ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3322/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3271 din 13 septembrie 2004, reclamanta A.L. a solicitat în scris, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 13341/46 din 24 august 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să-i acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3359 din 13 decembrie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamanta A.L., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

A anulat hotărârea nr. 13341/46 din 24 august 2004 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 9 mai 1942 - 6 martie 1945. În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta a făcut dovada întregii perioade în care a fost în refugiu, fiind îndeplinite prevederile art. 1 și 2 din Legea nr. 189/2000 și cele ale art. 4 din H.G. nr. 127/2002. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, reclamanta nu a făcut dovada pretențiilor sale, cu actele depuse la comisia de specialitate, iar instanța de fond nu a precizat data de la care se acordă drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Examinând hotărârea atacată, în raport cu motivele de recurs și cu actele normative incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat. Este necontestat că reclamanta A.L. s-a născut H.L., la 10 mai 1925, în comuna Negrilești, raionul Dej, județul Bistrița Năsăud și că s-a refugiat din Jichișul de Sus, județul Someș, la Sibiu, la 9 martie 1942, potrivit „Fișei refugiatului”, emisă la 9 mai 1942, de Biroul refugiaților Turda. Se reține, de asemenea, că potrivit carnetului de muncă al reclamantei, aceasta s-a angajat la Întreprinderea Flora, secția Filaret, în anul 1943, iar la 1 iunie 1945 s-a angajat la Ministerul Forțelor Armate al R.P.R., dovedind, deci, că în perioada refugiului, 9 mai 1942 - 6 martie 1945, nu a părăsit România.

Critica formulată în recurs privind omisiunea instanței de a preciza data acordării drepturilor prevăzute de lege, se reține, de asemenea, a fi nefondată, întrucât cererea reclamantei a fost formulată în condițiile Legii nr. 29/1990, cu respectarea prevederilor art. 5 din lege, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, fiind potrivit art. 5 din lege, cu începere de la data de întâi al lunii următoare în care a fost depusă cererea, respectiv de la 1 august 2004. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada arătată a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu În consecință, întrucât instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 3359 din 13 decembrie 2004, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.