ÎCCJ, decizie (scj.ro #85071)

Incompatibilitatea judecătorului de a

soluționa o cauză în care i se poate imputa că ar avea vreun interes.

Nepromovarea cererii de strămutare nu împiedică primirea acestui motiv de

casare.

Codul de procedură

civilă, art. 27 pct. 1).

Cuprins pe materii: Drept procesual civil.

Indice alfabetic: Judecător.

Incompatibilitate.

Soluționarea de către

un judecător a unei cauze în care una dintre autoritățile pârâte este chiar

Curtea de Apel în cadrul căreia își desfășoară activitatea, atrage incidența

dispozițiilor art. 27 pct. 1 din Codul de procedură civilă din care rezultă că

judecătorul este incompatibil să judece o pricină în care i se poate imputa că

ar avea vreun interes.

Împrejurarea că recurentul reclamant nu a formulat în fața instanței de fond

cerere de recuzare sau de strămutare a cauzei, nu-l împiedică pe acesta să

formuleze o astfel de critică în fața instanței de recurs.

Î.C.C.J.,

Secția de contencios administrativ și fiscal,

Decizia nr. 1592  din 4 mai 2006

Prin

cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel București –

Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 27 septembrie

2005, reclamantul S.S a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul Superior al

Magistraturii și Curtea de Apel București:

1.

Obligarea pârâților să transmită autorilor petițiilor și cererilor numărul de înregistrare

al acestora, prin poșta tradițională sau prin poșta electronică, după cum au

solicitat autorii. În această privință, reclamantul susține că pârâții refuză

să comunice petiționarului numărul de înregistrare al înscrisurilor trimise

prin poșta electronică, aceasta contravenind art.15 și art.20 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr.544/2001 privind liberul acces la

informațiile de interes public, aprobate prin H.G. nr.123/2002.

2.

Obligarea pârâților să includă, în măsura în care răspund unui înscris care are

număr de înregistrare, să îl menționeze în textul de răspuns. În privința

acestui capăt de cerere, reclamantul invocă respectul datorat oricărui

corespondent, funcția practică a acestei cerințe și faptul că această practică

a fost introdusă pentru prima dată în corespondența comercială de către Anglia

în secolele XVI – XVII.

3.

Obligarea pârâților să includă obligatoriu, în clar, numele, prenumele și

funcția persoanelor care semnează lucrările care părăsesc instituția. În

privința acestui capăt de cerere, reclamantul invocă prevederile art.14

alin.(1) din Legea nr.544/2001, precum și faptul că persoanele care elaborează

lucrările sunt plătite din bani publici, iar această practică există în țările

Uniunii Europene.

4.

Obligarea pârâților să stabilească sub incidența cărei legi intră analizarea

punctelor II.4 și II.5 din petiția reclamantului nr.36/B/06 din 31 august 2005

și apoi să procedeze la soluționarea plângerii la nivelul Curții de Apel

București sau al Consiliului Superior al Magistraturii, după cum prevede legea

aplicabilă. În această privință, reclamantul susține că cele două instituții

pârâte își declină succesiv competența de soluționare a aspectelor cuprinse în

documentul purtând numărul respectiv.

5.

Obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să folosească un sistem clasic

de înregistrare a lucrărilor, respectiv prin registratura generală și

registraturile compartimentelor de lucru, în ordin cronologică, cu începere de

la 1 ianuarie și terminare la 31 decembrie ale fiecărui an. În privința acestui

capăt de cerere, reclamantul susține că sistemul utilizat este neadecvat

cerințelor și poate favoriza comiterea unor infracțiuni de fals și uz de fals.

Prin sentința civilă nr.1918 din 22 noiembrie

2005, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de S.S. reținând că

punctele 1, 2, 3 și 5 din cererea de chemare în judecată vizează aspecte cu

caracter general referitoare la activitatea instituțiilor pârâte, care nu pot

fi cercetate de instanță întrucât exced obiectului de reglementare al Legii

nr.554/2004. Cât privește al 4 - lea capăt de cerere, Curtea de apel a reținut

că, prin adresa nr.1511/DIJ/20 septembrie 2005, Consiliul Superior al

Magistraturii a răspuns petiției reclamantului cu nr.36/B/06 din 31 august

2005, iar faptul că acesta nu a efectuat procedura prealabilă prevăzută de

art.7 din Legea nr.554/2004, în cazul în care aprecia răspunsul primit ca fiind

nesatisfăcător, face ca și acest capăt de cerere să fie inadmisibil.

Împotriva sentinței

civile nr.1918 din 22 noiembrie 2005 a Curții de Apel București – Secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul S.S.,

care a invocat prevederile art.304 pct.9 din C.proc.civ. dar a susținut, în

esență, cu alte cuvinte, că judecătorul care a soluționat o cauză în care una

dintre autoritățile pârâte era chiar Curtea de apel în cadrul căreia își

desfășoară activitatea

Recursul este

întemeiat pentru acest motiv.

Într-adevăr, acțiunea

formulată de recurentul reclamant vizează acte și obligații administrative ale

Consiliului Superior al Magistraturii și ale Curții de Apel București, cauza

fiind soluționată de un complet din cadrul acestei Curți de apel.

Or, din prevederile

art. 27 pct.1 din C.proc.civ. rezultă că judecătorul este incompatibil să

judece o cauză în care i se poate imputa că ar putea avea vreun interes în

judecarea pricinii.

Este adevărat că

recurentul reclamant nu a formulat nici cerere de recuzare și nici de strămutare

a cauzei, dar această atitudine nu-l împiedică să formuleze o astfel de critică

în fața instanței de recurs.

Astfel fiind, recursul

a fost admis, sentința atacată a fost casată și cauza trimisă pentru

soluționare Curții de Apel Ploiești.