Decizia nr. 451/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 2116/2003 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 octombrie 2003, reclamantul G.P. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii a municipiului București - Comisia de aplicare a Legii nr. 189/2000, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în mod greșit i s-au acordat drepturile, numai pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945, deși refugiul datează din 1940. Prin sentința civilă nr. 2116 din 11 decembrie 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că din înscrisurile depuse la dosar, reclamantul, până în anul 1943, frecventa o școală în România, ulterior întorcându-se în Basarabia, iar la data de 21 martie 1944 a urmat un al doilea refugiu.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București și reclamantul G.P. În motivarea recursului, recurenta-pârâtă Casa de Pensii a municipiului București a susținut că în mod greșit instanța a apreciat că reclamantul a făcut dovada acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea recursului, recurentul-reclamant G.P. a susținut că, deși în considerentele hotărârii s-a făcut referire la două perioade de refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943 și 21 martie 1944 - 6 martie 1945, în dispozitiv instanța s-a pronunțat numai asupra primei perioade. A mai arătat că a depus o cerere de îndreptare a erorii materiale a hotărârii atacate, care a fost respinsă ca neîntemeiată.

Recursurile sunt nefondate. În ceea ce privește recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București, Curtea constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Din adeverința nr. 20763 a Ministerului Afacerilor Externe - Comisariatul General al Refugiaților și Evacuaților, rezultă că dl. D.V. s-a refugiat la data de 3 iulie 1940, din comuna Chișinău, județul Lăpușna, provincia Basarabia, împreună cu familia, soția N. și cumnatul A.G. - tatăl reclamantului, din Suruceni, județul Lăpușna. Din adeverința nr. 21324 din 23 ianuarie 1945, a Ministerului Afacerilor Externe, rezultă că A.G., tatăl reclamantului, s-a refugiat la data de 7 decembrie 1940, din comuna Suruceni, județul Lăpușna, provincia Basarabia, împreună cu familia.

Totodată, declarația autentificată a martorului B.A. relevă împrejurarea că în anul școlar 1943 - 1944, familia G. a venit din refugiu, de la București, la Chișinău, urmând cursurile pentru această perioadă, la Școala Primară din Suburbia Visterniceni a orașului Chișinău. Potrivit dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000 și prin Legea nr. 586/2002, beneficiază de prevederile acesteia, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin aceea că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Cum strămutarea, respectiv refugierea din localitatea de domiciliu, în alta, pe criterii etnice, este o modalitate de persecuție etnică ce durează pe toată perioada refugiului, instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și a interpretat judicios prevederile legale aplicabile. Cât privește recursul declarat de recurentul-reclamant G.P., Curtea reține că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Prin hotărârea nr. 7334/6773 din 26 august 2003, Casa de Pensii a municipiului București a recunoscut reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, acordând drepturile, începând cu data de 1 februarie 2003, pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945 și a respins acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru prima perioadă de refugiu, respectiv 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943. Curtea de Apel București, în mod corect a recunoscut calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru prima perioadă de refugiu, 6 septembrie 1940 - 1 mai 1943. Susținerea recurentului-reclamant, referitoare la faptul că în dispozitivul hotărârii atacate nu s-a dispus și acordarea drepturilor pentru perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945, este neîntemeiată, atâta vreme, cât acestea erau câștigate prin hotărârea nr. 7334/6773/2003, a Casei de Pensii a municipiului București.

În consecință, soluția instanței de fond fiind temeinică și legală, recursurile sunt nefondate și în baza art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., urmează a fi respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursurile declarate de Casa de Pensii a municipiului București și de G.P., împotriva sentinței civile nr. 2116 din 11 decembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2005.