ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2779/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 30 iulie 2004, reclamanta C.L. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de

Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12.579/12.051 din 21

mai 2004, emisă de pârâtă la 21 mai 2004 și recunoașterea calității de

beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2009 din 8 octombrie 2004,

a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate

pentru perioada 30 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1

ianuarie 2004.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale, cu

declarațiile autentificate ale martorilor C.G. și R.A., ei înșiși refugiați din

Basarabia, ca urmare a ocupației sovietice.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Recurenta a susținut că

hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, deoarece cu

probatoriile administrate în cauză, nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice

care au determinat familia intimatei să părăsească Basarabia și nici nu s-a

făcut dovada existenței altor demersuri, în scopul obținerii de acte oficiale

doveditoare.

Recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor Legii

nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite prin acest act normativ,

persoanele, cetățeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945,

au avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate

în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Potrivit dispozițiilor H.G. nr.

127/2002, proba acestor împrejurări se poate face cu acte oficiale sau, în

lipsa lor, cu depoziții de martori.

În speță, cum corect a

stabilit instanța de fond, intimata a făcut dovada, cu declarațiile de martori

depuse la dosar, atât a persecuției etnice, cât și a refugiului familiei din

Basarabia, în România, martorii înșiși fiind refugiați din motive etnice, în

aceleași împrejurări cu familia intimatei-reclamante și beneficiari ai Legii nr.

189/2000, cu alte cuvinte, cunoscători direcți ai situației pe care o

relatează.

Față de aceste considerente

și constatând că, potrivit art. 304 și 304

1

C. proc. civ., nu există

motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond,

Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2009

din 8 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2005.