioada/perioadele de refugiu al acestuia.

În consecință, pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1558 din 28 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează hotărârea atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 aprilie 2005.