ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2315/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea în contencios

administrativ înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1018 din 14 aprilie

2004, reclamanta P.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a

municipiului București, anularea hotărârii nr. 9953/9337 din 14 ianuarie 2004,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre, prin care să

recunoască reclamantei, statutul de refugiată pentru perioada 6 septembrie 1940

- 6 martie 1945.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1367 din 28 mai 2004, a

admis acțiunea formulată de reclamanta P.V., în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a municipiului București. A anulat hotărârea nr. 9953/9337 din 14

ianuarie 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să recunoască

reclamantei, statutul de refugiată pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, în baza art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1

iulie 2003 și să emită o hotărâre în acest sens.

În motivarea soluției s-a

reținut că aceleași persoane care au dat declarații folosite în dosarul

Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000, au revenit cu alte declarații, în

completare, din care rezultă atât data refugiului din Basarabia - Chișinău

(iunie 1940), cât și detalii referitoare la persecuția pe care au suferit-o

reclamanta și familia sa.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o în

temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că reclamanta

nu a depus la dosar, nici un act din care să rezulte data exactă a refugiului,

iar cei doi martori, în declarațiile date, nu fac nici o referire la refugiul

reclamantei.

Examinând sentința atacată,

în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este întemeiat,

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie

1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații

enumerate.

Intimatei-reclamante îi sunt

incidente dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, modificată și

aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C.A.

și G.V., ambele legalizate la 6 aprilie 2004.

Dar instanța de fond a

greșit asupra perioadei 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, pentru care a

stabilit că reclamanta are calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1

lit. c), întrucât a omis că din punct de vedere istoric la 1 iulie 1941,

teritoriul Basarabiei a fost retrocedat României. Practic, de la această dată,

până în luna martie 1944, nu au mai existat persecuții etnice, în accepțiunea

prevederilor legale, întrucât regimul instaurat în România în întregime sub

administrație românească, exclude eventualitatea unor persecuții din motive

etnice aplicate cetățenilor români.

Așa fiind, pentru motivul

arătat, recursul este întemeiat și va fi admis, sentința atacată va fi

modificată, în sensul înlăturării de la beneficiul prevederilor Legii nr. 189/2000,

a perioadei 1 iulie 1941 - 1 martie 1944, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1367 din

28 mai 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Modifică sentința atacată,

în sensul că înlătură de la beneficiul prevederilor Legii nr. 189/2000,

perioada 1 iulie 1941 - 1 martie 1944. Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 aprilie 2005.