ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2880/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 3293 din 14 septembrie 2004, reclamanta N.M. a solicitat în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea

hotărârii nr. 13013/11011 din 12 iulie 2004, emisă de pârâtă și obligarea

acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei,

drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1944 - 6

martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 2450

din 1 noiembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta N.M., în

contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București. A anulat

hotărârea nr. 13013/11011 din 12 iulie 2004, emisă de pârâtă și a obligat pârâta

să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile

prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 martie 1944 - 6 martie 1945,

începând cu data de 1 noiembrie 2003.

În motivarea soluției s-a

reținut că reclamanta a făcut dovada cu declarațiile martorilor, că a fost în

refugiu de la data de 1 martie 1944.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, motivat în

temeiul art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, instanța de

fond a încălcat prevederile Legii nr. 189/2000, acordând drepturile prevăzute

de art. 1 lit. c) din lege, deși în dosarul cauzei nu s-au depus dovezi

concludente.

Recursul este nefondat.

Este necontestat că

reclamanta s-a născut la data de 23 august 1930, în localitatea Bălți din

Basarabia. Din probele administrate în cauză rezultă că reclamanta, minoră

fiind, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din localitatea

natală, în România, în localitatea Găești, județul Dâmbovița și nu s-a mai

reîntors în Basarabia, până la 6 martie 1945.

În acest sens, martorii J.E.

și I.N. confirmă calitatea de refugiat a reclamantei.

Se reține că cererea

reclamantei a fost formulată în condițiile Legii nr. 29/1990, cu respectarea

prevederilor art. 5 din lege, calitatea sa, de beneficiară a prevederilor Legii

nr. 189/2000, fiind corect stabilită, începând cu data de 1 noiembrie 2003.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, aprobată, modificată

și completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin

această ordonanță, persoana, cetățean român, care în perioada arătată, a avut

de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate,

decât cea de domiciliu.

Instanța de fond a reținut

corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale

aplicabile. În consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2450

din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 mai 2005.