ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 236/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr.409

din 16 aprilie 2002 a Curții de Apel București – Secția de contencios

administrativ.

La

apelul nominal s-a prezentat D.C., lipsind Guvernul României.

Procedura

completă.

D.C.

a susținut recursul și a solicitat admiterea acestuia cu referire la motivele

scrise.

C

U R T E A

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D.C.

în contradictoriu cu Guvernul României, a solicitat să se constate refuzul

nejustificat al pârâtului de a-i răspunde  privind informațiile de interes public

și anume copiile complete ale listelor anexă ale Hotărârii Consiliului de

Miniștri nr.693/1960, republicat.

In

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a adresat numeroase sesizări către

pârât, de la care a primit răspunsuri neconforme cu realitatea și că în ultimele

două sesizări a cerut să  se respecte dispozițiile irevocabile ale Curții de

Apel București – Secția contencios administrativ nr.1055/2001.

La

26 martire 2002, reclamantul și-a completat acțiunea, și a solicitat să fie

obligat pârâtul pentru nerespectarea hotărârii nr.1055/2001 a Curții de Apel

București – Secția contencios administrativ la plata daunelor pentru întârziere

a daunelor pentru lipsa de folosință a imobilului și amendarea conducătorului

unității pârâte conform art.10 alin.3 din Legea nr.29/1990, a conteciosului

administrativ.

Curtea

de Apel București – Secția contencios administrativ, prin sentința nr.409 din

16 aprilie 2002, a respins acțiunea așa cum a fost completată și modificată, ca

neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel, instanța a reținut că în speță nu sunt întrunite cerințele

art.1, 11 alin.2 și 16 din Legea nr.29/1990, nu există refuz de soluționare,

s-au executat dispozițiile hotărârii 1055/2001 a Curții de Apel București –

Secția contencios administrativ, astfel că nu se justifică nici amenda cerută

pentru conducătorul autorității administrative, nici daune de întârziere sau

daune pentru lipsa de folosință a imobilului.

Considerând

hotărârea netemeinică și nelegală, reclamantul a declarat recurs și a solicitat

admiterea lui, casarea sentinței și în fond admiterea acțiunii.

S-a

arătat că instanța în mod greșit a reținut că a cerut toate listele cu anexele

la Hotărârea Consiliului de Miniștri 693/1990 el a cerut numai pentru București

și regiunea Ploiești, răspunsul Guvernului de la fila 9 nu i-a rezolvat problema

pentru că nu are anexate listele solicitate, la fel și cel primit la Ministerul

Justiției. Se subliniează că cererea sa privește comunicarea dispozițiilor

Consiliului de Miniștri către unitățile administrative din teritoriu privind

întocmnirea de liste cu propuneri de naționalizare, or, el nu a primit nici un

răspuns.

Recursul

este nefondat.

De

remarcat că, reclamantul prin cerere ulterioară și-a precizat acțiunea, or,

criticile din prezentul recurs privesc obiectul  inițial refuzul nejustificat

al pârâtului de a-i răspunde la memoriile sale din 6 decembrie 2001, 24

decembrie 2001 și 7 ianuarie 2002 și de a respecta sentința 1055/22.08.2001 a

Curții de Apel București – Secția contencios administrativ, prin care pârâtul a

fost obligat să-i răspundă la cererile formulate.

Cu privire la faptul că există sau n, refuzul nejustificat al pârâtului,

conform Legii r.29/1990, din actele de la dosar a rezultat așa cum și instanța a

reținut că nu sunt întrunite cerințele art.1 din legea contenciosului

administrativ întrucât pârâtul a răspuns la 22.01.2002 reclamantului la adresa

înregistrată la 6 decembrie 2001 care are același obiect cu celelate sesizări –

comunicarea listelor anexe la Hotărârea Consiliului de Miniștri 963/1960.

Imprejurarea

că răspunsul primit nu-i este favorabil reclamantului nu face ca acesta să fie

considerat refuz nejustificat, întrucât autoritatea administrativă este

obligată doar să-i răspundă la sesizare nu și să-i rezolve favorabil cererea,

așa cum de altfel s-a dispus și prin sentința 1055/2001, care a fost executată

în termen.

In

situația dată nu se justifică nici cererea privind obligarea conducătorului

autorității administrative la amendă conform art.10 alin.3 din legea nr.29/1990

și nici acordarea de daune de întârziere și daune pentru lipsa de folosință a

imobilului nefiind  aplicabile dispozițiile art.11 alin.2 sau ale art.12 din

legea nr.29/1990.

In

consecință, recursul fiind nefondat, în baza art.312 Cod procedură civilă

urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de D.C. împotriva sentinței civile nr.409 din 16 aprilie 2002

a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ ca nefondat.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2003.