ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 292/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 3181/2005 la Curtea de Apel București, reclamantul S.S.

a chemat în judecată Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București, solicitând obligarea pârâților: 1. să respecte prevederile legale privind înregistrarea petițiilor și a cererilor de informații de interes public și să transmită autorilor, numărul de înregistrare; 2. să includă, în clar, numele, prenumele și funcția persoanelor care semnează lucrările care părăsesc instituția; 3. să menționeze în cazul răspunsului la un înscris care are număr de înregistrare și dată a emiterii, data și numărul acestuia; 4. să stabilească sub incidența cărei legi intră analizarea punctelor II.4 și II.5 din petiția reclamantului din 31 august 2005 și să procedeze la soluționarea plângerii la nivelul Curții de Apel București sau al Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit legii aplicabile; 5. obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii, să folosească un sistem clasic de înregistrare a lucrărilor, prin registratura generală și prin registraturile compartimentelor de lucru, cronologic, în fiecare an.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că pârâții refuză să-i comunice numărul de înregistrare al înscrisurilor transmise/primite prin poșta electronică, precum și celelalte elemente arătate în cerere. Cât privește petiția sa din 31 august 2005, cele două instituții publice pârâte trebuie să stabilească sub incidența cărei legi intră punctele menționate și să le soluționeze. Prin sentința nr. 1918 din 22 noiembrie 2005, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând că cererile cuprinse la pct. 1, 2, 3 și 5 din acțiune vizează solicitări cu caracter general, privind activitatea instituțiilor pârâte, care exced obiectului de reglementare al Legii nr. 554/2004. Petitul cererii enunțate la pct. 4 vizează o petiție adresată pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii la care acesta a răspuns cu adresa din 20 septembrie 2005, reclamantul neurmând însă, față de răspunsul primit, procedura prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat recursul formulat de reclamant împotriva acestei hotărâri prin decizia nr. 1592 din 04 iunie 2006. Recursul a fost admis, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre soluționare Curții de Apel Ploiești. Prin sentința nr. 221 din 07 noiembrie 2006, Curtea de Apel Ploiești a respins excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii și a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta Curtea de Apel București și a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ, formulată de reclamant. În recursul declarat de reclamantul S.S. împotriva acestei sentințe, criticată pentru nelegalitate și netemeinicie, recurentul a arătat că a îndeplinit procedura prealabilă, așa cum rezultă din înscrisul aflat la dosarul Curții de Apel București.

A arătat că și obiectul capetelor de cerere din acțiunea sa sunt reglementate potrivit art. 6 din O.G. nr. 27/2002 și H.G. nr. 123/2002, fiind deci îndeplinite cerințele art. 1 din Legea nr. 554/2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1578 din 15 martie 2007 a admis recursul, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, reținând că Legea nr. 554/2004 prevede expres în art. 7 situațiile în care este necesară plângerea prealabilă, în speță fiind atacat un act administrativ unilateral, cu caracter individual, caz în care nu trebuie formulată plângerea prealabilă. Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 94 din 18 iunie 2007 a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S.S.

în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, față de capetele de cerere 1, 2, 3 și 5, că, deși acestea reprezintă interes practic pentru reclamant, fiind întemeiate din punct de vedere legal și al relațiilor interumane, reprezintă probleme de principiu, iar nu respectarea dispozițiilor legale într-o situație concretă individuală. Față de capătul 4 din cerere s-a reținut că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns cererii reclamantului, iar față de pârâta Curtea de Apel București, întrucât aceasta a contestat primirea petiției din 31 august 2005, iar reclamantul nu a făcut dovada înregistrării acestui înscris la Curtea de Apel București, Curtea a stabilit că această pârâtă nu are nicio culpă asupra modului de soluționare a petiției.

Sentința menționată a fost atacată cu recurs, în termenul legal, de către reclamant, care a solicitat casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la altă Curte de apel pentru legală soluționare pentru motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., respectiv „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”. Recurentul critică hotărârea pentru greșita respingere ca neîntemeiată a capetelor de cerere 1, 3 și 5 întrucât „problema de principiu” cu care a sesizat instanța de judecată este nerespectarea legii. Cu privire la cererea având ca temei juridic art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, judecătorul fondului a refuzat să judece acțiunea, fiind blocat accesul la un drept legal, respectiv de a chema în judecată funcționarul public.

Recurentul a mai solicitat aplicarea art. 148 și art. 242 alin. ultim C. proc. civ., a art. 109 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a art. 128 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, aprobat prin hotărârea nr. 387 din 22 septembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii. Prin întâmpinare, intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că motivele invocate în recurs, reiau solicitările din acțiunea de fond, nefiind critici în sensul art. 304 1 C. proc. civ., ci considerații cu caracter personal care nu pot fi reținute de instanță ca motive de recurs.

Examinând cauza în raport cu motivele de recurs invocate și cu prevederile art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Instanța de fond a interpretat corect raportul juridic dedus judecății, constatând că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate. Obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenția concretă a reclamantului trebuie să fie determinat sau determinabil, întrucât în fața instanței se rezolvă o neînțelegere concretă. Recurentul, deși invocă nelegalitatea hotărârii recurate, nu arată nici în recurs care ar fi pretenția concretă față de pârâții chemați în judecată iar invocarea generică a pevederilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu este suficientă pentru a constitui o critică care ar conduce la casarea sentinței și trimiterea spre rejudecare la o altă Curte de apel așa cum s-a solicitat de recurent, în condițiile art. 313 C. proc. civ. În cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim vătămat este condiționat de existența unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat. Or, în cauza de față instanța de fond a reținut corect, că nu a existat un refuz nejustificat al autorităților publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. h). din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul nu a arătat care este neînțelegerea concretă, aplicabilă situației individuale pentru care a chemat pârâții în judecată.

Mai mult, s-a constatat că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a răspuns cererii reclamantului, iar în ceea ce privește pârâta Curtea de Apel București, aceasta nu are nicio culpă privind modul de soluționare a cererilor formulate de reclamant de către Consiliul Superior al Magistraturii. Recurentul, deși a formulat recurs, nu a arătat dacă sub acest aspect cererea de chemare în judecată are un obiect determinat față de această pârâtă. Cererea reclamantului a fost respinsă ca neîntemeiată pentru motivele arătate în sentința recurată, astfel că reclamantului nu i s-a îngrădit accesul liber la justiție așa cum a arătat în cererea de recurs. Critica privind nelegalitatea în privința aplicării art. 16 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, este de asemenea nefondată.

Persoana care se încadrează în ipoteza prevăzută de acest text de lege se află într-o situație specială, respectiv cea de funcționar public, care se află în exercitarea atribuțiilor profesionale ale funcționatului, astfel că stabilirea răspunderii sale și obligarea la plata despăgubirilor în solidar cu autoritate publică este strâns legată de examinarea legalității actului administrativ. Cum cererea reclamantului față de autoritățile pârâte a fost respinsă ca neîntemeiată, criticile privind greșita aplicare a art. 16 din Legea contenciosului administrativ, respectiv introducerea în cauză a funcționarului și răspunderea sa alături de autoritatea publică, sunt de asemenea neîntemeiate. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.S. împotriva sentinței nr. 94 din 18 iunie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2008.