ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8795/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 16 decembrie 2003, reclamantul C.I. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea hotărârii nr. 8273/7302 din 3 octombrie 2003, prin care i s-a respins în mod nejustificat, cererea de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 431 din 3 martie 2004, a admis acțiunea reclamantului. A anulat hotărârea nr. 8673/7302 din 3 octombrie 2003, emisă de pârâtă.

A obligat Casa de Pensii a municipiului București, să recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1941 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu 1 martie 2003. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că declarațiile martorilor T.V. și T.G. fac dovada refugierii reclamantului, din Basarabia, începând cu anul 1941. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. și susținând, în esență, că se impune respingerea cererii reclamantului, întrucât nu s-a făcut dovada persecuției invocate, în raport cu probele administrate.

Recursul este nefondat. Potrivit art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de drepturi compensatorii, cetățeanul român care în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin aceea că a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu. Totodată, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 din Legea nr. 189/2000, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv declarație de martori, în sensul art. 4 alin. (2) din H.G.

nr. 127/2002. În speța de față, din actele depuse la dosar, rezultă că reclamantul s-a născut la 29 august 1918 în Soroca - URSS, fiind fiul lui M. și E., iar din declarațiile martorilor T.V. și T.G., autentificate sub nr. 1102 din 29 ianuarie 2003 și nr. 907 din 27 ianuarie 2003, reiese că după evacuarea Basarabiei de către autoritățile române, din 1941, C.I. nu s-a mai întors în localitatea de domiciliu. Astfel că declarațiile martorilor precizați anterior fac dovada strămutării reclamantului, din anul 1941, ca urmare a refugierilor de persoane de pe teritoriul Basarabiei, ocupată de URSS în perioada 1940 - iunie 1941. Cum strămutarea, respectiv refugierea din localitatea de domiciliu, este o modalitate de persecuție etnică care operează pe toată perioada refugiului, instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și a aplicat prevederile Legii nr. 189/2000.

Așa fiind, recursul declarat de pârât este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 431 din 3 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2004.