ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 342/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 22 decembrie 2003, reclamanta N.G. a solicitat în contradictoriu cu

pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9372/6376

din 21 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste

calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.

Motivându-și cererea,

reclamanta a arătat că este îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii

prevăzute de legea indicată, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinților

săi, din Basarabia, în România. Pârâta i-a respins greșit cererea, pe motiv că,

în perioada 1941 - 1944, Basarabia s-a aflat sub administrație românească,

neexistând în fapt motive pentru ca detașarea părinților să fie considerată

„refugiu” în accepțiunea legii.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 136 din 27 ianuarie 2004,

a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o

nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada 23 martie 1944 - 6 martie 1945, începând cu

data de 1 decembrie 2002.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că prin probele administrate, reclamanta a făcut dovada că

în perioada menționată, părinții reclamantei au fost nevoiți să se refugieze,

din motive etnice, din Basarabia, în România, iar reclamanta născându-se în

această perioadă, a dobândit același statut de refugiat, cu încadrarea în

prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa de Pensii a municipiului

București, susținând, în esență că aprecierea încadrării în dispozițiile legale,

o putea face instanța, numai în raport cu dovezile prezentate la comisie. Or,

prin actele depuse, intimata nu a dovedit persecuțiile suferite, în perioada

iunie 1941 - martie 1944, Basarabia fiind sub administrație românească.

Criticile sunt neîntemeiate.

În conformitate cu

prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile

acestei legi, persoana, cetățean român care, în perioada regimurilor instaurate

cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit

persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu,

conform art. 2 din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, încadrându-se în

această situație, și persoanele care s-au refugiat.

Din interpretarea

teleologică a prevederilor legale mai sus indicate, rezultă că în categoria

persoanelor prevăzute de acest text normativ, trebuiau incluse și persoanele

care s-au născut în timpul refugiului sau al strămutării părinților.

Din probele administrate în

cauză, respectiv acte și martori, rezultă că părinții intimatei-reclamante s-au

refugiat din Basarabia, în România, în anul 1941.

Că aceasta a fost o

modalitate de persecuție etnică, reiese din raportarea dovezilor prezentate la

realitățile și conjunctura istorică ale momentului, fiind de notorietate

presiunile din motive etnice exercitate asupra populației române, care au

determinat părăsirea localității de domiciliu, de către mulți români.

Așa după cum în mod corect a

reținut prima instanță, întrucât s-a născut în timpul refugiului părinților

săi, aceasta a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii, ca și familia

sa, ceea ce o îndreptățește la acordarea drepturilor prevăzute de lege.

În consecință, față de

dovezile de la dosar, se reține că sentința instanței de fond este legală și

temeinică, considerente pentru care Curtea va respinge recursul, ca nefondat,

în sensul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr.

136 din 27 ianuarie 2004, a Curții de Apel București, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2005.