ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2728/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin contestația

înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 1382 din 27 mai 2004,

reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, anularea parțială a hotărârii nr. 11516/11018 din 26 martie 2004,

emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care

să i se acorde drepturile compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000, și

pentru perioada cuprinsă între 31 martie 1944 - martie 1945, nu doar pentru

perioada 6 septembrie 1940 - 9 septembrie 1941, astfel cum a stabilit pârâta

prin hotărârea contestată.

În susținerea acțiunii, reclamanta a

depus la dosar mai multe înscrisuri, printre care actele de stare civilă ale

sale și ale părinților și bunicilor săi, adeverințe eliberate de autoritățile

competente cu privire la perioada de refugiu invocată, carnet de evacuat,

precum și declarațiile notariale ale unor martori.

Pârâta, prin întâmpinare, a

cerut respingerea contestației, arătând că prin hotărârea contestată,

reclamantei i-a fost aprobată cererea pentru perioada 6 septembrie 1940 - 9

septembrie 1941, și respingându-i-se în privința celei de-a doua perioade,

pentru care reclamanta nu a făcut dovada în conformitate cu prevederile Legii nr.

189/2000.

Prin sentința civilă nr. 1964

din 6 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ,

a admis contestația și, anulând hotărârea emisă de pârâtă, a obligat-o să-i

recunoască reclamantei, statutul de refugiată, și pentru cea de-a doua

perioadă, cuprinsă între 31 martie 1944 - 6 martie 1945 și să-i acorde

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 noiembrie

2003, pentru ambele perioade.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta

a făcut dovada cu actele depuse la dosar că, împreună cu familia sa, s-a

refugiat din Chișinău, în România, la data de 21 martie 1944 și că, în perioada

1944 - 1945, a fost elevă la Institutul „Notre Dame de Lion” din București.

Invocând

prevederile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ.,

împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta

Casa de Pensii a municipiului București, susținând că este netemeinică și

nelegală, întrucât pentru cea de-a doua perioadă, reclamanta nu a făcut dovada

refugiului, în conformitate cu prevederile legii, și, oricum, pentru

valorificarea dovezilor ulterioare, ar fi trebuit să adreseze o nouă cerere

Comisiei de specialitate, aceasta fiind singura autoritate abilitată de lege să

stabilească o altă perioadă, conform actelor noi.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va

arăta în continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate

cu art.

6

1

din ordonanța sus menționată și art. 4 din Normele

pentru aplicarea prevederilor acesteia, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada

încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță, se face cu acte

oficiale, iar în lipsa acestora, prin

declarație cu martori

.

Or,

intimata-reclamantă a făcut această dovadă, atât cu acte, cât și cu declarații

de martori.

Astfel,

potrivit carnetelor de evacuat ale bunicii și mamei intimatei, I.L. și,

respectiv, M.A., acestea s-au refugiat din Chișinău, în România, la data de 21

martie 1944, iar la rubrica „copii în viață ai evacuatului” este menționat

numele intimatei M.M. Din coroborarea acestor date, cu cele din adeverința nr. 596

din 25 septembrie 1945, eliberată de Institutul „Notre Dame de Lion” din

București, din adeverința nr. 133 din 26 iunie 1947 și din foaia matricolă a

intimatei, care atestă că, în perioada 1944 - 1945, aceasta a fost elevă la

școala respectivă și a continuat studiile în România și în anii următori,

rezultă, într-adevăr, că intimata a fost refugiată și în perioada cuprinsă

între 31 martie 1944 - 6 martie 1945. Această situație este confirmată, de

altfel, și prin declarațiile autentificate ale celor doi martori, depuse la

dosarul instanței de fond.

De asemenea, potrivit art. 5

din

O.G. nr. 105/1999,

drepturile prevăzute de acest act normativ se acordă persoanelor beneficiare,

începând cu data de întâi a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.

Cum legea se referă la momentul depunerii cererii, fără să distingă cu privire

la un alt moment, cum ar fi cel al prezentării dovezilor în sprijinul cererii, în

mod corect a procedat instanța de fond când, constatând că intimata-reclamantă

a fost refugiată și în perioada 31 martie 1944 - 6 martie 1945, a obligat-o pe

recurentă la acordarea drepturilor intimatei, și pentru această perioadă,

începând cu data de 1 noiembrie 2003, aceasta fiind luna următoare celei în

care a fost depusă cererea la Comisia de specialitate.

Pentru motivele arătate, recursul va

fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1964 din

6 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 aprilie 2005.