ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3090/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 17 august 2004, reclamanta M.V. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr.

12834/12283 din 18 iunie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască

și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivare, reclamanta a

arătat că este îndreptățită la atestarea calității de beneficiară a Legii nr.

189/2000, deoarece în perioada 1940 - 1945, împreună cu părinții, a fost

nevoită să se refugieze de două ori, din Basarabia, în România, ca urmare a

persecuțiilor etnice exercitate de către autoritățile de ocupație.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 39 din

12 ianuarie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat

pârâta să stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr.

189/2000, art. 1 lit. c), pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941

și 1 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i emită o nouă hotărâre în acest sens,

cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1 ianuarie 2004.

Instanța a reținut că

soluția se impune în raport cu probele administrate și cu dispozițiile art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, ca neîntemeiată.

Recurenta a susținut, în

esență, că soluția primei instanțe este nelegală, întrucât trebuia apreciată

încadrarea în dispozițiile legii, numai în raport cu data prezentării dovezilor

la comisie și în funcție de acestea, reclamanta nefăcând dovada persecuției.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate,

respectiv acte și declarații de martori, rezultă că reclamanta a făcut dovada

că a suferit, în perioadele 6 noiembrie 1940 - 1 noiembrie 1941 și 1 martie

1944 - 6 martie 1945, persecuții din motive etnice, din partea regimurilor

instaurate în acea perioadă.

Astfel, din certificatul nr.

43556/1942, emis de Ministerul Educației Naționale, adresele emise de

Inspectoratul Școlar al județului Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean

Timiș, Inspectoratul Școlar al Plășii Călărași, județul Lăpușna, ordinul de

serviciu emis de Inspectoratul Școlar al Plășii Călărași, precum și din

Buletinul nominal de evacuare nr. 2570, emis de Pretura Plășii Călărași,

rezultă că tatăl reclamantei, G.I., fost cadru didactic, a fost nevoit să se

refugieze, împreună cu familia (din care făcea parte și reclamanta), din

localitatea Volcineti, Plașa Călărași, județul Lăpușna din Basarabia, în

România, în perioada 6 septembrie 1940 (limita legală) - 1 septembrie 1941.

Ulterior, după o întoarcere în Basarabia, la data de 1 martie 1944, urmare a

persecuțiilor exercitate de către sovietici, familia s-a refugiat din nou în

Vechiul Regat, unde a și rămas până după război.

O dovadă suplimentară pentru

realitatea, motivul și durata persecuțiilor o constituie și declarațiile

martorilor R.C. și T.S., aflate în dosarul cauzei.

Nu au relevanță pentru

stabilirea adevărului, a faptului generator de drepturi, momentul depunerii

acestor dovezi, astfel încât critica formulată de recurentă sub acest aspect

este neîntemeiată.

În consecință, față de

dovezile de la dosar, se reține că sentința instanței de fond este legală și

temeinică, motiv pentru care recursul declarat în cauză este nefondat și

urmează ca, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., să fie

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile

nr. 39 din 12 ianuarie 2005, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

sumei de 1.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta M.V.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 mai 2005.