ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2692/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 mai 2004, la Curtea de Apel București, reclamanta P.L. a chemat

în judecată pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pentru ca, prin

hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze hotărârea nr. 11387/6998 din 19

martie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre,

prin care să-i fie recunoscută calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada iunie 1940 - 6 martie 1945.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că s-a refugiat din Basarabia, în luna iunie 1940, din

localitatea Grinăuți, județul Soroca, în România, de unde nu a mai revenit în

localitatea de domiciliu.

Prin sentința nr. 1583 din

30 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamanta P.L., a obligat pârâta Casa de Pensii a

municipiului București, să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară

a Legii nr. 189/2000, pentru perioada iunie 1940 - 6 martie 1945, începând cu

data rămânerii definitive și irevocabile a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că din înscrisurile probatorii depuse la

dosarul cauzei, reclamanta a făcut dovada că a fost refugiată din Basarabia, în

România, în luna iunie 1940 și nu s-a mai întors niciodată în localitatea de

domiciliu, de unde s-a refugiat.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

În motivare, recurenta a

susținut, în esență, că instanța de fond a încălcat vădit legea, sub aspectul

aprecierii probatoriilor administrate, precum și al nerespectării normelor

legale aplicabile. A mai susținut că Legea nr. 189/2000 acordă drepturi,

persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice.

Recursul este nefondat.

Din declarațiile

autentificate ale martorelor M.E. și M.C. rezultă că intimata a fost refugiată,

împreună cu familia sa, din Grinăuți, județul Soroca, Basarabia, în România, în

luna iunie 1940 și nu s-a mai întors niciodată în localitatea de unde s-a

refugiat.

Prin adresa nr. 2485 din 23

noiembrie 2002, Direcția Județeană a Arhivelor Naționale a eliberat o copie

legalizată-extras de pe „Registrul pentru înscrierea carnetelor refugiaților

veniți din teritoriile cedate: Bucovina, Basarabia, Dobrogea și Transilvania” -

Prefectura județului Iași - Biroul Refugiaților, prin care se atestă faptul că

reclamanta, împreună cu părinții și frații săi, s-a refugiat din Basarabia,

figurând înregistrată în această calitate, la nr. 149 în registrul menționat.

Coroborând aceste date, cu

foile matricole ale reclamantei, care fac dovada că reclamanta se afla la Iași,

înscrisă la liceu în anii 1940 - 1941 și 1945 - 1946, se poate reține că

intimata probează perioada de refugiu conform art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Potrivit dispozițiilor art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000,

beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetățean român,

care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din cele

6 situații prevăzute în actul normativ menționat anterior.

Din interpretarea

prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării

îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile

suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada

arătată, din motive etnice.

Înalta Curte constată că

recursul este nefondat și, potrivit art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., urmează să îl respingă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1583 din 30

iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie

2005.