ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4644/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 28 iulie 2005

reclamanta SC I.N.A. SRL Botoșani a solicitat anularea pct. 9.2 alin. (2) și

teza a doua din prima normă a pct. 9.9 din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 17/2000,

norme adoptate prin H.G. nr. 401/2000, considerând că sunt nelegale și că o

prejudiciază grav.

Pârâtul Guvernul României a

formulat întâmpinare, prin care invocă excepția nulității cererii pentru lipsa

dovezii calității de reprezentant, excepția inadmisibilității acțiunii pentru

lipsa obiectului și excepția lipsei de interes, iar pe fond a solicitat ca

acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

Ministerul Finanțelor

Publice a formulat cerere de intervenție în interesul Guvernului României,

solicitând ca acțiunea să fie respinsă ca inadmisibilă.

Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 346 din 5

octombrie 2005 a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că O.U.G. nr. 17/2000

a fost abrogată prin Legea nr. 345/2002, iar Normele de aplicare a acesteia

și-au încetat activitatea.

Recursul declarat de

reclamantă împotriva sentinței a fost admis de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 1548

din 2 mai 2006, în sensul că s-a casat sentința recurată și s-a dispus

trimiterea cauzei la aceeași instanță spre rejudecare, reținându-se că nu s-a

pus în discuția părților, la termenul de soluționare a cauzei, excepția

inadmisibilității acțiunii, că s-a reținut eronat că operează automat o identitate

de tratament juridic între excepția de nelegalitate și cea de

neconstituționalitate, fără ca să se solicite reclamantei dovezile necesare

pentru a demonstra în ce măsură actul administrativ contestat i-a creat

vătămări în perioada în care a fost în vigoare și a produs efecte.

Rejudecând cauza, Curtea de

Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 30 din 26 februarie 2007 a respins excepția lipsei dovezii

calității de reprezentant și excepția lipsei de interes, excepții invocate de

pârât, dar a admis excepția lipsei obiectului, respingând acțiunea pentru lipsa

obiectului și admițând cererea de intervenție accesorie.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că excepția nulității cererii pentru lipsa dovezii calității

de

reprezentant

al reclamantei nu este întemeiată, deoarece aceasta a dat mandat consilierului

juridic să

o

reprezinte în  cauză, iar excepția lipsei de interes este neîntemeiată pentru

că interesul reclamantei rezultă din aceea că a pierdut însemnate sume de bani

prin aplicarea normelor a căror anulare a solicitat.

Dar, consideră că este

întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa obiectului,

deoarece H.G. nr. 401/2000 nu mai era în ființă la data promovării acțiunii de

față, efectele acesteia fiind abrogate chiar și înainte de formularea

reclamației administrative.

Și împotriva acestei

sentințe s-a declarat recurs de către reclamantă, care susține că a fost dată

prin încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Consideră că instanța de fond

a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin sentința nr. 754 din 20

aprilie 2005 a Curții de Apel București, rămasă definitivă și irevocabilă și

prin decizia nr. 1548 din 2 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

neținând cont că prin sentința nr. 754/2005 a Curții de Apel București s-a

respins excepția inadmisibilității unei acțiuni în anularea acelorași

dispoziții ale Hotărârii Guvernului nr. 401/2000, iar prin decizia nr. 1548/2006

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a casat prima sentință pronunțată

în prezenta cauză, s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se că se impune

a se administra probe pentru ca reclamanta să dovedească în ce măsură actul în

discuție i-a creat vătămări în perioada în care a fost în vigoare.

Menționează că a solicitat

proba cu expertiză contabilă, care nu a fost pusă în discuția părților de către

instanța de fond și că actul normativ continuă să existe și după ce a fost

abrogat, aplicându-se actelor și faptelor juridice petrecute pe timpul cât a

fost în vigoare.

Recursul este fondat.

Respingerea acțiunii de

către instanța de fond pentru lipsa interesului reclamantei, cu motivarea că H.G.

nr. 401/2000 nu mai era în ființă la data promovării acțiunii și că efectele

acesteia au fost abrogate anterior formulării acțiunii, astfel că orice critică

de nelegalitate raportată la această hotărâre apare ca inadmisibilă, este

neîntemeiată.

Prima instanță n-a ținut

cont nici cel puțin de îndrumările date de către instanța de recurs, care erau

obligatorii în conformitate cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc. civ.,

îndrumări care priveau necesitatea prezentării de către reclamantă a unor

dovezi cu care să poată demonstra în ce măsură actul în discuție, pe perioada

în care a fost în vigoare și a produs efecte juridice, i-a cauzat vătămări.

De aceea, se impune ca

sentința recurată să fie casată, iar cauza să se trimită aceleiași instanțe

spre rejudecare, urmând ca aceasta să procedeze la administrarea tuturor

probelor pe care le va aprecia că ajută la soluționarea pricinii, pentru ca în

final să poată stabili cu certitudine dacă prevederile invocate din Normele de

aplicare a O.U.G. nr. 17/2000, adoptate prin H.G. nr. 401/2000, s-au emis cu

încălcarea actului normativ în baza căruia au fost adoptate și – în caz

afirmativ – dacă au produs vătămări recurentei-reclamante și care este

întinderea acestora.

Instanța de fond va solicita

recurentei-reclamante să prezinte dovezi în sensul celor menționate mai sus,

dar va putea dispune și din oficiu, bineînțeles după punerea în discuție,

administrarea și a altor probe pe care le va considera necesare pronunțării

unei hotărâri legale și temeinice.

Totodată, va analiza dacă

celelalte susțineri ale recurentei din cererea de recurs au vreo relevanță în

soluționarea pricinii.

Pentru considerentele

arătate mai sus, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (5), art. 313

și art. 315 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ., să se admită recursul, să fie

casată sentința atacată și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat

de reclamanta SC I.N.A.

SRL Botoșani împotriva sentinței nr. 30 din 26 februarie 2007 a Curții de Apel

Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza la aceeași instanță, spre rejudecare.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 noiembrie 2007.