ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8959/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 11 decembrie 2003, reclamanta V.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta

Casa de Pensii a municipiului București, modificarea hotărârii nr. 9431/5375

din 24 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, în sensul recunoașterii drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000, și pentru prima perioadă de refugiu, 6

septembrie 1940 - 30 octombrie 1941.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a arătat că, deși a depus toate dovezile necesare, pârâta nu i-a

acordat drepturile compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, decât

pentru a doua perioadă de refugiu, respectiv 22 martie 1944 - 6 martie 1945,

fără să-i fie recunoscută și prima perioadă.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 330 din 18 februarie 2004, a

admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o

nouă hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, în temeiul art. 1 lit. c) din acest act normativ, începând

cu data de 1 decembrie 2002, pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 30 octombrie

1941 și 22 martie 1944 - 6 martie 1945.

Instanța a reținut că această

soluție se impune, în raport cu probele administrate și cu împrejurarea că și

fraților reclamantei, aflați în aceeași situație, li s-au recunoscut ambele

perioade de refugiu.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Recurenta a susținut, în esență, că

actul administrativ contestat, este corect emis și în conformitate cu

prevederile H.G. nr. 127/2002, întrucât la momentul depunerii cererii,

reclamanta nu prezenta dovezile oficiale necesare, pentru prima perioadă de

refugiu.

Critica este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile art.

4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, în

lipsa actelor oficiale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație

cu martori.

În ceea ce o privește pe intimata-reclamantă,

prima instanță a reținut corect că aceasta a făcut dovada ambelor perioade de

refugiu, atât prin actele depuse la dosar (carnetul de evacuat și buletinul de

înscriere la biroul populației, precum și actele de identitate și stare civilă),

cât și prin declarațiile martorilor G.N. și F.L., neavând relevanță pentru

recunoașterea și acordarea drepturilor compensatorii, momentul depunerii

originalului acestor înscrisuri.

Apreciind că prima instanță a dat o

corectă dezlegare situației de fapt dedusă judecății, aplicând corespunzător

prevederile legale incidente, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1)

teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 330 din

18 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 decembrie 2004.