ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1259/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, la 16 iunie

2005, reclamantul P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului

București, anularea hotărârii nr. 11653/11084 din 5 aprilie 2005, emisă de

pârâtă și stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul

arată că hotărârea pârâtei este nelegală și, ca atare, se impune anularea

acesteia, întrucât se ignoră calitatea de persoană persecutată din motive

etnice, deoarece acesta, împreună cu familia sa, s-a refugiat de două ori în

perioadele 22 iunie 1940 - 2 septembrie 1941 și 29 martie 1944, din Cernăuți,

în urma acestor evenimente, pe parcursul anilor schimbând în mai multe rânduri

domiciliul și pentru că părinții au decedat, unele acte ale familiei s-au

pierdut.

Prin sentința civilă nr. 1558 din 28

iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă cererea, anulată hotărârea nr. 11653/11084

din data de 5 aprilie 2004 și obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin

care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioadele 6 septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 și 1 iulie 1944 - 6

martie 1945.

Împotriva sentinței sus menționate a

declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2618 din 19

aprilie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a fost admis recursul, casată sentința recurată și

trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținându-se că dovada

refugiului nu este certă, existând contradicții între susținerile reclamantului

și faptele descrise de martori, privind perioadele de refugiu ale familiei P.,

care nu au putut fi clarificate, impunându-se suplimentarea probatoriului cu

acte și martori, din care să rezulte statutul de refugiat.

În fond după casare, prin sentința

civilă nr. 1642 din 11 octombrie 2005, a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea formulată de

reclamantul P.M., s-a dispus anularea hotărârii nr. 11653/11084 din 5 aprilie

2004 și a fost obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i

recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru

perioadele 6 septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 și 1 iulie 1944 - 6 martie

1945.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond având în vedere dispozițiile instanței de recurs, a reținut că din

declarațiile martorilor U.H. și T.X., reiese că tatăl reclamantului s-a întors

în Bucovina, în luna septembrie 1941, împrejurare ce se coroborează cu

deciziunea nr. 1230 din 28 mai 1943, emisă de Primăria municipiului Cernăuți.

Totodată, „Comisiunea pentru Lichidarea Bunurilor Mobile din municipiul

Cernăuți” constatând necesitățile debitorului cu privire la obiectele

menționate, a hotărât la data de 22 noiembrie 1942, darea lor în custodia mamei

reclamantului, P.O., ulterior încheindu-se procesele-verbale de lăsare în

custodie din 20 ianuarie 1942, 24 februarie 1942 și 29 aprilie 1943, în care se

menționează calitatea de refugiată a acesteia conform carnetului nr. 47702/13198.

Reiese, așadar, că, anterior lunii noiembrie 1942, mama reclamantului a avut

calitatea de refugiat, aspect relatat, de altfel, și de martori, care au

declarat că familia P. s-a întors în Bucovina în luna septembrie 1941.

Martorii au mai declarat că la data de 29 martie 1944,

familia P. s-a refugiat în orașul Caracal, unde a locuit până în anul 1950,

când s-a mutat la Craiova, iar în anul 1955 s-a stabilit la București. Cum din ansamblul probatoriu rezultă că reclamantul, la acea dată în vârstă de 10

ani, s-a refugiat împreună cu familia sa, sora sa având vârsta de 4 luni,

rezultă că și acestuia trebuie să i se recunoască această calitate pe aceeași

perioadă.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, Casa de Pensii a municipiului București, susținând că reclamantul nu

îndeplinește condițiile menționate în art. 1 din Legea nr. 189/2000.

În drept invocă dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr.

105/1999 privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate în România,

cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice,

cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ

beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus-menționată, a avut

de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art.

4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau

în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Cum, în cauză s-a făcut dovada,

potrivit legii, că reclamantul, născut la data de 4 mai 1934, fiul lui M.P. și P.O.,

împreună cu părinții, a fost nevoit să se refugieze, de două ori, în perioada 6

septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 și 1 iulie 1944 - 6 martie 1945, așa cum

reiese din procesul-verbal nr. 1284 din 29 aprilie 1943 al Comisiei pentru

Lichidarea Bunurilor Mobile din municipiul Cernăuți (mama reclamantului, P.O.,

având anterior acestei date, calitatea de refugiată, conform carnetului nr. 47702/3198)

din certificatul eliberat de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală

a Arhivelor Statului (care atestă că M.P. a funcționat de la iulie 1944, până

în decembrie 1944, ca șef birou provenit de la Primăria municipiului Cernăuți și utilizat de Prefectura județului Romanați), precum și din

declarațiile martorilor U.H. și T.X.F., instanța de fond în mod corect a admis

acțiunea formulată de reclamant și, anulând hotărârea nr. 11653/11084 din 5

aprilie 2004, emisă de pârâtă, a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre

prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000,

pentru perioada cuprinsă între 6 septembrie 1940 - 2 septembrie 1941 și 1 iulie

1944 - 6 martie 1945.

Pentru motivele arătate, recursul

urmează a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ., menținându-se sentința criticată, ca temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București

împotriva sentinței civile nr. 1642 din 11 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 12 aprilie 2006.