ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 428/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta I.T. a chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâta și pe calea contenciosului administrativ, să dispună anularea Hotărârii nr. 9852/9172 din 12 ianuarie 2004. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că dosarul său nu a fost studiat, deoarece fratelui său D.N., depunând aceleași acte, i s-a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 600 din 29 martie 2004, a respins ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă, reținând că părăsirea Basarabiei în anul 1943, nu poate fi considerată drept refugiere, conform Legii nr. 189/2000, nefiind determinată de evenimentele politice, militare și de schimbarea frontierei.

Împotriva acestei sentințe, considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamanta I.T., susținând în esență că din cauza persecuției etnice suferită în Basarabia (locul său de naștere), a fost nevoită să se refugieze în România. A mai susținut și că fratele său este beneficiar al Legii nr. 189/2000, având aceeași părinți și nume, astfel încât constatarea instanței referitoare la faptul că nu ar exista legătură între numele său prezent și cel anterior, nu poate fi primită. Recursul este nefondat. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost strămutat în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Legea nr. 189/2000 acordă anumite drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile instaurate ca urmare a Dictatului de la Viena din 7 august 1940, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G.

nr. 127/2002. În speță, petenta nu dovedește cu acte oficiale, persecuția invocată, precum și faptul că în perioada 1941 - 1944, Basarabia și Bucovina de Nord s-au aflat sub administrație românească, nefiind cunoscute motivele care să determine refugierea populației de origine etnică română. Așa fiind, părăsirea Basarabiei de către reclamantă, în anul 1943, nu poate fi consecința persecuției etnice și prin urmare, aceasta nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Examinând și din oficiu hotărârea atacată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare, recursul declarat de I.T. urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de I.T., împotriva sentinței civile nr. 600 din 29 martie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.