ÎCCJ, decizie (scj.ro #81658)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81658) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Lipsa comunicării

notificării formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 prin intermediul

executorului judecătoresc. Depunerea cererii la persoana juridică

deținătoare a imobilului. Îndeplinirea condițiilor legale.

Obligația entității sesizate să soluționeze

notificarea.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept

de proprietate. Legea nr. 10/2001

Index alfabetic:

notificare

-

executor

judecătoresc

Legea nr.

10/2001, art. 22

Condiția impusă de

prevederile art. 22 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, privind comunicarea

notificării prin intermediul unui executor judecătoresc, este

edictată exclusiv în favoarea persoanei interesate, ca o măsură

de siguranță, de natură să ateste, în afara oricărui

dubiu, faptul formulării și transmiterii notificării către

entitatea învestită cu soluționarea acesteia. O astfel de

obligație, de înregistrare și transmitere a notificării prin

intermediul executorului judecătoresc, nu este însă

prevăzută de legiuitor sub sancțiunea nulității

absolute.

Ca urmare, depunerea de

către o persoană a unei notificări direct la registratura

entității învestite cu soluționarea acesteia nu pune în

discuție inexistența notificării, ci o obligă să

procedeze la soluționarea acesteia, în condițiile impuse de legea de

reparație, întrucât dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001,

republicată,  sancționează cu pierderea dreptului de a

solicita acordarea măsurilor reparatorii

numai neformularea în termen a

notificării, nu și omisiunea

înaintării acesteia prin intermediul executorului judecătoresc

către entitatea învestită cu soluționarea acesteia.

Secția I civilă, decizia nr.2262

din 17 aprilie 2013

Prin cererea

înregistrată la data de 4 aprilie 2012,

reclamanții

C.A. și Ț.T.E.D. au chemat în

judecată Primăria municipiului

Târgu-Jiu, solicitând să fie

obligată

să emită decizie de soluționare cu privire la două

notificări

înregistrate sub nr. 3540 din 13 februarie 2001 și

nr. 7150 din 28 februarie 2002 în registratura pârâtei, invocând incidența

prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată.

În motivarea cererii,

reclamanții au susținut că autoarea lor, Ț.M., a formulat

notificările menționate în calitate de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii pentru terenul dobândit

în baza actului de partaj voluntar autentificat sub nr. 5xx/1955, teren ce a

fost expropriat de stat prin Decretul nr. 413/1966 (423 m.p.), cu

mențiunea că pârâta, deși termenul de 60 de zile prevăzut

de lege a expirat, contrar prevederilor art. 25 alin. (1) din lege, nu a emis

decizie administrativă prin care să se fi pronunțat cu privire

la pretențiile notificate.

Reclamanții au arătat,

totodată, că răspunsurile negative transmise de pârâtă

autoarei lor, având aceleași numere de înregistrare, anume nr. 3540/2001

și nr. 7150/2002, prin care i s-a adus la cunoștință

că terenul nu face obiectul Legii nr. 18/1991, nu se constituie în

dispoziții de soluționare a notificărilor, în înțelesul

prevederilor legale mai sus menționate.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea cererii motivat de

faptul că autoarea reclamanților nu a formulat notificare prin

executorul judecătoresc, în termenul prevăzut de dispozițiile

art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

150 din 14 mai 2012, Tribunalul Gorj, Secția civilă

a respins cererea.

În motivarea hotărârii,

instanța a reținut că nici autoarea reclamanților și

nici reclamanții nu au făcut dovada formulării unor

notificări cu respectarea cerințelor impuse de prevederile art. 22

din Legea nr. 10/2001, comunicate prin executorul judecătoresc, motiv

pentru care nu se poate reține că în sarcina pârâtei s-ar fi

născut obligația de a emite decizie ori dispoziție motivată

de soluționare, statuată prin prevederile art. 25 alin. (1) din lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

reclamanții.

