ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2005

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1617/2005

HOTĂRÂRE
14.03.2005
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1617/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 20 aprilie 2004, reclamanta M.E.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 10923/12496 din 2 martie 2004, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că în mod nejustificat pârâta i-a refuzat

recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr. 189/2000, deoarece a făcut

dovada că în luna noiembrie 1943 s-a refugiat din Basarabia, în România.

Prin sentința nr. 1373 din

31 mai 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea reclamantei M.E., a anulat hotărârea nr. 10923/10496 din 2

martie 2005, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a

obligat-o să-i recunoască calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru

perioada noiembrie 1943 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile

corespunzătoare, începând cu data de 1 octombrie 2003.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

rezultă că reclamanta a făcut dovada persecuției de natură etnică la care a

fost supusă familia sa, în contextul istoric cunoscut, determinat de încetarea

administrației românești în Basarabia și pătrunderea trupelor sovietice în

această provincie.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență se susține că intimata-reclamantă

nu a făcut dovada persecuției etnice, în perioada 1941 - 1944, Basarabia și

Bucovina aflându-se sub administrație românească, care nu ar justifica

refugierea populației de origine română.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale

eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, din declarația

martorei Z.E. rezultă că reclamanta, împreună cu mama și sora ei s-au refugiat

din Basarabia, la București, în luna noiembrie 1943, datorită persecuțiilor

etnice la care a fost supusă familia reclamantei, consecință a exercitării

profesiei de avocat a tatălui ei și a faptului că în anul 1942 și-au

derusificat numele.

Într-adevăr, așa cum

precizează pârâta, în anul 1943, Basarabia se afla sub administrație

românească.

Cu toate acestea, având în

vedere data strămutării reclamantei, care se situează la numai o lună diferență

de data încetării administrației românești, asociate cu împrejurarea înaintării

Armatei Roșii în Basarabia, precum și cu întreg contextul istoric al acelei

perioade, se constată că instanța de fond a reținut corect, ca motiv al

refugiului, persecuția etnică, pronunțând, astfel, o hotărâre legală și

temeinică.

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 1373

din 31 mai 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-08
0,98
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2356/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 august 2004, reclamanta N.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pens
ÎCCJ 2006-09-13
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2837/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta C.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București,
ÎCCJ 2005-02-25
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1222/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 21 noiembrie 2003, reclamanta I.M. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pe
ÎCCJ 2005-05-17
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3090/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 august 2004, reclamanta M.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anu
ÎCCJ 2005-02-07
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 669/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 martie 2004, reclamantul B.A. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pens
Sursă