ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8795/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 16 decembrie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa de

Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8273/7302

din 3 octombrie 2003, prin care i s-a respins în mod nejustificat, cererea de

acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 431 din 3 martie 2004, a

admis acțiunea reclamantului. A anulat hotărârea nr. 8673/7302 din 3 octombrie

2003, emisă de pârâtă. A obligat Casa de Pensii a municipiului București, să

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, pentru

perioada 1941 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu

acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu 1 martie 2003.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut, în esență, că declarațiile martorilor T.V. și T.G.

fac dovada refugierii reclamantului, din Basarabia, începând cu anul 1941.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ. și susținând, în

esență, că se impune respingerea cererii reclamantului, întrucât nu s-a făcut

dovada persecuției invocate, în raport cu probele administrate.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de

drepturi compensatorii, cetățeanul român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6

martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin aceea că a

fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Totodată, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002,

dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, se face de

către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către

organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice

mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv declarație de martori, în sensul art.

4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002.

În speța de față, din actele

depuse la dosar, rezultă că reclamantul s-a născut la 29 august 1918 în Soroca -

URSS, fiind fiul lui M. și E., iar din declarațiile martorilor T.V. și T.G.,

autentificate sub nr. 1102 din 29 ianuarie 2003 și nr. 907 din 27 ianuarie

2003, reiese că după evacuarea Basarabiei de către autoritățile române, din

1941, C.I. nu s-a mai întors în localitatea de domiciliu.

Astfel că declarațiile

martorilor precizați anterior fac dovada strămutării reclamantului, din anul

1941, ca urmare a refugierilor de persoane de pe teritoriul Basarabiei, ocupată

de URSS în perioada 1940 - iunie 1941.

Cum strămutarea, respectiv

refugierea din localitatea de domiciliu, este o modalitate de persecuție etnică

care operează pe toată perioada refugiului, instanța de fond a reținut o

corectă situație de fapt și a aplicat prevederile Legii nr. 189/2000.

Așa fiind, recursul declarat

de pârât este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 431

din 3 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2004.