ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2880/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3293 din 14 septembrie 2004, reclamanta N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 13013/11011 din 12 iulie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1944 - 6 martie 1945. Prin sentința civilă nr. 2450 din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

A anulat hotărârea nr. 13013/11011 din 12 iulie 2004, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2003. În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta a făcut dovada cu declarațiile martorilor, că a fost în refugiu de la data de 1 martie 1944. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, motivat în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 189/2000, acordând drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din lege, deși în dosarul cauzei nu s-au depus dovezi concludente.

Recursul este nefondat. Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 23 august 1930, în localitatea Bălți din Basarabia. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta, minoră fiind, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din localitatea natală, în România, în localitatea Găești, județul Dâmbovița și nu s-a mai reîntors în Basarabia, până la 6 martie 1945. În acest sens, martorii J.E. și I.N. confirmă calitatea de refugiat a reclamantei. Se reține că cererea reclamantei a fost formulată în condițiile Legii nr. 29/1990, cu respectarea prevederilor art. 5 din lege, calitatea sa, de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, fiind corect stabilită, începând cu data de 1 noiembrie 2003. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. În consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2450 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.