ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2517/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.V. a chemat în

judecată Casa Județeană de Pensii Bacău, solicitând instanței, ca în

contradictoriu cu pârâta, să dispună obligarea acesteia de a-i recunoaște

calitatea de persoană persecutată din motive etnice, cu consecința drepturilor

ce decurg din aceasta.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că, deși s-a refugiat din Basarabia, în anul 1944, totuși

Comisia specială din cadrul Casei Județene de Pensii Bacău nu i-a acordat

drepturile prevăzute de legea ce reglementează această materie, motivat de

faptul că acest lucru nu a fost dovedit.

Curtea de Apel Bacău, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 161 din 26 martie

2004, a respins, ca nefondată, contestația formulată de reclamant, reținând că

acesta a fost colonist, iar data mutării spre colonizare este ulterioară

perioadei prevăzută de Legea nr. 189/2000 (9 septembrie 1945).

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, reclamantul A.V. care a

susținut, în esență, că a fost refugiat din Basarabia, deși, cu răspunsul

primit de la Arhivele Naționale nu poate dovedi această situație, rămânând să

probeze doar cu declarații de martori.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acesteia,

persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele

6 situații enumerate de lege.

Din analiza acestui text

rezultă că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se

bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele

persecuțiilor exercitate din motive etnice.

Potrivit art. 2 din H.G. nr.

127/2002, „prin persoană strămutată în altă localitate se înțelege persoana

care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice.

În cauză, reclamantul,

născut la data de 3 februarie 1931, în localitatea Băhnăseni, județul Bacău,

împreună cu familia sa s-au stabilit în anul 1945, în Jimbolia, județul Timiș,

unde conform „Reformei agrare” au fost împroprietăriți cu casă și teren, fiind

coloniști, și nu refugiați.

Că este așa, ne confirmă și

Direcția Arhivelor Naționale care, în urma cercetărilor efectuate în tabelele

cu cetățenii refugiați din Basarabia, în perioada 1944 - 1950, arată că

reclamantul și familia sa nu figurează în aceste tabele.

Așa fiind, în mod corect a

reținut instanța de fond, că declarațiile autentificate date de martorele L.V.

și B.A. nu au valoare juridică în a proba calitatea de refugiat din Basarabia,

a reclamantului, cu atât mai mult, cu cât data mutării spre colonizare este

ulterioară datei de 9 septembrie 1945.

Față de considerentele

sus-menționate, recursul apare ca nefondat, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.V. împotriva sentinței civile nr. 161 din 26 martie 2004 a Curții de Apel

Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 aprilie 2005.