ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 296/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 7 octombrie 2003, reclamantul C.E.

a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se

dispună anularea hotărârii nr. 6568/5701 din 29 iulie 2003, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat, în esență, că în mod greșit i s-a respins cererea de

către pârâtă, întrucât prin materialul probator administrat în cauză, a făcut

dovada că s-a refugiat din Basarabia, la 19 martie 1944.

Prin sentința civilă nr. 1799

din 3 noiembrie 2003 Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantului C.E., a anulat hotărârea nr. 6568/5701

din 29 iulie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe

care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările

ulterioare, pentru perioada începând cu 19 martie 1944 până la 6 martie 1945.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză

(înscrisuri, declarații de martor, acte de stare civilă), rezultă că

reclamantul a făcut dovada calității de refugiat din Basarabia, în perioada 19

martie 1944 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

materialul probator pe care s-a bazat hotărârea pronunțată de instanța de fond,

este irelevant, întrucât nu dovedește persecuția etnică la care a fost supus

reclamantul.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Rezultă cu claritate că

legiuitorul a înțeles să considere strămutarea în altă localitate, decât cea de

domiciliu, ca o modalitate de persecuție din motive etnice.

Prin Normele de aplicare a

ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, (art. 2), persoanelor

strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și

cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de

populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Ca urmare, recursul motivat

pe inexistența unor dovezi ale persecuției etnice, urmează a fi respins,

constatându-se că instanța de fond, în mod corect a soluționat cererea,

apreciind că prin probatoriul administrat se face dovada că reclamantul a fost

refugiat împreună cu familia sa, în perioada pentru care se acordă drepturile

compensatorii prevăzute de lege.

În consecință, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat

în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1799

din 3 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2005.