Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.01.2008
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2008

HOTĂRÂRE
10.01.2008
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 56/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 31 ianuarie 2006, reclamanta SC D.C. SRL Botoșani a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.F. – C.A.A.F.I.P.A.S.M., anularea Deciziei nr. 387/2005 și a Deciziei nr. 451/2005 emise de pârât, invocând nelegalitatea acestora. Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 152 din 14 iunie 2006, a respins acțiunea ca nefondată. Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 1489 din 9 martie 2007. S-a casat sentința, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași Instanțe.

După înregistrarea cauzei la Curtea de Apel Suceava, sub nr. 821.1/39/2006, reclamanta a solicitat suspendarea, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a pricinii, a executării Deciziei nr. 387 din 4 noiembrie 2005 emisă de pârât în conformitate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că executarea deciziei ar determina întreruperea activității, ceea ce ar produce consecințe ireversibile și ireparabile. Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 25 iunie 2007, a admis cererea și a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 387 din 4 noiembrie 2005 emisă de pârât, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel, Instanța a reținut, în esență, că reclamanta a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor art. 14 alin. (1) și art. 15 din Legea nr. 554/2004. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Botoșani, criticând-o ca nelegală, întrucât în speță, nu sunt dovedite condițiile de aplicare a art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, nefiind dovedită paguba iminentă și cazul bine justificat. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Prin Încheierea supusă recursului de față, Curtea de Apel Suceava, a admis cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 387/2005 emisă de pârâtul M.E.F., prin D.G.F.P. Botoșani. A motivat încheierea Curtea de Apel prin aceea că din actele depuse, rezultă că reclamantul a dovedit îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Încheierea recurată este legală, din probatoriu rezultând fără putință de tăgadă, că executarea acestei decizii ar conduce la închiderea activității recurentei - intimate, la sigilarea instalației cu consecințe grave economice și sociale. De asemenea, materiile prime ar trebui valorificate în alt mod față de cel pentru care au fost cumpărate, parte din ele nemaiputând fi comercializate. Cum art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că suspendarea executării unui act administrativ se dispune în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, Înalta Curte de Casație și Justiție opinează că în speță, sunt întrunite aceste condiții, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat de M.E.F.

– C.A.A.F.I.P.A.S.M. prin D.G.F.P. a Județului Botoșani împotriva încheierii din 25 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8211/39/2006.

D E C I D E Respinge recursul declarat pârâtul M.E.F. - C.A.A.F.I.P.A.S.M. prin D.G.F.P. a Județului Botoșani împotriva încheierii din 25 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 8211/39/2006, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 ianuarie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-08
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2377/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2007, SC H SRL Rădăuți a solicitat ca în contradictoriu cu M.F.P. - Comisia pentru autorizarea antrepozitel
ÎCCJ 2007-11-29
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4644/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 28 iulie 2005 reclamanta SC I.N.A. SRL Botoșani a solicitat anularea pct. 9.2 alin. (2) și teza a doua din prima normă a pct
ÎCCJ 2009-01-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 80/2009
2007, Tribunalul Botoșani, secția civilă, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare către Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal din cadrulTribunalului Botoșani. În temeiul dispozițiilor art. 158 - a
ÎCCJ 2008-03-20
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1177/2008
Asupra recursului de față; Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 112 din 14 martie 2005, Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea reclama
ÎCCJ 2007-06-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3213/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava reclamanta SC M.C.P. SRL Botoșani în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor, C.A.A.F.I.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă