ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1222/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 21 noiembrie 2003, reclamanta I.M.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 8367/6440 din 9 octombrie 2003, a Comisiei

pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că în mod greșit pârâta nu i-a recunoscut

calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, neluând în considerare actele și

declarațiile de martor depuse la dosar. A menționat că s-a născut în 1942, în

Basarabia, iar familia reclamantei s-a refugiat în România, în perioada 1940 -

1941 și apoi în 1943.

Prin sentința civilă nr. 128

din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei I.M., a anulat hotărârea nr. 8367/6440

din 9 octombrie 2003, emisă de Casa de Pensii a municipiului București, pe care

a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000,

pentru perioada 1944 - 6 martie 1945, începând cu 1 ianuarie 2003.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză,

rezultă că până în anul 1944 nu au existat motive care să determine refugierea

populației de origine etnică română, din Basarabia care, în perioada 1941 -

1944 s-a aflat sub administrație românească.

Pe baza declarațiilor de

martor depuse la dosarul cauzei, s-a stabilit că reclamanta are calitatea de

beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1944 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

instanța de fond a pronunțat o soluție greșită, neținând seama că în perioada

iunie 1941 - martie 1944, Basarabia s-a aflat sub administrație românească,

neexistând motive de persecuție etnică, care să determine refugierea în

România.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Recurenta pare să nu observe

tocmai faptul că instanța de fond, admițând în parte acțiunea, și-a nuanțat

soluția, tocmai pe argumentele evidențiate ca motive de recurs.

Din moment ce sentința

instanței de fond este fundamentată pe ideea că în perioada 1941 - 1944,

Basarabia s-a aflat sub administrație românească, neexistând motive care să

determine refugierea populației, iar stabilirea pentru reclamantă, a calității

de beneficiară a Legii nr. 189/2000, se face pentru perioada 1944 - 6 martie

1945, recursul declarat este nejustificat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 128

din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 februarie 2005.