ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1702/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 februarie 2004, reclamanta G.N. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 9893/9245 din 13 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri prin care să-i fie recunoscută calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 1 aprilie 1944 - 6 martie 1945, cu începere din luna iulie 2003. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada, cu înscrisurile depuse la dosar, a refugiului din Basarabia, localitatea Tocurz, județul Tighina, aflate pe teritoriul fostului U.R.S.S., în localitatea Bălteni, județul Gorj, din România, în luna aprilie 1944. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București.

Critica adusă de recurentă a fost în sensul că instanța de fond a admis acțiunea, în baza unor probe noi, ce nu fuseseră prezentate și Comisiei de aplicare a Legii nr. 189/2000. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000 beneficiază de drepturile conferite prin acest act normativ, persoanele, cetățeni români care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, au avut de suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate. Cum intimata-reclamantă a făcut dovada refugiului ei din Basarabia (U.R.S.S.), în România, în aprilie 1944, ca urmare a persecuțiilor etnice la care populația românească a fost supusă de către regimul sovietic de ocupație, în mod corect instanța de fond a admis acțiunea acesteia.

Cât privește dovezile administrate în fața instanței de fond, aceasta a procedat în mod legal, în baza dispozițiilor art. 129 alin. (5), care reglementează rolul activ al instanțelor de judecată și potrivit căruia „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale”. Față de aceste considerente și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 620 din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.