Decizia nr. 2779/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 iulie 2004, reclamanta C.L. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12.579/12.051 din 21 mai 2004, emisă de pârâtă la 21 mai 2004 și recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 2009 din 8 octombrie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate pentru perioada 30 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la data de 1 ianuarie 2004. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada susținerilor sale, cu declarațiile autentificate ale martorilor C.G.

și R.A., ei înșiși refugiați din Basarabia, ca urmare a ocupației sovietice. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București. Recurenta a susținut că hotărârea instanței de fond este lipsită de temei legal, deoarece cu probatoriile administrate în cauză, nu s-a făcut dovada persecuțiilor etnice care au determinat familia intimatei să părăsească Basarabia și nici nu s-a făcut dovada existenței altor demersuri, în scopul obținerii de acte oficiale doveditoare. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite prin acest act normativ, persoanele, cetățeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Potrivit dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, proba acestor împrejurări se poate face cu acte oficiale sau, în lipsa lor, cu depoziții de martori. În speță, cum corect a stabilit instanța de fond, intimata a făcut dovada, cu declarațiile de martori depuse la dosar, atât a persecuției etnice, cât și a refugiului familiei din Basarabia, în România, martorii înșiși fiind refugiați din motive etnice, în aceleași împrejurări cu familia intimatei-reclamante și beneficiari ai Legii nr. 189/2000, cu alte cuvinte, cunoscători direcți ai situației pe care o relatează. Față de aceste considerente și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2009 din 8 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2005.