ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8720/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 524/2004, reclamanta M.E., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, a solicitat anularea hotărârii nr. 11081/12026 din 8 martie 2004 și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, împreună cu familia sa, s-a refugiat din Cernăuți, în cursul lunii iunie 1940 și că ea s-a stabilit la București, la o rudă, nemairevenind niciodată în Cernăuți.

Prin sentința civilă nr. 715 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamanta M.E., a anulat hotărârea nr. 11081/12026 din 8 martie 2004, a pârâtei Casa de Pensii a municipiului București și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, încadrarea în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și în consecință, drepturile ce decurg din aceasta, începând cu 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta se încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945. Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, motivând, în esență, că prin hotărârea nr. 11081/12026 din 8 martie 2004, s-au acordat reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, în mod corect pentru perioada 6 septembrie 1940 - 25 august 1941. Recursul este nefondat.

Se reține că reclamantei i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, Comisia reținând că aceasta s-a refugiat din Basarabia, acordându-i-se drepturile prevăzute de lege, începând cu data de 6 septembrie 1940, numai până la data de 25 august 1941. Din declarațiile martorilor rezultă că reclamanta s-a refugiat în România, în localitatea Iași, în iunie 1940, împreună cu familia sa, din Cernăuți, ca urmare a ocupării Bucovinei de Nord, de către U.R.S.S., iar în luna septembrie 1941, reclamanta s-a stabilit definitiv în București.

De asemenea, potrivit precizărilor Casei Naționale de Pensii și alte Drepturi de Asigurări Sociale nr. 4086 din 15 noiembrie 2002, „în situația persoanelor care s-au refugiat în anul 1940 și nu s-au mai întors în localitatea de domiciliu, dovada neîntoarcerii lor se face cu orice act oficial pertinent și doveditor, în lipsa unui astfel de act fiind acceptată și dovedirea prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notarii publici”. În consecință, în mod întemeiat a reținut instanța de fond, că reclamanta beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru toată perioada cuprinsă între septembrie 1940 și 6 martie 1945. Având în vedere considerentele prezentate, recursul declarat în cauză este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 715 din 20 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 decembrie 2004.