ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8686/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 8

decembrie 2003, reclamanta D.A. a solicitat anularea hotărârii nr. 8228/7457

din 29 septembrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, prin

care i s-a respins cererea de stabilire a calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că se încadrează între persoanele persecutate din motive etnice, deoarece

în luna iunie 1940, familia sa a fost nevoită să părăsească teritoriul cedat

Uniunii Sovietice și să plece în teritoriile aflate sub administrație

românească, lăsând locuința și bunurile de uz casnic și gospodăresc, la Cernăuți.

Mai arată că au fost nevoiți să

umble din localitate, în localitate și în final, să se stabilească în București

și că pârâta nu a avut în vedere aceste situații notorii, dovedite și cu

înscrisurile depuse la dosarul comisiei.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 207 din 4 februarie 2004, a

admis acțiunea, în sensul că a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta,

să-i stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre

în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare începând cu 1 martie

2003.

Instanța reține că reclamanta și

familia sa s-au refugiat din Cernăuți, în România, în luna iunie 1940 și nu

s-au mai întors în Cernăuți, așa cum rezultă din declarațiile martorilor,

astfel că se încadrează între persoanele prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr.

189/2000.

Pârâta Casa de Pensii a municipiului

București a declarat recurs, împotriva sentinței, considerând că instanța

trebuia să se pronunțe pe actele existente la data emiterii hotărârii comisiei,

acestea fiind două declarații de martori, din care nu rezultă, însă, când a

încetat persecuția etnică.

Recursul va fi admis, în sensul și

pentru considerentele care se vor arăta mai jos.

Conform prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și

completările ulterioare, „Beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe,

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, după cum urmează: lit. c) a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate”.

Prin art. 6

1

din

ordonanță se stabilește că „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face

de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege”.

Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000

din cadrul recurentei, a respins cererea formulată de intimată, cu motivarea că

din declarațiile martorilor nu rezultă data când a încetat persecuția etnică.

La comisie s-au depus numai

declarațiile autentificate ale martorilor M.I. și A.V., din care nu rezultă

data la care intimata a plecat din Cernăuți și din ce motiv, ci numai că a

locuit în București și în comuna Vlăsceni, până la 6 martie 1945.

La instanța de fond a mai depus

înscrisuri privitoare la faptul că tatălui său i s-a atestat calitatea de

tâmplar, cu domiciliul în Cernăuți și că aceasta și un frate al său au urmat

cursurile unei școli generale din București, începând cu anul 1941.

A mai depus declarația autentificată a martorului H.V., din

care rezultă că împreună cu familia sa s-au refugiat din Cernăuți, la București, în iunie 1940, din cauza ocupării Bucovinei de Nord, de către Uniunea Sovietică.

Din materialul probator aflat la

dosar, nu rezultă, însă, motivele pentru care intimata nu s-a mai întors la Cernăuți, la fostul domiciliu, ținându-se cont că în perioada iunie 1941 - vara anului 1944,

Bucovina de Nord s-a aflat sub administrație românească.

De asemenea, nu sunt dovezi în

sensul că în aceeași perioadă nu s-a reîntors la Cernăuți, pentru că ar fi putut suferi persecuții din motive etnice.

Cum aceste chestiuni nu sunt lămurite

în cauză, se impune ca hotărârea instanței de fond să fie casată, iar cauza

trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, în temeiul art. 313 și 315 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Casa de Pensii

a municipiului București împotriva sentinței nr. 207 din 4 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

2 decembrie 2004.