ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2554/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 februarie 2004, reclamantul P.S. a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bacău, anularea hotărârii nr. 777 din 23 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât, în anul 1944, a fost obligat să se refugieze din Basarabia, în România, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite. Curtea de Apel Bacău a pronunțat în cauză, sentința civilă nr. 211 din 6 mai 2004, prin care a respins acțiunea reclamantului, reținând că acesta nu a făcut dovada afirmațiilor sale, din actele depuse în cauză rezultând că locul nașterii acestuia este localitatea Băhnășeni, județul Bacău, și nu comuna Teplița județul Chilia, cum afirmă în acțiune.

Instanța a mai reținut, de asemenea, că reclamantul nu figurează nici în listele refugiaților din Basarabia, iar declarația martorei L.V., care-i susține afirmațiile, este în contradicție cu conținutul înscrisurilor prezentate. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, susținând că, în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea, atâta vreme, cât a făcut dovada că a fost obligat să se refugieze din Basarabia, împreună cu părinții săi. Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor Legii nr. 189/2000, beneficiază de drepturile recunoscute prin acest act normativ, persoanele care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 au suferit persecuții din motive etnice, fiind strămutate, expulzate sau refugiate în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Din probele administrate în cauză, însă, nu rezultă că recurentul-reclamant îndeplinește aceste condiții expres și limitativ prevăzute în textul legii. Astfel, din actele de stare civilă ale recurentului rezultă că acesta nu a locuit niciodată în Basarabia, fiind născut pe teritoriul României, în județul Bacău, iar declarațiile de martori care susțin teza refugiului, sunt lipsite de valoare probatorie, atâta vreme, cât intră în contradicție cu înscrisurile oficiale. Cum în dosar nu există alte probe care să confirme afirmațiile recurentului, în mod corect instanța de fond i-a respins acțiunea. Față de aceste considerente și constatând că, potrivit art. 304 și 304 1 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.S. împotriva sentinței civile nr. 211 din 6 mai 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 aprilie 2005.