ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 451/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

14 octombrie 2003, reclamantul G.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de

Pensii a municipiului București - Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000,

pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la acordarea

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că, în mod greșit i s-au acordat drepturile, numai pentru perioada 21

martie 1944 - 6 martie 1945, deși refugiul datează din 1940.

Prin sentința civilă nr. 2116 din 11

decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită o nouă

hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut în esență că din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul, până în

anul 1943, frecventa o școală în România, ulterior întorcându-se în Basarabia,

iar la data de 21 martie 1944 a urmat un al doilea refugiu.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București și reclamantul G.P.

În motivarea recursului,

recurenta-pârâtă Casa de Pensii a municipiului București a susținut că în mod

greșit instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada acordării drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea recursului,

recurentul-reclamant G.P. a susținut că, deși în considerentele hotărârii s-a

făcut referire la două perioade de refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 1 mai

1943 și 21 martie 1944 - 6 martie 1945, în dispozitiv instanța s-a pronunțat numai

asupra primei perioade.

A mai arătat că a depus o cerere de

îndreptare a erorii materiale a hotărârii atacate, care a fost respinsă ca

neîntemeiată.

Recursurile sunt nefondate.

În ceea ce privește recursul

declarat de Casa de Pensii a municipiului București, Curtea constată că este

nefondat pentru următoarele considerente:

Din adeverința nr. 20763 a Ministerului

Afacerilor Externe - Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților,

rezultă că dl. D.V. s-a refugiat la data de 3 iulie 1940, din comuna Chișinău,

județul Lăpușna, provincia Basarabia, împreună cu familia, soția N. și cumnatul

A.G. - tatăl reclamantului, din Suruceni, județul Lăpușna.

Din adeverința nr. 21324 din 23

ianuarie 1945, a Ministerului Afacerilor Externe, rezultă că A.G., tatăl

reclamantului, s-a refugiat la data de 7 decembrie 1940, din comuna Suruceni,

județul Lăpușna, provincia Basarabia, împreună cu familia.

Totodată, declarația autentificată a

martorului B.A. relevă împrejurarea că în anul școlar 1943 - 1944, familia G. a

venit din refugiu, de la București, la Chișinău, urmând cursurile pentru această perioadă, la Școala Primară din Suburbia Visterniceni a orașului Chișinău.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit.

c) din O.G. nr. 105/1999, modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000 și

prin Legea nr. 586/2002, beneficiază de prevederile acesteia, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, prin aceea că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă

localitate.

Cum strămutarea, respectiv

refugierea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o

modalitate de persecuție etnică ce durează pe toată perioada refugiului,

instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și a interpretat judicios

prevederile legale aplicabile.

Cât privește recursul declarat de

recurentul-reclamant G.P., Curtea reține că recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Prin hotărârea nr. 7334/6773 din 26

august 2003, Casa de Pensii a municipiului București a recunoscut reclamantului,

calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, acordând drepturile, începând cu

data de 1 februarie 2003, pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945 și a

respins acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru prima

perioadă de refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943.

Curtea de Apel București, în mod

corect a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru prima

perioadă de refugiu, 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943.

Susținerea recurentului-reclamant,

referitoare la faptul că în dispozitivul hotărârii atacate nu s-a dispus și

acordarea drepturilor pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945, este neîntemeiată,

atâta vreme, cât acestea erau câștigate prin hotărârea nr. 7334/6773/2003, a Casei

de Pensii a municipiului București.

În consecință, soluția instanței de

fond fiind temeinică și legală, recursurile sunt nefondate și în baza art. 312 alin.

(1) teza II-a C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

Casa de Pensii a municipiului București și de G.P., împotriva sentinței civile nr.

2116 din 11 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 28 ianuarie 2005.