ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2618/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 3 iunie 2004, reclamantul P.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9369 din 30 ianuarie

2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde

drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările și completările ulterioare.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că s-a refugiat din Cernăuți, împreună cu familia, în

perioadele 22 iunie 1940 - 2 septembrie 1941 și 29 martie 1944 - 6 martie 1945

și a susținut că în aceste perioade actele familiei s-au pierdut, dar a depus o

serie de înscrisuri prin care a făcut dovada refugiului, astfel că în mod

greșit pârâta, prin hotărârea a cărei anulare o solicită, i-a respins cererea.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1558 din 28 iunie 2004, a

admis acțiunea, a anulat actul administrativ atacat și a obligat pe pârâtă să

emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/1999, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 1

septembrie 1941 și 1 iulie 1944 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că reclamantul, prin actele depuse la dosar, a

confirmat prima perioadă a refugiului, iar începutul celei de-a doua perioade

este probată prin prezența în România, la 1 iulie 1944, a tatălui

reclamantului, în calitate de șef de birou la Prefectura județului Romanați, provenit de la Primăria municipiului Cernăuți, astfel cum

rezultă din mențiunile înscrise în carnetul de muncă al acestuia din urmă.

Instanța a reținut,

totodată, că datele înscrise în carnetul de muncă al tatălui reclamantului

trebuie coroborate cu celelalte probe administrate, carnetul de muncă nefiind

proba absolută a refugiului reclamantului.

Împotriva sentinței de mai

sus a declarat recurs, în termen, pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 10 și art.

304

1

C. proc. civ., susținând, în esență, că reclamantul nu a făcut

dovada persecuției etnice.

Recursul urmează a fi admis,

pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispozițiilor art. 129

alin. (5) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate

mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

În cauză, dovada refugiului

reclamantului nu este certă, existând contradicții între susținerile acestuia

și datele ce rezultă din declarațiile martorilor.

Astfel, reclamantul a anexat

la cererea introductivă de instanță, copia carnetului de muncă al tatălui său,

P.M., din care rezultă că acesta, în perioada octombrie 1937 - 31 decembrie

1944, figurează ca angajat al Primăriei Cernăuți și certificatul eliberat de

Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală a Arhivelor Statului, care

atestă că P.M. a funcționat de la 1 iulie 1944, până la 31 decembrie 1944, ca

șef birou provenit de la Primăria municipiului Cernăuți și utilizat de

Prefectura județului Romanați.

Din declarațiile

autentificate ale martorilor U.H. și T.X.F., rezultă că reclamantul P.F. s-a

refugiat, împreună cu părinții, la data de 22 iunie 1940, din orașul Cernăuți,

Bucovina, în România, la București, iar la data de 2 septembrie, familia P. s-a

reîntors în Bucovina, pentru ca la data de 29 martie 1944, să revină în

România, orașul Caracal, unde a locuit până în anul 1950, când s-a mutat la Craiova, iar din anul 1955 s-a stabilit la București.

Față de aceste contradicții

evidente privind perioadele de refugiu ale familiei P., care nu au putut fi

clarificate cu înscrisurile depuse la dosar de reclamant (deciziile nr. 864/1940

și nr. 1240/1943, emise de Primăria Cernăuți, contractul de închiriere,

procesul-verbal de evaluare mobilier și obiecte casnice, etc.), se impune

completarea probatoriului cu acte și/sau martori care să confirme statutul de

refugiat al reclamantului și perioada/perioadele de refugiu al acestuia.

În consecință, pentru

considerentele arătate, recursul va fi admis, se va casa sentința atacată și se

va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1558

din 28 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Casează hotărârea atacată și

trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 aprilie 2005.