Decizia nr. 2880/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2450/2004 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3293 din 14 septembrie 2004, reclamanta N.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 13013/11011 din 12 iulie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1944 - 6 martie 1945. Prin sentința civilă nr. 2450 din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta N.M., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

A anulat hotărârea nr. 13013/11011 din 12 iulie 2004, emisă de pârâtă și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2003. În motivarea soluției s-a reținut că reclamanta a făcut dovada cu declarațiile martorilor, că a fost în refugiu de la data de 1 martie 1944. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, motivat în temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, instanța de fond a încălcat prevederile Legii nr. 189/2000, acordând drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din lege, deși în dosarul cauzei nu s-au depus dovezi concludente.

Recursul este nefondat. Este necontestat că reclamanta s-a născut la data de 23 august 1930, în localitatea Bălți din Basarabia. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta, minoră fiind, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din localitatea natală, în România, în localitatea Găești, județul Dâmbovița și nu s-a mai reîntors în Basarabia, până la 6 martie 1945. În acest sens, martorii J.E. și I.N. confirmă calitatea de refugiat a reclamantei. Se reține că cererea reclamantei a fost formulată în condițiile Legii nr. 29/1990, cu respectarea prevederilor art. 5 din lege, calitatea sa, de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000, fiind corect stabilită, începând cu data de 1 noiembrie 2003. Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu. Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. În consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2450 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.