ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.L. a chemat în

judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței ca în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 8929/7828 din 31

octombrie 2003, prin care pârâta a constatat că nu îndeplinește condițiile

pentru stabilirea calității de refugiat, respingându-i cererea formulată în

acest sens.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a născut în localitatea Brânzeni, județul Orhei, fostă

unitate administrativă a României, ocupată de trupele sovietice în vara anului

1940 și s-a refugiat în România, după intrarea armatei ruse în Basarabia și

după arestarea tatălui său în Siberia.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 609 din 30 martie 2004, a

respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantă, reținând că numai faptul

de a se fi născut în Basarabia, nu poate conduce la concluzia că mutarea pe

teritoriul românesc se datorează persecuțiilor etnice, atâta vreme, cât ea

însăși recunoaște prin cererea adresată pârâtei, că s-a refugiat în România, în

aprilie 1940.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamanta P.L., care a

susținut în esență că declarațiile martorilor din 26 martie 2004 sunt de natură

să convingă că în mod eronat a specificat în cuprinsul cererii de acordare a

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, anul 1940, în loc de anul 1941.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Prin Normele de aplicare a ordonanței,

aprobate prin H.G. nr. 127/2000, în art. 2, persoanelor strămutate în altă

localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate,

refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca

urmare a unui tratat bilateral.

În cauză din declarațiile

inițiale ale martorilor O.I. și D.I., rezultă, așa cum corect a reținut și

pârâta, că petenta s-a refugiat din Basarabia, în România, în aprilie 1940, or,

în această perioadă în Basarabia era administrație românească, necunoscându-se

motive de persecuție etnică.

În acest sens este și opinia

Institutului de Istorie Nicolae Iorga potrivit căreia „refugieri de persoane

din Basarabia și Bucovina de Nord s-au făcut în intervalul 26 iunie 1940 - 22

iunie 1941.

După această perioadă, cele

două teritorii au fost integrate din nou în România, fiind parte a statului

român.

Această situație s-a

perpetuat până la începutul anului 1944, când, în condițiile avansării trupelor

rusești, cele două teritorii au fost din nou ocupate de către fosta U.R.S.S.”.

Cum din declarațiile

inițiale ale martorilor O.I. și D.I., dar mai ales din precizarea făcută de

reclamantă, în cererea adresată Casei de Pensii a municipiului București,

rezultă că s-a refugiat în România, în luna aprilie 1940, pe bună dreptate,

instanța i-a respins acțiunea, ca nefondată.

Examinând și din oficiu

hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și

neconstatându-se existența niciunui motiv de casare, recursul declarat de P.L.

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de P.L. împotriva sentinței civile nr. 609 din 30 martie 2004 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2005.