ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3063/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 6 septembrie 2005, Ș.S. a chemat în judecată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând obligarea acestuia să înregistreze petițiile primite și să-i comunice numărul de înregistrare, sub sancțiunea plății unei penalități civile de câte 50 RON către bugetul statului, pentru fiecare zi de întârziere. De asemenea, a cerut obligarea pârâtului să răspundă petiției adresate și să-i plătească suma de 1 RON cu titlu de daune interese. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la data de 11 iulie 2005 a adresat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, o petiție cu nr. 29/C/2005, privind o pretinsă soluție dată referitor la posibilele fapte penale săvârșite în cadrul Administrației Prezidențiale, de R.W.

și A.C. Petiția a fost primită sub semnătură la data de 12 iulie 2005 și, deși a revenit ulterior cu scrisoarea nr. 29/C/2006, ea a rămas fără nici un răspuns. Prin sentința civilă nr. 1998 din 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Instanța a reținut că pentru soluționarea cauzelor penale în care este implicat, reclamantul se poate adresa procurorului ierarhic superior celui care a dispus măsura sau a efectuat actul contestat, iar ulterior, instanței de judecată competente. Că normele speciale conținute în Codul de procedură penală prevalează dreptului comun constituit de Legea contenciosului administrativ și reclamantul are la dispoziție procedura specială prevăzută de art. 275 - 278 1 C. proc.

pen. În drept au mai fost invocate prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul Ș.S. Recurentul a susținut că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, deoarece curtea de apel a omis să analizeze și să soluționeze primul capăt de cerere. Totodată, a apreciat în mod greșit că în vederea rezolvării petiției sale trebuie urmată calea prevăzută de art. 200, 275 și 278 C. proc. pen. Criticile formulate nu sunt fondate. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor din dosar, prin acțiunea introdusă, reclamantul Ș.S. a invocat refuzul nejustificat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, de a-i răspunde la petiția primită sub semnătură în ziua de 12 iulie 2005. Petiția respectivă privea o pretinsă soluție dată de procuror, referitor la posibile fapte penale săvârșite de unele persoane din aparatul Administrației Prezidențiale.

Dar rezoluțiile, ordonanțele și rechizitoriile procurorului sunt acte procesuale îndeplinite de acesta în cadrul activității de urmărire penală, prevăzute de Codul de procedură penală și ele nu pot face obiect al controlului de legalitate pe calea contenciosului administrativ. Prin urmare, față de incidența normelor cuprinse în Codul de procedură penală, reclamantul, nemulțumit de o pretinsă soluție dată de procuror, se va putea adresa procurorului ierarhic superior, în temeiul art. 275 - 278 ale aceluiași cod, iar ulterior, direct instanței de judecată competentă.

Contrar afirmațiilor care se fac în recurs, curtea de apel nu a omis să se pronunțe asupra primului capăt de cerere și având în vedere considerentele de mai sus, precum și prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, (conform cărora nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară), recursul declarat de reclamant urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.Ș. împotriva sentinței civile nr. 1998 din 30 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2006.