ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8416/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 13 noiembrie 2003, reclamanta C.T. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa

de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 7464/6651 din 1

septembrie 2003, emisă de pârâtă, pentru faptul că nu i s-a recunoscut și

primul refugiu, din 1940, ca fiind o formă de persecuție etnică, în accepțiunea

dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Motivându-și cererea, reclamanta a

arătat că, împreună cu familia, s-a refugiat din Basarabia, în luna iunie 1940,

tatăl său funcționând ca preot, începând din 3 august 1940, în parohia Nedelcu

Chercea din Brăila. Ulterior, în urma celui de-al doilea refugiu, acesta a

activat în Parohia Valea Teancului, din Buzău.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 225 din 5 februarie 2004, a

admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta, să emită o

nouă hotărâre în favoarea reclamantei, în care să se constate că cele două perioade

solicitate, 3 august 1940 - iunie 1941 și 15 martie 1944 - 6 martie 1945, se

încadrează în dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și că

reclamanta beneficiază de dispozițiile Legii nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare.

Instanța a reținut în considerentele

hotărârii, că actul administrativ contestat, este parțial nelegal, în măsura în

care nu a constatat că și perioada refugiului din iunie 1940 se încadrează în

prevederile Legii nr. 189/2000, având în vedere că prin probele administrate, reclamanta

a dovedit că și pentru această perioadă, i se aplică aceste dispoziții legale.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Pârâta a susținut în motivare, că

reclamanta nu a dovedit cu acte oficiale, primul refugiu, neputându-se stabili

începutul și sfârșitul acestei perioade și că instanța a încălcat dispozițiile

Legii nr. 189/2000, dilatând perioada pentru care se acordă drepturile compensatorii

respective.

Ulterior, prin hotărârea nr. 12661/11816

din 28 mai 2004, depusă de intimata-reclamantă, la dosar, recurenta a admis

cererea acesteia și i-a acordat drepturile, pentru perioadele 6 septembrie 1940

- 1 septembrie 1941 și 15 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1

ianuarie 2004.

Analizând criticile formulate de

recurentă, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și reglementările

legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art.

1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, cu

modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de către

organele competente, precum și prin declarație cu martori.

Așa după cum în mod corect a reținut

și prima instanță, prin adresa nr. 5755 din 11 septembrie 2003, emisă de

Episcopia Buzăului și prin declarațiile martorilor A.S. și D.C., intimata-reclamantă

a probat că și refugiul din Basarabia, în perioada indicată, se încadrează în

dispozițiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Având în vedere că sentința atacată

este legală și temeinică, în considerarea prevederilor art. 312 alin. (1) teza

a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 225 din

5 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 noiembrie 2004.