ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 726/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 16 decembrie 2003, astfel cum a fost precizată ulterior, reclamantul C.S. S. București a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, solicitând obligarea acesteia să revină asupra adreselor sale nr. 5211 din 10 iulie 2003 și respectiv, nr. 5059 din 5 august 2003, în sensul de a-i recunoaște competența să răspundă notificărilor ce i-au fost adresate în temeiul Legii nr. 10/2001. În motivarea cererii sale, reclamantul a susținut că în calitatea sa de deținător al terenului situat în București, are competența de a se pronunța în legătură cu notificările adresate în temeiul Legii nr. 10/2001 și că numai printr-o greșită interpretare a acestor dispoziții, pârâtul nu i-a recunoscut această competență.

Prin sentința civilă nr. 1418 din 3 iunie 2004, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca inadmisibilă, reținând pentru aceasta, că reclamantul, deși a sesizat instanța, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 29/1990, nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile prevăzute de dispozițiile art. 5 Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul C.S. S. București, care în esență a susținut că s-a adresat autorității administrative pârâte, cu o cerere prealabilă sesizării instanței de contencios și pe care, însă, nejustificat, Curtea de Apel București nu a luat-o în considerare. Recursul este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, înainte de a sesiza instanța, cu o cerere în anularea actului sau obligarea la emiterea lui, cel ce se considera vătămat, se va adresa în termen de 30 de zile de la data când s-a comunicat actul, autorităților emitente.

Rațiunea reclamației prealabile constă în obligarea autorității administrative să se pronunțe cu privire la anularea actului sau emiterea lui. Obligația astfel instituită de text este imperativă, neîndeplinirea ei constituind în același timp un fine de neprimire al acțiunii, de către instanțele judecătorești. Din actele depuse la dosar, rezultă că în cauză, reclamantul a îndeplinit această obligație legală. Astfel, cu scrisoarea nr. 82 din 15 iulie 2003, a solicitat Ministerului Administrației Publice, un punct de vedere în legătură cu competența sa de a se pronunța asupra notificărilor ce i-au fost adresate în temeiul Legii nr. 10/2001. Cu adresele nr. 5211 din 11 iulie 2003 și nr. 5059 din 5 august 2003, autoritatea administrativ pârâtă a comunicat reclamantului, poziția sa, în sensul aprecierii, ca fiind competentă, să soluționeze aceste notificări, numai Primăria municipiului București.

Contestând acest răspuns, reclamantul a solicitat Ministerului Administrației și Internelor - Autoritatea pentru Urmărirea Aplicării Unitare a Legii nr. 10/2001, cu adresa nr. 105 din 19 august 2003, revenirea și recunoașterea dreptului sau de a răspunde acestor notificări. Astfel fiind, este evident că reclamantul s-a conformat întocmai dispozițiilor Legii nr. 29/1990, art. 5 alin. (1), solicitând autorității administrative să revină asupra propriului act, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, situație în raport cu care soluția Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, este vădit nelegală și netemeinică. Pentru aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 313 C. proc.

civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.S. S. București, împotriva sentinței civile nr. 1418 din 3 iunie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.