ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 296/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 7 octombrie 2003, reclamantul C.E. a solicitat în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, să se dispună anularea hotărârii nr. 6568/5701 din 29 iulie 2003, a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că în mod greșit i s-a respins cererea de către pârâtă, întrucât prin materialul probator administrat în cauză, a făcut dovada că s-a refugiat din Basarabia, la 19 martie 1944. Prin sentința civilă nr. 1799 din 3 noiembrie 2003 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea reclamantului C.E., a anulat hotărârea nr. 6568/5701 din 29 iulie 2003, emisă de pârâta Casa de Pensii a municipiului București, pe care a obligat-o să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada începând cu 19 martie 1944 până la 6 martie 1945. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză (înscrisuri, declarații de martor, acte de stare civilă), rezultă că reclamantul a făcut dovada calității de refugiat din Basarabia, în perioada 19 martie 1944 - 6 martie 1945. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că materialul probator pe care s-a bazat hotărârea pronunțată de instanța de fond, este irelevant, întrucât nu dovedește persecuția etnică la care a fost supus reclamantul.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Rezultă cu claritate că legiuitorul a înțeles să considere strămutarea în altă localitate, decât cea de domiciliu, ca o modalitate de persecuție din motive etnice.

Prin Normele de aplicare a ordonanței menționate, aprobate prin H.G. nr. 127/2000, (art. 2), persoanelor strămutate în altă localitate, decât cea de domiciliu, le-au fost asimilate și cele expulzate, refugiate, precum și cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Ca urmare, recursul motivat pe inexistența unor dovezi ale persecuției etnice, urmează a fi respins, constatându-se că instanța de fond, în mod corect a soluționat cererea, apreciind că prin probatoriul administrat se face dovada că reclamantul a fost refugiat împreună cu familia sa, în perioada pentru care se acordă drepturile compensatorii prevăzute de lege. În consecință, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 1799 din 3 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.