În motivarea apelului,

reclamanții au susținut că manifestarea de voință a

autoarei lor exprimată prin cele două cereri transmise pârâtei

trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, principiu ce

fundamentează teoria conversiunii actelor juridice, cu mențiunea

că o astfel de interpretare se impune și în respectarea principiului

constituțional al protejării și garantării dreptului de

proprietate.

Relativ la faptul necomunicării

cererilor de retrocedare a terenului prin intermediul executorului

judecătoresc, reclamanții au susținut că nu poate fi

interpretat în sensul că ar atrage pierderea substanței dreptului

pretins, cât timp acestea au fost înregistrate la registratura pârâtei și

cât timp au fost direcționate către serviciul agricol, fapt care nu a

fost contestat în proces.

Reclamanții au susținut,

totodată, că a da o altă interpretare faptului

necomunicării cererilor notificate pârâtei prin intermediul executorului

judecătoresc pune în discuție respectarea dreptului de acces la o instanță,

prevăzut de dispozițiile art. 6 alin. (1) din Convenția

Europeană.

Prin decizia civilă nr.77 din 4

octombrie 2012, Curtea de Apel Craiova

,

Secția I civilă

a respins, ca nefondat, apelul.

În motivarea deciziei, instanța

a reținut, în esență, că nerespectarea de către o

persoană a dispozițiilor legale „ce reglementează procedura de

depunere a notificări, are ca și consecință, pierderea

dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură

sau în echivalent".

Instanța de apel a reținut

că cele două cereri formulate de autoarea reclamanților nu

îmbracă forma legală, anume nu respectă prevederile art. 22 din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora notificările se comunică prin

executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a cărei

circumscripție teritorială se află imobilul solicitat sau în a

cărei circumscripție își are sediul persoana juridică

deținătoare a imobilului, în termenul legal de 6 luni de la data

intrării în vigoare a Legii 10/2001, termen care, ulterior, a fost

prelungit până la data de 14 februarie 2002.

În atare condiții,

instanța de apel a apreciat că susținerile reclamanților

potrivit cărora cele două cereri transmise pârâtei ar avea caracterul

unor notificări, în înțelesul dispozițiilor Legii nr. 10/2001,

nu prezintă relevanță, cât timp reclamanții nu pot invoca,

în justificarea pretențiilor lor, faptul eludării dispozițiilor

legale menționate, care obligau la respectarea întocmai a procedurii de

formulare a notificărilor în procedura specială prevăzută

de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs

reclamanții, fără a indica motivul de

casare sau de modificare.

În motivarea recursului,

reclamanții au

reiterat

pe larg împrejurările de fapt relative la modalitatea de formulare și

de înregistrare la registratura pârâtei Primăria municipiului Târgu-Jiu de

către autoarea lor a două cereri sub nr. 3540 din 13 februarie 2001

și nr. 7150 din 28 februarie 2002, precum și argumentele pentru care

apreciază că se impunea ca aceste cereri să fie calificate

notificări și soluționate în consecință, aspecte

expuse atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și al

cererii de apel.

Reclamanții au susținut

că hotărârea recurată este pronunțată cu aplicarea

greșită a prevederilor art. 22.1 din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, prin care legiuitorul a explicitat faptul că o cerere

de restituire formulată de persoana îndreptățită în

termenul legal este suficientă pentru conservarea dreptului pretins,

indiferent dacă a fost sau nu îndeplinită cerința formală a

înregistrării notificării la biroul executorului judecătoresc

ori aceasta a fost greșit îndreptată.

Analizând critica ce se

subsumează motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C.proc.civ., Înalta Curte a constatat că este fondată pentru

următoarele considerente:

În drept,

potrivit prevederilor art. 22 (fost 21) alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, republicată,

Notificarea va fi comunicată

prin executorul judecătoresc de pe lângă judecătoria în a

cărei circumscripție teritorială se află imobilul solicitat

sau în a cărei circumscripție își are sediul persoana

juridică deținătoare a imobilului Executorul judecătoresc

va înregistra notificarea și o va comunica persoanei notificate în termen

de 7 zile de la data înregistrării"

Condiția impusă de

dispoziția legală menționată, privind comunicarea

notificării prin intermediul unui executor judecătoresc, este

edictată exclusiv în favoarea persoanei interesate, ca o măsură

de siguranță, de natură să ateste, în afara oricărui

dubiu, faptul formulării și transmiterii notificării către

entitatea învestită cu soluționarea acesteia.

O astfel de obligație, de

înregistrare și transmitere a notificării prin intermediul

executorului judecătoresc, nu este însă prevăzută de

legiuitor sub sancțiunea nulității absolute.

Acest aspect a fost evidențiat

și în jurisprudența instanței de recurs, prin care s-a relevat

constant că dispozițiile art. 22 (fost 21) din Legea nr. 10/2001,

republicată, sancționează cu pierderea dreptului de a solicita

acordarea măsurilor reparatorii numai omisiunea formulării în termen

a notificării, nu și omisiunea înaintării acesteia prin

intermediul executorului judecătoresc.

Ca urmare, depunerea de către o

persoană a unei notificări direct la registratura entității

învestite cu soluționarea acesteia nu pune în discuție

inexistența notificării, ci o obligă să procedeze la

soluționarea acesteia, în condițiile impuse de legea de

reparație.

În speța supusă analizei,

se constată că faptul

înregistrării la registratura pârâtei de către autoarea

reclamanților, Ț.M., decedată la data de 15 octombrie 2006, a

două cereri prin care a solicitat restituirea în natură a unui teren

expropriat de stat prin Decretul nr. 413/1966, potrivit constatărilor

instanțelor de fond, nu este contestat de pârâtă.

Totodată, se constată

că faptul comunicării de către pârâtă a două

răspunsuri cu privire la cele două cereri formulate de autoarea

reclamantei, cu adresele nr. 3540 din 13 februarie 2001

și nr.

7150 din 28 februarie 2002

,

de asemenea, nu este contestat.

Or, astfel cum s-a arătat,

dispozițiile art. 22 (fost 21) din Legea nr. 10/2001,  republicată,

sancționează cu pierderea dreptului de a

solicita acordarea măsurilor reparatorii numai neformularea în

termen a

notificării, nu și omisiunea înaintării acesteia

prin intermediul executorului judecătoresc către entitatea

învestită cu soluționarea acesteia.

În atare

condiții, în mod greșit instanța de apel a reținut, în

fundamentarea soluției pronunțate,

că reclamanții ar fi decăzuți din

dreptul de a cere și a primi măsuri reparatorii în

condițiile Legii nr.

10/2001,

pentru terenul expropriat de stat prin Decretul nr. 413/1966, pretenție ce

a făcut obiectul a două cererii formulate de autoarea lor,

Ț.M., justificat exclusiv de faptul omisiunii

transmiterii cererilor prin executorul judecătoresc, fără a mai

verifica și analiza

îndeplinirea și a celorlalte condiții

prevăzute de legea de reparație pentru astfel de cereri.

În rejudecare, instanța de apel

urmează a verifica și stabili

motivat,

pentru evitarea unor confuzii, dacă cele două cereri formulate

de

autoarea reclamanților au primit ca număr de înregistrare în

registratura pârâtei aceleași număr cu

cel al adreselor prin care pârâta a

comunicat

acesteia rezultatul verificărilor, precum și celelalte critici

invocate de reclamanți pe calea recursului

sub formă de apărări.

Așa fiind, pentru considerentele

arătate, Înalta Curte a

admis recursul declarat de reclamanți și, baza

dispozițiilor art. 304 pct.

9 coroborate cu art. 312 alin. (5) C.proc.civ., a casat

decizia

instanței

de apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.